credincioşi sau nu, cititori de blog sau nu, tuturor un
crăciun minunat!
georges de la tour, adoraţia păstorilor, 1644
22 decembrie 2010
prima burghezie română
cartea este apărută în 1925 şi are la bază teoriile lui marx şi sombart privind capitalul.
ideea centrală a cărţii este aceea că burghezia română (până la apariţia cărţii) se constituie ca un factor progresist pentru românia şi are un rol predominant odată cu industrializarea (viitoare a) ţării.
teoretic, etapele capitalismului sunt 3:
1. etapa mercantilistă - când înfloresc negustoria şi cămătăria
2. etapa liberală - a capitalului industrial
3. etapa imperialistă - a capitalului financiar/bancar
în românia, capitalismul începe cu tratatul de la adrianopol (1829), când comerţul exterior devine liber de monopolul turcesc. prin porturile din ce în ce mai dezvoltate galaţi şi brăila, produsele englezeşti (ieftine) reclamă schimbul cu grâne (scumpe). circulaţia mărfurilor ruinează producţia agrară feudală.
pe plan politic, gândirea liberală rămâne întotdeauna în urma economiei: unirea principatelor, de pildă, începe cu o convenţia vamală (din 30 ian 1847).
1. era mercantilismului la români (1866 - 1886)procesul de naştere a burgheziei române se confundă cu procesul de regenerare naţională, de alcătuire a statului român modern unitar şi neatârnat - acest îndoit proces se datoreşte în întregime expansiunii capitalismului anglo-francez, mai ales a celui englez, în principatele române. (p.82)
- prima burghezie - negustorii de cereale şi cămătarii evrei - îi sărăceşte pe boieri; se naşte oligarhia "formal" liberală şi 2 partide politice - conservatorii reacţionari şi liberalii revoluţionari; exportul grâului devine moneda de schimb pentru produsele angliei
- băncile înlocuiesc camăta evreiască. prima instituţie este creditul financiar (1873), iar banca naţională ia naştere în 1880
- comunicaţiile se dezvoltă cu ajutor englez - infrastructura căilor ferate, porturile
i.c. brătianu: cel dintâi semn de civilizaţie într-o ţară sunt şoselele, drumurile de fier şi plutirea. când un popor civilizat curpinde o ţară nouă, necultă, nu înaintează într-însa decât atâta cât a coperit-o cu şosele; pare că pentru dânsul pământul nu are valoare fără drumuri. (p.101)
- se caută unificarea în toate manifestările vieţii publice printr-o mână de fier autoritară (centralizare, birocraţie, armată)
istoria economică a arătat că ţările ce nu pot depăşi cadrul capitalismului comercial se dezorganizează şi dispar din cartea vieţii.
experienţa trecutului arată că ori de câte ori clase sociale întregi sunt excluse de la producţie prin însăşi evoluţia de fapt şi silite a cerşi fără de voie [meşteşugarii, ţăranii], statul trebuie să se însărcineze cu întreţinerea acestor mase de populaţie spre a le feri de pieire. (p.163)
hoţia, frauda, delapidarea funcţionarilor alcătuiesc unul din mijloacele de acumulare primitivă a capitalului (p.166)
cetăţeanul român silit să-şi închidă atelierul nu are alt mijloc de existenţă decât să facă politică, pentru a fi ajutat de stat. (p.185)
sărăcia ţăranilor ce a urmat capitalismului s-a datorat lipsei unei industrii care să absorbă prisosul (exodul rural)
creşterea exportului înseamnă creşterea mizeriei maselor (p.132)
democraţia e un aparat greoi, care îşi justifică existenţa numai în perioade de maturitate deplină a burgheziei, când nu e vorba decât de a regula funcţionarea unei vieţi sociale formate gata (p.117)
ştefan zeletin, burghezia română, editura humanitas, bucureşti, 292 pagini
coperta de ionuţ broştianu
21 decembrie 2010
aproape 1 milion de euro. poveste cu morală
povestea:
a fost odată un loc special. o casă albă pe care oamenii au închinat-o scrisului. se ştie că scrisul nu mai e cinstit ca odinioară printre oameni, aşa că locul a rămas mai puţin vizitat dar, datorită unor oameni inimoşi, nu s-a ales încă praful.
