rugaţi-vă pentru torţionari

am recitit cartea convins că este cartea cu care constantin noica va rămâne în conştiinţa cititorilor români. însă din '90 , de când a apărut în colecţia totalitarism şi literatura estului, în care vor mai fi apărut goma, ierunca, grossman, zamiatin, constat că n-a avut mare ecou. 

poate pentru că această mică povestire este de neacceptat pentru români. mai ales Principiul de la care porneşte, milă pentru cei puternici, va părea străin conştiinţei obişnuite. în faţa celor puternici, poţi să te revolţi sau poţi să pleci capul din teamă (noi românii am ales mai mult ultima variantă). dar în nici un caz să te rogi pentru ei. iar aici noica e un exemplu "ciudat",  chiar şi - cred - pentru cei credincioşi. "ruga" sa porneşte dintr-un principiu moral, filozofic,  nicidecum dintr-o poruncă biblică. principiu asumat atât de puternic, încât devine parte firească a comportamentului său, chiar şi în puşcărie.

în puşcărie, noica face filozofie, citeşte marx - îmi pare chiar rău acum, că doctrina aceasta va dispărea de la sine, în era automatizărilor, odată cu dispariţia muncitorilor din uzine şi a minerilor (p.106) -, comentează hegel, construieşte silogisme şi exerciţii de gândire cu colegii de celulă sau singur. şi se comportă exemplar - evident, nu ştiu câtă memorialistică şi câtă ficţiune e aşternută aici, însă, pentru mine cel puţin, rezultatul a fost unul desigur emoţionant.

această nouă perspectivă asupra lucrurilor, eseurile filozofice alternate cu întâmplări din detenţiune alcătuiesc un tot descumpănitor: unde-s bătăile, unde-s schingiuirile, unde-i suferinţa, unde-i ura faţă de regim, unde-s împotrivirile, unde-i rezistenţa?

cum? poveşti şi teorii filozofice? milă şi înţeţegere pentru torţionari? ha! ăsta-şi bate joc de noi?

eu zic doar atât: găsim aici un exemplu. într-o carte exemplară. pentru cititorii neobtuzi.

- graţie tehnicii, lumea noastră s-a mutat, din realul cel aspru sau indiferent, în blândeţea posibilului, şi noi nu mai trăim printre realităţi, ci printre admirabilele posibilităţi realizate. (p.32)

- perfecta manipulare prin "secretariat": afirmarea organizată de sine prin alţii, până la pierderea de sine în alţii. (p.96) porneşti de la o idee, o împărtăşeşti apoi o laşi să se transforme în ceilalţi până când e asimilată şi transformată în altceva.

- am văzut oameni mergând cu bucurie la război, dar n-am văzut pe nimeni mergând cu bucurie la fisc. de ce? e, totuşi, acelaşi lucru în joc cetatea, statul. (p.87)

constantin noica, rugaţi-vă pentru fratele alexandru, editura humanitas, bucureşti, 1990, 125 pagini

coperta de doina elisabeta şteflea


de exemplu, s-o ruga opoziţia pentru băsescu?

omagiu

un om de lângă noi a murit într-un incendiu, ca să salveze un alt om.
omagiu Sorinei Ferari, studentă în iaşi, 20 de ani.

brandul ca dilemă

a fost odată ca niciodată. pe când eram student în bucureşti şi mâncam la o cantină din centru, unde am dat peste prima ciorbă de vacă cu carte putredă într-însa; pe când mcdonald's-ul era restaurant de lux şi tot studentul voia să lucreze-acolo; pe când iliescu era conducătorul dintotdeauna de după ceauşescu şi nu părea să plece vreodată cu clica-i neocomunistă.

se întâmpla că eu citeam ziarul lui pleşu - dilema -, al gds-ului - 22 -, şi al lui dinescu - academia caţavencu - şi comentam cu prietenii ce mai scriau pleşu, dinescu, ornea, boiangiu, creţia, patapievici şi alţi intelectuali pe care eu, provincial constănţean nu-i ştiam decât de la televizor, de la emisiunile lui iosif sava sau de la târgurile de carte. toţi aceştia, inclusiv dilemate, reprezentau altceva-ul, altfel-ul, erau ceea nu găseam în jur - viziunea normalităţii, într-o ţară anormală.

aseară, la nottara, împreună cu o sală plină, am sărbătorit cu echipa nouă a dilemei (vechi) şi cu câţiva din echipa veche al 18-lea an de existenţă a revistei. amintiri plăcute sau neplăcute, întrebări şi răspunsuri, în dulcele stil românesc. şi o dezamăgire: la întrebarea unui tânăr care este viziunea dilemei (vechi), actualul redactor-şef a mărturisit că el, ca lider, nu are una, în afara plăcerii de a scrie. or, un lider fără viziune nu e tocmai cuşer.

