gala industriei de carte

impresii de spectator

am avut o mare bucurie odată ce-am ajuns - cu greu - la aula (noii) biblioteci naționale, aulă destul de cochetă. pe scenă, o bibliotecă plină cu sute de cărți cu cotoare aurite de-mi luau ochii. irina păcurariu a făcut oficiile - și a fost destul de greu să modereze orgoliile uriașe ale unor oameni mici.

• premierea a fost reușită, mai ales prin ceea ce mi-a plăcut mie, interviurile filmate (bănuiesc că la casa scriitorilor) cu câțiva maeștri-făurari ai Cărții din românia - done stan, vasile olac, irina dragomirescu mardare, antoaneta ralian. omagii unor oameni care mie, cel puțin, mi-au marcat copilăria și tinerețea livrească.
• invitații care au anunțat premiile au fost destul de bine aleși - de la "vedete" teve (ianțu, exarhu), la editori (graficianul mircia dumitrescu - care a invocat reînvierea graficii de carte -, simona kessler, denisa comănescu) care au făcut antren sau și-au scuipat răutățile.

dar să ajung repede la câteva minusuri, ce n-au ținut deloc de evenimentul în sine, ci de calitatea oamenilor care au participat la el.

• de pildă șerban radu, directorul cărturești părea că vrea să-nhațe premiul și să fugă cu el mutește.
• denisa comănescu, premiind colecția "prima dată" a editurii art, a ținut să precizeze că apar aici tot timpul aceiași "dilematici vechi", părând că se întreabă - da' eu de ce n-am fost invitată?
• nora iuga a lăutat exaltată librăria bastilia de parcă era cel puțin un charlottenburg.

• iar clipa șoc, pentru mine, a fost realitatea crudă că cel mai citit "autor" român este nimeni altul decât actorul dan puric (care, pe scenă, a jucat un rol în care se făcea că era el în armată și-l citea pe kant).

dar dezamăgirea a constat în impresia despre oamenii ce-au populat evenimentul - repet, unul de admirat. păreau că toți voiau să încaseze toate premiile, de geniali ce sunt.industria de carte e populată, în majoritatea ei, de ageamii orgolioși. însă printre ei, trebuie lăudați cei cu adevărați pasionați, care susțin, de fapt, adevărata valoare. pentru aceștia din urmă a fost organizată această gală.

foto faber studio

câteva premii

• cea mai bună traducere - violeta nișcov pentru cartea roșie de jung
• cea mai bună carte (ficțiune) - acasă, pe câmpia armaghedonului
• cea mai bună carte (nonficțiune) - capcanele istoriei de l. boia
• cea mai bună carte de copii - vise despre case
• audiobook - plugarul și moartea
• best-seller - andrei pleșu (cel mai popular autor) și dan puric (cea mai vândută carte)
• cea mai bună librărie - cărturești
• edituri noi - casa de pariuri literare
• librării noi - bastilia

două feluri de gelozie

1. cei care sunt geloși față de bărbații cu care amanta lor are relații departe de ei, dar care îi permit unui alt bărbat decât ei, dacă o fac cu autorizația lor, lângă ei și, dacă nu chiar sub ochii lor, cel puțin sub acoperișul lor. acest caz este destul de frecvent la bărbații vârstnici îndrăgoștiți de o femeie tânără.

2. alții nu-și lasă amanta să iasă singură fie și un minut într-un oraș pe care ei îl cunosc, ținând-o într-o adevărată sclavie, îi acordă favoarea de a pleca timp de o lună într-o țară pe care ei nu o cunosc, în care nu-și pot reprezenta ceea ce va face.

dacă ar fi doar aceste două categorii, eu mă încadrez în prima categorie.

voi în care v-ați încadra? 

 

text: marcel proust, prizoniera, trad. irina mavrodin, ed. univers, 1998, p.25

desen: edvard munch, gelozie (1896)

coperte funny

nu judecați cartea după copertă. totuși.

foto (parodie)

ele ""decât" au format un club secret:

foto

credeți că studenții la medicină vor cumpăra cartea?

foto

nu am înțeles bine - caii sunt lesbieni?

foto

oare pe câine îl chema "testicule"?

foto

v-ați pune băiețelul să-nvețe muzică cu un așa "beethoven?" iar mâinile nu sunt pe clape.

mai amuzați-vă cu câteva de aici.

bogdan theodor olteanu, despre cărțile sale marcante

în dorința mea de a afla care sunt cărțile care au schimbat oamenii, am pornit o aventură printre oamenii profesioniști, mai tineri, modele posibile pentru alți tineri.

