28 decembrie 2011

crimele de onoare la musulmani

străina (imdb)

dacă o musulmană iese din cuvântul familiei şi o ia razna, trebuie să fie ucisă. evident, cu acordul premeditat al familiei. şi, evident, în dezacord cu preceptele coranice (4,93). acesta este subiectul filmului nemţesc străina, văzut la recomandarea lui bogdan (blogul cu filme). despre o femeie care, sătulă să tot fie bătută de soţ la istanbul, se reîntoarce la familia ei -  de origine turcă - din germania. cum va fi ea întâmpinată de propria familie, şi ce va face, este scheletul filmului.

ceea ce îţi rămâne la finalul filmului nu e şocul în faţa unei aşa sălbăticii, şi nici plăcerea imaginilor, ce-i drept, frumoase, ci ceea ce impresionează sunt tăcerile şi nemişcările actorilor, în rolul lor de membri ai unei familii "unite", membră de onoare a comunităţii, scindate între dragoste şi datorie.
remarcabil rolul feminin principal, sibel kekilli, dar şi ale "părinţilor", derya alabora şi settar tanriögen.

 
 




26 decembrie 2011

l-am dezamăgit pe moş crăciun

e de salutat colecţia polirom-ului de antologii cu poveşti şi basme, colecţie bine realizată grafic, cu ilustraţii de radu răileanu. aşa că, în întâmpinarea lui moş crăciun, i-am citi câteva basme din antologia persană. pentru că moşului nu i-au plăcut majoritatea, i-am explicat aşa:

1. ori persanii nu se pricep la basme, 
2. ori antologatorul acestui volum nu le-a ales pe cele mai "bune". 

sau poate din amândouă câte puţin. 
căci dacă din poveştile celor 1001 de nopţi, mult peste jumătate sunt poveşti frumoase, din cele 21 ale volumului acestuia, de-abia am cules 3 care să figureze într-o virtuală antologie personală. le pun sub brad doar pe cele trei, pe celelalte le las djinilor.

în leul vânător este vorba despre un măgar, dar unul deştept, cum se pune el cu un leu, folosindu-şi răgetul - "şi eu am glas, ia să scot şi eu un răget cât mai fioros ca să înspăimânt duşmanul!"; cum joacă rolul de "leu vânător", stăpân peste leul adevărat; şi cum reuşeşte să-l convingă pe regele animalelor că nu-i poate fi decât o slugă - ne poate duce cu gândul la viaţa politică, anume cum politicienii, fiind măgari deştepţi, ne duc cu vorba şi cu răgetul pe noi, poporul.

în fata şi căptuşeala, o fată de padişah transformă un fecior chel, olog şi cu mâinile moi într-un negustor bogat şi de ispravă, demonstrânu-i tatălui ei e mai de preţ căptuşeala decât faţa. de unde rezultă ce poate face femeia dintr-un bărbat.

în povestea leneşului se arată cum lenea poate face bună cu deşteptăciunea. astfel, un flăcău leneş gonit de mă-sa în lume, reuşeşte să câştige bani în faţa diavolilor, prin înşelăciune. totuşi - cum m-a întrebat şi moşul - ce-a vrut să zică povestea? că sunt buni banii şi prin lene şi înşelăciune?

***, cele mai frumoase basme persane, editura polirom, iaşi, 2011, selecţie şi traducere de viorel bageacu, 206 pagini legate
coperta şi ilustraţii de radu răileanu

24 decembrie 2011

evanghelia după pseudo-matei

18.1 după câtva timp veni un edict din partea cezarului augustus, ca fiecare cetăţean să se declare în locul lui de naştere. acest recensământ a fost făcut de către cirinus, guvernatorul siriei. iosif trebuia să meargă şi să se declare, cu maria, la betleem, căci de acolo se trăgea, maria fiind din tribul lui iuda şi din casa şi neamul lui david. şi cum se aflau ei pe drumul care ducea spre betleem, îi zice maria lui iosif: „văd două popoare înaintea mea - unul plânge, iar celălalt râde.” iosif răspunde: „stai şi ţine-te bine în şa şi nu mai spune lucruri fără noimă.” atunci le ieşi în cale un copil foarte frumos, îmbrăcat cu un veşmânt strălucitor, care-i zise lui iosif: „de ce ai spus că vorbele mariei despre cele două popoare sunt fără noimă? iată noima: poporul care plânge este cel al iudeilor, pentru că s-a lepădat de Dumnezeul său; poporul care râde este cel al păgânilor, pentru că a venit foarte aproape de Domnul, după cum li s-a făgăduit lui abraham, lui isaac şi lui iacob; a sosit timpul ca tuturor păgânilor să li se dea binecuvântarea în seminţia lui abraham.