pe drumul acasă, mi-am dat seama că ceea ce a reprezentat pentru mine dilema nu mai există acum şi m-am simţit brusc bătrân: cei care formaseră spiritul dilemei - unii dispăruţi - aduseseră cu ei o părticică din caracterul lor puternic, format cu trudă într-o viaţă: andrei pleşu, radu cosaşu, zigu ornea, magdalena boiangiu, tita chiper, leo şerban - ei formaseră brandul. iar redacţia tânără de azi are o misiune grea: să ducă mai departe în viitor moştenirea şi să-şi formeze în acelaşi timp propriul caracter. cu un  şef fără viziune, îmi închipui că va fi greu. 

dar eu sper că cele câteva puţine lucruri bune din românia vor merge mai departe mulţi ani. 

să ne revedem peste alţi 18!

moscova lui walter benjamin

despre walter benjamin nu se prea vorbeşte pe la noi, nu e un scriitor al unei mari opere, ci al câtorva - dar esenţiale - eseuri grupate, în timpul vieţii sale, în reviste şi broşuri. în româneşte, avem în prezent o culegere de texte critice, filozofice şi memorialistice, iluminări, eseuri memorialistice apărute recent şi prezentul jurnal moscovit, singura operă diaristică a autorului neamţ.

în mod romantic, scriitorul pleacă la moscova datorită unei femei, asja lacis, o regizoare de origine letonă la un teatru moscovit. aici va trăi câteva zile de decembrie şi ianuarie ale lui 1926 - cam pe când se petrece şi proaspăt cititul maestru şi margareta. la moscova, anja e internată de nervi la un sanatoriu, iar benjamin locuieşte cu rivalul său, criticul de teatru bernhard reich. şi traduce în căutarea timpului pierdut (guermantes) de marcel proust.

ce să zic despre nişte notaţii zilnice în care e vorba despre câţiva ruşi, câteva piese de teatru, impresii despre oraş şi zeci de acţiuni menite s-o cucerească pe anja cea preaiubită? 

 asja lacis

aşa că transcriu câteva fragmente ce mi-au plăcut:

