graţie amicului adrian ciubotaru, am văzut aseară ultimul film al lui michael moore, capitalismul, o poveste de amor.
iar dacă primul său film, fahrenheit, m-a dat pe spate, acesta nu prea. dar nu vreau să spun că nu prea mi-a plăcut amestecul de cazuri izolate, abordate strict emoţional în contrapondere cu generalizări abordate raţional, sau că nu mi-au plăcut efectele burleşti folosite.
ci că mi-a plăcut exemplul unor firme mici de tip cooperativă în care profitul este împărţit în mod egal de către angajaţi. exemplul unei mici greve care a strâns în jur până şi simpatia preşedintelui. şi mi-a adus la cunoştinţă declaraţia drepturilor economice a lui roosevelt (video aici), de care n-aveam habar.
un film recomandat tuturor preocupaţi de prea-bunăstarea materială. iată teaserul filmului:
18 ianuarie 2010
15 ianuarie 2010
gunoierul prigoană şi biblioteca
inspirat de geo, sunt profund dezgustat faţă de numitul prigoană. seniorus. gunoierus. care, după ce şi-a-mpins fiul pe la studii pe-afară, s-a gândit ca, în schimbul sponsorizărilor electorale, să-şi împingă acelaşi fiu nu spre vreo fundaţie sau ong, ci de-a dreptul în parlament. să mai spun că beizadeaua n-a muncit o zi în slujba publicului?
...în fine, dezgustul s-a rotunjit auzind de ciudata lege anti-livrescă, de mutare a parlamentului (un fel de viitoare casă pentru ceilalţi fii) în clădirea bibliotecii naţionale. a cărei construcţie o începuse ceauşescu.
de unde se vede că gunoierii sunt mai răi decât cizmarii, în ceea ce priveşte cărţile.
...în fine, dezgustul s-a rotunjit auzind de ciudata lege anti-livrescă, de mutare a parlamentului (un fel de viitoare casă pentru ceilalţi fii) în clădirea bibliotecii naţionale. a cărei construcţie o începuse ceauşescu.
de unde se vede că gunoierii sunt mai răi decât cizmarii, în ceea ce priveşte cărţile.
13 ianuarie 2010
top 10 cărţi ale deceniului pe la alţii...
un top din revista magazine, el mundo, 3 de enero de 2010. de aici.
1. la fiesta del chivo. mario vargas llosa (sărbătoarea ţapului)
2. tu rostro mañana. javier marías (chipul tău, mâine)
3. la carretera. cormac mccarthy (drumul)
4. las benévolas. jonathan littell (binevoitoarele)
5. la reina en el palacio de las… stieg larsson (castelul din nori s-a sfărâmat)
6. cometas en el cielo. khaled hosseini (vânătorii de zmeie)
7. ebano. ryszard kapuscinski (abanos)
8. suite francesa. irene nemirovsky (suita franceză)
9. brooklyn follies. paul auster (nebunii în brooklyn)
10. expiación. ian mcewan (ispăşire)
o selecţie de: arcadi espada, lorenzo silva, ana s. pareja, césar antonio molina, angel méndez, blanca berasategui, santos sanz villanueva, ymelda navajo, agustín pery y antonio lucas.
deşi nu sunt de acord că ar merita mcewan sau auster, chiar nu înţeleg ce caută stieg larsson. dar în fine, e un top străin.
12 ianuarie 2010
inocentul
o discuţie despre vulg la cenaclul recitiri, un articol de alex leo şerban şi ceva gânduri mă fac să scriu câteva idei despre viitorul "culturii de blog".
cum nu sunt un mare teoretician al esteticii, şi nici vreun niscaiva artist, mi-asum doar poziţia de om simplu, ce caută să se bucure de ceea ce creează alţii. indiferent că aceste creaţii sunt vechi sau noi. sau nu vor mai fi deloc.
auto-educat într-o anumită tradiţie culturală - burgheză/modernă/urbană - şi nu mă refer aici la cultura românească originală, rămasă din păcate - încă - majoritar rurală - am prins inevitabil gustul acestui tip de cultură. şi mă refer aici la literatură, muzică, arte plastice, film.
mesajele apocaliptice din urmă ale media, semnalele de alarmă ale unor intelectuali anunţă iminenţa unei mutaţii culturale recente, unul din simptoamele ei fiind internetul. unii jubilează, alţii regretă. că e ibuc sau aifon, wikipedia, fotoşop, iutub sau blog porno, e clar că lumea se virtualizează, se vulgarizează, totul/nimicul devine bunul întregii omeniri.
