coperte funny

nu judecați cartea după copertă. totuși.

foto (parodie)

ele ""decât" au format un club secret:

foto

credeți că studenții la medicină vor cumpăra cartea?

foto

nu am înțeles bine - caii sunt lesbieni?

foto

oare pe câine îl chema "testicule"?

foto

v-ați pune băiețelul să-nvețe muzică cu un așa "beethoven?" iar mâinile nu sunt pe clape.

mai amuzați-vă cu câteva de aici.

de ce ar face sex un indian cu o iapă pe un templu?

în cartea sa „prigoana plăcerilor” (despre care am scris aici), filozoful  francez michel onfray discută despre sculptura zoofilă de mai sus, de pe templul de la khajurāho, templu ce a făcut și face deliciul erotic al turiștilor europeni, templu amenințat cu distrugerea de însuși ghandi și salvat de tagore.

fragmentul este amuzant. onfray întâlnește în india un „guru tantric” care nu vede în această scenă decât un soldat care, pe câmpul de luptă, înlocuiește o femeie cu o iapă. totuși, dacă ne uităm mai bine, vedem chiar alături o femeie care-și acoperă fața, aruncând doar un ochi. lângă, un bărbat se masturbează de zor.  lărgind scena,  mai găsim trei femei în apropiere. așadar, care este rostul? noi, ca europeni, nu ne putem decât excita,  uimi sau categorisi așa grozăvie – voaiorism, zoofilie, onanism...

continuarea postului este pe blogul colectiv, sex reader, căruia m-am alăturat prin acest prim post. mă veți mai găsi, deci, și pe-acolo.

sexul și trăsura

copiez mai jos scena faimoasă a sexului din trăsură între doamna Bovary și amantul ei, léon dupuis, străbătând străzile din rouen și din afara lui. 

Se întoarse; și atunci, fără pătinire sau vreo direcție, [trăsura] vagabondă la-ntâmplare. Putu fi văzută la Saint-Pol, la Lescure, la Mont Gargan, la Rouge-Mare, în piața Gaillard-bois; pe strada Maladrerie, pe strada Dinanderie, în față la Saint-Romain, Saint-Vivien, Saint-Maclou, Saint-Nicaise, — în fața Vămii, — la Basse Vieille-Tour, la Trois-Pipes și la Cimitirul Monumental. Din când în cînd, birjarul de pe capră arunca priviri disperate înspre cârciumi. Nu înțelegea ce furie a locomoției îi împingea pe oamenii ăștia să nu mai vrea să se oprească. Mai făcea câte-o-ncercare, dar imediat auzea în spatele lui exclamații furioase. Atunci dădea bice mai tare celor două mârțoage toate o sudoare, dar fără să ia aminte la hârtoape, agățând ici-colo cu roțile, fără să-i pese, demoralizat, și aproape plângând de sete, de oboseală și de tristețe.

Și în port, în mijlocul camioanelor și a butoaielor, și pe străzi, la colțul bornelor, burghezii căscau ochii mari, uimiți în fața acestui lucru atât de extraordinar în provincie, o trăsură cu storuri trase, care apărea așa în mod continuu, mai închisă ca un mormânt și clătinată ca o corabie.

O dată, în miezul zilei, în plin câmp, când soarele își arunca cel mai tare razele contra vechilor lămpi argintii, o mână goală ieși de sub perdeluțele de pânză galbenă și aruncă cu ferfenițe de hârtie, care se împrăștiau în vânt și se-abăteau departe ca niște fluturi albi, pe un câmp de trifoi roșu în floare.

Apoi, pe la șase, trăsura se opri pe o străduță din cartierul Beauvoisine și din ea coborî o femeie care mergea cu voalul lăsat, fără să întoarcă capul.*

(traducerea mea)

mi se pare o scenă plină de ironie fină.
în prima parte avem perspectiva birjarului, participant '"activ" la scenă. neobișnuit cu un așa itinerar absurd, el se vede implicat într-o furie a locomoției, acolo unde era o furie a sexului. cine mai văzuse la rouen o partidă de sex într-o trăsură?  a se remarca indiciul "mârțoagelor tot o sudoare".

în a doua parte avem perspectiva trecătorilor burghezi, care văd cum o trăsură se tot învârte în mod ciudat în cerc, fără motiv. printre ei, se află poate și flaubert însuși, care vine să pună punctul pe i: o fi partida de sex ascunsă ca un mormânt - sexul burghez e trist ca un mormânt, plin de prejudecăți și meschinărie - , dar ea duce departe, ca o corabie; ea poate duce și la rău de mare, prin hâțânarea trupurilor.

apoi mersul "rușinos" al emmei, după partida cu tânărul léon, înseamnă revenirea personajului la sumbra viață burgheză, la viața de familie, rolul ei de femeie respectabilă, anonimă. ea nu întoarce capul - semn sau al regretului, sau al nostalgiei -, merge înainte. voalul acoperă - doar parțial - ceea ce s-ar putea vedea: o față luminată de  amor? una satisfăcută de sex? una obosită de efort? una întristată de întoarcere?

