discipol al lui joyce, admirator al lui kafka şi al lui proust - a scris şi o cărţulie despre -, beckett vrea să închidă cercul literaturii secolului şi s-o ducă unde nimeni n-a mai dus-o. şi într-adevăr, îi reuşeşte. traducătorul ediţiei de faţă aruncată prin anticariate de către cei care-au cumpărat-o, constantin abăluţă, şi-a derulat munca de tălmăcitor vreme de cincisprezece ani, ca noi să ne putem bucura de ea.
molloy
este un bătrân sărac şi olog care gândeşte. un fel de molly bloom eseistă. cu alte cuvinte, molloy este un personaj din cuvinte. iar ceea ce m-a făcut să merg mai departe - la fel ca şi personajul care vrea - pasămite - să-şi viziteze mama - a fost IRONIA. am râs împreună cu bătrânul/autorul de miştourile pe care le zice despre el, despre lume, despre mamă, despre tot. nici un scriitor de primă mână al secolului trecut nu a fost mai profund ironic decât beckett - nici thomas mann, nici musil, nici kafka, nici joyce. este oglinda pe care o opune vieţii tragice, absurde şi scârboase - ironia. pe alocuri chiar umorul. pe undeva, beckett mie mi se pare un fel de marchiz de sade al secolului xx. căci dacă sade (prin cele 120 de zile ale sodomei) a dus la extrem literatura erotică, folosindu-se de ea pentru a-şi râde de natura umană - la fel scriitorul francez s-a folosit de literatura absurdă pentru a-şi râde natura umană.
şi în timpul iernii mă-nfăşuram, sub manta, cu fâşii din hârtie de ziar, din care nu ieşeam decât la adevărata trezire a pământului, în april. suplimentul literar al ziarului Times era excelenta pentru asta, de-o tărie şi de-o densitate rezistând la orice. vânturile nu-l găureau. ce vreţi, trăgeam la vânturi din te miri ce, sunt deci întru totul obligat să le pomenesc din când în când, în ciuda silei pe care mi-o provoacă. într-o zi le-am numărat. trei sute cincisprezece vânturi în nouăsprezece ore, sau în medie mai bine de şaisprezece vânturi pe oră. la urma urmelor nu-i enorm. patru la fiecare sfert de oră. nimica toată. nici măcar nici un vânt la patru minute. de necrezut. vezi bine, nu-s decât un mic băşinos, n-ar fi fost cazul să vorbesc. extraordinar cum matematica te-ajută să te cunoşti. de altfel toată povestea asta cu clima nici nu mă interesează, eu mă acomodez cu toate mizeriile. (p.56)
romanul are 2 părţi:
1. unul este despre odiseea lui molloy nu spre penelopa, ci spre origini (spre mamă-sa, adică). de fapt, e vorba despre un personaj - ah, cât de literar - din literele ce formează rânduri ce formează paginile - eu îmi puneam bucuros întrebări, una după alta, numai pentru a le contempla. (p.74)
2. al doilea este despre un fel de detectiv care porneşte împreună cu fiul său în căutarea lui molloy. nu se înţelege de ce şi pentru ce şi cum, dar nu contează - totul e un prilej de cugetări, de stiluri, de IRONII, de o scriitură fermecătoare, de maestru, chiar dacă al absurdului.
mi-au plăcut mult 2 chestii kafkiene:
- unul este tehnica paradoxului, pe care o foloseşte şi kafka: dacă la începutul frazei afirmă ceva, spre sfârşit neagă acel lucru, de nu înţelegi - dar cu intenţia de a crea o tensiune, o instabilitate raţională, o breşă pe unde să pătrundă emoţia. de exemplu: lucrez acum, aproape ca odinioară, doar că nu mai ştiu lucra. (p.34)
- al doilea este un fragment calchiat din vizuina lui kafka, numai că vizuina de-acolo e înlocuită de adăpostul pe care "detectivul" moran îl contruieşte din crăci şi frunze pe drumul său în cătarea molloy-ului pierdut. e aceeaşi tensiune, aceeaşi disperare, aceeaşi angoasă.
departe de lume, de zarva ei, de intrigile şi lugubra ei limpezime, eu o judec, şi cei care, ca şi mine, sunt iremediabili scufundaţi, şi cel ce are nevoie să-l eliberez, eu care nu ştiu să mă eliberez pe mine însumi. totul e obscur, dar acea obscuritate care-ţi potoleşte marile sfâşieri. (p.132)
în mod straniu mă preocupau anumite probleme de ordin teologic. iată câteva: ... 4. cât timp ne va lăsa anticrist să-l tot aşteptăm? 5. are într-adevăr importanţă cu ce mână te ştergi la fund? 11. ce să crezi despre excomunicare viermilor în secolul al xvi-lea? 13. ce învârtea Dumnezeu înainte de creaţie? 16. dacă ai cânta liturghia morţilor pentru cei vii? (p.186)
evident, nu vreau să vă conving să citiţi romanul, e posibil să vă plictisiţi şi să mă-njuraţi dup-accea. ci vreau dosr să vă povestesc că a existat un romancier premiat cu nobel - pe drept - care a rămas în istoria literaturii doar pentru conaisseuri. iar dacă nu citiţi cu răbdare şi cu ironie, nu ştiţi ce molloy pierdeţi!
l.e. editura polirom a ţinut să anunţe că va scoate în noiembrie integrala prozei scurte a lui samuel beckett, in traducerea (din limba franceza) a ilenei cantuniari si (din limba engleza) de veronica d. niculescu.
samuel backett, molloy, editura univers, bucureşti, 1990, traducere de gabriela şi constantin abăluţă, 195 pagini coperta de vasile socoliuc
