Dumnezeu = dragoste = bani = căcat

e din romanul
lanark - o viaţă în 4 cărţi

nu e cea mai bună carte pe care am citit-o în ultima vreme - da' chiar, care-o fi aia? - şi nici cea mai ciudată, însă e o carte neobişnuită.

în primul rând că începe cu partea a doua, epilogul e înainte de ultimele capitole, chiar bibliografia e pe undeva prin cuprins. e uimitor ce joc literar face scriitorul scoţian, îşi dă toate sursele de la kafka, borges, disney, goethe melville, jung, eliot, freud, joyce până la cărţi necunoscute scoţiene. le face munca mai uşoară criticilor, care s-au grăbit să proclame carte cu superlative.

iată rezumatul cărţii, scris chiar de autor:

la început a fost copil, apoi şcolar, apoi mama i-a murit. a fost student, a încercat să lucreze ca pictor şi s-a îmbolnăvit rău. o vreme a pierdut vremea prin cafenele, apoi a căutat de lucru într-un institut. s-a combinat cu o femeie acolo, şi-a pierdut slujba, apoi a ajuns să locuiască într-un oraş foarte prost guvernat, unde i s-a născut fiul. femeia şi copilul l-au părăsit şi, fără nici un motiv a fost trimis într-o misiune la un fel de adunare. a fost greu la început, apoi uşor, pentru că devenise peste noapte o celebritate cu documente importante în servietă. femeile îl iubeau. (p.651-652)

două cărţi ale cărţii sunt oarecum normale, prezintă viaţa pictorului duncan thaw, de la copilărie la tinereţe - când pictează cu geniu neînţeles o frescă bisericească. într-un final moare şi se trezeşte, ca lanark, într-o altă lume - celelalte două cărţi - absurdă şi fantastică, un purgatoriu darwinist cu accente budiste, în care imaginaţia umblă în voie.

cam ăsta e conţinutul, şi din moment de îl descriu aici nu el e punctul forte - cel puţin din punctul meu de vedere.

ci importantă mi se pare viziunea lui gray, unică după părerea mea. avantajul său stă în faptul că e şi pictor, întreg romanul este profund vizual şi caută să întregească o imagine. ei bine, tot efortul scriitorului este în alcătuirea acestei imagini - imaginea vieţii şi a lumii sale - pe care nici el n-o înţelege.
pentru el, această carte e un roman total şi nu se poate să nu lase urme în fiecare cititor. e duium de metafore, de imagini, de gânduri intime, de frustrări. treci prin toate.
iar carţile despre purgatoriu sunt aşa de ciudate, că nici în science-fiction nu întâlneşti.

dacă Dumnezeu ne iubeşte, de ce suntem în asemenea hal? pentru că noi nu-l iubim pe Dumnezeu, ne batem joc de el şi-l dispreţuim. dar el ne iubeşte în continuare, fără să se uite la ce facem (p.419)

nu se citeşte greu, deşi e o carte laborioasă.

alasdair gray, lanark, editura polirom, iaşi, 2008, traducere de magda teodorescu, 720 pagini

saitul autorului aici.




poza de aici şi de aici.

ciclolectura

de aici.

beckett romancierul

din păcate, proza lui samuel beckett a rămas apanajul snobilor, şi a mizantropilor, şi într-adevăr, e o lectură deloc uşoară, mai ales în epoca noastră atât de grăbită. dar tocmai de aceea, proza lui beckett îţi dă o satisfacţie de neuitat.

discipol al lui joyce, admirator al lui kafka şi al lui proust - a scris şi o cărţulie despre -, beckett vrea să închidă cercul literaturii secolului şi s-o ducă unde nimeni n-a mai dus-o. şi într-adevăr, îi reuşeşte. traducătorul ediţiei de faţă aruncată prin anticariate de către cei care-au cumpărat-o, constantin abăluţă, şi-a derulat munca de tălmăcitor vreme de cincisprezece ani, ca noi să ne putem bucura de ea.

molloy

este un bătrân sărac şi olog care gândeşte. un fel de molly bloom eseistă. cu alte cuvinte, molloy este un personaj din cuvinte. iar ceea ce m-a făcut să merg mai departe - la fel ca şi personajul care vrea - pasămite - să-şi viziteze mama - a fost IRONIA. am râs împreună cu bătrânul/autorul de miştourile pe care le zice despre el, despre lume, despre mamă, despre tot. nici un scriitor de primă mână al secolului trecut nu a fost mai profund ironic decât beckett - nici thomas mann, nici musil, nici kafka, nici joyce. este oglinda pe care o opune vieţii tragice, absurde şi scârboase - ironia. pe alocuri chiar umorul. pe undeva, beckett mie mi se pare un fel de marchiz de sade al secolului xx. căci dacă sade (prin cele 120 de zile ale sodomei) a dus la extrem literatura erotică, folosindu-se de ea pentru a-şi râde de natura umană - la fel scriitorul francez s-a folosit de literatura absurdă pentru a-şi râde natura umană.

