chestii livreşti - un blog de cărţi

10 martie 2011

beckett dramaturgul

despre beckett eseistul aici iar despre beckett romancierul aici.

sfârşitul jocului

acestă piesă a autorului irlandez e considerată capodopera şi e net superioară chiar şi celei mai celebre, aşteptându-l pe godot. pe numai 50 de pagini, cele două personaje, hamm şi clov descriu nu absurdul existenţei, ci soluţia de a scăpa de acest absurd, jocul, chiar şi un joc absurd.

ham e imobilzat şi orb, iar clov îl îngrijeşte. părinţii lui hamm ocupă două pubele şi trăiesc din bancuri nesărate englezeşti.

HAMM (excedat): tot n-aţi terminat? când o să terminaţi? (furios, dintr-o dată:) n-o să terminaţi niciodată! (nagg se aruncă în pubelă şi închide capacul. nell rămâne nemişcată.) despre ce mai vorbesc, oare, despre ce se mai poate vorbi? (pe un ton frenetic:) regatul meu pentru un măturător! (şuieră. intră clov.) Ia-mi de-aici gunoaiele astea! aruncă-le în mare! (p.261)

disperarea existenţei e îndulcită de monologuri hamm(letiene):

HAMM: plângem, plângem pentru nimic, numai ca să nu râdem, şi treptat... ne cuprinde o adevărată tristeţe. (împătureşte batista, o pune la loc în buzunar, îşi înalţă puţin capul.) toţi cei pe care i-aş fi putut ajuta. (pauză.) ajuta! (pauză.) salva. (pauză.) salva! (pauză.) ieşeau de prin toate colţurile. (pauză. pe un ton vehement:) dar gândiţi-vă bine, sunteţi pe pământ, şi pentru asta nu există leac! (pauză.) duceţi-vă care încotro şi iubiţi-vă! lingeţi-vă unii pe alţii! (pauză. mai calm:) când nu era pâine, era plăcintă. (pauză. pe un ton vehement:) luaţi-o din loc, duceţi-vă la partuzele voastre! (p.290)

HAMM: clipe peste clipe, pleosc, pleosc, ca boabele de mei ale... (caută)... acelui grec bătrân, şi toată viaţa aştepţi ca din ele să-ţi facă o viaţă. (p.291)

HAMM: clipe nule, mereu nule, dar care se adaugă, fac totalul, şi povestea e încheiată. (p.301)

criticul american harold bloom compară această piesă cu hamlet şi-i dă o interpetare shakespeareiană. e un mod de interpretare, însă piesa poate fi interpetată oricum. prin puţine elemente care să formeze o acţiune, poate fi interpretată ca un joc, nu cu mărgele de sticlă, ci cu cuvinte disperate/disparate. un teatru în teatru, pe un scenariu plauzibil de sfârşit de lume pentru omenire, dar şi pentru individ.

HAMM: vreau s-aud marea.

CLOV: n-o s-o auzi.

HAMM: chiar dacă deschizi fereastra?

CLOV: nu.

HAMM: atunci, nu merită osteneala s-o deschizi, nu?

CLOV: nu. (p.288)

o fereastră care nu-ţi aduce zgomotul mării, nu mai are rost să fie deschisă.

nu e locul unui blog să interpreteze o piesă genială, care alcătuieşte un crâmpei din cultura umanităţii, însă deplâng lipsa ediţiilor care să ofere măcar o încadrare istorică a operei. oricum, când e vorba de beckett, trebuie să stai şi să te canoneşti să găseşti înţelesurile. căci, pe cât de simple par replicile la vedere, pe atât de complicate par la gândire.

o piesă de citit, nicidecum de văzut!

samuel beckett, aşteptându-l pe godot, eleutheria, sfârşitul jocului (en attendant godot, eleutheria, fin de partie), editura curtea veche, bucureşti, 2010, traducere de gellu naum şi irina mavrodin, 301 pagini

coperta de griffons & swans

8 martie 2011

Sa invatam de la Socrate

(varianta abreviata)
„Socrate, stii ce-am auzit despre unul dintre studentii tai?”
„O clipa.”, ii replica Socrate. „inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?”
„Nu. De fapt, doar am auzit despre el.”, spuse omul.
„Ceea ce vrei sa-mi spui este ceva de bine?”
„Nu, dimpotriva…”
„Deci – a continuat Socrate – vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat. Cu toate acestea, ceea ce vrei sa-mi spui imi este de folos?”
Omul, putin stanjenit, a ridicat din umeri: „Nu, nu chiar.”
„Atunci, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici adevarat, nici de bine si nici macar nu-mi este de folos, de ce sa-mi mai spui?!?”

7 martie 2011

reportaj cu tricksteri

povestea năzdrăvăniile dalilei-cea-vicleană
formidabil, insuportabilul a ajuns la maxim. dictatura califului harun al raşid nu are limite: de curând, acesta a urcat în funcţii de stat răufăcătorii. ba mai mult, ceea ce va oripila, desigur, opinia publică, aceştia au fost făcuţi responsabili chiar cu activităţile cărora înainte li s-au împotrivit. metaforic vorbind, dictatorul a pus lupul paznic la oi.

este cazul lui ahmad-cel-hoţoman şi hassan-cel-pehlivan, "ajunşi de pomină din pricina iscusinţei lor la vicleşuguri şi la pungăşii" (p.60) motivul declarat al acestei fapte este acela că preamăritul - spunem noi, iresponsabilul dictator - calif vrea să tragă profit de pe urma tuturor celor dăruiţi cu vreun dar.

pe fondul acestei tragice stări de lucruri, în capitală, o bătrână deosebit de inteligentă şi i-a luat ca model pe cei doi proaspeţi demnitari şi, din spirit mimetic, a început şi ea cu un comportament asocial. motivaţia pe care ne-a declarat-o a fost aceea că a dorit să atragă atenţia şi să capete de la stăpânul nostru califul huzmeturile şi slujba răposatului soţ.

întâmplări extraordinar de amuzante, păcăleli de te miri cum i-ar trece prin cap unei bătrâne, totul brodat pe slăbiciunile şi prostia umană - fac din bătrână un revoluţionar, un trickster, un anti-erou.

încheiem exprimându-ne dezavuarea faţă de atitudinea vădit antisemită a autorului acestei poveşti care face dintr-un negustor evreu duşmanul tuturor personajelor: el e prezentat ca vrăjitor, ce refuză să treacă la legea musulmană. se îndeletniceşte cu cabalistica, cifre şi litere algebrice şi alchimistice, ghicit în nisip care aduc răul peste tot în jur.

***, cartea celor o mie şi una de nopţi, vol. 7 (povestea dalilei cea vicleană), editura minerva, bpt, 1986, traducere de haralambie grămescu, 310 pagini

coperta de adrian ionescu

despre alte volume din 1001 de nopţi, am mai scris aici, aici, aici, aici, aici şi aici.