kilipirim - de mâine până duminică

de mâine, începe târgul de carte cu discount, la magazinul unirea, etajul 2, aripa călărași.
până duminică, ora 21:30

noul shakespy din bibliotecă

a autumn night's dream

O fotografie postată de Dragos Butuzea (@dragos_butuzea) pe 30 Sep 2016 la 13:59 PDT

colecția de clasici a editurii litera

o frumoasă colecție de elită a devenit clasicii litera: ediții de buzunar, cu coperte cartonate excesiv de frumoase.

avem povestiri de edith wharton și de turgheniev.
apoi o antologie de povestiri de cehov, dar și virginia woolf, e.l. doctorow și richard yates.
o reușită sunt autorii contemporani, din care vârful de lance este karl ove knausgård cu ciclul său de 6 volume, apoi proaspăt nobelizata svetlana aleksievici.
așteptată este scurtă istorie a șapte crime de marlon james (roman câștigător al man booker prize în 2015)

este o excelentă colecție de literatură universală, care se adaugă cu succes bibliotecii polirom și raftului denisei.
sper să conțină mult mai multe titluri de literatură în afara celei de literatură engleză.

O fotografie postată de Dragos Butuzea (@dragos_butuzea) pe 21 Sep 2016 la 13:09 PDT

la final de „război și pace“ de lev tolstoi

lev tolstoi

război și pace, vol.2

(Война и миръ)

editura leda, bucurești, 2013

 traducere (nouă) de nicolae iliescu

 coperta de walter riess

am terminat de recitit război și pace. de fapt, de citit, căci după douăzeci de ani, n-am mai recunoscut aproape nimic.
mi-a luat ceva: anul trecut l-am început într-o ediție (în 4 volume), acum l-am terminat în alta (în 2). și în traducere nouă (foarte bună), a lui nicolae iliescu.

alte postări despre război și pace aici

o impresie copleșitoare: că scriitorul acesta de 41 de ani, a vrut să refacă filmul războiului rusesc cu francezii lui napoleon, atât în mare (cu intrigi politice și descrieri de lupte), cât și în mic (destine individuale).

dar mai ales a întins sub acestea propria gândire critică față de istorie și față de mentalitatea popoarelor. polemica ironică de la final cu istoricii și cu judecățile populare față de evenimentele trecute sunt sarea și piperul romanului.

ca admirator al lui balzac ce sunt, mi s-a părut „balzacian“ de la început la sfârșit, doar că idealismul pesimist al lui balzac i-a luat locul ironia lucidă a lui tolstoi.

destinul personajelor

volumul al doilea - în această traducere nouă - nu mai este așa sălbatic, decât prin prisma războiului: napoleon atacă rusia și înaintează-n ea ca-n brânză. rușii n-au nici un conducător militar (țarul e prea tânăr), așa că-l aleg pe kutuzov, devenit dintr-o dată prinț și mareșal.

celelalte personaje - pierre bezuhov și natașa rostova se maturizează și-și potolesc zbănțuielile. andrei bolkonski devine melancolic și se retrage-n armată. din cauza melancoliei, va și muri - căci idealurile sale nu se potrivesc cu lumea dimprejur; așa încât va alege idealismul religiei și renunțarea - Iubirea este Dumnezeu, și a muri înseamnă pentru mine - părticică a iubirii - să mă întorc la izvorul comun și veșnic. (p. 550). la fel, nikolai rostov se maturizează după bătălii și devine falit, așa că se căsătorește cu urâta, dar bogata marie; devine un moșier modern, cu probleme de impulsivitate.

cei mai câștigați din carte rămân pierre bezuhov și natașa rostova. pierre scapă de condiția de bogătan devenind prizonier la franceji - se simțea ca o biată surcică prinsă în roțile unei mașini necunoscute, dar care funcționa perfect - (p.519), și-și reconsideră de la zero viața. iar natașa realizează că mai există și moarte, și că viața e deșertăciune și ruină, ori suferință și umilire (p. 687) și ar trebui să caute un reazem solid alături de care s-o ducă mai departe.

