scrisoarea lui luca pentru miruna

dragă miruna nahabetian,
sunt luca şi îţi scriu pentru că tu nu mia-i citit compunerea mea publicată de t.o. bobe k roman acum 7 ani şi retipărită deja într-o a treia ediţie la editura humanitas, cum mi-am petrecut vacanţa de vară. n-ai citit-o atunci pentru că erai prea mică k so-nţelegi.

eu am citit-o acum pentru prima oară, pentru că atunci doar am scris-o, nu k pe o compunere cu miză mare, în genul orei de germană a lui siegfried lenz, şi nici k pe 1 jurnal plin de umor în genul lui bora ćosić, sau k unul pentru puşti, ci k literatură de dragul literaturii, de dragul jocului literar. 

am citit cu mare plăcere prima parte a cărţii/compunerii. lunile iunie şi iulie, de când am intrat în vacanţă şi am stat acasă, în bucureşti, în curtea familiei mele middle class (în care locuiesc şi acum), cum eram eu supravegheat de bunica sau de verişoara kitty, căci părinţii trebuiau să meargă la servici. cum m-am gândit săm-i compun eu compunerea în caet. vei remarca talentul meu în fluenţa textului, kiar cu toate preţiozităţile şi bravadele puberale de atunci.

te las pe tine să descoperi, în compunerea mea, ce e real de ce e imaginar. şi cred că am reuşit să creez o tensiune continuă între aceste două planuri. şi nu poţi nega că am avut 1 umor negru şi o privire ironică încă de atunci: bunica care moare că-i cade o cutie cu scule în cap, la fel moare verişoara kitty, căzută într-un cazan cu smoală; costel şi onedin, cei doi muncitori necalificaţi care se dovedesc a fi de fapt criminali şi dilări, iar vânzătoarea de la moll pamela e o adevărată lucreţia borgia (tocmai am văzut un film la hbo cu aceasta); cum am tăiat cu dinţii sforile cu care fusesem legat şi ma-m salvat din kidnapping.

dar nu mi-a mai plăcut partea a doua, începând cu luna august, prea am dato-n basme (prea mă luptam eu cu sabia şi cu şerpii). îm-i dau acuma seama că călătoria la mare cu mama şi cu tata e decât o luptă ocultă dintre terorişti şi piraţi. iar apoi, fazele de după aia cu Extratereştrii pur şi simplu nu mai pot să le citesc, mă arată chiar bolnav la cap, ceea ce nu sunt, şi nu ştiu ce să fac să le scot din carte. eu totuşi sunt sănătos la cap, deşi cam copil sunt şi acum, e farmecul meu, pe care mă aştept să îl apreciezi.

te îndemn, deci, dragă miruna, să citeşti doar prima parte a compunerii mele, ce bine ar fi fost să mă prezint cu aceasta la bacalaureat, aş fi luat 10 la română fără să mai învăţ tâmpeniile de comentarii.

ps. să ieşim într-o seară să vb. despre carte. deoarece fazele cu Extratereştrii şi cum cum te salvam eu erau scrise pentru tine, de fapt, şi numai pentru tine.

luca

t.o.bobe, cum mi-am petrecut vacanţa de vară, editura polirom, iaşi, 2004, 360 de pagini broşate

coperta de angela rotaru-serbenco

alte impresii la eva, micawber, dan boeriu, bookaholics, terorista , ionuca, cristina ionica ş.a.

romanul poate fi cumpărat de pe aici.


poza de aici.

cum întâmpinăm crăciunul?

vă mai amintiţi?

era vorba despre sărbătoarea naşterii Domnului, a celui ce, după 30 de ani, va fi pentru credincioşii săi, Dumnezeu-Fiul. după scripturi, naşterea s-a petrecut într-un grajd iar o stea magică a strălucit deasupra. 