o imagine minunată, a ferfenițelor de hârtie (déchirures de papier) aruncate pe câmp, în trifoiul roșu - de ce roșu? - îmi este totuși ascunsă. deși a constituit un element al procesului de ultraj, iar unii exegeți amintesc simetria cu fluturii negri din scena căsătoriei emmei, când aceasta aruncă buchetul. să reprezinte imaginea seminţei ţâşnite în carnea roşie? sau o avea alt rost?
___________________________________________

*Elle revint; et alors, sans parti pris ni direction, au hasard, elle vagabonda. On la vit à Saint-Pol, à Lescure, au mont Gargan, à la Rouge-Mare, et place du Gaillard-bois; rue Maladrerie, rue Dinanderie, devant Saint-Romain, Saint-Vivien, Saint-Maclou, Saint-Nicaise, — devant la Douane, — à la basse Vieille-Tour, aux Trois-Pipes et au Cimetière Monumental. De temps à autre, le cocher sur son siège jetait aux cabarets des regards désespérés. Il ne comprenait pas quelle fureur de la locomotion poussait ces individus à ne vouloir point s'arrêter. Il essayait quelquefois, et aussitôt il entendait derrière lui partir des exclamations de colère. Alors il cinglait de plus belle ses deux rosses tout en sueur, mais sans prendre garde aux cahots, accrochant par-ci par- là, ne s'en souciant, démoralisé, et presque pleurant de soif, de fatigue et de tristesse. 

Et sur le port, au milieu des camions et des barriques, et dans les rues, au coin des bornes, les bourgeois ouvraient de grands yeux ébahis devant cette chose si extraordinaire en province, une voiture à stores tendus, et qui apparaissait ainsi continuellement, plus close qu'un tombeau et ballottée comme un navire.

Une fois, au milieu du jour, en pleine campagne, au moment où le soleil dardait le plus fort contre les vieilles lanternes argentées, une main nue passa sous les petits rideaux de toile jaune et jeta des déchirures de papier, qui se dispersèrent au vent et s'abattirent plus loin, comme des papillons blancs, sur un champ de trèfles rouges tout en fleur. 

Puis, vers six heures, la voiture s'arrêta dans une ruelle du quartier Beauvoisine, et une femme en descendit qui marchait le voile baissé, sans détourner la tête. 

prigoana plăcerilor de michel onfray

michel onfray 
prigoana plăcerilor 
(le souci des plaisirs)
 editura humanitas, bucurești, 2012

 traducere de emanoil marcu

 226 de pagini broșate

 coperta de angela rotaru

este cea dintâi carte a acestui filozof francez, autor de bestselleruri pentru filozofi diletanți. pe la noi au fost publicate destule, pe la nemira, polirom și humanitas.

prezenta carte se ocupă de sexualitatea umană, în istoria ei antropologică, mai ales în lumina (sau umbra?) civilizației noastre creștine, în opoziție cu cea asiatică. mai precis, se ocupă de oprimarea liberei sexualități, în opoziție cu ''arta" indiană. bun cunoscător al lui freud (nu știu dacă și admirator), onfray pornește în expediția sa intelectuală la origini, pentru a descoperi etiologia nevrozei sexuale contemporane (teza).

într-un stil eclectic, de scurt tratat, istorie a ideilor, eseu și aforism, filozoful francez ne ia de la vechiul testament ebraic la secta lui isus omul, de la sfinții părinți la sistemul bisericesc actual, chiar și cel pseudo-seculatizat și caută să ne convingă că ceea ce gândim despre sex nu (mai) e cușer pentru persoana noastră. de aceea, inspirându-se din modul de a iubi indian, faimoasa kama sutra, onfray propune un eros solar - o subiectivitate libidinală. să nu catalogăm, fenomenologizăm sau încadrăm sexualitatea, ci să o descoperim fiecare, în funcție de nevoile individuale.

inventarea unei senzualități, fabricarea unei voluptăți, confecționarea unei plăceri, crearea unei bucurii nu țin de un proiect comunitar sau global, colectiv sau general, religios sau politic, ci de voința proprie a fiecărui individ. (p.226)

pe tot parcursul cărții, n-am putut să nu-i dau dreptate, chiar dacă uneori argumentația a stat, în văzul autorului, să fie violată de sentențiozități, retorisme și ironii gratuite. nu m-a deranjat desigur ateismul autorului, însă "prigoana" pe care autorul înusuși o face pare manifest comunistoid. totuși, apostolul pavel e mai mult decât defulare a propriei impotențe, sfântul augustin mai mult decât o relație "complicată" cu mama sa, cântarea cântărilor mai mult decât niște metafore puerile ale celor doi parteneri. asemenea reducționisme prea-corecte politic deranjează buna credință a cititorului și te fac să te gândești foarte ușor la manipulare.

de două mii de ani trăim într-o civilizație clădită pe ficțiunea existenței istorice a lui isus. această legendă se dezvoltă sub formă de nevroză prin demersul sfântului pavel, care încearcă să-și extindă patologia la scara lumii întregi prin zelul unor fanatici persecutați, devenind ei înșiși persecutori datorită lui constantin, suveran impotrant și om rău, convertit foarte oportun la delirul adepților lui chrestos cu unicul scop de a reface unitatea pierdută a unui imperiu muribund. acest cadavru imperial, resuscitat prin noul dispozitiv istoric, devine un imperiu nou sub numele de europa. (p.40)

 coperta ediției franceze

totuși, mai trebuie remarcate câteva incursiuni în filozofia lui bataille, ale templului indian de la khajurāho, și prezentările rezumative din kama sutra.