dar lucrurile nu sunt noi, ele se repetă. în trecut, de pildă, aristocraţii asistau neputincioşi la dispariţia lumii lor şi la înlocuirea ei cu alta nouă, cea burgheză. considerată de ei vulgară. considerată de noi început al modernismului. dar ce-a putut face oare aristocratul principe de salina din iubitul meu ghepard decât să-şi însoare nepotul c-o burgheză, să-şi integreze neamul de sânge "albastru" în lumea nouă a lui don calogero?
aşa şi cu blogul. chit că nu mai citeşte nimeni balzac, flaubert, cehov, don quijote, ce poţi face decât să strecori printre impresii despre stephany meyers şi stieg larsson, că eşti şi tu emoţionat citind altele, ce vor fi, poate prea degrabă, uitate? oare nu şi-aceste emoţii în faţa lucrurilor "perimate" fac parte din emoţiile lumii jamescameroniene de azi?
a! şi nu cred în afirmaţia lui alex leo şerban din articol că blogării cultivaţi şi cu gust vor fi puşi la zidul infamiei pentru vina de a şti mai mult decât grosul blogărimii. în cei câţiva ani de blogărit, ca blogăr cu oarece cultură literară n-am simţit niciodată din partea altui blogăr ură şi dispreţ, chiar şi când m-am pronunţat despre subiecte mai delicate, la care nu mă pricepeam.
pentru că voi crede întotdeauna că este loc pentru toţi. mai ales pe bloguri, o lume - încă - altfel.
cum nu sunt un mare teoretician al esteticii, şi nici vreun niscaiva artist, mi-asum doar poziţia de om simplu, ce caută să se bucure de ceea ce creează alţii. indiferent că aceste creaţii sunt vechi sau noi. sau nu vor mai fi deloc.
auto-educat într-o anumită tradiţie culturală - burgheză/modernă/urbană - şi nu mă refer aici la cultura românească originală, rămasă din păcate - încă - majoritar rurală - am prins inevitabil gustul acestui tip de cultură. şi mă refer aici la literatură, muzică, arte plastice, film.
mesajele apocaliptice din urmă ale media, semnalele de alarmă ale unor intelectuali anunţă iminenţa unei mutaţii culturale recente, unul din simptoamele ei fiind internetul. unii jubilează, alţii regretă. că e ibuc sau aifon, wikipedia, fotoşop, iutub sau blog porno, e clar că lumea se virtualizează, se vulgarizează, totul/nimicul devine bunul întregii omeniri.
dar lucrurile nu sunt noi, ele se repetă. în trecut, de pildă, aristocraţii asistau neputincioşi la dispariţia lumii lor şi la înlocuirea ei cu alta nouă, cea burgheză. considerată de ei vulgară. considerată de noi început al modernismului. dar ce-a putut face oare aristocratul principe de salina din iubitul meu ghepard decât să-şi însoare nepotul c-o burgheză, să-şi integreze neamul de sânge "albastru" în lumea nouă a lui don calogero?
aşa şi cu blogul. chit că nu mai citeşte nimeni balzac, flaubert, cehov, don quijote, ce poţi face decât să strecori printre impresii despre stephany meyers şi stieg larsson, că eşti şi tu emoţionat citind altele, ce vor fi, poate prea degrabă, uitate? oare nu şi-aceste emoţii în faţa lucrurilor "perimate" fac parte din emoţiile lumii jamescameroniene de azi?
a! şi nu cred în afirmaţia lui alex leo şerban din articol că blogării cultivaţi şi cu gust vor fi puşi la zidul infamiei pentru vina de a şti mai mult decât grosul blogărimii. în cei câţiva ani de blogărit, ca blogăr cu oarece cultură literară n-am simţit niciodată din partea altui blogăr ură şi dispreţ, chiar şi când m-am pronunţat despre subiecte mai delicate, la care nu mă pricepeam.
pentru că voi crede întotdeauna că este loc pentru toţi. mai ales pe bloguri, o lume - încă - altfel.
tandreţe familială
duminică am fost la union la un film franţuzesc de care n-auzisem absolut rien pân-acum prima zi din restul vieţii tale, tradus la noi cu ziua care mi-a schimbat viaţa.
nu e un film extraordinar, dar mie mi-a plăcut. o familie obişnuită, cu un fiu viitor medic, cu unul rocker, cu o fiică în căutarea dragostei, un bunic degustător de vinuri, cu un tată taximetrist şi o mamă la menopauză.
mi s-a părut un film reuşit nu prin jocul actorilor, ci prin felul în care regizorul a făcut filmul - camera învârtindu-se, timpul devenind simultan, amuzamentul transformându-se-n dramatic -, felul în care reuşeşte să obţină duioşie.
felicitări deci lui rémi bezançon!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
