caii şi câinii deltei

la letea cică sunt cai sălbatici. dintre care unii sunt ameninţaţi să fie transformaţi în salam.
dar acolo sunt sute de oameni poate mai sălbatici. dintre care mulţi mor de alcoolism şi de sărăcie. ameninţaţi deci să fie transformaţi în pământ. pentru ei nu ţipă nimeni, n-auzim nimic, nici o organizaţie naţională sau internaţională nu are un proiect aplicat pentru oameni.

în deltă sunt mii de localnici ce nu trăiesc decât din braconaj, din care îşi cumpără votcă, apoi mor repede. mă îndoiesc că medicii spitalelor de-acolo pot face ceva - ei n-au bani de medicamente. printre ei, mafia caviarului prosperă nestingherită, iar cea funciară la fel, după jafurile pesediste din trecutul apropiat. aţi auzit despre astea vreo judecătoare cu vreo sentinţă definitivă pân-acum? cel mult, şade beată la volan, ca să fie degrabă eliberată pe bază de trusă.

pe fondul tragediei oamenilor, pentru care un milion pe cal tăiat înseamnă nu altceva decât câteva sticle de votcă, tragedia cailor sălbatici mi se pare doar o latură a unei realităţi sinistre, infernale, într-un peisaj dorit de toţi ca unul paradisiac. protejat, cică, de unesco.

mi-e ruşine că-s român.

homakaido

nu ştiu dacă am mai scris aici că serge brussolo a fost primul meu autor sefe, prin anii '90 - evident, trebuia să fie francez. şi e chiar unul care-a scris peste 150 de romane, de genuri dintre cele mai diverse. şi la noi a fost tradus destul de mult mai demult, dar se pare c-a fost uitat în reeditări.

şi pentru că-mi era dor de ceva kinki, am luat acest roman din care nu-mi mai aminteam decât coperta şi o imagine a personajului principal masculin - ca mai toţi din romanele lui brussolo, se cheamă david - care întinereşte culcându-se c-o grăsană.

aşa că m-am apucat s-o recitesc, după 20 de ani. ei bine, îmi pare bine: nu-mi aduceam aminte de imaginaţia cutremurătoare a autorului: râuri de pitici orbi care poartă corăbii pe mâini, în care perlele sunt sunt excrescenţe tumorale ale pielii; focuri de artificii subacvatice; îngeri ucişi cu păsări phoenix pârjolitoare; oraş de ventriloci pentru care vorbele sunt cea mai mare pângărire; pusnici îmbălsămaţi de vii în albine, oameni arbore acuplându-se cu femei lac ce nasc copii de turbă etc.

ca în mai toate romanele, există două personaje - david şi sirce - care pornesc împreună într-o călătorie în lumi fantastice - dar nu din acelea à la manière de tolkien, cu dragoni, cavaleri şi domniţe care luptă pentru readucerea binelui pe pământ - ci lumi aparent reale, însă de coşmar şi "foarte" explicabile "ştiinţific". de pildă, carnavalul de fier, o orgie comună ce ascunde capcane mortale şi războaie inter-civilizaţii.

serge brussolo, carnavalul de fier (le carnaval de fer), editura valdo, 1991, traducere de liliana toia

coperta de valentin tănase (mult mai faină decât a ediţiei originale)

saitul autorului aici.
cartea poate fi citită online aici.




foto autor de aici.

lectură anevoioasă

mă lupt cam de-o săptămână cu romanul imens al lui doris lessing, carnetul auriu. merge greu, e o carte scrisă în anii 60, cu multă politică, iubiri neîmplinite, lupte între sexe, intenţii de schimbare a lumii...

la început, m-a plicitisit cu opinii fade a două femei divorţate, dar apoi una dintre ele, scriitoare comunistă, îşi povesteşte zbuciumările tinereţii. aşa c-am început să iau romanul în serios.

pentru cunoscători, totul poate deveni orice

    *în vechime, turnurile, piramidele, lumânările, pietrele care mărgineau drumurile, ba chiar şi copacii simbolizau falusul; şi pentru bouvard et pécuchet totul deveni falus. culeseră oricicuri de trăsură, picioare de fotoliu, zăvoare de pivniţă, pisăloage. când erau vizitaţi, îşi întrebau oaspeţii:

    - cu ce seamănă asta, după părerea dumitale?

    apoi le împărtăşeau taina şi, dacă cineva protesta, înălţau umerii în semn de milă. 

flaubert, bouvard et pécuchet, în bouvard et pécuchet, dicţionar de idei primite de-a gata, străbătând câmpii şi ţărmuri, editura univers, bucureşti, 1984, traducere de irina mavrodin, pag.101

___________________________________
*anciennement, les bornes des routes et même les arbres avaient la signification de phallus - et pour Bouvard et Pécuchet tout devint phallus. ils recueillirent des palonniers de voiture, des jambes de fauteuil, des verrous de cave, des pilons de pharmacien. quand on venait les voir, ils demandaient: à qui trouvez-vous que cela ressemble? puis, confiaient le mystère - et si l'on se récriait, ils levaient, de pitié, les épaules.

puşti în război

iarna în război (oorlogswinter)
imdb

graţie lui cinesseur, am văzut azi un film în care inocenţa unor puşti nu-i nicidecum pierdută, ci speculată, ba, în lumea tembelă a adulţilor, e singura capabilă să reziste ocupaţiei germane din olanda. în speţă, puştiul michiel van beusekom intră într-un scenariu dur de război, în care nu există personaje bune sau personaje rele. deci cu cine să ţii, când şi familia te înşeală?

regizorul filmului, martin koolhoven, a construit un personaj principal misterios - iarna. pe care se mişcă toate celelalte personaje, tăcând. sunt puţine vorbe-n film, dar multe scene şi jocuri, toate de excepţie!
deci de văzut!

evident, filmul e o ecranizare, iar saitul e aici.

iaca trailer:

lorgean theatre strikes again!

a doua oară după 2 ani (despre prima experienţă am scris aici), un spaţiu privat devenit, timp de o piesă de teatru, spaţiu public.

piesa, monoloagele vecinului, - scrisă şi interpretată de laurenţiu bănescu (one man show) susprinde al naibii de bine, câteva perspective - prin ochii a câtorva personaje - ale societăţii româneşti de azi - pensionarul, revoltatul, liceanul de cartier, patronul... 
pe muzică de subcarpaţi.

o experienţă foarte amuzantă, bine scrisă şi foarte bine jucată.
laurenţiu bănescu e de urmărit!