18.2 după ce-a zis aceasta, îngerul le-a poruncit să se oprească. sosise clipa naşterii. apoi îi spuse mariei să coboare din şa cât mai repede şi să intre într-o peşteră de sub pământ, unde niciodată nu fusese lumină, ci numai întuneric, fiindcă lumina zilei nu avea puterea să pătrundă până acolo. când intră maria însă, toată peştera începu să strălucească, de parcă soarele însuşi era acolo; ai fi zis că era în miezul zilei, într-atât de puternic scălda peştera acea lumină dumnezeiască; cât a rămas acolo maria a fost lumină tot timpul, zi şi noapte; acolo a născut ea un băiat pe care, atunci când se năştea şi după aceea, l-au înconjurat îngerii zicând: „slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bună voinţă.”

18.3 iosif era plecat să caute moaşe. când se întoarse în peşteră maria născuse. atunci zise iosif către maria: „am adus două moaşe, pe zelomi şi pe salomeea. aşteaptă afară, în faţa peşterii, şi nu îndrăznesc să intre din cauza prea marii străluciri”. auzind acestea maria zâmbi. dar iosif îi zise: „nu zâmbi! mai bine gândeşte-te dacă nu ai nevoie de vreun leac”. şi-i porunci uneia din moaşe să intre. zelomi intră şi zise către maria: „lasă-mă să te ating!”. maria îi îngădui. atunci moaşa strigă cu glas mare: „Doamne, Doamne, ai milă de mine! niciodată nu s-a mai auzit şi nu s-a mai închipuit ca sânii să fie plini de lapte şi ca pruncul să-şi fi lăsat mama fecioară! cel născut n-a fost murdărit de nici o picătură de sânge, iar născătoarea lui n-a simţit nici o durere. fecioară a zămislit, fecioară a născut, fecioară a rămas”.


maerten van heemskerck, adoraţia păstorilor cu zelomi şi salomeea, cca.1540


18.4 când auzi acestea, cealaltă moaşă, salomeea, zise: „nu cred ce-aud decât dacă voi cerceta eu însămi”. apoi intră la maria şi o rugă: „lasă-mă să te pipăi, ca să văd dacă zelomi a spus adevărul”. maria îi îngădui. atunci salomeea puse mâna şi cum o atinse mâna i se uscă pe loc. de durere începu să plângă în hohote, să se zbată şi să strige: „Doamne, tu ştii că întotdeauna am trăit cu frică de tine; că pe toţi săracii i-am îngrijit fără să le cer nimic în schimb; de la văduve şi de la orfani n-am cerut niciodată nimic, iar pe cel nevoiaş nu l-am lăsat să plece cu mâna goală de la mine. iată, acum necredinţa m-a nenorocit, căci am îndrăznit s-o încerc pe fecioara ta.”.

18.5 după ce a rostit acestea a apărut lângă ea un tânăr foarte strălucitor, care-i zise: „apropie-te de prunc şi slăveşte-l! atinge-l cu mâna şi te va mântui, căci el este mântuitorul lumii şi al tuturor celor care nădăjduiesc într-însul.” moaşa se apropie de prunc şi, slăvindu-L, îi atinse marginile scutecelor în care acela era înfăşurat. şi îndată mâna i se vindecă. apoi ieşi afară şi începu să strige şi să vorbească despre minunile pe care le văzuse, ce păţise şi cum se vindecase. astfel încât mulţi, auzind-o, crezură.

18.6 de asemenea, şi nişte păstori povesteau că văzuseră îngeri. aceştia, la miezul nopţii, cântau un imn în care lăudau pe Dumnezeu din cer, binecuvântau şi ziceau că s-a născut mântuitorul tuturor, Cristos domnul, prin care se va întoarce mântuirea poporului lui israel.

18.7 apoi a mai fost şi o stea uriaşă care a strălucit de seara până dimineaţa deasupra peşterii. o stea atât de mare nu se mai văzuse de la începutul lumii. profeţii din ierusalim ziceau că acea stea arată naşterea lui Cristos, cel ce va împlini făgăduinţele făcute nu numai poporului lui israel, ci şi tuturor păgânilor.

19.1 a treia zi de la naşterea Domnului maria a ieşit din peşteră, a intrat într-un staul şi a aşezat copilul într-o iesle care se afla acolo. un bou şi un asin i s-au închinat. s-au împlinit astfel cuvintele profetului isaia: „boul şi-a cunoscut stăpânul şi asinul ieslea domnului său.” şi toate celelalte animale din jurul său i se închinau fără încetare. s-au împlinit astfel cuvintele profetului hababuc: „te voi face cunoscut între două animale.” iosif şi maria cu pruncul au rămas în acel loc trei zile.

