mă lupt cam de-o săptămână cu romanul imens al lui doris lessing, carnetul auriu. merge greu, e o carte scrisă în anii 60, cu multă politică, iubiri neîmplinite, lupte între sexe, intenţii de schimbare a lumii...
la început, m-a plicitisit cu opinii fade a două femei divorţate, dar apoi una dintre ele, scriitoare comunistă, îşi povesteşte zbuciumările tinereţii. aşa c-am început să iau romanul în serios.
17 mai 2011
16 mai 2011
pentru cunoscători, totul poate deveni orice
*în vechime, turnurile, piramidele, lumânările, pietrele care mărgineau drumurile, ba chiar şi copacii simbolizau falusul; şi pentru bouvard et pécuchet totul deveni falus. culeseră oricicuri de trăsură, picioare de fotoliu, zăvoare de pivniţă, pisăloage. când erau vizitaţi, îşi întrebau oaspeţii:
flaubert, bouvard et pécuchet, în bouvard et pécuchet, dicţionar de idei primite de-a gata, străbătând câmpii şi ţărmuri, editura univers, bucureşti, 1984, traducere de irina mavrodin, pag.101
___________________________________
*anciennement, les bornes des routes et même les arbres avaient la signification de phallus - et pour Bouvard et Pécuchet tout devint phallus. ils recueillirent des palonniers de voiture, des jambes de fauteuil, des verrous de cave, des pilons de pharmacien. quand on venait les voir, ils demandaient: à qui trouvez-vous que cela ressemble? puis, confiaient le mystère - et si l'on se récriait, ils levaient, de pitié, les épaules.
- cu ce seamănă asta, după părerea dumitale?
apoi le împărtăşeau taina şi, dacă cineva protesta, înălţau umerii în semn de milă.
flaubert, bouvard et pécuchet, în bouvard et pécuchet, dicţionar de idei primite de-a gata, străbătând câmpii şi ţărmuri, editura univers, bucureşti, 1984, traducere de irina mavrodin, pag.101
___________________________________
*anciennement, les bornes des routes et même les arbres avaient la signification de phallus - et pour Bouvard et Pécuchet tout devint phallus. ils recueillirent des palonniers de voiture, des jambes de fauteuil, des verrous de cave, des pilons de pharmacien. quand on venait les voir, ils demandaient: à qui trouvez-vous que cela ressemble? puis, confiaient le mystère - et si l'on se récriait, ils levaient, de pitié, les épaules.
14 mai 2011
puşti în război
imdb
graţie lui cinesseur, am văzut azi un film în care inocenţa unor puşti nu-i nicidecum pierdută, ci speculată, ba, în lumea tembelă a adulţilor, e singura capabilă să reziste ocupaţiei germane din olanda. în speţă, puştiul michiel van beusekom intră într-un scenariu dur de război, în care nu există personaje bune sau personaje rele. deci cu cine să ţii, când şi familia te înşeală?
regizorul filmului, martin koolhoven, a construit un personaj principal misterios - iarna. pe care se mişcă toate celelalte personaje, tăcând. sunt puţine vorbe-n film, dar multe scene şi jocuri, toate de excepţie!
deci de văzut!
evident, filmul e o ecranizare, iar saitul e aici.
iaca trailer:
12 mai 2011
lorgean theatre strikes again!
piesa, monoloagele vecinului, - scrisă şi interpretată de laurenţiu bănescu (one man show) susprinde al naibii de bine, câteva perspective - prin ochii a câtorva personaje - ale societăţii româneşti de azi - pensionarul, revoltatul, liceanul de cartier, patronul...
pe muzică de subcarpaţi.
o experienţă foarte amuzantă, bine scrisă şi foarte bine jucată.
laurenţiu bănescu e de urmărit!
10 mai 2011
pictură ritmică
pe peretele scării interioare ce duce spre locuinţa/atelierul pictorului român vasile mureşan, aka murivale, e o pictură imensă, ce nu se poate să nu-ţi atragă atenţia.
la ráu máma spálă rúfele cu máiul să se-aúdă şí în cér, îmi recită murivale, şi îmi povesteşte despre mama lui care spală rufele la rău, la bistriţa năsăud, le bate cu maiul, apoi le usucă la soare. şi-mi mai arată alături un alt tablou întunecat, ca un fel de diptic. dar nu-mi desprind ochii de la primul.
