scriitorul scoțian andrew nicoll vine în românia

acum că avem un președinte, să trecem la cărțile noastre!

săptămâna asta vine andrew nicoll

cum cine e andrew nicoll? e un scriitor de romane faine!
și e unul scoțian, adică un tip cu umor! și care scrie foarte bine - direct, plăcut, funny. și mai ales, cu suspans.

la noi au fost publicate două romane - dacă citești asta înseamnă că ai murit și a fost odată ca niciodată (sau primarul cel bun). despre ele voi posta mâine și poimâine.
am bucuria de a găzdui la cărturești, verona, joi, la ora 18:30, o întâlnire cu blogării, pe lângă cele cu publicul, la gaudeamus și prin alte locuri.

iată programul:

joi, 20 noiembrie 

• ora 16.00 – întâlnire cu studenţii facultăţii de litere a universităţii din bucureşti 
• ora 18.30 – întălnire cu bloggerii la cafe verona (str. arthur verona, 13-15) - gazda evenimentului va fi dragoş butuzea

vineri, 21 noiembrie

• ora 14.00 – lansare şi sesiune de autografe la librăria șt.o.iosif, braşov 

sâmbătă, 22 noiembrie

• ora 13.00 – lansare şi sesiune de autografe, târgul de carte gaudeamus - invitaţi: liana stanciu (arte, carte şi capricii, tvr2), alina vîlcan (redactor coordonator the one), laura câlţea (www.lauraclatea.ro, blogul unei cititoare de cursă lungă), viorel zaicu

despre andrew nicoll

născut în 1962 la dundee, în scoţia, andrew nicoll a fost silvicultor înainte să-şi facă o carieră în jurnalism. în prezent scrie articole politice pentru the sun. a publicat proză scurtă în numeroase reviste, printre care şi new writing scotland, iar în 2008 şi-a făcut debutul editorial cu romanul the good mayor. distins cu premiul saltire pentru cel mai bun roman de debut al anului şi tradus în douăzeci de limbi, the good mayor l-a impus pe andrew nicoll în lumea literelor şi a fost urmat de alte două romane: the love and death of caterina (2011) şi dacă citeşti asta înseamnă că am murit (if you’re reading this, i’m already dead, 2012; ALLFA, 2013).

la cărturești cu concurs: „abisa“ cu iulian tănase

abisa

abisa, palev iona, somnul, pisica halucinogena, abiscruda și altiulius sunt personaje din carte „abisa“ de iulian tănase (editura locul tare, 2007). carte-puzzle, alcătuită din 115 povești, nu e nici roman, nici carte de poezie, ci e un experiment în genul suprarealist după care autorul se topește, ca ceasul din tabloul lui dali.

împreună cu librăria cărturești, ofer această carte celui care va răspunde la întrebarea: care este poetul (neo)suprarealist român pe care-l invocă cel mai mult iulian tănase?

răspunsurile pentru concurs le primesc în josul acestui post - în chip de comentarii blogspot sau facebook -, până luni, 27 octombrie, ora 14,00. răspunsul va fi ales prin random.org. posesorul îl va primi în cadrul evenimentului de mai jos (sau prin poștă pentru provincie). 

ce mai face scriitorul?

luni, 27 octombrie, la ora 17:00, la cărturești verona, autorul iulian tănase este invitat de nadine vlădescu să răspundă unor întrebări formale și informale, în fața cititorilor.

prima zi de FILIT

obişnuit cu evenimentele pe genunchi (sau improvizate între genunchi), am rămas fără grai în faţa organizării fără reproş a gazdelor.

cules de la gară noaptea, după ce-am greşit coborând mai devreme în altă gară (nicolina - da, iaşi-ul are 2 gări, nu ca rădăuţiul 4, cum aveam să aflu de la matei vişniec), am ajuns cu bine la hotel moldova.

prima surpriză

de cu zori, am participat la casa balş la cenaclul de liceeni alecart, unde un grup numeros de adolescenţi cu microb literar au participat la un dialog efectiv cu doi scriitori - britanicul james meek & italianul fabio stassi. am primit revista liceenilor - una full color, pe hârtie cerată, de peste 100 de pagini, care bate la cur prin prospeţime majoritatea revistelor literare de la noi.

câteva citate ale celor doi scriitori, culese cu gura căscată:
- rasismul este ordinea distrugătoare a lumii;
- într-o ţară cu conflicte, orice conversaţie devine periculoasă;
- o carte reuşită e aceea din care cititorul recunoaşte personajul ca şi cum l-ar fi pipăit orbeşte înainte.