am învățat câteva lucruri:
- nu știam că la al cincilea conciliu de la constantinopol (869-870), e respinsă trihotomia suflet-spirit-corp, optându-se pentru dihotomia corp-suflet. (p.73)
- de abia sfântul augustin atribuie păcatului originar un caracter sexual, în cetatea lui dumnezeu. (p.78)
- marchizul de sade a fost în realitate (și) un delincvent - răpiri, otrăviri, sechestrări, amenințări cu moartea, violențe, lovituri și răniri etc. (p.112)
- montaigne: există mai mari diferențe între un om și alt om, decât între un animal și un om. (p.171)

o traducere ca de obicei, foarte bună, cu care ne-a obișnuit emanoil marcu, aka soirs.

nu vi se pare că onfray seamănă cu meryl streep? lol.

o altă impresie despre carte a apărut la vincuslusorum.

livr-erotica 2

 

 sursa

sursa

sursa

sursa

sursa

 

sursa

ce vorbe fierbinţi spunem persoanei iubite?

dincolo de tipicele pisoiaş, pisy, puiu, iuby, scumpy (evident, cu y) observ că, în momentele intime dintr-un cuplu, vocabularul românesc cotidian este cam sărac. mie, de pildă, mi-e greu să folosesc cuvinte ca p..ă şi p...ă în aşternut, când acestea şi-au pierdut înţelesul ostensiv, noroite cum sunt zi de zi pe stradă. dar cum vorbim?

la preludiul
cel mai greu pentru bărbat e să se gândească atunci ce să spună. trebuie să vorbească, dar gândul nu e la vorbe. îndrugă un eşti suberbă!, eşti foarte frumoasǎ!, mă înnebuneşti! şi gata, caliciu trebuie să se deschidă întru fornicare. poate că dacă s-ar gândi puţin, ar putea compensa prin nişte cuvinte mai acătării faptul că nu i-a luat flori (desigur, din grabă). 

ne putem gândi la te simt mirosind a tandreţe, luminezi ca o zi de vară, mi-ai aprins inima sau un simplu cât de dor mi-a fost de tine? iar la rigoare, un vers din romeo şi julieta poate juca un rol practic - a nu se uita tonul (care face muzica):

Vorbeşte...

Vorbeşte încă înger de lumină,

Că-n noapte tu-mi străluci de glorie plină

Deasupra mea, ca-naripatul sol

Al cerului, pe care muritorii

Îl urmăresc năuci, cu ochii-n gol,

Cum suie galopând viteaz pe nori

Alene-umflați de vânt, vâslind departe

În poalele văzduhului... (traducere şt.o.iosif)

sau putem încerca în engleză:
O, speak again, bright angel! for thou art
As glorious to this night, being o'er my head
As is a winged messenger of heaven
Unto the white-upturned wondering eyes
Of mortals that fall back to gaze on him
When he bestrides the lazy-pacing clouds
And sails upon the bosom of the air.

la culme
dacă, de pildă, în timpul mişcărilor susţinute (care, nu-i aşa? fac toţi banii), putem cu toţii să băgăm mare la adverbe - atinge-mă acolo! sărută-mă aici! stai aşa! mişcă-te altfel! nu-ţi place aşa? mai adânc! nu contează, oriunde! -, la onomatopee - de la ahh şi daa până la uuh, ooo, iii etc. - şi putem să scăpăm chiar şi-un ce-mi place să mă f.t cu tine!, şi nelipsitul (sper) îmi dau drumul! după aceea, e nevoie să revenim la dinainte.

la postludiu

e nevoie de feedback, iat tăcerea nu mai poate fi suplinită de săruturi sau somn. toată lumea are nevoie de feedback.

pentru el, cel mai simplu e ai fost grozavă / minunată! sau ce bine-a fost!, alături de un zâmbet satisfăcut - însă mie mi se pare destul de banal, clişeistic ca un film de spielberg. sau, pentru ea - ai fost bun!, te-ai ţinut tare!, cât eşti de viril! sau ce p..ă bună ai, armăsarule! - mi se pare cam lipsit de imaginaţie.
evident, oboseala vrea ea să-şi spună cuvântul. dar poate de aceea efortul concentrării poate fi un ultim dar din partea amândurora / tuturor.

poate-i bun aici un te iubesc! cu varianta mai bună cât de mult de iubesc!, dar dacă nu e cazul?
ar fi mai are potrivite mi-am găsit, în sfârşit jumătatea! eşti singura / singurul care mă face fericit / fericită! vreau să te visez tot pe tine!

sau o glumă ar strica? indienii cu kamasutra lor erau praf! pământul s-a oprit din rotaţie sau mi se pare? a răsărit brusc soarele sau mi se pare mie? ce mata hari? ce cleopatra? nişte tute! în schimb, tu iubito...
în cel mai rău caz n-ar trebui să exersăm mai mult şi cu alţii?

