la recitiri, workshop

azi la ora 19:00 ne intalnim la absinteria sixtina sa muncim cu cuvintele distrandu-ne, in cadrul cenaclului recitiri. v-astept!

bookfest

dacă îl compar cu ediţiile anterioare, mai puţin aglomerat şi mai ordonat. ceea ce e bine, mi-aduc aminte de gaudeamus-urile de la sala radio. aer condiţionat, călcături pe bombeu mai puţine, oameni care mai mult asistă la lansări decât cară saci de cărţi. adică cititori mai educaţi. poate de criză.

editurile, în criză, s-au dovedit imune. s-au gândit că nu e bine să facă reduceri. ce dacă se cumpără puţină carte din librărie? să se cumpere puţină şi la târg. s-a mers pe 10 - 15%, art nu a redus nimic, doar paralela 45 a îndrăznit un 35%, şi-a mai scos şi-o nouă ediţie shakespeare în ciuda tuturor.

se pare că de miercuri până vineri a bătut doar aerul condiţionat, nu şi cititorii...
oricum, mai e timp până editurile se vor gândi şi la nişte strategii de business. cu cartea. în criză. le doresc succes.

io nu mi-am luat mare lucru, noul liiceanu şi un vila-matas. dar mai ales un mult căutat album de vladimir zamfirescu.

felicia înainte de toate

o tipă pleacă din românia, unde a venit să-şi vadă părinţii, în olanda, unde locuieşte. asta e povestea.

în conflictul subtil dintre o mamă bătrână băgăreaţă limbută firoscoasă teribilă incorigibilă şi o fiică stresată şade miezul ascuns, ca fragmentul colonelului din ilie cazane, în povestea banală.

după ce vezi filmul, te întrebi cine are dreptate. mama sau fiica? niciuna? eu am pariat pe fiică, dar ştiu că atunci când voi avea 60 de ani, voi paria pe mamă. realizatorii filmului ne spun că lucrurile nu sunt aşa de simple, e greu de discernut, însăşi fiica trece "graniţa" dintre dragoste şi manipulare cu fiul ei.

şi aşa cum mama nu-şi va opri manipulările fireşti, tot aşa fiica nu se va opri în a-şi petrece următoarele concedii la ai ei.

filmul mi-a plăcut! fain monologul feliciei (ozana oancea). admirabil rolul mamei (ileana cernat) care cred că de fapt e o mamă bună. nu am înţeles, în schimb, care era rolul lui şuşu şi al taximetristului în poveste...



ps. mulţumesc pentru invitaţie la proiecţia specială.
saitul filmului aici.

policier

[dragoş c] eroii mei politisti

cand ma gandesc la romanul politist, simt o mare placere, gandindu'ma la eroii lui, care pentru mine intruchipeaza un spirit "american", chiar daca unii dintre autori sunt englezi. surprinzator, cel mai tare autor "politist", pentru mine, nu e marea Agatha. ci altii:

incep cu Poe - al carui erou August Dupin le da tuturor clasa - ma bantuie si acum animalul criminal din rue Morgue.

urmeaza eroul cameleon al Patriciei Highsmith - Tom Ripley - bogata sursa cinematografica, poate din pricina neobisnuitului erou, la noi mai putin cunoscut [a fost tradus abia prin 92 la Humanitas].

urmeaza apoi seria detectivilor mistocari, gagicari si teribili - ai lui Chandler [Philip Marlow], Peter Chambers [Mark Preston], Peter Cheyney [Lemmy Caution], James Hadley Chase [Lew Brandon] - ultimi trei autori fiind englezi.

m'asteapta cu romanele lor Ellroy, publicat acum de Polirom si de asemena Akunin.

de ce'am adus discutia?

pentru ca romanul politist e'un univers aparte, paralel cu literatura gafaitoare din mainstream.



[Strelnikov] frankly my Brothers, enigmele politiste nu m'au entuziasmat niciodata, nu stiu de ce, pt ca altfel subscriu fara retineri la fraza lui Godard [all u really need.. is a gun and a girl]. intre eroii mei din pop literature se numara Omu Invizibil, Feyd Rautha, Iuda, Spanu, Victor Frankenstein & altii – insa nici un detectiv..

dar e interesant ca atatia Autori Misto [de la Poe la Eco, si mai ales the great Jorge Luis] au fost complet obsedati de genu asta. but why? iata my Brothers, o posibila explicatie [evident ca nu'i originala]:

epoca'n care a inflorit romanul politist – sec 19 – fiind epoca Ratiunii, s'a putut deriva de aici imaginea lumii-ca-rebus, a detectivului-hermeneut. desigur enigme & mistere exista dintotdeauna'n literatura [si viata] dar e absolut moderna aceasta incredere in capacitatea mintii umane de'a le decripta fara rest.