cam atât - minune dumnezeiască, viaţă nouă şi sărăcie.
nici zăpadă, nici brad, nici vreun moş (sfântul nicolae apare menţionat abia în secolul 6), de culoarea roşie a cocăi-cola nici nu mai vorbesc. nici post, nici sarma, nici cozonac.

e evident plictisitor ca în noaptea de 25 decembrie, să stai fără brad, fără cadouri, fără sarmale, fără zăpadă la fereastră, dar să povesteşti despre o legendă biblică. doar colindătorii ce să mai amintească de evenimentul miraculos. 

dar cum este doar cu toate acestea, cu brad, cu cadouri, cu sarmale, cu zăpadă la fereastră? în aşa lux, calm şi voluptate, mai e nevoie de povestea naşterii lui Dumnezeu-Fiul?
cel puţin aşa, ca literatură...

georges de latour (1593–1652), adoraţia păstorilor

o mică ratare

dacă nu-l vedeam pe autor la festivalul internaţional de literatură, unde am descoperit o persoană încântătoare prin vervă şi umor, nu-mi cumpăram acest mic roman. şi bine făceam. o carte care nu iese prin nimic în evidenţă, decât prin latura "ratată" a personajului unchiului rudolf.

poate că ar fi trebuit să fiu atins de referinţele la românia. multe. sau măcar înfuriat de diatribele contra sălbăticiilor legionare şi antievreieşti din ţărişoara noastră. însă nici măcar. nici amintirile copilului andrew / andrei, complexat pe viaţă de familia românească distrusă şi trimis la londra, la unchiul său rudolf / rudi petrescu. nici măcar tarele sentimentale ale băiatului nu mi s-au părut reuşite, ci de un kitsch surprinzător. 

evident, nu pot spune că bailey scrie prost. acţiunea e bine împărţită - cea din prezentul povestirii, rememorările inconştiente şi visele suprarealiste. finalul e totuşi ratat, fuşerit cu coincidenţe neverosimile.

dar să încheiem pozitiv. impresionante mi-au fost referinţele muzicale ale cărţii, dincolo de care ghicesc în bailey un împătimit al operei şi operetei, chiar şi al celei de mâna a doua (pe care o cântă unchiul rudolf), o dragoste stimabilă faţă de enescu, bartók şi dinu lipatti (mai jos este ultimul concert de la besançon). măcar pentru acestea, cartea a meritat cele câteva ore din viaţă.

într-un costum negru, mai mult o fantomă decât un om viu, lipatti a apărut în faţa noastră. l-am aplaudat în timp ce avansa încet spre pian. l-am auzit pe unchiul rudolf oftând.

dar cel care a început să cânte prima partită a lui Bach n-a fost deloc un spectru. fantoma s-a animat într-o secundă, cu un aer radios. eram oare conștienți de perseverenţa, de forţa supraumană care îl însufleţeau în acea după-amiază de septembrie? dacă eram, nu putea fi vorba decât despre o iluzie sentimentală, fiindcă indubitabila lui tenacitate era ascunsă de pianist în spatele unei necesare măşti de civilitate. abia mai apoi, după ce ascultaserăm într-o liniţte adâncă sonata în la minor a lui mozart, două improvizații shubertiene şi o serie fascinantă de valsuri ale lui chopin, abia atunci am înțeles că avuseserăm privilegiul să asistăm la un eveniment olimpian. lipatti era dincolo de etalarea ostentativă sau de inteligenţa superficială. ne cântase exact ce intenționaseră compozitorii să auzim. (p.85-86)

mai trebuie amintită traducerea lui marius chivu, foarte izbutită. 

paul bailey, unchiul rudolf (uncle rudolf), editura humanitas, bucureşti, 2009, 165 de pagini broşate, traducere de marius chivu  

coperta de angela rotaru

alte păreri la ionuca şi carminix.

dacă vreţi să încercaţi voi înşivă romanul, îl găsiţi pe aici.

