primăvara cu don quijote (4)

eu însă, călăuzit de steaua mea, merg pe calea cea strâmtă a cavaleriei rătăcitoare, prin a cărei îndeletnicire nesocotesc bunurile lumeşti, nu însă şi cinstea. am răzbunat jigniri, am îndreptat strâmbătăţi, am pedepsit cutezanţe, am biruit uriaşi şi am doborât căpcăuni; sunt îndrăgostit, şi nu din altă pricină decât că aşa trebuie să fie cavalerii rătăcitori; şi dacă sunt îndrăgostit, nu sunt din aceia destrăbălaţi, ci dintre aceia platonici şi înfrînaţi. gândurile mele le îndrept totdeauna către ţinte înalte, care sunt acelea de a face bine tuturor şi rău nimănui; dacă cel care cugetă aceste lucruri, dacă cel ce le săvârşeşte şi dacă cel care se îndeletniceşte cu ele merită a fi numit neghiob, s-o spună măriile voastre, slăvite duce şi ducesă. (p.953)

cervantes, don quijote de la mancha, editura pentru literatură universală, 1965, traducere de edgar papu

pictură de garcia hispaleto (discursul lui don quijote)
alte quijotisme aici, aici, aici şi aici.

blogul e un lucru bun

aşa am finalizat eu o discuţie de-aseară, de la pavilionul unicredit, sub genericul literatura de după bloguri. aici vorbitorii am discutat (după părerea mea fără utilitate), despre valoare tradiţională vs. internet, critici literari vs. blogări, canon vs. anticanon. discuţii pasionante de altfel, dar...

oricum, ca idee, mai trebuie să treacă multă apă (poluată) pe dâmboviţa până când oamenii de cultură vor vrea să folosească (cu folos) instrumentele actuale tehnologice şi economice. sau măcar să accepte că acestea nu sunt incompatibile cu cultura.

şi iar vom vorbi de generaţii... :(
etc.

primăvara cu don quijote (3)

cine-i mai nebun?

în capitolul 27 al volumului 2, don quijote asistă la un spectacol de marionete. spectacolul povesteşte cum o domniţă, melisendra, e eliberată dintre arapi de către un cavaler, don gaiferos. când vede că răpitorii-marionetă se strâng să-i urmărească, quijote intervine: scoate spada şi-ncepe să taie marionetele, venind în ajutorul cavalerului întruchipat.

dacă don quijote confundă spectacolul cu realitatea, "războindu-se" cu el, noi facem altminteri: intrăm cu realitatea în spectacol, n-o "lovim", ci acceptăm să ne "lovească" ea.
cine oare-i mai nebun: quijote care distruge spectacolul înşelător? sau spectatorul de azi de la avatar care-şi distruge voluntar realitatea, ca să intre cât mai bine în lumea spectacolului?

poza este de miguel bugallo sanchez
alte quijotisme aici, aici şi aici.

roblogfest "cultural"

cum spunea cinesseur, în lipsă de alte ierarhii, e bun şi roblogfestul. eu m-am ales cu descoperirea câtorva bloguri faine:

un blog grafic, de colaje, CoLAr.
câteva bloguri de istorie:
- maghistoryo mică enciclopedie istorică pentru toţi
- istorii regăsite, un blog cu o interesantă istorie a vestimentaţiei
- retro-râmnic, un blog despre istoria râmnicului sărat.
evident, mai vechile surorile marx şi dulce mahala, despre care n-are rost să spun prea multe.

şi m-a distrat tare zboarã niangrâpsiti, un blog machedonesc.

evenimente, vorbe etc....

marţi,
lansarea ultimei cărţi de andrei pleşu mâine, 27 aprilie la kretzulescu.

miercuri,
literatura de dupa blog-uri
dezbatere la pavilionul unicredit din şos. nicolae titulescu nr.1 (piata victoriei, lângă springtime) ora 18:00 - 20:00; link aici.

vor vorbi liviu papadima, paul cernat, marius chivu, iulian comănescu, adrian ciubotaru şi poate voi apuca şi io să spun ceva :)

primăvara cu don quijote (2)

cervantes, un pierre menard mai concis

îmi place că, supărat, cum spuneam, pe acela care-i continuase aventurile volumului unu din don quijote, autorul cervantes vrea să câştige mai mult simpatia cititorilor, scutindu-i de amănunte plictisitoare, care, bunăoară pe balzac sau thomas mann îi încântă de să te urci pe pereţi.

aci zugrăveşte povestitorul toate amănuntele casei lui don diego, înfăţişându-ne astfel tot ce cuprinde conacul unui cavaler avut de la ţară; dar tălmăcitorul acestei povestiri a găsit cu cale să le treacă sub tăcere, aşa cum a făcut şi cu alte mărunţişuri, fiindcă nu aveau nici în clin, nici în mânec cu firul adevărat al poveştii, care-şi află tăria în adevăr, iar nu în ocolişuri lipsite de viaţă. (p.828 - 829)

şi îşi poate permite, căci de fapt el (cervantes) povesteşte, la mâna a doua, după cide hamete benengeli, care cu volumul său întâi are mare faimă în chiar realitatea volumului doi. şi toate astea înainte ca pierre menard să scrie un don quijote mai fain, "infinit mai bogat", în realitatea ficţională a lui borges. apoi să vin eu să scriu despre, în (i)realitatea blogului meu.

cervantes, don quijote de la mancha, editura pentru literatură universală, 1965, traducere de edgar papu, 1350 p
desenul este de pablo picasso.

alte quijotisme aici şi aici.