a doua surpriză

l-am cunoscut pe matei vişniec, cu lupta sa contra societăţii de consum, în favoarea unui viitor uman. scriitoarea iraniană hiper-sexy a povestit despre dictatura iraniană şi de literatură ca manifest. ioana nicolae a vorbit frumos despre dictaturile mici, a dramelor familiale. (păcat de moderatorul antonio patraş care s-a cam făcut de galben.)

a treia surpriză

cezar paul bădescu a scos untul din mircea cărtărescu, unul literar-intim, în conferinţa de la uluitorul teatru din iaşi. un cărtărescu de seri mari, cu arome de kafka, eminescu şi cortazar. cu lecturi din mendebilul & levantul.

un cocktail oferit de polirom & un maraton de poezie de noapte a fost postludiul de final al nopţii.

FILIT-ul şi anim'est-ul

FILIT

de ieri, a început la iaşi FILIT-ul (festivalul internaţional de literatură şi traducere). sub patronajul reprezentanței comisiei europene în românia, FILIT va cuprinde lecturi publice, întâlniri ale scriitorilor cu publicul tânăr din licee și universități, serile FILIT găzduite de teatrul național, concerte, mese rotunde și conferințe specializate. Târgul de carte bookfest va prezenta publicului ieșean oferta de carte a celor mai importante edituri din românia. participarea la festival este gratuită, există transport zilnic bucureşti-iaşi şi retur.

blogul acesta este partener media iar site-ul festivalului este aici.

voi ajunge şi eu în weekend, de unde voi aduce impresii.

anim'est

mâine va începe anim'est-ul (festivalul internaţional de animaţie). cu şapte secţiuni competitive, workshop-uri, masterclass-uri, mese rotunde, proiecţii şi muzică live cu animaţii provocatoare – bizare, horror sau thriller - anim'est-ul a pus bucureştiul pe harta festivalurilor de animaţie ale lumii. la cinema studio, cinema elvira popescu şi carol 53. Biletele si abonamentele vor fi disponibile si in elvira popescu si cinema studio, pe toată perioada festivalului.

site-ul festivalului şi programul aici.

voi ajunge şi aici, săptămâna viitoare.

călătorie la istanbul cu orhan pamuk

mi-am planificat călătoriile în străinătate ca fan al unor scriitori, bălind după străzi și clădiri pe care mi le-am imaginat dinăuntrul cărților lor - ale lui balzac și proust, la paris, a lui carlos ruiz zafón la barcelona, iar, de această dată - acum 2 săptămâni - purtând în rucsac două volme de orhan pamuk.

istanbulul lui orhan pamuk

cartea istanbul este o carte nu despre tot istanbulul, ci mai mult despre partea de nord-est a lui (cartierul beyoğlu), unde orhan pamuk s-a născut, a crescut și a locuit (și încă locuiește). evident că este vorba și despre centrul istoric - piața sultan ahmet, palatul topkapî sau moscheile mari - dar de ele voi vorbi cu altă ocazie.

așa încât am pornit-o pe urmele vieții sale din cartea istanbul. am luat-o mai întâi cu cartierul luxos cihangir, la care se ajunge pe înalte și lungi trepte vopsite în culorile curcubeului, până la o buză de pe care vezi bosforul. în capăt, o moschee iar în celălalt, un hotel. pe această stradă a locuit mătușa lui pamuk. blocurile sunt selecte, cartierul e curat și trăiești experiența din orice cartier occidental.

blocurile din cihangir - un cartier occidental 

am trecut mai departe prin parcul maçka, prin care copilul orhan a trecut cu mama ori de câte ori voia să ajungă în centru, parc prin care tânărul orhan și-a plimbat iubitele, parc prin care kemal (din muzeul inocenței) s-a plimbat cu füsun. și m-am speriat de un parc pustiu de oameni și cam chel de pomi. în rest, nimic impresionant, doar parfumul cărții.

parcul maçka, pustiu și cam chel de pomi

am urcat, pe dreapta, în cartierul nişantaşî, unde-și are locuința și acum scriitorul pamuk. am intrat deci pe bulevardul teşvikiye, un furnicar de oameni și mașini, care te smulge repede în torentul lui. de-o parte și de alta, înecându-l cu umbrele lor, îl păzesc blocurile în stil occidental, cu magazine de lux la parter. pe dreapta, nu pot să nu remarc moscheea în fața căreia mă opresc, dorindu-mi să mă răcoresc, asemenea credincioșilor ce se purifică pe față, pe mâini și picioare cu apă rece. urcușul străzilor - căci în istanbul, străzile sunt în pantă, ca la munte - m-a epuizat.