dar cârmuitorii oraşului s-au gândit între timp că e vremea să cinstească locul şi, chiar şi pe timpurile-acestea de penurie, au dăruit acestor oameni inimoşi un buget de 4 118 000 lei, adică 957 674 euro. adică aproape 1 milion de euro. e mult, e puţin nu ştiu. dar ia să vizităm locul, ce găsim?
ceva plasme, un p.o.s. cu muzică de alifantis, un joben şi nişte mănuşi, dar nici un document original, deloc manuscrise, ioc ediţii originale, doar xeroxuri în nişte sertare din pal. jumate de milion s-au dus pe salarii. s-a bucurat cineva de vreun eveniment în acest locaş aproape milionar? ştie cineva despre vreun eveniment deosebit desfăşurat aici?
a, nu v-am spus unde e locul? la muzeul literaturii române!
morala:
e-adevărat, s-au gândit inimoşii la o secţiune de manifestări culturale, chiar şi la un profil pe facebook, dar pentru 1 milion de euro mie mi se pare tare puţin.
cum ştim şi cum am mai scris şi aici, managementul proiectelor culturale româneşti e de tot căcatul, făcut dacă nu de moşi comunişti care habar n-au ce-i ăla un proiect, atunci de nulităţi care trebuie să mănânce şi ei o pâine. degeaba. cu banii mei. inimoşii noştri unde or intra? encore une fois, huo!
a fost odată un loc special. o casă albă pe care oamenii au închinat-o scrisului. se ştie că scrisul nu mai e cinstit ca odinioară printre oameni, aşa că locul a rămas mai puţin vizitat dar, datorită unor oameni inimoşi, nu s-a ales încă praful.
dar cârmuitorii oraşului s-au gândit între timp că e vremea să cinstească locul şi, chiar şi pe timpurile-acestea de penurie, au dăruit acestor oameni inimoşi un buget de 4 118 000 lei, adică 957 674 euro. adică aproape 1 milion de euro. e mult, e puţin nu ştiu. dar ia să vizităm locul, ce găsim?
ceva plasme, un p.o.s. cu muzică de alifantis, un joben şi nişte mănuşi, dar nici un document original, deloc manuscrise, ioc ediţii originale, doar xeroxuri în nişte sertare din pal. jumate de milion s-au dus pe salarii. s-a bucurat cineva de vreun eveniment în acest locaş aproape milionar? ştie cineva despre vreun eveniment deosebit desfăşurat aici?
a, nu v-am spus unde e locul? la muzeul literaturii române!
morala:
e-adevărat, s-au gândit inimoşii la o secţiune de manifestări culturale, chiar şi la un profil pe facebook, dar pentru 1 milion de euro mie mi se pare tare puţin.
cum ştim şi cum am mai scris şi aici, managementul proiectelor culturale româneşti e de tot căcatul, făcut dacă nu de moşi comunişti care habar n-au ce-i ăla un proiect, atunci de nulităţi care trebuie să mănânce şi ei o pâine. degeaba. cu banii mei. inimoşii noştri unde or intra? encore une fois, huo!
eu aş desfiinţa astfel de locuri şi aş face ceva practic, de pildă o bibliotecă deschisă pe timpul nopţii pentru studenţi insomniaci.
20 decembrie 2010
sodom de păcate
acesta e un roman în sensul antic al cuvântului, pasionant, de viţă veche, printr-însul curge seva lui bocaccio, a lui mateiu, chiar a lui filimon. o carte de-un gen ce cam lipseşte din cultura română - roman de epocă modernă, de revoluţie, de război, thriller, erotism, perversiuni, istorie, ocultism, dar mai ales de aventuri - toate acestea strânse ca un cerc în jurul unui om de hârtie: kostas venetis.
o carte în stare să tragă pe tineri din faţa calculatorului.
cartea e din stirpea "răilor" decadenţi, iar dacă nu vă veţi oripila de acuplările curlangistice ale eroului (deh, grec din stirpea lui ahile), veţi găsi zeci de poveşti (până şi poveştile se bagă dezmăţat una într-alta) delicioase, îngr(eţ)oşate care mai de care de patimi.