probabil asta face Numele Trandafirului [roman politist in care nici o enigma nu e rezolvata, decat intamplator] so post-modern.

rahan

acest numărul unu a apărut pe 1 iunie, deci este cu copii. trei episoade, cu inserţii din copilăria lui rahan.

dar cine este rahan?
este un erou din epoca primitivă, ultimul membru al unui trib dispărut din cauza unui vulcan.
este exemplu de erou civilizator - pedepseşte răul şi răsplăteşte binele.
la gât are un colier din colţi ce simbolizează curajul, bunătatea, sinceritatea - valorile insuflate de tatăl său, crao cel înţelept. valori care lipseau pe atunci, cum lipsesc şi astăzi.

desenele lui andré chéret sunt realiste, în culori vii.
şi cred că reuşita eroului rahan constă în dinamismul său, sugerat prin gestica variată şi contorsiunile trupului - uneori personajul iese din bandă, o desfiinţează să aibă loc să se răsucească pe toată pagina, mai-mai să-ţi intre-n ochi. el e tot timpul pe fugă, înoată, se luptă. şi, fireşte, ţipă, rahan n-ar fi el fără: RAHAAA!...

felicitări adevărului pentru iniţiativă!

andré chéret, roger léccureux, rahan, editura adevărul holding, 2010, nr.1 (saitul aici)

woyzeck

poliţist: o crimă bună, o crimă adevărată, o crimă frumoasă. nici nu se putea una mai frumoasă. n-am mai avut demult una ca ea.

e replica de final a piesei neterminate woyzeck aparţinând autorului german mort la numai 23 de ani (de tifos), georg büchner. medic ratat - a scris o teză despre sistemul nervos -, cu simpatii revoluţionare, büchner s-a refugiat în scris - câteva traduceri şi piese de teatru. ultima, rămasă neterminată este woyzeck, care, prin laconismul său şi ruperile sale, pune bazele unei libertăţi de interpretare fastuoase (cinematic de werner herzog).

nu citeam piesa dacă n-aş fi văzut-o la gala absolvenţilor unatc, într-o montare experiment, invitat de actorul principal, mihai băcăran. aşa c-am pus mâna pe piesă (de aici) şi pot spune că mi-au rămas câteva chestii, dincolo de cele 3 personaje-tip (woyzeck - omul sărac, victimă a societăţii şi nebun mistic; căpitanul - victimă a moralei; doctorul - victimă a ştiinţei):

woyzeck: noi, oamenii simpli, noi, ăştia, n-avem virtute, pe noi ne-mpinge natura; dar, dacă aş fi un domn, şi-aş avea o pălărie şi un ceas, şi-o haină englezească, şi aş şti să vorbesc ales, eu aş vrea să fiu virtuos. trebuie să fie ceva frumos la virtutea asta dar, domnule căpitan. dar eu sunt un amărât. (p.8)

woyzeck: fiecare om e o prăpastie; ameţeşti când te uiţi în ea (p.39)

woyzeck (se sufocă): tot mereu - tot mereu (se ridică impetuos şi cade înapoi pe bancă.) tot mereu, tot mereu (îşi fânge mâinile) învârtiţivă, tăvăliţi-vă! de ce nu stinge Dumnezeu soarele, ca să se tăvălească toţi în desfrâu, bărbat şi femeie, om şi animal. faceţi-o la lumina zilei, faceţi-o pe mâinile oamenilor, ca muştele! - muiere! muierea e fierbinte, fierbinte! - tot mereu, tot mereu! (sare în sus.)... (p.44)

oricum, piesa e foarte interesantă prin aspectul său neterminat ce pare grotesc-absurd, de kafka. asta pe la mijloc de secol xix!

georg büchner, woyzeck, editura liternet, 2006, traducere de mihaela sîrbu, 71 pagini (traducere integrală după varianta canonică)

distincţia lui nietzsche




der gemeinste Mann fühlt, dass die Vornehmheit nicht zu improvisiren ist und dass er in ihr die Frucht langer Zeiten zu ehren hat, - aber die Abwesenheit der höheren Form und die berüchtigte Fabricanten-Vulgarität mit rothen, feisten Händen, bringen ihn auf den Gedanken, dass nur Zufall und Glück hier den Einen über den Andern erhoben habe;* (Die Froliche Wissenschaft)


_________________________



*omul cel mai vulgar simte că distincţia nu se improvizează şi că el trebuie să onoreze în ea rodul unei îndelungi perioade de timp, pe cînd absenţa formei superioare şi vestita vulgaritate a fabricanţilor cu mîinile lor roşii şi grăsane îl duce la gîndul că doar întîmplarea şi norocul l-au ridicat pe unul deasupra celuilalt; (ştiinţa voioasă)


(traducere de liana micescu, ştiinţa voioasă, humanitas, 1994, p. 66)