începuturile văzutelor

cartea este scrisă în 1977 de un laureat al premiului nobel pentru fizică, steven weinberg. a fost un bestseller al cărţii de ştiinţă, detronată abia în 1988 de "scurtă istorie a timpului" a lui stephen hawking. 

practic, lucrarea iniţiază cititorul de sfârşit de secol xx în teoria big bang-ului, mai precis a celor 3 minute de după. asta după ce îl iniţiază în nişte concepte astronomice cum ar fi efectul dopler - conform căruia frecvenţa măsurată a undelor creşte atunci când sursa se apropie de receptor şi scade când sursa se depărtează de receptor - cu ajutorul căruia vedem că universul e în expansiune (astfel, majoritatea stelelor au spectrul luminii spre roşu, ceea ce arată că ele se depărtează de noi, în vreme ce acelea care se apropie îl au spre albastru.) sau cum ar fi descoperirea fondului de radiaţie cosmică de echilibru termic din domeniul microundelor, cu temperatura de 3°K.

ei bine, pe baza acestor două descoperiri, împreună cu mici digresiuni în fizica cuantică, weinberg descrie, cadru cu cadru, ce s-a întâmplat după momentul zero al creării universului (am mai găsit o descriere aici):
- temperatura este de 10¹¹ °K, iar universul este dens, în stare de echilibru termic, cu o circumferinţă nici finită, nici infinită.
- microparticulele nu sunt adunate în atomi, însă rup treptat echilibru termic. apare câmpul gravitaţional alcătuit din energia neutrinilor şi antineutrinilor
- nucleosinteza. primii atomi de tritiu, heliu (element chimic descoperit în 1868 ca element al spectrului solar) şi hidrogen greu (deuteriu) + protonii liberi
- după 700 000 de ani, temperatura scade şi se formează primii atomi stabili
-  în universul timpuriu, la temperaturi mai mari de 3000°K, nu există stele şi galaxii, ci o supă ionizată de materie şi radiaţie. (p.90)
- în prezent, nucleosinteza continuă să se realizeze în stele.


alte informaţii:
- centrul soarelui măsoară o temperatură de 15 milioane °K
- pentru orice fel de particulă, există în natură o "antiparticulă" corespunzătoare, cu aceeaşi masă şi acelaşi spin (stare de rotaţie), dar cu sarcină electrică opusă - excepţie făcând cele neutre (fotonul). 

în fine, în condiţiile ultimelor decoperiri CERN de săptămâna trecută, cartea mi se pare o bună introducere în teoria big bang. evident, unele informaţii sunt caduce, însă sunt bine prezentate şi coerente chiar şi pentru mine, un simplu cititor. 

m-a lovit o propoziţie de final a autorului: "cu cât universul pare mai cognoscibil cu atât pare mai lipsit de sens". (p.169) ce bine, ar spune constantin noica, putem să-i dăm noi unul!

steven weinberg, primele trei minute ale universului (the first three minutes), editura politică, bucureşti, 1984, traducere de gheorghe stratan, 214 pagini

coperta de valentina boroş

traduceri mavrodiniene

irina mavrodin

gustave flaubert, madame bovary, traducere şi prefaţă, ed. corint, sub tipar.

marcel proust, jean santeuil, în curs de apariţie, ed. humanitas.

my bucket list - lista cu dorinţe

am găsit zilele trecute (în romanul lui proust), o listă pe care mi-o scrisesem acum vreo 10 ani. o transcriu aici, spre neuitare:

1. să sar cu paraşuta done
2. să merg în china
3. să ajung la new york
4. să scriu o carte de succes
5. să conferenţiez la atheneu
6. să învăţ germana
7. să fac o declaraţie de dragoste celei mai frumoase femei
8. să particip la o orgie sexuală
9. să am o experienţă homosexuală done
10. să văd casa lui balzac din paris done
între timp s-a mai adăugat 11. vizitarea istanbulului - planificată pentru primăvara viitoare.

care e lista voastră?