• metodă de a scrie în rusia: o amplă expunere a subiectului, pe cât posibil fără nimic altceva. nivelul de educaţie al publicului este atât de scăzut, încât unele formulări nu au cum să nu rămână neînţelese. dimpotrivă, în germania nu se cer decât rezultatele. cum s-a ajuns la ele nu interesează pe nimeni. (p.10)
• citesc la mine în cameră proust, înfulecând în tot acest timp marţipan. (p.13)
• părul meu e foarte electrizat aici. (p.15) :)
• se pot vedea foarte des cordoane lungi în faţa magazinelor de stat; pentru unt şi alte produse importante, lumea se aşază la coadă. o mulţime de pâini şi prăjituri: pâinici de toate soiurile, covrigi şi, în cofetării, torturi foarte somptuoase. (p.14)
• seara am mâncat cu reich într-un restaurant  vegetarian, în care pereţii erau pavoazaţi cu sloganuri propagandistice: "nu există Dumnezeu - religia e o invenţie - nu există creaţie" etc. (p.22)
• hazardul pe care ţi-l oferă aici o călătorie cu tramvaiul. prin geamurile îngheţate nu poţi recunoaşte niciodată unde eşti. dacă o afli, drumul spre ieşire este blocat de o masă de oameni puternic înfipţi unii într-alţii, aidoma unei pene de lemn. cum trebuie să te urci prin spate şi să cobori prin faţă, eşti nevoit să te avânţi cu trudă înainte, iar dacă reuşeşti să răzbeşti, asta nu se datorează decât norocului şi folosirii forţelor tale fizice fără pic de scrupul. pe de altă parte, există tipuri de confort pe care nu le poţi găsi în europa de vest. magazinele alimentare de stst sunt deschise până la unsprezece, iar casele până la miezul nopţii, ba chiar şi mai târziu. (p.24)
• dacă întrebi o persoană pe care nu o cunoşti prea bine despre impresia sa cu privire la o piesă de teatru sau la un film oarecare, afli că "aici se spune că ar fi aşa şi pe dincolo" sau "în general, s-a exprimat părerea că..." (p.26)
• scopul secundar al călătoriei mele, acela de a scăpa de melancolia ucigătoare a zilelor de crăciun. (p.27)
• totul, cremă de pantofi, cărţi cu poze, rechizite, prăjituri şi pâini, chiar şi prosoapele se vinde pe stradă, de parcă nu ar domni iarna moscovită cu minus 25 de grade, ci o vară napolitană (p.29)
• denumirea dată de pe ruseşte feciorilor de hotel este "eleveţian" (p.32)
• iubita îi trimite un ou pe care scrie "benjamin" (p.37)
• 30 decembrie: pomul de crăciun mai stă încă la mine în cameră. treptat ajung să pricep şi sistematica sunetelor care mă înconjoară aici. uvertura începe dimineaţa şi vine cu toate laitmotivele: mai întâi bubuitul pe scările care duc, vizavi de camera mea, spre subsol. probbil de-acolo urcă personalul la lucru. apoi începe telefonul de pe coridot, care nu mai încetează decât rar până la unu-două noaptea. la moscova merge mai bine decât în berlin sau paris. aud foarte mult o voce de copil vorbind tare la telefon. apoi vine pe la nouă un bărbat, bate pe rând la uşile camerelor şi întreabă dacă ferestruica este închisă. în această perioadă se face încălzirea. reich crede că şi cu ferestruica închisă tot intră puţin gaz de cărbune la mine în cameră. noaptea este adesea atât de sufocant în cameră. dacă cumva nu tea-i dat jos din pat, atunci somnul îţi este convulsionat de bătăi ritmice, de parcă s-ar pregăti nişte beefsteaks imense; se sparg lemne în curte. şi cu toate acestea, la mine în cmeră domneşte o atmosferă paşnică. (p.42)
• ambivalenţa rusiei: în exterior, guvernul caută pacea, pentru a putea derula contracte comerciale cu statele imperialiste; în interior însă caută, înainte de toate, să suspende comunismul militant, tinzând să instaureze o pace de lungă durată între clase şi să depolitizeze viaţa civică. (p.42)
• este simptomatic că un actor de film foarte mediocru, ilinski, un imitator inept şi fără scrupule al lui chaplin, are aici renumele unui mare comic, pur şi simplu datorită faptului că filmele lui chaplin sunt atât de scumpe, încât nu ajungi să le vezi aici. (p.43)
• tot ce este tehnică are aici o aură sacră, nimic nu este mai mult de luat în serios decât tehnica. (p.44)
• declinul vieţii private: în timpul săptămânii, gnedin nu vede pe nimeni altcineva decât pe cei cu care are treabă la muncă, pe soţia şi pe copilul său. iar contactul cu alţii, care rămâne pentru duminică, este labil, căci odată ce jungi să nu-ţi vezi cunoscuţii pentru 3 săptămâni, poţi fi convins că nu vei mai auzi nimic despre ei pentru foarte mult timp, deoarece şi-au făcut între timp noi cunoştinţe în locul celor vechi. (p.66)

reflecţii critice:

• "marii" scriitori nu se văd decât prin lentilele secolelor, care, îndreptate asupra lor, îi măresc şi le dau culoare. (p.30)
• în măsura în care aprofundezi un tablou, nu intri nicidecum în spaţiul lui, ci, dimpotrivă, acest spaţiu iesi în evidenţă, la început în porţiuni foarte precise şi diverse. el ni se deschide în unghiuri şi colţuri, în care credem că putem localiza experienţe foarte importante ale trecutului; se găseşte ceva inexplicabil familiar în aceste zone. (p.33)
• în marile scrieri, relaţia numărului general de propoziţii faţă de numărul de propoziţii remarcabile, pregnante, bine formulate, este de 1:30 - la mine cam 1:2. (p.37)

walter benjamin, jurnalul moscovit (moskauer tagebuch), idea design & print editură, cluj, 2008, traducere de alexandru suter, 113 pagini

o altă impresie de mihai iovănel.

o poză şi-o frază

un proiect foarte fain - fotoliterar - al lui alex mazilu şi alecu racoviceanu. inspiratia: cotidianul romanesc.

amuzanta veneţie a lui marcel proust

în capitolul 3 din plecarea albertinei, (al şaselea volum din în căutarea timpului pierdut), proust povesteşte despre călătoria lui la veneţia. adică o descrie în genul său, prin impresiile care-i rămân despre ea în memorie.

veneţia

spre deosebire de alte ţinuturi şi locuri dragi despre care e vorba în ciclu, veneţia este un loc secund, în faţa ei primează un alt loc, combray - satul copilăriei lui marcel. să descrii veneţia umbrind-o cu lumina unui sat, şi ăla ficţional, numai proust o putea face. amuzant, nu? :)

pe lângă vizitarea muzeelor şi oraşului, marcel porneşte după veneţience, pasămite s-o caute pe albertine în fiecare femeie pe care-o întâlneşte. până la urmă se amorezează de une jeune marchande de verrerie à la carnation de fleur qui fournisait aux yeux ravis totutes une gamme de tons oranges (p.2087) - o fată care vindea obiecte din sticlă, o fată cu o carnaţie de floare care le oferea ochilor mei fermecaţi o întreagă gamă de tonuri portocalii (p.223) - şi are nevoie de bani, vrând să o ia pe aceasta la paris. dar o vorbă a agentului de bursă (le coulissier) îi aminteşte de albertine şi sparge vraja.