îmi place aşa de mult pictura de jane kin, aşa c-o mai pun o dată. 

livr-erotica 1

de aici

de aici.

 de aici

de aici

 de aici

 de aici

pulp nazi

iată imaginarul revistelor pentru tinerii americani ai anilor '60: nazişti cu femei în neglije.

ţin minte că şi în românia, după '89, apăruseră nişte benzi desenate, dar comice, cu ceauşescu, cu minerii. parcă de valentin tănase, că tot s-a deschis muzeul de bandă desenată.

de aici.

câteva chestii ştiinţifice despre sex

nu am înţeles, la finalul cărţii, why is sex fun? (titlul original al cărţii), în schimb jared diamond are mare talent în a povesti, când de pildă trebuie să vorbească despre teroii aride biologice, cu exemple de maimuţe urlătoare, muscari, jacani, dar culmea e că-i reuşeşte, onest şi pe alocuri cu umor, să facă anumite incursiuni evoluţioniste în sexualitatea umană.

iată câteva notiţe despre câteva chestii de mai mare dragul:

• dacă un bărbat ejaculează o dată la 28 de zile în timpul sarcinii de 280 de zile ale femeii sale, ar produce spermatozoizi capabili să fertilizeze pe fiecare dintre cele 2 miliarde de femei mature repoductiv din lume, câte un spematozoid de femeie. (p.40)
• împăratul marocului, ismail cel însetate de sânge, a fost tatăl a 700 de fii şi un număr asemănător de fiice. (p.56)
• embrionii umani, de abia după 5 săptămâni după fertilizare, îşi dezvoltă o gonadă "bipotenţială", care, dacă există cromozomul Y, în a şaptea săptămână se transformă în testicul. dacă nu, de abia în săptămâna 13 se transformă în ovar. (p.62) de unde concluzia endocrinologului Alfred Jost: "a deveni bărbat e un proces de lungă durată, dificil şi riscant; este un fel de luptă împotriva tendinţelor inerente către feminitate" (p.63) - poate de aceea, adaug eu, bărbaţii români nu prea au fudulii.
• stimularea manuală a sfârcurilor cauzează o producţie de prolactină la bărbaţi ca şi la femeile care nu alăptează. lactaţia nu este deloc o consecinţă rară a stimulării proprii a sfârcurilor la băieţii adolescenţi (p.70-71). a se vedea şi Iov, 21,24
• cimpanzeii şi bonobii fac sex de 7 ori pe zi (p.93)
• urangutanii au o acuplare ce durează 15 minute, americanul mediu, doar 4 minute. (p.186)
• a creşte urmaşi reduce speranţa de viaţă a părintelui datorită consumului de energie şi riscurilor pe care şi le asumă (p.133)
• în sua (cartea e scrisă în 1997), părinţii singuri îi depăşesc ca număr pe cei căsătoriţi, iar majoritatea celor singuri sunt femei. (p.134)
• "orice cutie de gunoi are capac, iar pentru orice femeie urâtă există, de obicei, un bărbat urât." (p.183)
• penisul omului este atât de mare (13 cm faţă de 3 cm la gorile şi 4 cm la urangutani), că dacă aceeaşi cantitate de ţesut ar fi fost dedicată dezvoltării suplimentare a cortexului cerebral, bărbatul al cărui creier astfel conceput ar fi câştigat un avantaj important. (p.188)

jared diamond, de ce e sexul o plăcere? (why is sex fun?), editura humanitas, bucureşti, 1999, traducere de andreea dima, 194 pagini

coperta de ioana dragomirescu mardare

volumul este reeditat în 2007. 

o altă părere pe ştiinţă.info

proust-porn

surprinzător, nu vi se pare că tipul seamănă izbitor de bine cu marcel proust?

pornache? sau fornicator?

văzduhul nu avea să se scurgă pe pământ şi nici pământul să se urce la cer, vreodată, oricâte locuri cu aură ar fi existat într-o parte şi într-alta, oricâte naivităţi sau perversiuni de percepţie, oricâte franjuri de vide haşurate cu dorinţele şi râvnele muritorilor. fornicator era o formulă lizibilă prin care puteam să mă manifest, dat fiind că femeile aduceau cu nişte pâini proaspete tocmai scoase din cuptor. nu era o boală, ci o bătălie împotriva indiferenţei. (p.21)

îmi ziceam iată, în sfârşit, am în mână un roman pornografic "greu", faţă de care băgău e poate mizilic, dar dădusem peste-o carte fin erotică: un tip îşi scoate din carne străbunica moartă - o cocotă franţuzoaică de lux -, o depune pe hârtie şi revarsă manieristic asupra ei toate obsesiile şi fanteziile sale sexuale. meta-sexualizează:

pliurile cărnii străbunicii de lux se îndoiau şi se dezdoiau după cum le porunceam cuvintele şi gândurile mele, fiindcă aveam ambiţia să fiu un taumaturg. corpul ei conţinuse sânge destul şi îndeajuns de multe sudori, dar eu îl despărţisem, prin construcţia pe care o făcusem asupră-i, de licorile sale normale. devenise un corp nou, solidificat şi, în acelaşi timp, ondulat după proiecţia mea. poate că doar astfel puteam dori şi iubi acel corp, fără să fiu un incestuos clasic, fără vreo pudoare după reţeta de rigoare. (p.90)

m-a delectat efortul scriitorului maxim crocer - desigur, un pseudonim - de a-şi seca/epuiza întreaga imaginaţiecreativitateirealitate: "îmi plăcea enorm să mă joc astfel, să glosez pe marginea unui trup ridicat la rangul de cosmos manipulabil şi manipulant în acelaşi timp" (p.104) m-a delectat poezia "grea" a frazei, chiar dacă uneori "şchioapătă", dar o face nu din cauza vreunei inabilităţi scriitoriceşti, ci datorită nevoii înseşi de materializare a gândurilor.

