6 martie 2008

L’homme revolté

Am avut un şoc plăcut cu acest autor francez, cum n-am mai avut de la Céline şi Jean-Marie-Gabriel Le Clézio - ador să-i înşir toate prenumele - încoace, un scriitor puternic din stirpea lui Balzac, cu care el însuşi se aseamănă. Auzisem de Particulele elementare, o publicase Nemira prin 2001. Dar Polirom s-a hotărât să publice mai mult, în excelenta traducere a aceluiaşi Emanoil Marcu, traducator şi al lui Cioran...
În fine, ispitit de Adi - el e fan Houellebecq - am citit ultimul roman, Posibilitatea unei insule (am aflat de pe IMDb că există şi film).

Ce găsii aici?
În primul rând - ingrediedientul care vinde cultura - mult-mult sex, felaţii, masturbări, goliciuni, promiscuităţi, acte sexuale, orgii; şi-alte soiuri de umori schimbate între bătrâni şi tineri, între tineri şi tineri - toate manifestări ale trupului. Este mult trup în acest roman, un trup disperat că îmbătrâneşte ineluctabil şi, în cele din urmă, moare. Vrea să supravieţuiască, să nemurească. Măcar prin ştiinţă, dacă nu prin religie.

Cum s-a gândit Houellebecq să facă?
Păi mai întâi i-a venit în minte Cartea biblică a lui Daniel, profet şi el al unei epoci decadente.
Apoi a descris prezentul, prin ochii lui Daniel 1, un umorist trist ce gândeşte şi spune "sad things". Apoi a descris intervalul, secta mistico-ştiinţifică (mai mult mistică decât ştiinţifică) a elohimiţilor, ce-şi propune nemurirea prin ADN.
Apoi a descris viitorul, prin ochii neo-umanilor Daniel 25-26, clone ale primului Daniel.

Pentru ce se revoltă autorul?
Pentru iubire. Iubirea a dispărut dintre noi, numai bătrânii o simt, tinerii nu mai ştiu ce-i aia:
"Nu există iubire decât în dorinţa de aneantizare, de contopire, de dispariţie individuală într-un soi de, cum se spunea pe vremuri, sentiment oceanic, în ceva care oricum, într-un viitor apropiat, era condamnat să dispară" (p.393) şi "Iubirea necondiţionată este condiţia fericirii" (p.72)

Livresc vorbind, am aflat opiniile autorului despre viaţa culturală:
  • Nabokov i se pare un pseudo-poet mediocru şi manierist, imitator stângaci al lui Joyce, dar fără ardoarea irlandezului smintit
  • Michel Onfray e grafoman (apropo, i-a mai fost tradusă o carte la Polirom)
  • Theilard de Chardin (teolog) e un ţăcănit clasa întâi
  • David Bisbal (cântăreţ) e simbol jalnic al decadenţei
  • mai găsim ironii privind scientologia lui Cruise şi Travolta, despre Coetzee, Larry Clark, Bill Gates etc.
Mie, acest Houellebecq mi s-a părut un Tratat de descompunere împănat cu mult sex, scris de un Guido Ceronetti pornograf.

Bonus - poezie: 
Iubire nu există
(Nu îndestul, o , nu-i)
Trăim o viaţă tristă
Murim ai nimănui.

Şi nu există milă
Măcar cât o grăunţă,
Dar carnea inutilă
Tot cere, nu renunţă. (p.370)



Michel Houellebecq (foto), Posibilitatea unei insule, Editura Polirom, Iaşi, 2005, traducere de Emanoil Marcu

13 comentarii:

  1. N'am citit "Posibilitatea unei insule" si nici n'o s'o citesc vreodata. Dar am citit alte doua romane de Houllebecq ("Extinderea domeniului luptei" si "Particulele elementare"), si nu am ramas impresionata. Sexul, orgiile & all the rest - par a fi ideile centrale ale romanelor lui; sau mai degraba mijloacele prin care isi exprima el ideile: instrainarea de noi si de ceilalti, disparitia umanitatii etc. Mie mi se pare un autor overrated (ceea ce nu e in sine un lucru rau) si cam ...redundant. Poate n'am patruns eu intelesurile ascunse :D dar cand sunt prezentate asa, parca nici nu prea vreau sa le patrund ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. @ameer: ai intrutotul dreptate, nici eu nu stiu daca voi mai citi un alt roman, mi-a ajuns Posibilitatea... si nu este un autor dupa care sa fii innebunit. este si deprimant, la fel simptomele si solutiile.