în veneţia sunt străduţele (calli) vesperale ca "un fel de expoziţie cu o sută de tablouri olandeze juxtapuse" (p.232), adevărate labirinturi ce ascund câte o piaţă (campo) frumoasă. şi sunt pânze la fereastră care îl fac să scrie această descriere minunată:

la même fraîcheur et le même sentiment de la splendeur du dehors étaient donnés grâce au velum qui se mouvait devant les fenêtres perpétuellement ouvertes et par lesquelles, dans un incessant courant d’air, l’ombre tiède et le soleil verdâtre filaient comme sur une surface flottante et évoquaient le voisinage mobile, l’illumination, la miroitante instabilité du flot (p.2091) - aceeaşi răcoare şi acelaşi sentiment al splendorii de afară erau date de pânza care se mişca întruna în faţa ferestrelor veşnic deschise, şi prin care, într-un neîncetat curent de aer umbra călduţă şi soarele verzui curgeau ca pe o suprafaţă plutitoare şi evocau vecinătatea mobilă, lumina, sclipitoarea instabilitate a valului (p.227-228)

veneţia e locul unde o întâlneşte pe marchiza de villeparisis, prietenă a bunicii şi mătuşă a lui saint-loup. acum cea mai frumoasă femeie a vremii ei e doar une petite bossue, rougeaude, affreuse - o femeie cocoşată, roşie la faţă din cauza unei eczeme, înspăimântătoare, alături de amantul ei, la fel de decrepitul norpois.

iar când marcel se hotărăşte să mai rămână puţin, să se mai bucure un peu de oraş, o romanţă ieftină, sole mio, dezvrăjeşte veneţia şi o sparge în bucăţi vulgare: toate obiectele rămân comune, odată "dezbrăcate de ideea ce le conferea individualităţile". astfel că veneţia "iluzorie", imaterială e iremediabil pierdută din cauza romanţei şi ca să nu fie cuprins de tristeţe, marcel îşi ia repede picioarele la spinare (je pris mes jambes à mon cou) la tren, la mamă-sa. :)

oraşul non-dragostei

la veneţia marcel descoperă că nu o mai iubeşte pe albertine. o telegramă cum că aceasta trăieşte - el crezând-o moartă - îi dă seama de asta. nous croyons aimer une jeune fille, et nous n'aimons, hélas! en elle que cette aurore dont son visage reflète momentanément la rougeur. (p.2090) - credem că iubim o fată şi nu iubim, vai! în ea decât acele zori a căror roşeaţă se răsfrânge pentru o clipă pe chipul lor. (p.226) iar de aici gândul merge mai departe la sine - dragostea noastră de viaţă nu e decât o veche legătură de dragoste cu noi înşine de care nu ştim să ne lepădăm. puterea stă în permanenţa ei. (p.227) dragostea ţine de iradierea prin asociere de idei a anumitor nuclee de impresii plăcute sau dureroase. pe măsură ce impresiile slăbesc, imensul câmp de impresii pe care îl colorau într-o tentă angoasantă sau liniştitoare recapătă tonuri neutre. uitarea pune stăpânire pe câteva puncte dominante de suferinţă şi de plăcere şi rezistenţa dragostei e învinsă.

un mecanism psihologic interesant, nu?

alte câteva citate memorabile:

• les êtres n'existent pour nous que par l'idée que nous avons d'eux (p.2087)
• citind, ghiceşti, creezi; totul porneşte de la o eroare iniţială; cele care urmează (şi nu-i vorba numai de lectura scrisorilor şi a tele- gramelor, şi nici numai de orice lectură), oricît ar putea părea de neobişnuite celui care nu are acelaşi punct de plecare, sînt cu totul fireşti. o bună parte din ceea ce credem, şi pînă şi în concluziile noastre ultime, vine astfel, cu o egală încăpăţînare şi bună credinţă, dintr-o primă înţelegere greşită a premiselor. (p.238)

marcel proust, în căutarea timpului pierdut, plecarea albertinei (à la recherche du temps perdu, albertine disparue), editura univers, bucureşti, 1999, traducere de irina mavrodin, p.206 - 238

coperta de vasile socoliuc

varianta franceză din à la recherche du temps perdu, editions gallimard, 1999, p. 2074-2100, texte établi sous la direction de jean-yves tadié

pictura de carpaccio este de aici; despre proust şi italia - inclusiv fotografia lui proust - pe acest sait.