18.1 după câtva timp veni un edict din partea cezarului augustus, ca fiecare cetăţean să se declare în locul lui de naştere. acest recensământ a fost făcut de către cirinus, guvernatorul siriei.
iosif trebuia să meargă şi să se declare, cu maria, la betleem, căci de acolo se trăgea, maria fiind din tribul lui iuda şi din casa şi neamul lui david. şi cum se aflau ei pe drumul care ducea spre betleem, îi zice maria lui iosif: „
văd două popoare înaintea mea - unul plânge, iar celălalt râde.” iosif răspunde: „
stai şi ţine-te bine în şa şi nu mai spune lucruri fără noimă.” atunci le ieşi în cale un copil foarte frumos, îmbrăcat cu un veşmânt strălucitor, care-i zise lui iosif: „
de ce ai spus că vorbele mariei despre cele două popoare sunt fără noimă? iată noima: poporul care plânge este cel al iudeilor, pentru că s-a lepădat de Dumnezeul său; poporul care râde este cel al păgânilor, pentru că a venit foarte aproape de Domnul, după cum li s-a făgăduit lui abraham, lui isaac şi lui iacob; a sosit timpul ca tuturor păgânilor să li se dea binecuvântarea în seminţia lui abraham.”
18.2 după ce-a zis aceasta, îngerul le-a poruncit să se oprească. sosise clipa naşterii. apoi îi spuse mariei să coboare din şa cât mai repede şi să intre într-o peşteră de sub pământ, unde niciodată nu fusese lumină, ci numai întuneric, fiindcă lumina zilei nu avea puterea să pătrundă până acolo. când intră maria însă, toată peştera începu să strălucească, de parcă soarele însuşi era acolo; ai fi zis că era în miezul zilei, într-atât de puternic scălda peştera acea lumină dumnezeiască; cât a rămas acolo maria a fost lumină tot timpul, zi şi noapte; acolo a născut ea un băiat pe care, atunci când se năştea şi după aceea, l-au înconjurat îngerii zicând: „slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bună voinţă.”
18.3 iosif era plecat să caute moaşe. când se întoarse în peşteră maria născuse. atunci zise iosif către maria: „am adus două moaşe, pe zelomi şi pe salomeea. aşteaptă afară, în faţa peşterii, şi nu îndrăznesc să intre din cauza prea marii străluciri”. auzind acestea maria zâmbi. dar iosif îi zise: „nu zâmbi! mai bine gândeşte-te dacă nu ai nevoie de vreun leac”. şi-i porunci uneia din moaşe să intre. zelomi intră şi zise către maria: „lasă-mă să te ating!”. maria îi îngădui. atunci moaşa strigă cu glas mare: „Doamne, Doamne, ai milă de mine! niciodată nu s-a mai auzit şi nu s-a mai închipuit ca sânii să fie plini de lapte şi ca pruncul să-şi fi lăsat mama fecioară! cel născut n-a fost murdărit de nici o picătură de sânge, iar născătoarea lui n-a simţit nici o durere. fecioară a zămislit, fecioară a născut, fecioară a rămas”.
maerten van heemskerck, adoraţia păstorilor cu zelomi şi salomeea, cca.1540
18.4 când auzi acestea, cealaltă moaşă, salomeea, zise: „nu cred ce-aud decât dacă voi cerceta eu însămi”. apoi intră la maria şi o rugă: „lasă-mă să te pipăi, ca să văd dacă zelomi a spus adevărul”. maria îi îngădui. atunci salomeea puse mâna şi cum o atinse mâna i se uscă pe loc. de durere începu să plângă în hohote, să se zbată şi să strige: „Doamne, tu ştii că întotdeauna am trăit cu frică de tine; că pe toţi săracii i-am îngrijit fără să le cer nimic în schimb; de la văduve şi de la orfani n-am cerut niciodată nimic, iar pe cel nevoiaş nu l-am lăsat să plece cu mâna goală de la mine. iată, acum necredinţa m-a nenorocit, căci am îndrăznit s-o încerc pe fecioara ta.”.
18.5 după ce a rostit acestea a apărut lângă ea un tânăr foarte strălucitor, care-i zise: „apropie-te de prunc şi slăveşte-l! atinge-l cu mâna şi te va mântui, căci el este mântuitorul lumii şi al tuturor celor care nădăjduiesc într-însul.” moaşa se apropie de prunc şi, slăvindu-L, îi atinse marginile scutecelor în care acela era înfăşurat. şi îndată mâna i se vindecă. apoi ieşi afară şi începu să strige şi să vorbească despre minunile pe care le văzuse, ce păţise şi cum se vindecase. astfel încât mulţi, auzind-o, crezură.
18.6 de asemenea, şi nişte păstori povesteau că văzuseră îngeri. aceştia, la miezul nopţii, cântau un imn în care lăudau pe Dumnezeu din cer, binecuvântau şi ziceau că s-a născut mântuitorul tuturor, Cristos domnul, prin care se va întoarce mântuirea poporului lui israel.
18.7 apoi a mai fost şi o stea uriaşă care a strălucit de seara până dimineaţa deasupra peşterii. o stea atât de mare nu se mai văzuse de la începutul lumii. profeţii din ierusalim ziceau că acea stea arată naşterea lui Cristos, cel ce va împlini făgăduinţele făcute nu numai poporului lui israel, ci şi tuturor păgânilor.
19.1 a treia zi de la naşterea Domnului maria a ieşit din peşteră, a intrat într-un staul şi a aşezat copilul într-o iesle care se afla acolo. un bou şi un asin i s-au închinat. s-au împlinit astfel cuvintele profetului isaia: „boul şi-a cunoscut stăpânul şi asinul ieslea domnului său.” şi toate celelalte animale din jurul său i se închinau fără încetare. s-au împlinit astfel cuvintele profetului hababuc: „te voi face cunoscut între două animale.” iosif şi maria cu pruncul au rămas în acel loc trei zile.
***, evanghelii apocrife, editura humanitas, bucureşti, 1996, traducere de cristian bădiliţă, pp.162-164
străina (imdb) 