Noi credem că odată ce am fost scoși de pe făgașul nostru obișnuit - totul este pierdut; când de fapt abia atunci începe ceva nou și frumos. Câtă vreme trăiește omul, există și fericire. Există atâtea lucruri înaintea noastră! (p. 747) spune pierre, spre finalul romanului.

retragerea francezilor din rusia (sursa)

în căutarea legilor universale ale istoriei

Cauzele fenomenelor, în totalitatea lor, sunt inaccesibile pentru mintea omenească. Dar nevoia de a căuta cauze este sădită în sufletul omului. Și mintea omenească, nefiind în stare să pătrundă numărul nesfârșit și complexitatea condițiilor acestor fenomene, dintre care fiecare luat aparte poate fi socotit drept cauză, se agață de cea dintâi legătură - și cea mai ușor de înțeles - și zice: iată cauza. În evenimentele istorice (unde obiectul observației sunt acțiunile oamenilor), legătura cea mai primitivă este voința zeilor, apoi voința acelor oameni care ocupă locul cel mai important în istorie - personalitățile istorice. Dar este de ajuns să pătrundem în esența fiecărui eveniment istoric, adică în activitatea maselor de oameni care au luat parte la eveniment, pentru a ne convinge că voința personalității istorice nu numai că nu conduce acțiunile maselor, dar ea însăși este condusă necontenit. (p. 555)

așa cum spunea constantin noica, că fiecărui gânditor trebuie să-i căutăm ideea, ideea lui lev tolstoi se conturează de abia la sfârșit, în partea a doua a epilogului uriașului roman. o parte eseistic-filozofică, mai greu accesibilă cititorului beletristic de până acum.

în fond, ideea lui tolstoi - care structurează întreg romanul - este aceea (neclarificată în timpul lui și, din păcate, neinstaurată pe deplin nici la români) că MISIUNEA ISTORIEI ESTE DE A DESCOPERI LEGILE CE GUVERNEAZĂ VIAȚA UMANĂ, acele legi ce se situează invers proporțional cu libertatea individuală.

punând în discuție conceptele de  libertate și necesitate, lev tolstoi îi opune primeia, libertății, (născute de către conștiința individuală a fiecăruia dintre noi) necesitatea (născută de rațiune). gradul prezenței celor două în viața fiecăruia dintre noi depind de trei factori: raportul cu lumea; raportul cu timpul; raportul cu cauzele determinante.

la fel de important în teoria sa asupra științei istoriei stau la lev tolstoi noțiunile de putere și forță ce pune popoarele în mișcare. astfel, el nu crede că voința unui om puternic determină evenimentele istorice. căci puterea este acel raport între o anumită personalitate și altele, în care această personalitate participă mai puțin la acțiune, dar cu atât mai mult exprimă păreri, ipoteze și justificări referitoare la o acțiune colectivă în curs de desfășurare. (p. 867). iar mișcarea popoarelor este determinată de activitatea tuturor oamenilor care iau parte la eveniment și care se însoțesc întotdeauna în așa fel, încât cei care iau cea mai mare parte directă la eveniment își asumă cea mai mică răspundere; și invers. (p. 867)

în lumina acestor noțiuni, ceea ce a urmat campaniei militare a lui napoleon în rusia nu are drept cauză pe napoleon, pe țarul alexandru sau pe general rus kutuzov, ci grupurile de oameni - fie francezi, fie ruși -  care au acționat orbește determinați de anumiți factori externi.

tot în aceeași lumină, personajele romanului inventate de tolstoi sunt doar ilustrații ale condiționărilor (deterministe) pe care oamenii le suferă cu ocazia anumitor evenimente contemporane lor - în cazul lor, mișcările francezilor, austriecilor, rușilor la sfârșit de secol 18 și început de 19.

Numai o activitate inconștientă dă roade, și omul care joacă un rol într-un eveniment istoric nu-i înțelege niciodată semnificația. (p. 492)

traducerile maestrului și margaretei

avem următoarele traduceri:

de natalia radovici, ediția integrală de la editura univers, 1996 (cele mai multe reeditări, ultima la prolirom)
de ion covaci, editura humanitas, 2007
de vsevolod ciornei, editura cartier, 2002
de antoaneta olteanu, editura corint, 2015.

ca cititor neștiutor de rusă, pe care s-o alegi?
eu am apucat-o doar pe prima.

povestirile lui honoré de balzac

din păcate, nu avem o ediție completă a povestirilor din COMEDIA UMANĂ a lui balzac.
din păcate, din ediția critică a doamnei ANGELA ION, s-a întrerupt la volumul 11 cu vărul pons. doamna a mai reușit să scoată două selecții - una de povestiri, alta de microromane la polirom.
apoi s-a stins din viață.

iată că e încă un proiect românesc cultural nefinalizat. laurențiu zoicaș a mai completat opera balzaciană cu scenă din viață politică (romanul o afacere tenebroasă la polirom) și un studiu analitic (patologia vieții sociale la grafoart).

evident că cine mai citește azi balzac?
așa că cine-l mai traduce?
și cine-l mai publică?

așa c-am rămas cu povestirile balzaciene risipite prin volume disparate.
iată-le:

iată și cum publică polonezii:

„principele“ de niccolò machiavelli

niccolò machiavelli

 principele

(il principe)

ed. minerva, buc., 1995, col. bpt, ed. II

traducere de nicolae luca

 142 pagini broșate

coperta de dumitru verdeș

ce e, de fapt, politica?