ediţia princeps din 1951

şi în timpul iernii mă-nfăşuram, sub manta, cu fâşii din hârtie de ziar, din care nu ieşeam decât la adevărata trezire a pământului, în april. suplimentul literar al ziarului Times era excelenta pentru asta, de-o tărie şi de-o densitate rezistând la orice. vânturile nu-l găureau. ce vreţi, trăgeam la vânturi din te miri ce, sunt deci întru totul obligat să le pomenesc din când în când, în ciuda silei pe care mi-o provoacă. într-o zi le-am numărat. trei sute cincisprezece vânturi în nouăsprezece ore, sau în medie mai bine de şaisprezece vânturi pe oră. la urma urmelor nu-i enorm. patru la fiecare sfert de oră. nimica toată. nici măcar nici un vânt la patru minute. de necrezut. vezi bine, nu-s decât un mic băşinos, n-ar fi fost cazul să vorbesc. extraordinar cum matematica te-ajută să te cunoşti. de altfel toată povestea asta cu clima nici nu mă interesează, eu mă acomodez cu toate mizeriile. (p.56)

romanul are 2 părţi:
1. unul este despre odiseea lui molloy nu spre penelopa, ci spre origini (spre mamă-sa, adică). de fapt, e vorba despre un personaj - ah, cât de literar - din literele ce formează rânduri ce formează paginile - eu îmi puneam bucuros întrebări, una după alta, numai pentru a le contempla. (p.74)
2. al doilea este despre un fel de detectiv care porneşte împreună cu fiul său în căutarea lui molloy. nu se înţelege de ce şi pentru ce şi cum, dar nu contează - totul e un prilej de cugetări, de stiluri, de IRONII, de o scriitură fermecătoare, de maestru, chiar dacă al absurdului.

mi-au plăcut mult 2 chestii kafkiene:
- unul este tehnica paradoxului, pe care o foloseşte şi kafka: dacă la începutul frazei afirmă ceva, spre sfârşit neagă acel lucru, de nu înţelegi - dar cu intenţia de a crea o tensiune, o instabilitate raţională, o breşă pe unde să pătrundă emoţia. de exemplu: lucrez acum, aproape ca odinioară, doar că nu mai ştiu lucra. (p.34)
- al doilea este un fragment calchiat din vizuina lui kafka, numai că vizuina de-acolo e înlocuită de adăpostul pe care "detectivul" moran îl contruieşte din crăci şi frunze pe drumul său în cătarea molloy-ului pierdut. e aceeaşi tensiune, aceeaşi disperare, aceeaşi angoasă.

francis bacon, studiu pentru corpul uman, 1949

departe de lume, de zarva ei, de intrigile şi lugubra ei limpezime, eu o judec, şi cei care, ca şi mine, sunt iremediabili scufundaţi, şi cel ce are nevoie să-l eliberez, eu care nu ştiu să mă eliberez pe mine însumi. totul e obscur, dar acea obscuritate care-ţi potoleşte marile sfâşieri. (p.132)

în mod straniu mă preocupau anumite probleme de ordin teologic. iată câteva: ... 4. cât timp ne va lăsa anticrist să-l tot aşteptăm? 5. are într-adevăr importanţă cu ce mână te ştergi la fund? 11. ce să crezi despre excomunicare viermilor în secolul al xvi-lea? 13. ce învârtea Dumnezeu înainte de creaţie? 16. dacă ai cânta liturghia morţilor pentru cei vii? (p.186)

evident, nu vreau să vă conving să citiţi romanul, e posibil să vă plictisiţi şi să mă-njuraţi dup-accea. ci vreau dosr să vă povestesc că a existat un romancier premiat cu nobel - pe drept - care a rămas în istoria literaturii doar pentru conaisseuri. iar dacă nu citiţi cu răbdare şi cu ironie, nu ştiţi ce molloy pierdeţi!

l.e. editura polirom a ţinut să anunţe că va scoate în noiembrie integrala prozei scurte a lui samuel beckett, in traducerea (din limba franceza) a ilenei cantuniari si (din limba engleza) de veronica d. niculescu.

samuel backett, molloy, editura univers, bucureşti, 1990, traducere de gabriela şi constantin abăluţă, 195 pagini
coperta de vasile socoliuc

rouge + noir

impreuna cu tlönii, va oferim crèma unui roman suprêm.