    RăspundețiȘtergere
  3. One word to describe my feelings towards this book: YEAK!!!!!!!! :D :D :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Mie mi-a placut cartea, tocmai datorita acestui exibitionism, acestor excese ale unui om care cauta ceva, niste repere; intr-adevar este trista , fiindca eroul cartii nu gaseste acele puncte de sprijin desi consuma viata la maximum, nu din desfranare sau lasitate , ci din disperare...

    RăspundețiȘtergere
  5. hehe...si eu am scris, azi despre "nefericirea unei insule" :D

    N-am citit nimic-nimicuta de Houllebecq, desi mi-a tot fost recomandat de diferite persoane. Chiar si de Ironsitul-fan Nabokov....ia sa vad eu ce impresie are el acum, despre caracterizarea pe care i-a facut-o domnu' uellebec (sic!) autorului Lolitei!! :D

    RăspundețiȘtergere
  6. mie imi place extrem de mult Houellebecq. nu pentru ca ar fi optimist (in definitiv, daca vrei energizante emotive gandire pozitiva apelezi la farmaciile literare din seria romanelor roz sau a unor tipi ca Coelho), ci pentru ca e un tip care se pricepe foarte bine sa puna diagnoze, chiar daca leacul propus de el este unul prost, pana la urma. intreaga sa proza graviteaza in jurul problemei liantului social...orgiile sexuale sunt de fapt noul liant social, care vin in locul relatiilor de prietenie, de familie etc... in sensul asta, Houellebecq e un sociolog acid...

    RăspundețiȘtergere
  7. @vitalie: foarte bine ai spus - sunt total de acord.

    RăspundețiȘtergere
  8. @isuciu - intr-adevar, din disperare. de-aia mi s-a parut ca seamana cu cioran
    @anda - nici mie nu prea mi-a placut ce-a zis de Nabokov, si eu sunt fan, dar pe undeva are dreptate...
    @vitalie - Intr-adevar, orgiile sexuale inlocuiesc relatiile de prietenie, de familie, poate de-aici disperarea. Dar dincolo de corp, ce mi se pare la H. tragic e negasirea iubirii. Poezia pe care am scis-o e esenta cartii.

    RăspundețiȘtergere
  9. mi-e imi place M.H. la nebunie, dar nu neaparat din punct de vedere artistic. il consider un scriitor feroce, din traditia mea preferata, traditia lui baudelaire (exista oare o astfel de traditie?). la modul de a vedea lucrurile, dar in orice caz la fata seamana cu Gogol. e-adevarat ca baga mult sex, dar asa-i in viata. sau nu? oricum, adesea sexul este tratat ironic, sexul se autodeconstruieste prin exces. M.H. vrea probabil s-o termine cu toate tabuurile legate de sex, si in primul rand tabuul fidelitatii, ceea ce-l conduce inevitabil in zone tulburi.
    @anda, eu am scris la mine pe blog ca Nabokov e manierist (eu am zis artificial) inainte de a afla parerea lui Houllebecq. deci, nu degeaba imi place mie de amandoi.

    RăspundețiȘtergere
  10. @arthur, daca i-ar fi spus doar manierist, ar fi fost cit se poate de elegant. Oricum, Houllebecq vad ca se refera la Nabokov-poetul si aici chiar n-am cum sa-i iau apararea.
    In ceea ce priveste ideea de "deconstructie prin exces", asta e Pop-ism curat, nu altceva :-)
    Iar la fata seamana cu Basescu...:D

    RăspundețiȘtergere
  11. Va rog mult, inainte de a–l eticheta pe Hulbec “redundant si supraevaluat”, faceti un ultim efort si cititi-i poeziile. Departe de sexul gri din Particulele elem (si o ecranizare catastrofala), a existat un Michel liric, lubric (dar nu exasperant), singurel cu Minitelul si anxietatile urbane. Trei carti superbe de poezie, de trecut serile prapastioase. Le imprumut eu, daca nu sunt pe la Institut..

    RăspundețiȘtergere
  12. @anda: curat popism si seamana cu basescu, ce sa zic, nici presedintele nostru nu e chiar usa de biserica.

    RăspundețiȘtergere
  13. @dragos opiniile unui personaj nu sunt neaparat opiniile autorului, e o greseala elementara pe care o fac unii cititori (asta o stiu de la Matei Calinescu).

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...