am început cu bogdan theodor olteanu, fost jurnalist, fost mecanic auto (2 săptămâni), blogăr și profesionist al PR-ului, managing director la borțun - olteanu. iată întrebările. și răspunsurile: 

                                                               ***
 

care e prima ta carte care ți-a schimbat prima oară felul de a vedea lucrurile?

dama cu camelii. a fost prima privire aruncată într-un univers complet nou – erotismul. și ce am văzut (citit) acolo nu semăna deloc cu proiecțiile mele. am citit-o când aveam vreo 12 ani. am plâns. am fost șocat. am fost de toate. ca impact nu cred că se compară cu nimic.
*

care sunt 5 cărți care ți-au făcut cultura livrescă și ce ai găsit, pe scurt, în fiecare?
1. biblia. (vezi răspunsul 3.)

2. odiseea - citez, scos din context, o fată înțeleaptă: ”îți arată că să umbli ca bezmeticul prin lume și să nu pricepi nimic e o fatalitate. ca să nu-ți mai faci probleme.” eu cred că spune și că există un echilibru fragil între opțiune și fatalitate.
3. richard al III-lea - o radiografie a obsesiei. de putere în cazul ăsta – dar mecanismul e același la toate obsesiile.
4. kafka, orice - trăim concomitent în mai multe lumi, iar granițele dintre ele sunt fluide.
5. suflete moarte - am rămas după ea cu o pasiune neostoită pentru escroci.
*

dacă ai fi profesor, ce carte ai discuta cu cei tineri?

biblia. și dacă ești credincios și dacă nu. este o carte infinită, o lecție de stilistică. dacă vrei să înțelegi cultura occidentală este de neocolit.
*

pentru ce carte ai purta în piața publică o pancartă, pe care să scrie „oamenilor, citiți asta!”  1984. pentru că numim democrație o stare căreia îi lipsesc câteva atribute ca să poată purta numele ăsta. 

foto sus de oltin dogaru

scriitor român debutat în franța

cristi lavin

le viking rose, vol.1

(vikingul roz)

 le présent littéraire, 2012

 traducere de raoul weiss

45 de pagini

  coperta de caroline jamhour

vikingul roz este primul volum al scriitorului cristi lavin, tradus în franceză și apărut în format electronic în țara lui flaubert. dacă scriitorii români apar mai întâi pe plai mioritic și mai apoi pe cel galic, în cazul acesta lucrurile s-au petrecut invers.

pentru că e un un roman popular, un thriller made in romania - gen prizat prin afară, dar strănutat din literatura noastră, în care majoritatea scriitorilor trudesc estetic la lumânare capodopere, să-mpuște vreun nobel.

în roman, cristi e falsificator de manuscrise în bucurești. are un salariu de 800 de lei la biblioteca publică și își cheamă într-o zi fosta prietenă, pe ana, avocată și politiciană, ca  să-l apere de o crimă.

cu puţin noroc, aş fi putut scăpa basma-curată. aşadar, scutit de neplăceri juridice iminente, nimic nu mă forţa să-mi scrutez conştiinţa. viaţa mea căpăta un nou avânt, mă simţeam din nou un om întreg şi, ca atare, nu aveam nici cele mai vagi manifestări de tip raskolnikov. nici pomeneală de frământări, nu mă perpeleam zi şi noapte din cauza faptei mele abominabile. pot să jur oricând că dostoievski e un baron munchausen, un escroc literar. de ce? pentru că e ucigaşul crimei, eliminându-i toată suculenţa, calomniindu-i puritatea şi viciindu-i euforia. ce tupeu pe rusul ăla oribil să deturneze psihologia umană şi s-o împăneze cu remuşcări! auzi: remuşcări! romanul său celebru nu-i decât o propagandă ieftină pentru un umanitarism care n-a existat niciodată în Om; raskolnikov ar fi trebuit să sară într-un picior că a omorât-o pe babă! 

și aventura începe.

apar bucureștiul, ceaușescu, câteva mituri românești, țiganii, casa poporului și, evident, dracula. atât am citit - e doar volumul 1 - și nu pot spune că nu mi-a plăcut. adicătelea, de ce-aș citi george r.r. martin și suzane collins și nu un roman scris cu ironie și cu epatanță asumată - despre lumea noastră, îndulcită cu puțin fantastic draculian?

o surpriză livrească plăcută.