o carte sinceră despre români

când aveam televizor, vedeam tot felul de părerişti – intitulaţi pompos analişti sau lideri de opinie – care se pronunţau despre cum sunt românii. eu însumi spun că „noi, românii facem şi dregem”. iată însă o carte care ce are la bază o cercetare ştiinţifică – bazată pe perspectiva a 1132 de români din toată ţara. ei vorbesc despre caracteristicile culturale ale lor înşile şi ale celorlalţi.

cartea are 2 mari merite:

1. este prima carte serioasă de la noi, bazată pe o cercetare ştiinţifică, despre cultura românească şi despre impactul ei practic în viaţa de zi cu zi actuală – personală şi socială.

2. propune câteva soluţii vizavi de caracteristicile cu impact pozitiv (cum să le potenţăm) şi a celor cu impact negativ (cum să le minimalizăm).

evident, există şi lucruri care nu mi-au plăcut, de pildă stilul destul de greoi care, poate din dorinţa autorului de a fi exact, împiedică uneori fluenţa lecturii. de asemenea, dacă accept că, dintr-un anumit punct de vedere, în românia este matriarhat, am o problemă cu ceea ce sunt considerate ca aspiraţii ale românilor. nu văd deloc perfecţionismul ca pe lucru la care românii aspiră. sau integritatea, cum se va vedea şi în citatul de mai jos. iar colaborarea este pentru români o aspiraţie? aşa o să rămână, doar aspiraţie!

câteva idei de interes care mi-au plăcut, şi care, după mine, constituie sarea şi piperul cărţii:

- românii se consideră mai inteligenţi decât se consideră oamenii din sua sau europa de vest;

- românii cred despre ceilalţi că cel mai mult îşi doresc să fie şefi;

- românii aspiră cel mai mult să se comporte civilizat şi să fie deschişi spre învăţare;

- bărbaţii români se consideră mai inteligenţi decât femeile; femeile, mai pesimiste decât bărbaţii şi mai integre;

- românii cu studii superioare se văd mai inteligenţi şi mai dornici să fie şefi; cei cu studii medii se văd mai resemnaţi;

- românii din moldova se cred mai integri şi mai loiali, cei din valahia se cred mai liberi şi mai independenţi, iar cei din transilvania se cred mai deştepţi şi vor mai mult să fie şefi;

- românii au tendinţa de a fi critici cu ceilalţi (centraţi pe negativ şi orientaţi spre trecut), de a-i considera pe ceilalţi responsabili de aspectele negative ale românilor).

„să recunoaştem în cele din urmă că succesul oamenilor se bazează pe orice altceva, dar mai puţin pe integritate. cu alte cuvinte, integritatea este astăzi o piatră de moară.

putem afirma că minoritatea cea mai persecutată din românia în prezent este aceea a oamenilor cinstiţi, corecţi, integri. ne face plăcere să ne declarăm mai buni decât ceilalţi, să fim recunoscuţi ca fiind oneşti, ca fiind indivizi care nu urmăresc obţinerea de interese materiale exclusiv în interes personal... ne place să facem avere, chiar dacă această activitate presupune să înşelăm puţin, să minţim puţin şi să ascundem un pic de «adevăr », dacă interesul ne-o cere. Înţelepciunea românească ne aduce aminte că «adevărul umblă cu capul spart »“. (pp.146-147)

una peste alta, cartea asta mi se pare o bună bază pe care se poate construi; de la proiecte politice până la proiecte personale. este de fapt o oglindă a românului de secol XXI, care ne arată aşa cum suntem. şi nu putem sta tot timpul în faţa oglinzii, trebuie şi să facem ceva. ce?

dorin bodea, românii, un viitor previzibil?, editura result, bucureşti, 2011, 280 de pagini

coperta de octavian stângaciu

cartea va fi lansată miercuri, 7 decembrie, la howard-johnson, şi vă puteţi înscrie aici.

ne vedem mâine la gaudeamus

întrucât cred că un târg de carte e mai degrabă prilej de întâlnire a iubitorilor de cărţi decât loc de negustorie cu acestea, ne putem întâlni mâine, de la 13:00 până la 19:00. de la 15:00 pe la polirom, de la 17:00 la dezbaterea booktopia. o să fie aglomeraţie, dar ne găsim noi!

sau puteţi sta acasă (sau oriunde), cu o carte în mână. spor!

succesul în business înseamnă muncă, nu publicitate

 

sunt uimit pe zi ce trece. 

în condiţiile CRIZEI, mulţi tineri continuă să spere că pot face bani cu MUNCĂ puţină.