Dumnezeu ne alcătuieşte pe unii drepţi, iar pe alţii strâmbi şi schimonosiţi. dar cum ar ieşi la lumină dreptatea dacă n-ar exista nedreptatea şi cum s-ar putea recunoaşte cele frumoase altminteri decât prin felul în care se deosebesc de cele schimonosite? de mic copil, eu, kostas venetis, m-am cunoscut strâmb şi strâmb am rămas până la bătrâneţe. oamenii n-au putut să mă îndrepte nici cu binele, nici cu răul. şi cum ar fi putut să o facă dacă - aşa cum scrie în cartea eccleziastului - numai Dumnezeu poate să îndrepte cele strâmbate de Dumnezeu? (p.14)
kostas venetis este un tip drăcesc de frumos, dar cam prost şi nu reuşeşte nicicum să-şi înfrâneze apucăturile, aşa că se lasă-n voia lor dedîndu-se la cele mai revoltătoare vicii: de la simple trufii, de la apucături homosexuale, de la perversităţi până la schingiuiri şi omoruri à la manière de sade. căci viaţa îl va duce prin tot felul de locuri: grecia, istanbul, bucureşti, paris, viena, veneţia, printre tot felul de oameni, implicându-l în tot felul de isprăvi - toate acestea pictate pe un şevalet mistic, care impresionează din când în când cu continenţă religioasă:
să nu crezi că vreau să mă fudulesc cu păcatele mele, căci păcatele - ca şi faptele bune - vin de la Dumnezeu, iar noi nu suntem decât uneltele Sale, cu care El săvârşeşte răul şi binele, după o judecată de nepătruns pentru minţile omeneşti, măsura binelui şi a răului priveşte doar judecata oamenilor, pentru judecata lui Dumnezeu nu există nici o măsură. (p.67)
crima, ca şi sfinţenia, poate să ducă la mântuire, căci cine îşi pune în joc sufeltul pentru alţii îl câştigă, iar cel ce vrea să-şi păstreze sufletul pentru sine îl pierde. (p.280)
iadul e rânduit după chipul unei latrine năclăite de cufureală, unde soiurile de căcaţi, pe care le zlobod păcătoşii neîncetat, mărturisesc, prin duhoare, tărie şi alcătuire, despre păcatul care i-a dus la pierzanie. căcatul zgârciţilor e negru şi uscăţiv, pute a rânză beteagă şi mortăciune, invidioşii fac căcăreze mărunte şi tari, vrâstate cu verde, din pricina fierii; mânioşii se cacă cu sânge, slăbăzind vânturi năpraznice, cu duhoare de zalhana, iar scârna cea galbenă a curvarilor e molcuţă ca o pricină de femeie şi pute a malahie stricată... (p.168-169)
există un personaj, dascălul iorgu, care cu nasul adulmecă până şi mirosurile sufletului. şi eu am desluşit cu "nasul" livresc parfumurile dulcege ale trecutului, scuturate bine de scriitor până la ultima miroznă. cuvinte alese corcite cu arhaisme şi regionalisme, trec prin faţa ochilor cu repeziciune, zugrăvind viaţa, pe alocuri neverosimilă, dar peste tot pasionantă, a eroului păcătos. cuvinte şi metafore fetiş ca molcuţ, suflet de floare, surâs unsuros, pofte boşorogoase, ocnaş al rachiului, gheţuş pe şira spinării, pulpe albe ca aluatul de cozonac te fac să mergi mai departe, să cauţi altele. şi salvă domnului, găseşti câte şi mai câte! dar parcă ce scriu începe să semene cu un comentariu literar de liceu, aşa că mă opresc aci.
după ce carnea putrezeşte în adâncul pământului, iar sufletul se reîntrupează în alt corp rămâne povestea. aşa că tu trebuie să pui totul pe hârtie, fără să schimbi nimic şi fără să adaugi ceva de la tine, dar mai ales fără să-ţi baţi capul dacă cele povestite sunt adevărate sau nu, căci faptele noastre şi închipuirea noastră sunt una, devreme ce vin deopotrivă prin spirit. (p.93)
o carte bună şi un deliciu livresc! după ce carnea putrezeşte în adâncul pământului, iar sufletul se reîntrupează în alt corp rămâne povestea. aşa că tu trebuie să pui totul pe hârtie, fără să schimbi nimic şi fără să adaugi ceva de la tine, dar mai ales fără să-ţi baţi capul dacă cele povestite sunt adevărate sau nu, căci faptele noastre şi închipuirea noastră sunt una, devreme ce vin deopotrivă prin spirit. (p.93)
octavian soviany, viaţa lui kostas venetis, editura cartea românească, bucureşti, 2011, 412 pagini
coperta de radu răileanu
blogul autorului aici iar un filmuleţ cu acesta, via boomlit în continuare:
ce s-aducă moşu'?
