dilemateca - o revistă (încă) pentru bătrâni?

mai am şi acum primul număr al dilematecii, mă bucuram că avem şi noi o revistă despre cărţi, mai ales sub auspiciile lui pleşu. dar a trecut mult timp de-atunci. revista a mai apărut, io am mai citit-o din când în când şi-am constatat acelaşi stil de recenzie şi acelaşi aspect.

în numărul curent, din iunie, sunt multe recenzii bune, despre omul de nicăieri, despre un om din est al lui groşan, despre meister eckhart, interesant un dosar despre literatura gay românească (da, cică există aşa ceva), un dialog cu dumitru chican, traducătorul din arabă al romanului azazel.

în fine, să mai spun că m-am bucurat când marius chivu s-a hotărât să invite blogării la o anchetă. şi sunt de acord cu el când spune că pe bloguri se comentează uneori stângaci şi naiv.

1. dar cum oare se recenzează uneori în dilemateca?

să iau câteva exemple din finalul câtorva recenzii, unde se pun, de obicei, concluziile:

• despre romanul gluma rusească, nu înţeleg decât că "este un roman retenibil îndeosebi prin semnificaţia titlului" (gebriela gheorghişor). mai aflu că "nici un supravieţuitor nu transgresează compromisul". aha! deci retenibil!
• despre omul de unică folosinţă, "poezia e una de interstiţiu: şi a exteriorului, prin instantaneele pe care le transcrie, aproape mereu contextualizate, dar şi a interiorului, prin inserţia în senzorial a acestor instantanee" (alexandru matei). aha! interstiţiu!
• despre fantoma iese din scenă, aflu doar că "fantoma lui roth ştie, precum marinarul marlow, că trăim aşa cum visăm: singuri." în reşt, toată recenzia e povestea romanului (gabriela glăvan). aha! trăim singuri!
• despre omul duplicat, alexandru budac scrie neutru, se-nvârte în jurul cozii, despre tema dublului, puţină poveste. şi atât. o recomadă? e o carte bună? i-a plăcut? nimic. eu, de exemplu, cred că-i carte proastă, n-am dus mai mult de 20 de pagini.

2. prezentarea grafică a dilematecii e bătrânicioasă?

nu am nimic cu colajele lui dan stanciu, intelectual fin de altfel, ele sunt reuşite. dar să dau peste tot de aceste colaje în sepia cu jobenuri şi crinoline, cu statui antice şi reproduceri ce se opresc la clasicismul francez mi se pare prea mult pentru tânărul din mine. nu-mi iese nimic în evidenţă, nici o culoare de merchandising, ceva care să-mi sară-n ochi, să mă atragă. culorile închise par de ferpar. şi nu vorbesc de copertă, ci de paginile din interior.

în comparaţie, le magazine litteraire pare glossy, deşi arată de secol xx - vă invit s-o răsfoiţi. dar dilemateca noastră arată de secol xix. şi când te gândeşti că trebuie doar ca cineva să-i pună domnului stanciu o revistă literară străină în mână şi să-i schimbe culorile...

cert este că-mi doresc o revistă profesionistă, în care să găsesc cât mai puţine recenzii scrise de unii care se consideră profesionişti într-ale recenziilor, dar care nu-mi spun nimic despre cărţi, nici măcar dacă le-a plăcut sau nu. şi-mi doresc o revistă tânără, şi pentru tineri, care să arate dinamic şi provocator. dacă nu poţi avea mereu inspiraţie, poţi lua exemple din altă parte. bunăoară, de la franţuji.