una-ntr-alta, crearea unui asemenea personaj, voinţa de a-i epuiza resursele, îngemănarea cu subiecte conexe ca savoarea unui tatuaj, importanţa părului pubian, clasificarea săruturilor, poezia erotică a lui guillaume (apollinaire?), catalogul de poziţii al străbunicii - admirabil ilustrat de felix aftene, dar, din păcate cel mai slab fragment al cărţii -, mi-ar fi plăcut şi mie să scriu aşa ceva, spre deliciul cititoricesc al celor puţini.

o prezenţă insolită în peisajul editorial al editurii humanitas, asemănătoare cărţii pupa russa din 2004. o carte frumoasă. cât despre autor, acesta a mai scris o carte (cavitatea), inclusă - motivat sau nu - de alex ştefănescu în antologia sa de 25 de cărţi proaste.

maxim crocer, amo(u)r, editura humanitas, bucureşti, 2010, 173 pagini

blogul autorului aici.
saitul pictorului / desenatorului felix aftene aici.

porno-grafie

ziarele colcăie de pornografie, aici până şi preoţii se plesnesc cu penisurile peste faţă. televiziunile, sub bulina roşie, prezintă liniştite ochilor de copii nesupravegheaţi femei aspiratoare la celebritate, ce-şi mişcă-obscen rotunjimile în poala lor, a bărbaţilor. să mai zic de limbaj? păi de la manele la vanghele cu toţii pornologhează.

cât despre internet, internetul e altceva, e fieful pornografiei secolului xxi. ai internet, deci ai porno zi şi noapte. totul e să nu fii prins. de ochii celorlalţi. sau de vreun virus.

cum stăm cu cultura? păi lucrurile stau mai bine.

cel puţin cu pictura şi sculptura: sub forme şi culori, damblaua şi-au făcut-o-n secolele trecute. acum, noile instalaţii şi abstractizări au făcut nudurile şi acuplările desuete.

muzica o sărim, deşi...

literatura?

păi în ultimii douăzeci de ani, literatura infernală a ajuns şi pe la noi, tradusă.

cea românească, are chiar o tradiţie (de ce să nu fi avut şi noi pornografii noştri? - hasdeu dat în judecată pentru micuţa, eliade dat afara din învăţământ pentru domnişoara cristina). dar când să-i citeşti pe contemporani, îi vezi cum epuizează iepureşte tema, ajungând la destul de precoce la impotenţă. mi-amintesc cu duioşie celebrul început "sunt o doamnă ce pula mea" a băgăului, vexatoarea carte a simandicoşeniei livreşti din românia.

genul erotic este un gen literar minor. unul bun, zic, dacă-mi aduc aminte de decameronul, de ulise sau lolita. de fapt bun ca oricare altul. dar avem noi genuri minore? (chiar într-un articol recent, vasile ernu remarca faptul că maturitatea unei literaturi stă şi în dezvoltarea genurilor minore.) nu prea, toţi vor să scrie capodopere.

iar până la urmă, în românia antenei 1, a ziarului libertatea sau a otv-ului, poate nu mai are rost să mai scrii porno-grafic. deşi, de dragul păstrării tradiţiei, apropo şi de eliade, va găsi azi vreun adolescent vreun roman contemporan românesc "pe care" să se poată masturba - aşa cum în întoarcerea din rai o fată se masturba "pe" un roman franţuzesc?...

aşa că, dacă mă voi înfierbânta după un roman pornografic, voi căuta până la urmă tot afară, şi poate mă voi apuca până la urmă de wetlands...

cât despre pornografia în cinema şi teatru să se pronunţe alţii...

ps. cică se produc prezervative pentru băieţi de 12 ani.

virtuţile bordelului

o nouă discuţie despre legalizarea prostituţiei (încă una!) mi-a amintit cât de normală părea această activitate pe vremea bunicilor noştri, cu ce nonşalanţă erau descrise scenele de bordel în poezie, proză, amintiri şi jurnale - experienţa făcea parte din ritualurile de iniţiere în viaţă.

cu ipocrizia ei, comunismul a negat fenomenul, neocomuniştii de azi fac la fel, deşi se afişează ostentativ cu amante tinere pe la otv, antena 1, click şi libertatea. într-o societate care permite bârfele la televizor, obscenitatea, înjurătura şi grobianismul, stabilimentele cu condicuţă mi se par reînvieri ale unor virtuţi apuse.

prin occident (germania, finlanda, anglia, spania, grecia), bordelurile (sau prostituţia) nu sunt incriminate, sunt oarecum normale, la noi nu. iar poziţia bisericii - care nu are aceeaşi poziţie când unii membri ai ei iau şpagă de la absolvenţii de teologie, care nu are aceeaşi poziţie când află că alţi membri ai ei au turnat pe aproapele lor - de a se opune mi se pare de la sine înţeles - e rolul ei.

revenind, mi se pare un semn de decenţă şi de forţă a unei societăţi să ia act despre un fenomen existent de când e lumea şi să-l ţină sub control. până la urmă, e tot un ritual de iniţiere. în democraţie.