moscheea galbenă teşvikiye

pe partea stângă, bingo! blocul pamuk, la mansarda căruia locuiește și acum scriitorul. mă bate gândul să sun - hello, mr. pamuk, i am a big romanian fan of yours and i'm disturbing you because... - dar nu găsesc nici o explicație, în afara aceleia că sunt unul din milioanele de cititori, ba chiar poate unul groupie. dar poate nu-i acasă, mă consolez, un premiat cu nobel nu prea șade pe-acasă, așa că trag o poză la bloc și merg mai departe...

blocul pamuk, reședința scriitorului

caut apoi blocul compasiunea, unde, tot în  muzeul inocenței, kemal trăiește cea mai fericită clipă din viața lui, împreună cu füsun. însă numărul blocului, 131, nu există. un motiv în plus pentru a-mi confirma că plotul romanului este o ficțiune.

la muzeul inocenței 

la muzeul inocenței ajungi cu ajutorul hărții din carte și poți intra cu biletul tipărit în interiorul ei. ți se pune o ștampilă roșie cu cercelul lui füsun și intri în universul material al romanului propriu-zis.

caut destul de mult strada çukurcuma pe care se află casa ce-adăpostește muzeul (în care kemal a vizitat-o odinioară obsesiv pe füsun), deși nu e departe de taksim. însă nimeresc muzeul de îndată ce găsesc strada. și intru într-o atmosferă obscură, cu exponate luminate, adăpostite în nișe cu sticlă, ca-n niște acvarii.

așa cum scrie în roman, se pare că pamuk și-a dorit să conserve timpul, fragmentele sale de viață istanbuleză în chihlimbare de ficțiune. Dacă învățăm să ne gândim la viața noastră nu ca la o linie, asemenea Timpului lui Aristotel, ci ca la un șir distinct de clipe intense, veghea de opt ani la masa iubitei mele nu mai apare ca o obsesie, ci ca un șir de 1593 de seri fericite petrecute la masă cu familia ei. Astăzi îmi amintesc că fiecare dintre serile în care m-am dus să cinez în casa din Çukurcuma ca de o mare fericire. (p.340) așa scrie orhan pamuk în roman, iar exponatele din muzeu îmi reprezintă, toate, întreaga fericire a scriitorului. un scriitor copleșit de memoria tinereții sale, asemenea lui marcel proust.

iată câteva exponate, toate în legătură cu romanul, fiecare vitrină ilustrând un capitol din carte:

biletul de intrare tipărit în carte

obiectele prin care kemal a cunoscut-o pe füsun 

restaurantul foaierul

rochia lui füsun, când se pregătea pentru permis

obiectele de toaletă ale lui füsun

trecerea timpului în pahare de lapte băute, așteptând pe füsun

câinii de pe televizorul din casa lui füsun

ce servești când o aștepți pe füsun

baia casei lui füsun

patul în care personajul romanului, kemal basmaci, i-a povestit - cică - lui pamuk
povestea dragostei lui cu füsun. kemal a murit la 12 aprilie 2007

muzeul inocenței

manuscrisul romanului muzeul inocenței

dar ce este muzeul inocenței?

acum, după ce l-am vizitat, este o incursiune în mintea unui mare scriitor. obiecte din istoria sa personală îngemănate cu cele din povestea pe care el o creează, obiecte reale și vizibile - alcătuiesc o lume mixtă - imaginară și reală. nu știm dacă pamuk a creat romanul pornind de la obiecte sau dacă a adunat obiectele pornind de la roman. dar nici nu ne interesează, până la urmă. putem să credem sau nu că personajele au existat. și le putem vedea, iată, și fotografiile.

cert este însă romanul și muzeul ne formează o lume, una unică, independentă de lumea reală, o lume în lume, în care suntem martori și în care trăim emoțiile lui kemal - dragostea, dezamăgirea, obsesia, fericirea.

prin muzeul inocenței, orhan pamuk crează o experiență literară complexă, ce nimeni până la el nu a creat, o transpunere independentă a unei ficțiuni în realitate. practic, ceea ce s-a întâmplat până la el - ca opera să se inspire din realitate - se inversează: realitatea e pătrunsă - în mod real - de operă.