în ciuda celor care mai cred că politica e ceva care duce la eradicarea sărăciei, la ajutoare sociale pentru săraci sau la lupi și miei îmbrățișați - cartea lui niccolò machiavelli îi aduce cu picioarele pe pământ.

politica înseamnă exercitarea puterii asupra unei comunități de oameni, care acceptă sau nu pe cei care-i conduc.

în jurul acestei definiții se-nvârte cărțulia geniului florentin, care înfige pentru prima oară sula raționalului în broderia de borangic a visătorilor utopici, ce-așteptau o împărăție a lui dumnezeu pe pământ cu îngerași și fecioare despletite.

surprinzător, și la noi, din păcate și-n mediul intelectual, politica e-nțeleasă nu diferit ca-n evul mediu - unii așteaptă vreun mesia, alții haiducie (luarea de la bogați și darea la săraci), alții dejucarea de comploturi oculte zeitgeist-iste cu finaluri apocaliptice.


liniuța de realism a lui niccolò machiavelli

cartea lui machiavelli e un hat trick scos după câteva luni, în 1513, drept pleașcă principelui lorenzo al II-lea de medici, ca acesta să-și miște curul pentru-a unifica italia - cu state puternice și frumoase, dar caftite și cucerite de fiecare dată între ele, ori de franceji sau engleji. (desigur că lorenzo nu va face nici o brânză, însă fiica sa va reuși să facă una puturoasă, în stil franțuz, devenind regina franței - caterina de medici - unul dintre cele mai puternici oameni ai lumii timpului său).

soluția lui machiavelli se rezumă la cunoașterea realității concrete (realtà effettuale) și a comportamentului oamenilor - acestea două sunt singurele metode de a reuși în politică.

capitolele, intitulate în latinește, cuprind teme referitoare la cum să..., pe raționamentl:

• lucrurile stau așa 
• principele trebuie să facă așa - și aici e descrisă tehnica/regula
• exemple negative: uite cum au greșit unii, nerespectând tehnica
• exemple pozitive: uite cum au reușit alții, respectând tehnica

viziunea lui machiavelli asupra conducerii nu se bazează pe pe principii morale (există oare principii sau moralitate în politică??), ci pe tactici și strategii raționale, care să compenseze „soarta (fortuna)“ și „vremurile“ - noțiuni mentale fetiș ale evului mediu. asemeni lui sun tzî (un modern avant la lettre), machiavelli renunță la religiosul antic și medieval și introduce raționalul modern: Mi s-a părut mai potrivit să mă îndrept spre adevărul concret al faptelor (verità effettuale) decât spre simpla lor închipuire. Căci mulți și-au imaginat republici și principate care nu s-au văzut vreodată și pe care nimeni nu le-a cunoscut să fi existat în realitate. (p. 79)

coperta unei ediții franțuzești

iată câteva idei machiavelice:

• sunt 2 feluri de principate: unele ereditare (conduse de dinastii), altele noi, cu conducători noi. ultimele se împart în cele care au o nobilime ereditară și cele care au o autoritate nouă, din slujitori puși de conducătorul cel nou. ultima situație e favorabilă pe termen lung. 
• 
  
• ocuparea militară a unei țări are succes, dacă este sprijinită din interior, iar o conducere lungă presupune neschimbarea legilor și neînrăutărțirea dărilor (p. 9) de asemenea, conducătorul trebuie să nu conducă de departe, ci să se mute în țara cucerită. sau, și mai bine, să trimită coloniști și să sprijine popoarele vecine.
• 
  
• conducerea statelor cucerite se face astfel: a) fie îi distrugi pe toți; b) te așezi acolo; c) îi lași în pace, dar iei o parte din venit și pui o administrație restrânsă, să ți le ții prietene. a) & b) sunt de cel mai mare succes
• 
  
• soarta te poate face principe cu ușurință, însă nu-ți păstrează și puterea
• 
  
• dacă e să faci cruzimi, remeditează-le bine, fă-le o singură dată pe toate, apoi recâștigă oamenii și fă fapte bune; faptele bune trebuie făcute încet, ca oamenii să le simtă gustul timp îndelungat (p. 47)
• 
  
• pentru că oamenii nu vor a fi conduși și asupriți, iar cei puternici vor s-o conducă și s-o asuprească. din acest conflict vine: a) principatul; b) libertatea; c) dezordinea. 
• 
  
• trebuie ocolite trupele de mercenari, și aleasă armata din popor; principele în război trebuie să meargă el personal și să se pună în fruntea trupelor. o armată bună înseamnă aliați buni
• 
  
• odată cucerirea făcută, trebuie dezarmați și aliații, și cei cuceriți, și menținută doar propria armată
• 
  