***, evanghelii apocrife, editura humanitas, bucureşti, 1996, traducere de cristian bădiliţă, pp.162-164

22 decembrie 2011

un weekend la braşov

la începutul lui decembrie, am vizitat braşovul, fie singur, ghidat de amintiri de acum vreo şapte ani, fie de un braşovean. am descoperit un oraş minunat, incredibil de curat şi suspendat parcă în timp. impresionante turnurile cetăţii, unite de zidul refăcut recent de autorităţi, evident, vorbesc de oraşul vechi. în jurul pieţii sfatului, unde se instalase deja bradul,





am descoperit câteva străduţe înguste şi pavate cu piatră cubică, cărora ceaţa le conferea o atmosferă de basm. strada michael weiss, johan goth, postăvarului, mureşenilor.
din muzeul de istorie, mi-a plăcut clădirea, chiar în buricul târgului, însă m-a dat pe spate muzeul civilizaţiei urbane, foarte modern şi imaginativ. am descoperit apoi cafeteca - din păcate, plină de fum - dar şi multe biserici - franciscană, sinagoga, sf. nicolae.

în fine, un oraş de care m-am îndrăgostit şi unde vreau să mă duc de câte ori voi avea ocazia.


21 decembrie 2011

scrisoarea lui luca pentru miruna

dragă miruna nahabetian,
sunt luca şi îţi scriu pentru că tu nu mia-i citit compunerea mea publicată de t.o. bobe k roman acum 7 ani şi retipărită deja într-o a treia ediţie la editura humanitas, cum mi-am petrecut vacanţa de vară. n-ai citit-o atunci pentru că erai prea mică k so-nţelegi.

eu am citit-o acum pentru prima oară, pentru că atunci doar am scris-o, nu k pe o compunere cu miză mare, în genul orei de germană a lui siegfried lenz, şi nici k pe 1 jurnal plin de umor în genul lui bora ćosić, sau k unul pentru puşti, ci k literatură de dragul literaturii, de dragul jocului literar. 

am citit cu mare plăcere prima parte a cărţii/compunerii. lunile iunie şi iulie, de când am intrat în vacanţă şi am stat acasă, în bucureşti, în curtea familiei mele middle class (în care locuiesc şi acum), cum eram eu supravegheat de bunica sau de verişoara kitty, căci părinţii trebuiau să meargă la servici. cum m-am gândit săm-i compun eu compunerea în caet. vei remarca talentul meu în fluenţa textului, kiar cu toate preţiozităţile şi bravadele puberale de atunci.

te las pe tine să descoperi, în compunerea mea, ce e real de ce e imaginar. şi cred că am reuşit să creez o tensiune continuă între aceste două planuri. şi nu poţi nega că am avut 1 umor negru şi o privire ironică încă de atunci: bunica care moare că-i cade o cutie cu scule în cap, la fel moare verişoara kitty, căzută într-un cazan cu smoală; costel şi onedin, cei doi muncitori necalificaţi care se dovedesc a fi de fapt criminali şi dilări, iar vânzătoarea de la moll pamela e o adevărată lucreţia borgia (tocmai am văzut un film la hbo cu aceasta); cum am tăiat cu dinţii sforile cu care fusesem legat şi ma-m salvat din kidnapping.

dar nu mi-a mai plăcut partea a doua, începând cu luna august, prea am dato-n basme (prea mă luptam eu cu sabia şi cu şerpii). îm-i dau acuma seama că călătoria la mare cu mama şi cu tata e decât o luptă ocultă dintre terorişti şi piraţi. iar apoi, fazele de după aia cu Extratereştrii pur şi simplu nu mai pot să le citesc, mă arată chiar bolnav la cap, ceea ce nu sunt, şi nu ştiu ce să fac să le scot din carte. eu totuşi sunt sănătos la cap, deşi cam copil sunt şi acum, e farmecul meu, pe care mă aştept să îl apreciezi.

te îndemn, deci, dragă miruna, să citeşti doar prima parte a compunerii mele, ce bine ar fi fost să mă prezint cu aceasta la bacalaureat, aş fi luat 10 la română fără să mai învăţ tâmpeniile de comentarii.
ps. să ieşim într-o seară să vb. despre carte. deoarece fazele cu Extratereştrii şi cum cum te salvam eu erau scrise pentru tine, de fapt, şi numai pentru tine.
luca


t.o.bobe, cum mi-am petrecut vacanţa de vară, editura polirom, iaşi, 2004, 360 de pagini broşate
coperta de angela rotaru-serbenco


romanul poate fi cumpărat de pe aici.


poza de aici.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...