de la inceputul anului s'au aratat Semne: pe 16 martie ard mormintele sacre kasubi, in aprilie cade avionul cu poloneji, din iulie belgienii preiau conducerea UE, pe 2 decembrie NASA prinde gandacul facut din arsenic, p'orma Assange distruge increderea in Democratie.
e clar ca lumea asa cum o stim se va sfarsi in 2011. voi ce vreti sa primiti de la Mos Craciun inainte de Apocalipsa?
Mosule,
ma lasi cu darurile tale capitaliste, cu culorile tale coca-colice, si cu hohotitul tau astmatic? in primul rand, mi-esti cam strain, io l-am cunoscut mai bine pe var-tu, Gerila, impuscat acum vreo douaj de ani de Voican Voiculescu & co. si nici tu nu esti mai breaz - campanie publicitara si-atat!
asa ca mosule, da-ti dracu' tolu-ala rosu - de la gorby nu se mai poarta - mai rade-ti si tu barba-aia-mbacsita cu care zgarii bietii copii, si-acum, ca tot vine apocalipsa, mai trage-ti si tu sufletul inainte de-a ti-l pierde si spune-mi odata cum era cu Betleemul ala!
macar acum sa ma gandesc la speranta unei salvari, dac-am uitat-o atat-amar de vreme..
daca tot vorbim de imposibilitati [Mos Craciun, Apocalipsa.. ce-s astea??? gimme a break!] atunci m-ar interesa ca Mos Craciun sa-mi aduca inainte de Apocalipsa, urmatoarele obiecte: filmul de absolvire al lui Terrence Malick - Lanton Mills [un scurt metraj existent doar in arhiva American Film Institute] si una din cele mai celebre carti disparute de-a pururi: Cartea Razboaielor Domnului [autor necunoscut]. pe care sa o ecranizeze Malick, fireste. daca o mai avea vreme..
bine, as mai vrea un lucru, insa asta ar implica o schema de tip dotarea masinii timpului cu o roata [de rezerva] a norocului. cam greu, deci raman primele doua.
eu de la Mos Craciunul de dinainte de Apocalipsa as vrea sa primesc o pereche de pantofi aurii.
ce-as putea sa vreau eu daca nu o carte? dar nu orice carte. imi trebuie una despre insecte, ca daca nici de la el nu-nvat cum sa supravietuiesc sfarsitului lumii...
deci ne vedem in colonia mea din Lumea cea Noua. pe curand!
amenintarea vine de la trafalmadorieni. mr. Assange a aflat si el asta la un pahar verde. doar sobolanii lui Banksy vor ramane la fel sa spuna povestea. postumanitatea suna comfortably numb. sa fim dada!
"not with a bang but with a whimper" - now you can change that!
se pare ca orice american stie ca nu poti face fata unei Apocalipse fara your trusted firearm. as for me, biet consumator dezorientat, dar plin de intentii bune, nu stiam exact ce vreau de la Mosul, pana sa vad reclama asta:
o caciulita care sa nu se rupa cand o pun. deoarece cf "Bigger, Longer & Uncut", Necuratu-i gheu. iar eu mi-s ferkes.
in plus caciulita are avantajul si ca mi-ar tine de cald, dat fiind ca eu-s convins ca Apocalipsa va veni abia cand hell freezes over.
ultimul Mos Craciun as vrea sa mi-o aduca pe Madonna. nu mi se pare deloc imposibil si deloc nepotrivit. impreuna, sub bradul impodobit, am cinta True Blue. poate si altele. apoi am adormi unul linga celalalt privind pe N.G. viata frumoasa si harnica a castorilor. as inceca sa fiu cit se poate de spiritual si de calm.