• pregătirea pentru război pe timp de pace este vânătoarea
• 
  
• de dragul statului, principele trebuie să-și asume și fapte rele: Să nu-i pese dacă va săvârși acele păcate fără de care i-ar fi greu să salveze statul (p.80) 
• 
  
• pentru a evita comploturile, trebuie să nu te faci urât - că mereu cel ce uneltește crede că-i va mulțumi pe ceilalți
• 
  
• cele mai dese greșeli sunt acelea ce țin de alegerea oamenilor. 

iată și câteva citate:

Pe oameni ori trebuie să-i amăgești, ori să-i nimicești de tot, întrucât ei se răzbună pentru cel mai neînsemnat rău, nefiind, în schimb, în stare s-o facă pentru altele mai grave. (p.11)

De război nu ai cum scăpa, ci doar îl poți amâna spre paguba ta. (p. 17)

Zicându-mi cardinalul de rouen că italienii nu se pricep la războaie, eu i-am răspuns că francezii nu se pricep la politică. (p. 18)

Firea omului e schimbătoare. E mai ușor e să-l convingi de ceva, dar mai greu e să-l ții în această convingere. de aceea e bine ca totul să fie rânduit în așa fel, încât, atunci când oamenii n-o să mai creadă, să fie posibil să-i obligi s-o facă. (p. 29)

Idealul poporului e mult mai drept decât al celor puternici. (p. 49)

Poporul nu cere altceva decât să nu fie asuprit. (p.50)

Un principe are nevoie de prietenia poporului, pentru că altfel, în vremuri vitrege, nu va găsi scăpare. (p.50)

Un principe nu trebuie să aibă nici un țel, nici un alt gând, nici o altă grijă decât cea a artei războiului, a organizării și a disciplinei cerute de acesta. Căci este singura artă care se cuvine să fie cunoscută de cel care comandă. (p.75)

E mai sigur să fii temut, decât iubit. Principele trebuie să se facă temut în așa fel încât, dacă nu-și câștigă dragostea supușilor, cel puțin să le evite ura. (p. 86)

Omul uită mai curând moartea propriului tată decât pierderea averii. (p. 87)

Există două feluri de a lupta: unul care se sprijină pe legi, celălalt, pe forță. Primul e propriu oamenilor, al doilea, animalelor. Dar fiindcă deseori cel dintâi nu ajunge, e bine să ne folosim și de al doilea. (p.89)

Faptele oamenilor și, mai cu seamă cele ale principilor pentru care nu există un judecător suprem care să le judece, trebuie privite numai prin prisma scopului. Prin urmare, e necesar ca un principe să facă în așa fel încât să învingă și să-și păstreze statul. (p. 91)

Cea mai bună fortăreață care poate exista este aceea de a nu fi urât de popor. (p. 110)

Oamenii se vor dovedi totdeauna răi, numai dacă o nevoie oarecare nu-i va preschimba în bine. (p. 121)

Oamenii sunt mai degrabă cuceriți de lucrurile prezente decât de cele trecute și când află ceva bun în cele prezente , se bucură de aceasta și nu mai caută nimic altceva. (p. 122)

Fericit e cel care se pricepe să se dea după vremuri și nefericit cel care nu se pricepe. (p. 126)

E mai bine să fii violent decât prevăzător, întrucât soarta e ca și femeia: dacă ții să o stăpânești, trebuie să o bați și să o contrazici. (p.128)


cuvânt înapoi despre ediție:

traducerea italienistului nicolae luca este, din câte știu, ultima traducere în românește, posterioară celei din 1960, a ninei façon, reluată de editura humanitas în ediția bilingvă din colecția „biblioteca italiană“.

apărută în ediția poche a bibliotecii pentru toți de la minerva, traducerea lui nicolae luca este foarte bună, accesibilă, deloc arhaizantă sau înfrumusețată „estetic“.
păcat că fonturile puchinoase ale ediției fac lectura dificilă.

niccolò machiavelli

antoine compagnon - specialistul în proust & montaigne - vine în românia

PROFESORUL SI OMUL DE LITERE ANTOINE COMPAGNON VINE IN ROMANIA
în cadrul ciclului de conferințe ale collège de france în românia

invitat de către ambasada franței și institutul francez, profesorul și omul de litere antoine compagnon va efectua un turneu în românia, la bucurești și la cluj-napoca, între 22 și 25 februarie 2016. pe durata acestei vizite, antoine compagnon va lua parte la conferințe, seminarii, dezbateri sau întâlniri cu publicul și va acorda interviuri partenerilor media, dar și presei locale.

turneul:

• luni, 22 feb, bucurești, ora 10:30 - conferința „les chiffoniers littéraires” la universitatea bucurești;
• luni, 22 feb, bucurești, ora 18:00 - prezentare a cărților „antimodernii” și „o vară cu montaigne”; la marți 23 feb, bucurești, ora 11:00 - întâlnire științifică la academia română:
• marți, 23 feb, bucurești, ora 18:00 - conferința „vivre au numérique”, sala elvire popesco
• miercuri, 24 feb. cluj-napoca, ora 12:00 - conferința „les chiffoniers littéraires” la universitatea babeș-bolyai
• miercuri, 24 feb. cluj-napoca, ora 18:00 - prezentare de carte „petits spleens numériques” la universitatea tehnică, începând cu ora 18.00. 

bio:

• antoine compagnon s-a născut la bruxelles la data de 20 iulie 1950; 
• în prezent, ocupă șefia catedrei de „literatură franceză, modernă și contemporană: istorie, critică, teorie” în cadrul prestigioasei instituții de învățământ și de cercetare collège de france (din 2006) și este profesor de limba franceză la universitatea columbia (din 1985). 
• este membru în consiliul de administrație al bibliotecii naţionale din franţa și al fundației singer-polignac. 
• specialist în operele lui michel de montaigne și a lui marcel proust 

cărți în limba română:

vine tradus goncourt-ul de anul trecut!

a murit o mare traducătoare din limba maghiară, anamaria pop

click pe imagine pentru articol:

festivalul de film literar - emineschool

luni, marți și miercuri, începe un festival de film cu specific literar, emineschool.

lucian blaga, george almosnino, nichita stănescu, nora iuga, matei vișniec, angela marinescu, emil brumaru, dar și fernando pessoa, konstantin kavafis sau casa monteoru-catargi (fosta casa scriitorilor) sunt vedetele filmelor festivalului.

site-ul festivalului aici.

cehov despre tolstoi

Dacă ar muri Tolstoi, în viața mea s-ar face un gol imens.
Mai întâi, trebuie să mărturisesc că nu iubesc pe nimeni așa cum îl iubesc pe el. Eu sunt ateu, dar cred că, dintre toate credințele, cea mai potrivită pentru mine ar fi credința lui.
Al doilea, când în literatură există Tolstoi, e ușor și agreabil să fii scriitor: chiar și dacă recunoști că n-ai scris și nu scrii nimic, lucrul nu pare grav, căci Tolstoi scrie pentru toți. Activitatea lui servește de justificare tuturor așteptărilor și nădejdilor ce se pun în literatură.
Al treilea, Tolstoi e un stâlp, o autoritate uriașă, și atâta timp cât trăiește, gustul prost în literatură, trivialitatea obraznică sau plângăreață, amorul propriu întărâtat și colțuros vor fi ținute departe și în umbră. Autoritatea lui morală e suficientă ca să susțină la înălțime așa-zisele curente și tendințe literare. Fără el, literatura noastră ar fi ca o turmă fără păstor, sau ca o harababură din care nu mai înțelegi nimic.

scrisoare către menșikov, 28 ian 1900 în cehov, opere, vol.12 (scrisori), e.p.l.u, bucurești, 1963, traducere de otilia cazimir și nicolae guma, p. 485

de ce să citiți după „ora 11“ noaptea

tu ce faci la ora 11?

vecina din stânga gâfâie de zor, vecinul din dreapta paște porcii cu spor, iar tu nici de chef n-ai sex.
și nici să umfli perna... ceva bun de citit?
sigur că da, ce idee bună!

editura univers propune o nouă colecție celor care vor să nu sfârșească ziua sau noaptea) degeaba. mai au timp de la ora 11.

cărţile din ora 11 își propun să reprezinte poate singurul lucru bun dintr-o zi nașpa.
cărţile din ora 11 sunt un fel de țigara de după.

prima apariție a colecției este plopii din berlin, romanul lui anne b. ragde.*

*acesta nu este un comunicat din partea editurii, cu siguranță!

DE UNDE SĂ ÎNCEP CU... literatura maghiară?

literatura maghiară contemporană este mai bine primită în afară și considerată mai brează decât cea mioritică. de altfel, unul dintre scriitorii lor, a luat și nobelul, în 2002 (îmi place să cred că l-a luat nu pentru c-a fost victimă a holocaustului).

ca trăsătură generală, dacă vreți literatură ușurică, subțirică, nu e cazul cu maghiarii. scriu greu, dens, problematic, cu civilizația lor austro-ungaro-hortist-comunisto-și-acum-orbanistă. cu civilizația lor mai a dracu' europeană decât a noastră.

romanele lor nu-s vesele, ci de cele mai multe ori, apocaliptice (vezi lászló krasznahorkai), cu fraze lungi, multe sunt cărămizi grele (péter nádas sau péter esterházy) care-ți halesc timpul vieții. habar n-am cât de capodopere sunt - în context internațional - însă e cert că au o certă valoare. 