• sunt uimit cum mulţi tineri studenţi / masteranzi încă mai ascultă cu gura căscată conferinţele "antreprenorilor" îmbogăţiţi într-o perioadă dubioasă a economiei româneşti şi care acum, dacă li se propune un business onest pe termen lung, caută doar să facă speculă şi să nu-şi asume nici un risc (vezi şi emisiunea "arena leilor"). 
• sunt uimit cum sunt promovaţi ca modele oameni de afaceri care s-au îmbogăţit în câţiva ani doar prin afaceri cu statul.
• sunt uimit cum mulţi tineri studenţi / masteranzi sunt convinşi că pot ajunge cineva doar creându-şi o imagine, fără a crea pe undeva vreo valoare - materială sau spirituală.
• sunt uimit cum mulţi directori de firme încă alocă bugete pentru marketing (fără vreun return of investment), dar nu investesc în oamenii care le fac vânzările şi le aduc supravieţuirea. 
• sunt uimit cum nici 10% dintre candidaţii pe care îi văd la interviuri nu au un plan de carieră.
• sunt uimit cum mai toată lumea vede online-ul (social media) şi it-ul ca unicul mijloc de succes rapid şi sigur - antreprenorii de la conferinţe sunt cei cu afaceri din online, şi nicidecum vreun buticar care se chinuie să-şi asigure supravieţuirea cu o bancă, o farmacie şi o sală de pariuri împrejur. (un relevant articol a scris subiectiv.ro)

mai NIMENI nu se mai gândeşte la o carieră clădită pe muncă multă, pe un plan riguros, pas cu pas, către un rezultat plin de satisfacţii. nici o criză nu-ţi poate lua rezultatele. şi nici experienţa. 

imaginea şi câştigul rapid şi simplu, bazat pe conjuncturi, pleacă la fel de repede precum vin.

ps - despre aparenţe şi spoială aici.

☺☺☺ David Lodge – Muzeul Britanic s-a dărâmat

un guest post de micawber

Am citit şi eu, intrând în rând cu lumea bună, romanul lui David Lodge Muzeul Britanic s-a dărâmat (Polirom 2003). Tocmai mă pregăteam să încep o postare tradiţională, cu cap, coadă şi cuprins. În ea aş fi scris despre acţiunea cărţii, care se desfăşoară la Londra pe durata unei singure zile şi urmăreşte acţiunile, traseele, întâlnirile şi conversaţiile unui personaj de zici că a-nviat Joyce şi scrie despre patriarhalii ani 1960. Bineînţeles că aş fi zăbovit preţ de un paragraf, (dar mai bine două), asupra eroului principal, Adam Appleby, un tânăr de 25 de ani, catolic practicant, tată a trei copii, obsedat de controlul sarcinilor în conformitate cu dogma bisericii şi înspăimântat la gândul că Barbara, soţia lui, ar putea să i-l toarne şi pe al patrulea. Aş fi povestit şi despre cum lucrează Adam la interminabila lui teză de doctorat despre structura propoziţiilor dezvoltate în trei romane englezeşti moderne şi cum merge el în fiecare zi (deci şi în ziua despre care e vorba în carte) la British Museum pentru a aduna material.

Probabil n-aş fi uitat să pomenesc că romanul poate fi încadrat în specia destul de bine reprezentată a satirelor lumii academice literare, un univers mic în care ego-urile dilatate ale profesorilor şi criticilor oficiali luptă pentru fiecare inch pătrat de Lebensraum. Sau să scriu despre „nevrozele cărturăreşti” (după formularea memorabilă a lui Camel, alt doctorand fără perspectiva de a-şi finaliza lucrarea). N-aş fi scăpat nici cascada de întâmplări tragicomice prin care trece Adam şi aş fi pomenit negreşit despre episoade precum purtatul unor chiloţi femeieşti în lipsa lenjeriei bărbăteşti curate sau (asta n-aş fi uitat precis) despre scena burlescă cu falsa alarmă de incendiu la muzeu. şi, desigur, le-aş fi povestit celor care ar fi citit până acolo despre aventura lui Adam cu manuscrisele lui Ebgert Merrymarsh, un obscur eseist catolic desigur inexistent în realitate, cu care Adam speră să dea lovitura.

Aş fi încheiat povestind cum se termină cartea, cu micul noroc care dă peste Adam atunci când Bernie, un american excentric şi bogat, îi oferă o slujbă de achizitor de manuscrise şi – finis coronat opus – cu uşurarea că Barbarei i-a venit în cele din urmă ciclul menstrual. În fine, după ce aş fi lăudat virtuţile comice ale scrierii, m-aş fi plâns poate că epilogul romanului (o secţiune scrisă din perspectiva aceleiaşi Barbara) e mai slăbuţ decât restul.