şi cum mai spuneam undeva, nici o labă, oricât de bună, nu se compară c-un futai.

voi ce credeţi?

poezia de sâmbătă

pentru că de câteva luni e la modă pe bloguri postarea a câte unei poezii, m-am gândit ca şi eu.

balada gagicăresii păguboase

de george astaloş

cât a dat-o huţa-huţa şi i-a şi săltat maimuţa
maimuţa cu acareturi în care ţinea băneturi
ca să-şi cumpere ciorapi să facă fâş şi să crăpi
ciorapi de bulane lungi cu mătăsuri trase-n dungi

în dungile dinapoi împletite-n ochiuri moi
ca să mi te bage-n boale când te uiţi să ţi se scoale
ca foişoru de foc din pache până-n cocioc
căruia-i ţâşneşteşte duhu că aşa i s-a dus buhu

aoleu ce-am luat-o-aseară geto!

adezgo mânca-ţi-aş gura cum n-a văzut fundătura
fundătura făurari unde-s dudeştii mai mari
şi-ntunericu mai des când se iese la cules
cu musca pusă pe rele şi tocurile spre stele
..............................................

sus în buza lui vitan unde nentu plută-i han
cu haremuri drăgăstoase şi gagici gagicăroase
cărora le ia caimacul şi le pune-n scoică zmacu
cu strigăt de nuntă mare şi clăbuci la îmbucare

aoleu ce-am luat-o-aseară geto!
plută fiul lui mardare care uite-atât o are
şi ţi-o-nfige-n măruntaie curcubeu ca după ploaie
cometă pe firmament cu coadă şi supliment
că te stoarce până crapi şi te scoate din ciorapi

că la ce-o ma servi luxu dacă nu zbârnâie fluxu
în reflux de ţeavă plină pusă-n pielea de găină
creşte creşte dinăuntru când îţi bate plută untu
mai bine te laşi umplută decât să te dai stătută

aoleu ce-am luat-o-aseară geto!

plută din crucea de piatră care dacă ţi-o arată
vânătă şi jucăuşe îţi taie sughiţu-n guşe
şi glasu cu vino-ncoace călare şi dă-i şi stoarce
ca săă-ţi iei din drâmbă leac şi caise coapte-n fleac

mai bine cu banii luaţi şi cu zbenguială-n lapţi
decât cu ciorapi pe tine şi cu blana-n naftaline
decât cu rostu uitat şi ochiu neremaiat
de cornu descântecului în fântâna pântecului

aoleu ce-am luat-o-aseară geto!
............................................

sex livresc - erotoleapşă

luiza şi pobby au lansat o leapşă cu cea mai bună şi cea mai proastă (ridicolă, în acest caz) scenă de sex din literatura română.
cea mai bună care-mi vine imediat în minte e cea a lui Creangă din povestea lui ionică cel prost (toată povestea aici):

Ş-odată, c-o mână trânteşte pe Catrina pe pat, iar ceielaltă îl apucă pe Ionică de cămeşoi şi-l trage peste dânsa, cu de-a sila!…
Atâta i-a trebuit lui Ionică cel prost, ş-apoi atunci las’ pe dânsul că pe loc s-a dat la brazdă. Povestea cântecului:

Scoas-o vână cît o mână,
Bortelită-n căpăţână,
Strujită la rădăcină;
Şi cum o puse,
Cum se duse,
Parcă fu, pustiea, unsă!…

Şi unde nu începe a lua pe Catrina cam în răspăr, coleá, cum ştia el de mai demult… de pe la părintele Cioric de-acasă… de prin păpuşoi şi de prin cele dudăe… cînd tăiau tăvi de cucută şi de soc şi le destupau cu huduleţul… Catrina, la început, ar cam fi şuvăit ea parcă, de ochii lui Vasile; dar de la o vreme a lăsat şi ruşine şi tot la o parte şi s-a pus şi ea pe drum. Vorba ceea:

Stai, cumătră, nu mişca
Că de pulă nu-i scăpa.
Nici eu nu vreu ca să scăp
Că mi-i a fute de crăp!

—Văleu, băică, m-a ajuns tocmai la lingurică, zise Catrina, buricându-se cît ce putea şi apoi căzu într-un leşin!…
—Ia aşa, zise Vasile: cu prostul ţi-i în cîrd; cît nu ştie, cică nu ştie, d-apoi şi cînd începe a învăţa, dă de tocmeală…
—Încet, măi nătărăule, că mi-i spinteca nevasta… Hai, scoală-te acum de pe dînsa, mormolocule!…
—Poţi să-l mai laşi oleacă, băică, nu-l zminti tocmai acum, că parcă mă unge cu unt, zise Catrina, trăgîndu-şi răsuflarea, de parcă se frigea…
Ionică cel prost, sireicanul, era:

Ciobănaş de la mînzări
Cu pula pe trei spinări
Face prin pizdă cărări…

în ceea ce priveşte pe cea mai rea, mă mai gândesc...
caricatura e de guaico.