***

péter nádas este considerat unul dintre cei mai celebri scriitori europeni care a surprins ca nimeni altul tragedia continentului. romanul său cel mai lăudat este uriașul apocalipsa memoriilor (emlékiratok könyve), publicat în 1986, după un deceniu de travaliu scriitoricesc şi aşteptate şicanări ale cenzurii. criticul american susan sontag îl numea „cel mai mare al vremurilor noastre“. comparat - care autor genial nu e comparat cu ei? - cu dostoievski, tolstoi, joyce ori cu proust, nádas construieşte în romanul acesta o naraţiune pe trei planuri: 1) povestea autobiografică a unui scriitor maghiar din germania de est, implicat într-o relaţie homosexuală și care lucrează la o proză istorică despre un romancier german; 2) povestea unui personaj al acestuia, extrem de estetizant; 3) povestea unui prieten din copilărie al scriitorului.

romanul apocalipsa memoriilor a fost tradus în românește în două volume la editura curtea veche, în 2011, de anamaria pop.


lászló krasznahorkai este asemănat cu franz kafka și poate fi supranumit „regele răbdării“. un stil contemplativ, cu propoziții lungi. deși cu acțiuni noir, pesimiste, a ajuns un autor cult odată cu ecranizarea de șapte ore a romanului său satantango (sátántangó) considerat cel mai bun roman al său, de către regizorul bela tarr.
tot susan sontag în numește pe lászló krasznahorkai „maestrul maghiar al apocalipsei, care poate fi comparat cu gogol și melville“.

romanul satantango a fost tradus în românește la editura curtea veche, în 2012, de anamaria pop.


imre kertész este scriitorul maghiar care a primit premiul nobel pentru literatură în anul 2002 - pentru scrierile care ţin de fragilitatea experienţei umane împotriva barbariei istoriei. probabil și unde este supraviețuitor al holocaustului, deportat la auschwitz la 14 ani și trimis apoi la buchenwald. cel mai cunoscut și considerat capodopera sa este romanul în afara destinului (sorstalanság). este un roman autobiografic, tocmai despre această experiență a lui ca evreu ungur.

romanul în afara destinului a fost tradus în românește la editura est în 2003, de georgeta hajdu.





györgy konrád este unul dintre scriitorii militanți și controversați ai ungariei. de origine evreiască, abia scăpat din mâinile naziștilor, a militat contra sovietizării ungariei. recent, acuzația că ar fi fost informator îl plasează ca personalitate controvesată. cel mai bun roman al său este considerat vizitatorul (a látogató), despre care am scris aici, și unul din romanele mele preferate.

romanul vizitatorul a fost tradus în românește la editura univers în 1998, de paul drumaru.



sándor márai este un scriitor care a fost nevoit să emigreze și s-a sinucis în san diego în 1949. a fost considerat postum un maestru al prozei, asemănat cu joseph roth și bruno schultz sau thomas mann. cel mai (re)cunoscut roman al său este lumânările ard până la capăt (a gyertyák csonkig égnek), în care doi moși se reunesc după ceva amar de ani și meditează despre prietenie, trădare și abandon.

romanul lumânările ard până la capăt a fost tradus în românește la editura humanitas în 2004 de anamaria pop și reeditat în 2011 la editura curtea veche.




péter esterházy este unul dintre cei mai vestiți autori maghiari worldwide și, spre deosebire de ceilalți, e cel mai postmodern. are avantajul unei descendențe baștane aristocratice austro-ungare și, prin aceasta, are ce să scrie. printre romanele celebre se numără puțină pornografie maghiară, nicio artă, verbele auxiliare ale inimii și uriașa harmonia caelestis.

toate romanele amintite sunt traduse la editura curtea veche.

librăria cărturești carusel de pe lipscani 55

într-un private preview, am văzut astă seară noua librărie cărturești - carusel - ce se va deschide oficial mâine, la ora 10:00.

am scris despre eveniment pe blogul adevărul (click pe poză), iar mai multe poze mai jos.

librărie nouă în bucurești - librăria italiană PAVESIANA

pentru articol, faceți click pe poză.

taoisme filozofice 3

urmare de aici și de aici.

recitind zhuang zi, am găsit o formidabilă (și funny) fomulare a anti-raționalității, mai precis a relativității limbajului și a argumentării.
chinezii au gândit asta în sec. iv - iii a.C., iar la noi a trebuit să treacă 2000 de ani, până să apară wittgenstein să ne filozofeze despre asta:


[Într-o dispută], de vreme ce m-ai făcut să discut cu tine și m-ai învins, oare ceea ce spui tu e adevărat și ceea ce spun eu este fals?
Dar dacă eu te înving și tu nu mă învingi, oare ceea ce spun eu este adevărat și ceea ce spui tu este fals? 
Oare afirmația unuia este adevărată și a celuilalt falsă? 
Oare ambele afirmații sunt adevărate sau false? 
Eu și cu tine nu vom putea ști aceasta și atunci un al treilea fără îndoială nu va înțelege nimic. Pe cine să pun să judece? 
Dacă pun pe cineva care îți împărtășește gândurile, de vreme ce este așa, cum poate fi el corect? 
Dacă pun pe cineva care îmi împărtășește [mie] gândurile, de vreme ce e este așa, cum poate fi el corect? 
Dacă pun pe cineva care împărtășește alte gânduri, de vreme ce este altfel decât noi, cum poate fi el corect? 
Dacă pun pe cineva care gândește ca noi amândoi, de vreme ce este așa, cum poate fi el corect? 
Așa stând lucrurile, cum eu, tu și acela nu putem cunoaște Adevărul, se cuvine oare să așteptăm pe un altul să judece?

zhuangzi, călătorie liberă, cap.2, editura humanitas, buc., 2009, trad. luminița bălan și tatiana segal, pp.69-70

zhuang zi visând că-i fluture (sursa)

despre lesbienele lui courbet și actul terorist de la paris

am scris în weekend un articol despre lesbienele lui courbet pe site-ul weart (click pe poză)

și despre actul terorist de la paris, pe adevărul (click pe poză)

taoisme filozofice 2

urmare de aici.

lao zi

considerat după unii, doar întruchiparea legendară a cărții despre Dao și Putere, lao zi este al doilea fondator al taoismului originar.

fel ca zhuang zi, Dao poate fi atins numai prin inacțiune (wu wei), dar nu aceea a lenei, ci a încetării comportamentului învățat în societate, prin educație, care presupune acțiune dirijată, agresivă, intenționată. soluția este să lași să acționeze Puterea (de) invizibilă a lui Dao.

singura asemănare a acestui comportament este cel din pruncie, așadar să ne întoarcem la origine, la starea noastră naturală.

Eu însă liniștit mă păstrez și nu dau nici un semn,
precum copilașul care nu știe încă să zâmbească,
obosit, ca și cum nu s-ar mai afla loc de întoarcere.
Toată lumea are prisos, doar eu singur parc-am pierdut totul,
o! eu, cel cu mintea înceată și cuprinsă de haos!
Cei de rând luminați se află, singur eu sunt în întuneric,
cei de rând sunt iscoditori, singur eu nu cercetez nimic,
schimbător precum marea cea mare,
ca furtuna, nestăvilit!
Fiecare își are folosul său, singur eu sunt fără rost
în prostia-mi cea mare;
singur eu sunt însă diferit de ceilalți
în prețuirea mamei care hrănește
(lao zi, cartea despre Dao și Putere, cap.20, editura humanitas, buc., 1993, trad. dinu luca, pp.106)  

această întoarcere la unitatea pierdută înseamnă întoarcerea la energia vitală, în stare pură, pe care orice ființă o extrage din Puterea lui Dao, suflul vital (yuanqi) încă intact, forță nedirijată, necanalizată.

Cel înzestrat pe deplin cu Putere
este asemenea unui copilaș:
viespile și târâtoarele nu-l mușcă,
fiarele fioroase nu-l sfâșie
și păsările de pradă
nu se aruncă asupră-i.
Oasele sale sunt moi și brațul i-e slab,
dar de-apucat strâns apucă;
fără să cunoască împreunarea masculului cu femela,
organul său e stârnit:
esența sa a stârnit desăvârșirea;
toată ziua țipă și nu răgușește:
armonia sa e desăvârșită.
A cunoaște armonia înseamnă a fi etern,
A cunoaște eternul înseamnă a fi iluminat;
a-ți spori viața este de rău augur,
a-ți controla suflul cu mintea
înseamnă tărie.
Lucrurile înfloresc și-apoi îmbătrânesc.
Aceasta se cheamă „a nu fi cu Dao“.
Tot ce nu e cu Dao repede piere.(lao zi, cartea despre Dao și Putere, cap.55, editura humanitas, buc., 1993, trad. dinu luca, pp.245)  

Lucrurile, multe ca frunza și iarba,
se întorc, fiecare, la începuturi.
A se întoarce la începuturi înseamnă liniște,
liniștea înseamnă a veni înapoi la ursită
și a veni înapoi la ursită înseamnă veșnicie.
a cunoaște veșnicia înseamnă iluminare. (lao zi, cartea despre Dao și Putere, cap.16, editura humanitas, buc., 1993, trad. dinu luca, pp.92) 

sursa

taoisme filozofice 1

taoismul este unul dintre cele mai jmekere și „altfel“ filozofii de viață. moșit în china antică (a sec. iv-iii înainte de Cristos) de doi gânditori - zhuang zi și lao zi - s-a dezvoltat și supraviețuiește și azi.