nu mă satur de norii ce-acoperă linguşitor cerul gălbui
nu mă satur de râul topit în pământ deasupra căruia silueta mamei bate şi bate şi bate şi bate cu tunete infime
nu mă satur de petele colorate ale satului care stau în centru mândre că sunt personaj principal - deşi casa cu mov se vede mai bine
copacul din stânga urmăreşte totul şi vrea să spună ceva
pe când cei doi plopi vor să dispară timid
- iar totul şade parcă pe umerii bătrânei care nu-şi dă seama de nimic, şi bate şi bate şi bate.
un mic poem în culori.
apoi furtuna:
mă duce lesne cu gândul la toledo-ului de el greco, unde locul caselor e luat de rufele întinse.
la ráu máma spálă rúfele cu máiul să se-aúdă şí în cér, îmi recită murivale, şi îmi povesteşte despre mama lui care spală rufele la rău, la bistriţa năsăud, le bate cu maiul, apoi le usucă la soare. şi-mi mai arată alături un alt tablou întunecat, ca un fel de diptic. dar nu-mi desprind ochii de la primul.
nu mă satur de norii ce-acoperă linguşitor cerul gălbui
nu mă satur de râul topit în pământ deasupra căruia silueta mamei bate şi bate şi bate şi bate cu tunete infime
nu mă satur de petele colorate ale satului care stau în centru mândre că sunt personaj principal - deşi casa cu mov se vede mai bine
copacul din stânga urmăreşte totul şi vrea să spună ceva
pe când cei doi plopi vor să dispară timid
- iar totul şade parcă pe umerii bătrânei care nu-şi dă seama de nimic, şi bate şi bate şi bate.
un mic poem în culori.
apoi furtuna:
mă duce lesne cu gândul la toledo-ului de el greco, unde locul caselor e luat de rufele întinse.
9 mai 2011
paraliteratură? kitsch? sau pur şi simplu - o carte bună?
literatură adevărată sau un mutantă?
un mix anormal de literatură poliţistă + roman popular + bestseller?
în ciuda acestor încadrări critice - ce ne mai place să categorisim! - am auzit de la o mulţime de tineri cititori - unii cu lecturi solide! - că e cel mai cool roman pe care l-au citit în viaţa lor.
aşa că am pus din nou mâna şi ochii pe el, pe numele trandafirului, măcar că proaspătul cimitir din praga a intrat de curând în bibliografia snobilor.
ce anume face ca acest roman să entuziasmeze la modul absolut?
să fie erudiţia? să fie intriga poliţistă? să fie citatele-n latină? să fie epoca? să fie filozofia? să fie ironia?
eu zic că toate-odată. iar talentul lui eco - în cazul acestui roman - constă în mixajul perfect.
umberto eco nu e, de fapt, un romancier profund, autentic, ci-i doar un semiolog ce-şi fabrică o strategie bine pusă la punct de fabricat mistere. marin mincu spune că esteticului (de scriitor "adevărat"), eco îi opune sapienţialul (de scriitor "fals"). eu însumi categoriseam undeva acest roman kitsch. nu neg ceea ce-am scris atunci, însă acum, la această nouă lectură, am descoperit un mesaj esenţial al cărţii care ţine de viziune. iar viziunea, după mine, o au doar marii scriitori:
aceea că în mijlocul atâtor raţionamente şi jocuri şi metafore şi enigme - întreg romanul - stă intuiţia, contingentul, întâmplătorul:
ocupându-se de ascunzişuri din care poete ieşi fie binele, fie răul, înţeleptul are dreptul şi datoria să folosească un limbaj obscur, lămurit doar pentru cei deopotrivă cu el (p.94); de a şti dacă metaforele şi jocurile de cuvinte, şi enigmele, care par născocite de poeţi pentru simpla plăcere, nu ne ajută să raţionăm asupra lucrurilor într-un chip nou şi surprinzător (p.87)
iar la final, înţeleptul / gugliermo / eco constată că în univers nu există nici un raţionament (p.489), iar legătura universală care pune lucrurile în ordine (p.208) nu este decât intuiţia omului simplu. cu alte cuvinte, înţelepciunea e păcăleală, romanul însuşi e păcăleală, dreptatea o are doar cititorul, chiar şi cel mai needucat.
o dreptate teribil de plăcută!
iar cele de mai sus nu reprezintă un adevăr, iar dacă este, chipul adevărului trebuie deformat pentru ca noi să nu devenim sclavii propriilor noastre născociri (p.488) - religii, teorii, pasiuni, bloguri, cărţi.
umberto eco, numele trandafirului (il nome della rosa), editura polirom, iaşi, 2004, ed.4, traducere de florin chiriţescu, 513 paginicoperta: autor neprecizat
saitul autorului aici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