eu:

bratul ei era gol sub sal, iar miscarea lui Julien de a duce mana ei la buzele lui, il dezgolise de'a binelea. dupa cateva cipe, ea se certa pe sine, parandu'i'se ca nu se indignase destul de repede. [p44]

replica lui launtrica era intotdeauna: ce monstri sau ce prosti! mai amuzant era ca, in ciuda marelui lui orgoliu, adeseori nu intelegea absolut nimic din cele ce se spuneau. [p56]

doamna de Rênal, a carei mana era in mana lui Julien, nu se gandea la nimic. ea se abandona vietii. [p69]

sunt frumoasa, am acest avantaj pentru care doamna de Staël ar fi sacrificat totul. [p315]

in secolul al 19lea nu mai exista pasiuni adevarate: din pricina asta lumea se plictiseste atat de tare in Franta. se fac mari cruzimi, dar fara cruzime. [p318]

..Danton a furat. Mirabeau s'a vandut si el. Napoleon furase milioane in Italia. fara ele ar fi fost oprit din drum de saracie, ca Pichegru. numai La Fayette n'a furat niciodata. trebuie neaparat sa furi, sau sa te vinzi? gandi Julien. aceasta intrebare il paraliza. [p322]

oamenii coplesiti de onoruri nu sunt decat niste pungasi care au fericirea de'a nu fi prinsi in flagrant delict. [p525]

ei, domnule, un roman este ca o oglinda plimbata pe drumul mare. uneori ea iti arata seninul cerului, alteori nororiul din baltoacele de pe drum. si dumneata il acuzi de imoralitate pe cel ce duce oglinda in spinare! [p384]

peste 50 de ani nu vor mai fi in Europa decat presedinti de republica, si nici un rege. si odata cu literele R,E,G,E se va termina si cu preotii si gentilomii. nu vor fi decat candidati ce vor face curte majoritatilor murdare. [p409]

lasati'mi viata mea ideala. micile hartuieli, amanunte din viata reala, mai mult sau mai putin jignitoare pentru mine, m'ar scoate din Cer. fiecare moare cum poate; eu nu vreau sa ma gandesc la moarte decat in felul meu. ce'mi pasa de ceilalti? relatiile mele cu ceilalti vor fi taiate brusc. va rog sa nu'mi mai vorbiti despre acesti oameni; imi ajunge sa'i vad pe judecator si pe avocat. [p501]

altadata, ii spunea Julien, cand as fi putut fi atat de fericit in timpul plimbarilor noastre prin padurea de la Vergy, o ambitie inflacarata imi purta sufletul prin tinuturi imaginare. in loc sa strang la inima bratul tau minunat, care era atat de aproape de buzele mele, viitorul ma lua de langa tine; eram cu gandul la adevaratele lupte pe care trebuia sa le dau ca sa'mi fac o avere uriasa.. [p531]

[trad Irina Mavrodin, 2007]

tlönii

la Londra cunoscu, in sfarsit, ingamfarea fara margini. se imprietenise acolo cu doi tineri nobili rusi, care il initiara.

– dumneata esti predestinat, draga Sorel, ii spuneau ei. ai din nascare infatisarea aceasta rece si la o mie de mile distanta de senzatia prezenta, infatisare pe care noi ne trudim atata sa ne'o dam.

– nu ti'ai inteles veacul, ii spunea si printul Korasoff: fa intotdeauna contrariul a ceea ce se asteapta de la dumneata. iata, pe cinstea mea, singura religie a vremii. nu fii nici nebun, nici afectat, caci atunci s'ar astepta de la dumneata nebunii si purtari afectate, iar principiul nu va mai fi indeplinit.

Julien se acoperi de glorie, intr'o zi, in salonul ducelui de Fitz-Folke, care il poftise la masa. invitatii asteptara cam o ora. felul cum se purta Julien, in mijlocul celor douazeci de persoane care'l asteptasera, e si azi pomenit printre tinerii secretari de ambasada de la Londra. expresia fetei lui fu de nepretuit.

...

– arati de parca ai fi un schimnic! exagerezi principiul seriozitatii pe care ti l'am expus la Londra. mahnirea nu poate fi de bun-gust. trebuie numai sa pari plictisit. daca esti trist, inseamna ca'ti lipseste ceva, ca nu ti'a reusit ceva. asta inseamna sa te arati inferior. daca esti plictisit, dimpotriva, inseamna ca este inferior ceea ce a incercat zadarnic sa'ti placa. da'ti seama odata, dragul meu, cat de grava e greseala!

Julien ii arunca niste bani taranului german, care'i ascultase cu gura cascata.

– bine, spuse printul Korasoff, acum ai aratat gratie si un nobil dispret. foarte bine!

[trad Gellu Naum, 1972]

un film despre goethe!

păi dac-a fost şekspir îndrăgostit, de ce nu şi ghiote? din toamnă, poate şi pe la noi...
(faza cu linge-mă e bună!)

saitul filmului aici.

sunt camus şi sartre cool?

mitul lui sisif
le souffle au coeur (1971)

greaţa
skins (2007)