Vocabular sexos

am aflat, evident tot de pe net, incultul de mine, de cuvântul analingus, care nu înseamnă, cum m-am gândit eu, „o ling pe Ana”, ci, tulai, Doamne! a leorpăi pe la câh.
ei bine, pornind de la acest limbaj ştiinţifico-erotic, imaginaţia mea lingvistică, ptiu, drace! m-a procopsit cu alte cuvinte:

- ţâţolingus
- gâţiilingus
- cotulingus
- bucilingus
- floculingus
- subsuorlingus/axilingus
- pumnilingus.
pentru fetişişti – izmelingus, fleculingus, fustolingus etc.
să ne mai gândim...

Estetica scabrosului

Printre multele grozăvii pe care le-am văzut, le-am auzit şi mai ales le-am citit pân-acum, lectura acestei cărţi m-a oripilat – în sensul că mi-a demonstrat că imaginaţia într-ale folosirii trupului nu are margini. Cel puţin, a mea.
 
Dar mai întâi, de ce a trebuit să scrie Marchizul de Sade capodopera sa Cele o sută douăzeci de zile ale Sodomei?
Aş spune că unul din motive ar fi amuzamentul – şi-i reuşeşte-al dracului. Al doilea ar fi revolta faţă de clerici şi aristocraţi – îi reuşeşte şi-asta - e multă tăbăceală ironică aici.
 
Dar totuşi. Ce e cu perversiunile descrise, de ţi-e şi ruşine să le spui, darmite să le mai şi faci? Care să fie rolul lor? Să fie material pentru masturbarea de secol XVIII? Să fie un motiv patologic sau unul provocator cultural – after all, de ce erotismul n-ar fi cultură?

Aş vrea să trec la câteva fragmente care m-au lăsat cu gura căscată şi uscată:
 
Printre buci voluptoase şi fofoloance strâmte, găsim personaje înfiorătoare, apetisante cică, în felul lor (sic!):
Fanchon în vârstă de 69 de ani este saşie, cârnă, îndesată, grasă, o frunte de nimic şi mai are doi dinţi. Un erizipel îi acoperă bucile, nişte hemoroizi îi ies din gaură, o ulceraţie îi mănâncă vaginul, are o coapsă arsă şi un cancer îi roade sânul. Este tot timpul beată şi vomită, se băşeşte şi se cacă peste tot şi-n orice clipă fără ca măcar să-şi dea seama. (p.147)
De asemenea, pizda Therezei era sălaşul tuturor murdăriilor şi ororilor, un adevărat mormânt a cărui putoare te leşina. De când se ştia ea, Therese nu se ştersese, după cum spunea, la cur, iar de-aici nu mai rămânea nici o urmă de îndoială că mai era niscaiva căcat de pe vremea când era copilă. (p.127)
 
Evident, am mai aflat – nou pentru mine – că pişatul de minoră poate fi privit, întins pe trup sau băut (parcă era ceva asemănător şi în Luni de fiere). Că poate fi instituită foarte bine şi o şcoală de labă. Sau că mucii de iarnă (tot de minoră, evident), pot fi sorbiţi cu nesaţ.

În fine, o groază de orori care nu doar că te uimesc (nici în filmele porno nu dai de-aşa ceva...), dar te şi învaţă câte ceva. Nu degeaba cartea are subtitlul Şcoala libertinajului.

PS: Nu vreau să uit traducerea excelentă a Tristanei Ir care a reuşit să folosească un limbaj natural, în cazuri care culţilor noştri ipocriţi le repugnă.

PS2: Cred că ştiţi că Pier Paolo Pasolini a făcut şi un film controversat după carte (imaginea e din film).

Svetlana Cârstean cu Lolită

Ce are o poeta Svetlana Cârstean cu o nimfetă?
Vă zic imediat, nu înainte de-a-mi explica nedumerirea cronică despre incompetenţa românilor de-a organiza un eveniment altfel decât extrem de plicticos, marcat de obsesia monologului.
Asadar:

Am fost aseară la o lectură publică a poeziilor Svetlanei Carstean la Institutul Francez.
Unde mi-au plăcut 2 lucruri:
1) Felul cum şi-a citit autoarea poeziile – extrem de natural; poezii din care am reţinut câteva imagini: sufletul violet, burta însărcinată ce înţeapă aerul, mâinile numite Alice şi Beatrice, poezii care sunau mai bine în franceză.
2) Dar mai ales mi-a plăcut cincimea goală a funduleţului fraged aparţinând celei din faţa mea - fiica de numai cincisprezece ani a unuia dintre invitaţi (nu-i spun numele - e un cunoscut critic literar!). Doar cu ochii îndărătniciţi pe minunea dorsală (foto) am putut rezista bla-bla-ului extrem de fastidios al criticilor prezenţi, din care doar cel al lui Cristian Tudor Popescu (deh, ziarist!) a fost mai interesant – ce mai transmit aceste poezii unui tânăr de 20 de ani? se întreba el, nu şi autoarea, ce-a ocolit în mod diplomatic răspunsul.
Şi-ncă ceva, dincolo de telefoanele mobile şugubeţe, extrem de neînchise ale invitaţilor înşişi: invitatul de onoare (nu-i spun numele - e cel mai cunoscut scriitor) ne-a spus tuturor participanţilor: eu mai bune (mă) lipsesc!

