amoruri cu violuri şi leşinuri

povestea cu kamar-az-zaman şi cu domniţa budur

iată o scenă grozavă de viol, a domniţei budur asupra tânărului kamar-ez-zaman:

nemaiputând să îndure pojarul aprins în ea pentru întâia oară, începu să-şi furişeze mâna printre picioarele şi coapsele flăcăului, şi le găsi atâta de dulci şi de pline încât nu putu să-şi oprească mâna să nu lunece pe faţa lor. atunci, ca din întâmplare, dete în cale de un lucru atâta de nemaiştiut pentru ea încât îl măsură cu ochi mari şi văzu că, sub mâna ei, îşi schimbă înfăţişarea cu fiecare clipă. la început se sperie de-a binelea, ci pricepu fără de zăbavă folosinţa lui aparte: întrucât întocmai precum la femei dorinţa este cu mult mai aprigă decât la bărbaţi, tot aşa şi priceperea lor este nemăsurat mai ageră la a ghici rosturile cele vrăjitoare. aşa că îl îmbrăţişă cu amândouă mâinile şi, în vreme ce săruta cu înflăcărare buzele flăcăului, se petrecu ceea ce se petrecu! (p.187)

totul sub ochii voyeuri a 3 efriţi (duhuri subpământene), şi ei vrăjiţi de frumuseţea dezgolită a tinerilor.

a se reţine, da?: "precum la femei dorinţa este cu mult mai aprigă decât la bărbaţi, tot aşa şi priceperea lor este nemăsurat mai ageră la a ghici rosturile cele vrăjitoare."

 

povestea cu ali ben-bekar şi frumoasa şamsennahar

şamsennahar (soarele unei zile frumoase) e o cadână a lui harun al-raşid şi se amorezează de emirul ali ben-bekar. ea îl cheamă la întâlnire şi pe prietenul tânărului, negustorul abalhassan. dar cei doi amorezi, ori de câte ori se întâlnesc, în loc să-şi sature omeneşte amorul, mai întâi trag un leşin de tulburare, apoi se prind să cânte. până ce harun al-raşid vine să-şi vadă iubita şi cei doi amorezi se despart. 

despărţirea îi face iar să zacă. până ce prietenul lor negustorul  îşi ia lumea-n cap. perechea iar se reîntâlneşte şi iar cade leşinată. apoi îşi spuse "vorbe atât de dulci", încât doi martori "nu se putură opri să nu plângă" (p.120) cei doi vor mai leşina până la finalul poveştii. 

ce m-a pus pe mine pe gânduri şi răsgânduri citind, a fost aceasta: ce şi-ar putea spune 2 îndrăgostiţi, astfel ca unora să le dea lacrimile? se poate face aşa ceva cu cuvintele? erau eu shakespeare?

***, cartea celor o mie şi una de nopţi, vol. 4 (povestea cea fermecată cu jivine şi păsări), editura minerva, bpt, 1982, traducere de haralambie grămescu, 347 pagini

coperta de adrian ionescu

despre alte volume din 1001 de nopţi, am mai scris aici, aici, aici, aici şi aici.