Eu nu mai vreau nimic, caci am primit deja ce imi doream: Tetralogia lui Wagner pe DVD, celebra versiune de la Bayreuth Boulez - Chéreau - Peduzzi din 1976.
vreau un elefant dotat cu hidrant.
..pana si renii cei simpatici s-au salbaticit. dupa ani intregi de munca neintrerupta au cedat psihic si i-a lovit turbarea. mai nou sunt cei mai de temut pradatori ai noptii arctice, infuleca halci intregi de carne de spiridus, si nu mai pot fi dresati inapoi.
one-way Moon trip.
so, 2011 is the new 2012.
sa-mi puna sub perna o kartzulie buna de speed-reading ca sa reusesc sa citesc intr-un an tot ce mi-am aduna
ca o rozatoare sperand ca o sa am suficient timp sa termin.
ca o rozatoare sperand ca o sa am suficient timp sa termin.
si baaaaaaaaaani, multi bani, ca sa nu trebuiasca sa lucrez tot timpul asta.
imi doresc de Craciun ca oamenii sa fie singuri, complet si absolut singuri, macar o ora in viata lor.
draga ultim si cel in care se pare ca trebuie sa cred pe cea din urma suta de metri, Mos Craciun, dedubla-m-ai! adica, mai pe intelesul renilor sfarsiti, scoate-ma din mine si lasa-ma sa privesc ranjind, de la distanta, cum se dizolva toate, sa ma incarc cu ale mele iluzii psihedelice. ah, cum mereu ti-am lasat a doua optiune, la fel de usor ai putea sa ma plasezi intr-un ozeneu.
inainte de Apocalipsa eu vreau sa primesc de la Mos Craciun o pereche de manusi de lanuta, cu reni, si un ciobanesc belgian.
daca anul viitor va disparea in ceata, singura mea dorinta pe care i-o pot adresa lui Mos Craciun inaintea ultimei lui veniri consta intr-o cutie goala de carton, colorata si cu funda, asa cum am vazut eu pe cand eram mic in filmele de la televizor. e cadoul pe care mi l-am dorit dintotdeauna si pe care nu l-am primit niciodata. cel putin o sa am in ce sa vomit atunci cand o sa ma imbat ca un porc de fericire ca incetez sa mai exist.
avand in vedere faptul ca asta ar cam fi ultimul craciun si ca nu-s pretentioasa din fire as vrea sa fac un ultim gest tembel, plin de ambitz si inconstient intru totul, asa cum fac cretinoizii de mai jos.
eu as dori sa-mi aduca Mos Craciun o biblioteca in care sa fie mai toate cartile clasice din lume si ceva pe deasupra - dar sa nu-mi umple casa. cu alte cuvinte, as vrea un ereader [preferatul meu ar fi Nook Color].
Apocalipsa inseamna Revelatie, asa ca nu imi pot dori altceva decat asta: "to feel greater than the sum of all my parts".
draga Mosule, de Sfarsitul Lumii eu vreau sa-mi aduci ultimele doua-trei romane din seria "A song of ice and
fire”. cum adica "George RR Martin nu le-a scris inca”? esti Mosul sau nu esti?! fa bine de le scoate de undeva, ca nu vreau sa mor fara sa stiu cum se termina!
fire”. cum adica "George RR Martin nu le-a scris inca”? esti Mosul sau nu esti?! fa bine de le scoate de undeva, ca nu vreau sa mor fara sa stiu cum se termina!
cu sau fara respect [in functie de rezultate]
DJ
o balena!
[tocmai m-am intors din Targoviste de la o piesa de teatru chiar cu Apocalipsa - dupa Visniec, de data asta. implozie solara] asa ca vreau ca ultimul Mos Craciun sa ma faca frumoasa, in timp ce-as scrie poezii mai bine decat Miruna Vlada! aceasta-mi fu dorinta de pe urma.
pentru mine "the end of the world movie collection", Bad Santa's cut [aka Santa's Bad cut] in aceasta ordine:
The Omen, The Second Coming, Millennium, Antichrist, Armageddon, Apocalypto, Judgment Day.
The Omen, The Second Coming, Millennium, Antichrist, Armageddon, Apocalypto, Judgment Day.
18 decembrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