Tolstoi a făcut o școală. Alți scriitori au întemeiat o revistă, au făcut filme, au avut o carieră politică. Muzeul ăsta e școala mea, e revista, e filmul și e politica mea. E o parte din mine. 

grădină de citit la biblioteca metropolitană

dacă n-aveți chef de sex acasă că-i prea cald,
dacă n-aveți mălai s-o ardeți prin bulgaria sau măcar prin vamă,
dacă n-aveți coaie să vă scăldați prin ștrandurile mizere din bucale,
IATĂ ALTERNATIVA:

la sediul bibliotecii metropolitane din piața amzei - e pe străduța de vizavi de mcdonald's romană, că dacă vă zic de sinagogă, n-o să știți - se inaugurează GRĂDINA DE CITIT. un spațiu în care se citește și se organizează chestii.
habar n-am cum i-acolo, da poate se lasă cu hipsterisme și chestii cool.
măcar găsiți cărți.
o s-ajung și io și-o să v-arunc niște bârfe mici.

sursa

diseară, lansarea romanului „zaraza“ de andrei ruse

diseară, la clubul ţăranului, lansarea romanului lui ruse, pe care o voi modera - sper eu - bine.

căştigător „soldaţii“ de adrian schiop

până la ora 12:00, au răspund corect (cluj-napoca) două persoane: 1.mandicescu ioan-cătălin şi 2. oana purice. în urma alegerii random.org, ai ieşit câştigător nr.2, oana purice.

o invit diseară la cărtureşti verona, să ia cartea cu autograf, de la autor, sau dacă nu, o va primi prin poştă. mulţumesc.

concurs „soldații“ de adrian schiop - la evenimentul cărturești

roman incitant, după paul cernat, romanul anului 2013, după marius chivu, soldații lui adrian schiop este unul dintre aparițiile notabile ale anului trecut.

până să-l termin și eu de citit, voi merge (chiar dacă va ploua) la evenimentul cărtureștiului - dialoguri cu scriitori români - în care nu se va vorbi foarte multe despre autorul și omul adrian schiop, într-un dialog cu nadine vlădescu. ce fel de om este? care i-a fost trecutul? cum a scris și cum scrie? ce intenții are autorul?

nu știu cum se va descurca autorul soldați-lor, știindu-l cam timid, dar sunt sigur că va ieși un eveniment mișto.

până una alta, cărturești verona oferă un exemplar din romanul soldații de adrian shiop unuia / uneia dintre cei care vor răspunde la întrebarea: de ce aţi participa la un eveniment cu un scriitor român? care este oraşul în care scriitorul a fost profesor de liceu?

câștigătorul va fi ales prin random.org, dintre cei care vor da un răspuns aici, până mâine-miercuri, 23.03.2014, ora 12,00, iar cartea o va putea primi cu autograf, miercuri, 23.03.2014, ora 19,00. (altfel, o va primi prin poștă.)

kilipirim la dalles, de azi până duminică

la o lectură publică de mircea cărtărescu

aseară am participat, pentru a doua oară, la o lectură publică a lui mircea cărtărescu. îl consider un privilegiu pentru că, spre deosebire de personajul cărtărescu, întâlnit pe la evenimente și lansări, la o lectură publică pot avea, în sfârșit, contact direct cu ceea ce îi admir mai mult - creația.

m-așteptam ca librăria să fie plină, așa că am venit mai devreme și am prins un loc. dar apoi lumea s-a-nmulțit și mulți au stat în picioare.

din mica introducere am aflat că lucrează la o carte numită anomaliile mele, din care a scris vreo cinci sute de pagini (și care va avea vreo opt). probabil că cel mai interesat a fost partea de șantier a cărții - adică prezentarea celor două caiete studențești pline ochi cu scris de mână, unele cu postituri, în genul paperolelor proustiene. ei bine, din această carte, autorul a citit două povestiri.

cea de-a doua a fost cea mai „literară“. în genul postmodern al lui cărtărescu, am asistat la intrarea în timpul tramvaielor cu cai, a începuturilor medicinii legale în românia, a fraților „legiști“ mina și nicolae minovici. pe lângă universul paralel și infernal al cadavrelor și fragmentelor umane formolizate ce alcătuiesc ciudatul lor muzeu, am asistat la o frumoasă scenă de dragoste necrofilă - prima pe care am auzit-o în românește - în care desenatorul nicolae minovici se îndrăgostește de o fată spânzurată din cauza răcelii lui. o scenă romantic-eminesciană între o moartă vânătă și un viu se transformă sub pixul lui cărtărescu în imaginea zguduitoare a două schelete ce străbat timpurile. desigur că acestă moartă va fi motivul pentru care nicolae minovici va renunța la cariera de artist, va intra în medicina legală și experimenta - în chip deja legendar - pe sine însuși simptomele spânzurării.

