dramaticul drum al lui cormac mccarthy

nu contează ce-i în spatele scenei, nu importă ce-i în afara cărţii.

importantă e scena şi ce se întâmplă pe ea, cele două personaje - tatăl şi fiul. care pe decorul plin de cenuşă eternă, cascade, păduri îngheţate, moluri părăsite, case cu cadavre, merg. merg înainte, merg spre sud, they are walking dead in a horror film.

important e ce fac, dar mai presus ce văd, căci lui mccarthy îi place să descrie decoruri apocaliptice. important mai e şi ce zic, dialoguri scurte, frânte, chiar biblice, la cât sunt de simple şi profunde. importantă e impresia ce-ţi rămâne după închiderea cărţii. că indiferent de decor, omul rămâne acelaşi, nu absurd sau civilizat, ci mică făptură divină, cu mic foc lăuntric, de unde se hrăneşte să meargă mai departe. spre viitor.

n-are rost să povestesc despre oamenii răi, despre cataclismul ucronic, utopic, despre viziunea sumbră a lui mccarthy, acelaşi autor al cărţii după care s-a făcut filmul nu există ţară pentru bătrâni, despre stilul scriitoricesc simplu şi perfect.

ci are rost să spun că e cel mai bun scriitor american pe care l-am citit în ultimul timp. cu viziune proprie/originală, expresivitate, stil, lume ficţională coerentă şi tot tacâmul. am câteva imagini - când cei doi se spală-n cascadă, când mulţumesc pentru masă unor oameni imaginari, când întâlnesc pe omul bătrân şi credincios...

You think we're going to die, dont you?
I dont know.
We're not going to die.
Okay.
But you dont believe me.
I dont know.
Why do you think we're going to die?
I dont know.
Stop saying I dont know.
Okay.
Why do you think we're going to die?
We dont have anything to eat.
We'll find something.
Okay.
How long do you think people can go without food?
I dont know.
But how long do you think?
Maybe a few days.
And then what?
You fall over dead?
Yes. Well you dont. It takes. a long time. We have water. That's the most important thing. You dont last very long without water.
Okay.
But you dont believe me.
I dont know. (p.106 - 107)

Care e ţelul nostru?
Poftim?
Care e ţelul nostru?
Unde-ai auzit asta?
Nu ştiu.
Nu, unde-ai auzit-o?
La tine.
Când?
Acum ceva timp.
Şi care a fost răspunsul?
Nu ştiu.
Bine.
Nici eu. Hai. Se-ntunecă.

cormac mccarthy, the road, picador, london, 2007, 307 p

ps. anu' ăsta am citit 3 cărţi scrise admirabil (făcând abstracţie de flaubert) - elogiu mamei vitrege (fastuos), drumul şi celelate poveşti de dragoste.

pps - alte recenzii 1, 2, 3. şi cartea va apărea tradusă la humanitas.