M-am hotărât să renunţ la toate acestea şi să scriu numai despre traducerea românească a titlului (versiunea îi aparţine lui Radu Pavel Gheo). În engleză cărţii îi zice The British Museum Is Falling Down. Trec aici peste întrebarea dacă n-ar fi fost poate mai bine să se lase British Museum. Poate totuşi nu. Problema e alta. Titlul aminteşte izbitor de cel al cântecelului London Bridge Is Falling Down. Asemănarea e ceva mai mult decât întâmplătoare, căci în carte ni se spune că Bernie, binefăcătorul lui Adam, venise de fapt la Londra cu scopul de a cumpăra ditamai muzeul şi de a-l transporta în Colorado, în scopul înzestrării unui colegiu local. Ei şi? Păi dacă British Museum a rămas până la urmă la locul lui (chiar şi în roman), London Bridge a fost demolat şi cărat bucată cu bucată în America, unde a fost reconstruit la lacul Havasu în Arizona (actualul pod a fost construit acum vreo 40 de ani în locul celui vechi). Aşadar ar trebui să traducem The British Museum Is Falling Down după acelaşi calapod cu London Bridge Is Falling Down. Dar cum îl traducem pe ăsta? Ca să facem un pas înainte ar trebui să ştim despre cântecul englezesc că el face parte dintr-o familie mai numeroasă de asemenea creaţii (vezi aici), în aparenţă destinate copiilor, dar cu sensuri subiacente posibil mai adânci, sondabile prin metode hermeneutice. Ceea ce ne interesează este faptul că avem şi noi, în română, un cântec din familia asta. Aţi ghicit, e Podul de piatră s-a dărâmat. S-a dărâmat, aşadar. Traducătorul a nimerit-o, compensând astfel câteva chifle pe care le-a comis pe parcursul romanului propriu-zis.


n.b. ☺☺☺ =  cumpăr-o dacă chiar te dau banii afară din casă şi citeşte-o dacă chiar ai timp.

noi ediţii proust

 

după ce m-am bucurat acum câţiva ani de reeditarea ciclului în căutarea timpului pierdut - mai întâi cartonate, apoi broşate, în casetă - la editura leda, ocazie cu care iată, cititorul român îl avea din nou la dispoziţie pe proust, m-am întristat descoperind că traducerea era una veche, a lui radu şi eugeniei cioculescu, şi nu cea a irinei mavrodin, încheiată în 2000 la editura univers şi sărbătorită - nu doar în românia - ca o mare reuşită literară.

în 2009, în colecţia cotidianul, vasile savin face o nouă traducere a lui swann şi ediţia mavrodin/proust pare uitată în biblioteci şi anticariate, deşi traducătoarea mai traduce la rao, anul trecut, carnetele proustine.

• dar recent, editura fundaţia naţională pentru literatură şi artă, sub egida academiei române, scoate o ediţie de lux, în casetă de trei tomuri, a acestei traduceri de excepţie. tomurile sunt stil pléiade, în spiritul ediţiilor critice de autori români din anii 2000. cu toate acestea, din nefericire, în afara postfeţei lui eugen simion, care ţine să-şi lege numele de orice, ediţia este copy-paste a ediţiei univers din 1987 - 2000. de pildă, sursa volumului unu rămâne ediţia clarac-ferré, şi nu j-y. tadié, notele şi prefeţele trebuie căutate nu la finalului tomului, ci greoi, pe la mijloc. nu mai spun de greşelile de redactare. ceea ce mi se pare un lucru cam de mântuială.

• dar şi editura art pune la dispoziţia cititorilor aceeaşi traducere reuşită, deocamdată primul volum (la 30 de lei) şi nu ştim dacă va fi continuată. dar pare o carte frumoasă, cartonată, specifică colecţiei clasic.

mă bucur că, în sfârşit, ne putem bucura iar de o realizare - cum puţine avem - traducerea ciclului proustian de un singur traducător, profesionist într-ale culturii, doamna Irina Mavrodin (un interviu cu ea aici).

 vechile traduceri:

1. radu şi eugenia cioculescu (bpt, 1968-1977);

2. vladimir streinu, doar swann (editura pentru literatură universală, 1968);

3. irina mavrodin (editura univers, 1987-2000) .

Concurs!

iată 3 cărţi premiate, ce vor debuta la târgul de carte gaudeamus:

dacă vă fac cu ochiul şi le doriţi, participaţi la concursul următor:

• în ce revistă a debutat cu poezie eugen ionescu?

răspunsurile vor fi la comentariile acestui post, vor fi premiate primele două răspunsuri corecte.
aceste cărţi au fost premiate de radu paraschivescu, paul cernat şi liviu papadima, în cadrul celei de a patra ediţie a concursului de debut literar unicredit ţiriac bank şi bibliofagia. 

câştigătorii vor fi invitaţi să-şi ridice pachetul chiar la lansarea de la gaudeamus - vineri, 25 noiembrie, de la ora 15.00, stand humanitas - unde vor primi autograf. dacă nu pot ajunge, vor primi cărţile prin curier.