prima povestire mi-a plăcut însă mai mult. poate pentru că nu era propriu-zis literatură, ci mai degrabă despre „sensul“ acesteia. cu alte cuvinte, dacă prin literatură nu te cauți pe tine însuți, nu-ți cauți acea „a patra persoană care este eul“, dacă nu-ți cauți răspunsul adevărat, literatura nu e de nici un folos. prilej pentru cărtărescu să-i prefere nu pe marii scriitori care umplu podiumurile și istoriile literare, ci pe scriitorii necunoscuți care și-au scris cu sânge, pe întreaga piele - exterioară sau interioară - cărțile, căutându-se pe ei înșiși și secretele lumii dimprejur. 

desigur că au fost reluate multe din temele/obsesiile/instrumentele totem ale autorului - visul, androginia, organicul, suprafețele, pielea, hermann/kafka, fluturele, clădirile misterioase - însă ce contează dacă, cu aceeași materie, creezi forme noi și frumoase?

ps. am intrat în vorbă cu un bărbat de 84 de ani, din craiova, ce venise întâmplător prin bucurești, căutase și cumpărase o carte de veronica niculescu și era tare entuziast de participare la eveniment. la vîrsta lui, era zâmbitor și deschis, și văzuse până și shanghai-ul. :)  

concurs cu carte: „dragostea, chiar ea“ de corina sabău

puteți câștiga volumul „dragostea, chiar ea“ de corina sabău (editura polirom, 2012) răspunzând la întrebarea care a fost invitatul primei ediții a evenimentului DIALOGURI CU SCRIITORI ROMÂNI? de la cărturești verona?

câștigătorul va fi primul care va da răspunsul corect, până joi, 27.02.2014, ora 19,00, iar cartea „dragostea, chiar ea“ o va putea primi chiar din mâna autoarei, cu autograf, joi, 27.02.2014, ora 19,00. (altfel, o va primi prin poștă.)

scriitorii români la cărturești 

unde?
la librăria cărturești verona (barul de la subsol).

ce?
întâlniri neconvenționale cu autorii români.

când?
în ultima joi din lună.

cum e?
am participat și eu data trecută, pe o zăpadă, să-l văd pe ioan es pop. și am descoperit nu neapărat poetul, ci omul plin de farmec, cu moliciunea glasului tipic ardelenească. un om ușor emoționat de ipostaza în care este (de centru al atenției), emoționat de rolul ușor histrionic în care e nevoit să intre.
și s-a descurcat excelent! folosind cea mai singură rețetă: sinceritatea.

joia săptămânii ăsteia va veni scriitoarea corina sabău, cu care nadine vlădescu va intra într-un dialog scrritoricesc și nu numai.

la un ceai, cu cărţi despre crăciun

joi, 19 decembrie, de la ora 19,00, merg să discut la ceainăria la un ceai, invitat de editura univers, alături de de alexandra blaş, andreea iulia toma, ciprian enea şi costi piştea.pe lângă crăciun, vom discuta despre jostein gaardner (îl ştiţi, a scris lumea sofiei).

dacă vreţi să veniţi, vă aşteptăm!

despre filb

săptămâna viitoare vine FILB-ul, anul 6

anul acesta inimoșii organizatori ai Festivalului Internațional de Literatură București s-au pregătit pentru ediția a șasea. programul este aici, însă trebuie menționați câțiva scriitori invitați, de primă mărime:

sarah dunant din marea britanie, zeruya shalev și eyal megged (soț și soție) din israel, marinko koščec și robert perišić din croatia, andrea tompa din ungaria, srđan srdić din serbia, kei miller din jamaica și corina sabău, marin malaicu-hondrari, andrei dósa și adrian schiop din românia.

voi fi prezent acolo, ca în fiecare an, evident.
la clubul țăranului, în fum de țigară. (între timp, m-am apucat de fumat).