SWOT SEX

Pentru că mă tem că postul sentimental cu picturi de dedesubt va interesa pe foarte puţini, îl postez pe acesta, deşi nici de el nu sunt sigur...Ce nu-mi place la femei:

- devin brusc serioase de nu le mai recunoşti când sărută sau fac amor;

- ajung până la urmă la concluzia că toţi bărbaţii sunt la fel;

- ne întreabă: cum arăt? dar până la urmă se îmbracă tot cum cred ele;

- în pat, nu sunt sincere: vai, iubitule, ai fost grozav! în loc de: mai du-te şi tu la sală din când în când!

- au pierdut feminitatea, vor să facă tot ceea ce facem noi, bărbaţii - ce, noi suntem mai proaste?

- poartă mai mult pantaloni decât fuste, ce să mai zic de rochii!

- oricât s-ar deprava, trăiesc cu frica să fie socotite curve;

- nu se gândesc niciodată că bărbaţii au şi ei nevoie de bani de buzunar: de ce-ţi trebe, vrei să-i cheltuieşti pe la curve?

- se plictisesc repede şi nu gândesc pe termen lung;

- nu vor să înţeleagă niciodată că, de cele mai multe ori, ceea ce spun ele nu ne interesează;

- unele au unghii extrem de lungi, ce se încovoaie ca nişte gheare (ca să te zgârie pe spate?);

- când dau în feminism, ajung inevitabil la Marie Curie;

- citesc mai mult decât bărbaţii.

Ce nu-mi place la bărbaţi:

- socotesc că toate femeile sunt curve, afară de mama lor şi se tem ca nu cumva şi propria lor fiică;

- sunt neglijenţi cu felul de a se îmbrăca atunci când ies să ia nişte bere de la colţ;

- reduc totul la sex;

- vor să fie cei mai buni campioni în pat, de aceea cel mai adesea mint;

- înjură şi, mai grav, suduie;

- nu-şi asumă responsabilităţi pe termen lung;

- au mâna moale când dau noroc şi feresc privirea;

- se tem să nu fie surprinşi cu gesturi de gay;

- înţeleg bărbăţia ca duritate şi mârlănie, în loc de bun simţ şi responsabilitate.

Ar mai fi ceva?

PS: Vă plac desenele mele?

kestii imoralistice

ai auzit? monicăi îi place tare mult să facă sex oral cu iri în public, bucurenci ar fi bisexual, tucă, onanist, iar ăla care n-a vrut să iasă cu mine e gay, mi-a zis mie cineva că n-are prietenă etc.
noi, românii, ortodocşi încă de la decebal şi traian până la becàli, ne exprimăm public indignarea vizavi de viaţa intimă apocaliptică a celorlaţi semeni, noi n-am încercat niciodată ceva mai altfel, normal sau anormal, indiferent ce înţelegem prin anormal, gore vidal spunea el că dacă prin „normal” înţelegem actul cel mai des întâlnit în viaţa omului, acesta e cel masturbatoriu, o fi fost la el, la noi niciodată. ce dacă proust scria de albertine şi se gândea la iubitul său şofer agostinelli, karenina era sătulă de impotenţa moşului ei, nabokov era un pedofil nenorocit, nietzsche a-nnebunit de la labă, cocteau îi cânta ode lui jean marais şi vicevercea, thomas mann saliva dupa picoli, joyce, după italience focoase, van gogh după fra-su, ce dacă anais nin trăgea partuze, oare pascal bruckner e urino-scatofil?

noi când facem dragoste ne îmbrăţisăm şi ne sărutăm iar el întotdeauna stă deasupra, dar sincer n-am avut ce se cheamă îndeobşte orgasm, noi nu. divorţăm pentru că nu ne mai înţelegem, sexul n-are nici o legătură, cine ia copilul.
 
am început şi noi să vorbim mai mult despre sex, doar sexul vinde, înainte nu se vorbea, se făcea, şi să-ţi mai spun despre, e frigidă, săraca, nu, nu eu, iar lui nu i se mai scoală, nu, nu mie, io am bani de viagra, nu, noi nu vom sfârşi singuri, bătrâni şi uitându-ne pe fereastră la porumbeii ce se giugiulesc primăvara, e bine că ei nu sunt oameni.
hi hi hi, ce ţi-e şi cu sexu’ ăsta, ce i-o fi venit poetului nostru naţional să zică: toate fiinţele-ar fi nule,/ fără pizde, fără pule, e influenţa vagaboandei de veronica, fără îndoială.

cea de sus este o pictură intitulată l'Origine du monde, adicătelea Originea lumii, pictată de pictorul clasic francez Gustave Courbet în 1866.