zhuang zi 

filozofia lui zhuang zi pe împotrivește cunoașterii și societății omenești în care ne naștem și îndeamnă la descoperirea naturii și a energiei vitale. limbajul uman și vorbirea sunt inutile, ele mai mult încurcă și trebuie să le dăm dracului și să fim mai atenți la lumea din jur.

principiul care se regăsește peste tot este DAO (道) - un cuvânt de dincolo de limbaj - și care se manifestă peste peste tot în jurul nostru; Dao este pentru noi cum este apa pentru pești, și trebuie să învățăm să înotăm în el. fiecare dintre noi are stilul său de înot care-l va duce la descoperirea sensului propriu. e nevoie doar de luare aminte și de exercițiu. însă nu exercițiu mental sau manual, ci de unul spiritual.

spiritul (shen) trebuie să fie spontan, natural, și presupune nu inconștientul sau inconștiența, ci uitarea conștiinței (este vorba despre conștiința de sine, și nu cea morală).

cum se face asta?

1) ne lăsăm în voia lucrurilor (wu-wei, acțiunea-care-se-acordă-cu-firea), nu le mai gândim prin concepte, nu ne mai chinuim să le modificăm (prin voință, wei, acțiunea-care-forțează-firea), ci suntem asemenea unei oglinzi, care reflectă lucrurile și lumea așa cum sunt ele:

Omul desăvârșit își folosește inima drept oglindă. Nu dă nimic și nici nu primește. Răspunde, dar nu ascunde. De aceea, învinge fără să fie rănit. (zhuangzi, călătorie liberă, cap.7, editura humanitas, buc., 2009, trad. luminița bălan și tatiana segal, pp.106)

2) practicăm gesturi firești îndelung și cu rafinament, până când gesturile devin spontane (practica gongfu); fie în meseria noastră, fie ca mod de viață, însă unul firesc și armonios (cum e de pidlă gimnastica qigong):

Apropierea de zmârcuri și iazuri, situarea în pustiuri vaste, pescuitul în voie sunt wu-wei, sunt ceea ce iubesc învățații fluviilor și mărilor, oamenii care fug de lume, cei care trăiesc după bunul plac. Respirația cu gura deschisă, expirarea aerului greu și inspirarea aerului proaspăt, gâfâitul ursului și ciripitul păsării sunt Longevitate, sunt ceea ce iubesc învățații care își dirijează respirația, oamenii care-și hrănesc forma, cei care sunt la fel de longevivi ca Pengzu. (zhuangzi, călătorie liberă, cap.15, ed. cit, p.161) 

contopindu-se în Dao, omul își regăsește sensul și nu mai este afectat de ceea ce gândirea numește suferință: decăderea, boala, moartea. problema suferinței și a morții nu este pusă direct, pentru că acestea nu sunt percepute ca ceva rău, ci mai degrabă ca făcând parte din procesul natural al lui Dao. moartea și descompunerea nu sunt decât fațete ale transformării lui Dao:

Când lui Zhuang zi i-a murit soția, Huizi s-a dus să-i prezinte condoleanțe. Zhuang zi tocmai stătea cu picioarele răscrăcănate, bătea darabana într-un hârdău și cânta. Huizi îl apostrofă: „Nu-i de ajuns că nu jelești moartea celei ce a locuit cu tine, ți-a crescut copiii și a îmbătrânit lângă tine? Să bați darabana în hârdău și să mai și cânți e prea de tot!“ Zhuang zi îi răspunse: „Imediat ce a murit puteam oare să nu fiu îndurerat? Căutându-i originea, am constatat că la început nu avea viață. Nu numai că nu avea viață, dar nu avea nici formă. Nu numai că nu avea formă, dar la început nu avea nici suflu. S-a amestecat în ceea ce era neclar și tulbure și, prin transformare, a căpătat suflu. Suflul, prin transformare, a căpătat formă. Forma, prin transformare, a căpătat viață. Acum, printr-o nouă transformare, a murit. Acestea se înlănțuie precum cele patru anotimpuri: primăvară, vară, toamnă, iarnă. Mai mult, pe când dormea liniștită Casa Mare [între Cer și Pământ], eu o vegheam și plângeam în hohote. Acum, consider că în sfârșit am înțeles Destinul și, de aceea, m-am potolit.“ (zhuangzi, călătorie liberă, cap.18, ed. cit, pp.179-180)

sursa