10 cărţi pentru gaudeamus

am propus pe adevărul 10 recomandări de cărţi scrise de autori străini, demne de a fi cumpărate la târgul de carte gaudeamus de anul acesta. pamuk, joyce, woolf, makine, papini, dar şi de botton, wallentin şi rachman. plus, evident, eminescu, prin excepţie.

cu sábato la humanitas cișmigiu

dacă cumva nu ajung, să-mi spuneți și mie cum a fost. adică mișto, desigur.
doar e vorba despre eroi și morminte.

despre „maşina timpului“ a lui wells la clubul de carte nemira

luni seară am fost prezent - ca de obicei - la clubul de carte Nemira de la cărtureşti. s-a discutat despre maşina timpului de h.g. wells. n-am citit-o, deşi îmi plăcuse omul invizibil demult, în copilărie.

cred că a fost cea mai reuşită ediţie a clubului de carte:
poate pentru că nimeni nu a fost pătimaş, nimeni nu a fost impresionat prea tare de microroman, toată lumea a avut rezerve - evident, cei mai vorbăreţi.

am reţinut câteva idei:
- autorul nu a folosit prea multe personaje feminine, pentru că pe vremea aceea femeile erau văzute ca nişte chestii de suport (ovidiu eftimie);
- wells nu s-a preocupat să detalieze amănuntele tehnice - descrierea maşinii timpului, de exemplu - pentru că l-a interesat mai mult mesajul educativ (din epilog);
- cel mai important element al maşinii timpului era manivela :) (george hari popescu)
- varianta filmului din 1960 (imdb) este foarte atractivă.

desigur că s-au discutat şi subiecte paralele cu sbiectul - era wells comunist?, de ce viitorul este imaginat de unii netehnologic? de ce călătorul lui wells a plecat în papuci? etc.

per ansamblu, am plecat cu concluzia că wells nu e un scriitor grozav, jules verne îi e net superior. că am făcut bine că n-am citit cartea - înţelegând-o mai bine la acest club. unde a fost foarte plăcut. :)

 foto de george hari popescu

dintr-o librărie, în excursia din barcelona

o întâlnire cu mircea eliade

vocea lui eliade

astă seară am plecat la librăria humanitas de la cișmigiu, mai ales să ascult vocea lui eliade, vorbind românește, într-un dialog cu monica lovinescu. - un fragment din ce am auzit vi-l dau și vouă. (atenție, cum vorbește despre el însuși la persoana a treia!)

m-a emoționat foarte mult să-l ascult pe idolul tinereții mele vorbind românește, după ce-i ascultasem doar cuvintele scrise, pagini de-a rândul. 

invitații

și până să-ai aud vorbind, mă bucuram să-i întâlnesc și invitații evenimentului, prilejuit de reeditarea operei eseistice și științifice a savantului român.

era vorba despre sorin alexandrescu, nepotul lui mircea eliade (fiul surorii sale) și profesor universitar la amsterdam, andrei oișteanu, președinte al asociației române de istorie a religiilor și florin țurcanu, autorul unei monografii eliade. în plus, andrei russo și andreea răsuceanu, moderatori.

pare-se că nimeni nu pregătise nimic, așteptau fragmentele din discursul radiofonic de la care să pronească discuția. mult trecut, multe comentarii la viața lui eliade, comentarii pe care oricine le-ar fi putut găsi în volumul de memorii al lui eliade.

doar andreea răsuceanu a deplasat discuția despre ce (mai) rămâne azi din literatura lui eliade, în afară de discursurile generaționiste. câteva teme noi pentru literatura de atunci, a răspuns alexandrescu - iubirea simultană a două femei, comportamentul huliganic... 

unde erau temele pe care le așteptam, așa cum s-ar fi cuvenit de la niște spirite înalte?

unde erau perspectivele noi pe care însuși sorin alexandrescu le pomenise, vorbind de criticii literari?

unde erau discuțiile despre ideile științifice ale lui eliade - care vor rămâne valabile? care au fost depășite? 

cum mai e astăzi socotit eliade în lumea științifică a istoriei religiilor? cumva desuet?

cum ar trebui citite cărțile sale de eseuri - până la urmă, ăsta era prilejul întâlnirii - de un cititor de azi?

evident că ar fi putu fi și exerciții de imaginație, care ar fi făcut discuția mai interesantă, poate și mai amuzantă - să ne imaginăm că eliade ar fi astăzi sciitor în românia - ce ar fi scris el și cum l-ar fi tratat confrații? ar mai fi emigrat, sau s-ar fi ratat?

ce ar mai găsi eliade azi în india, printre companiile multinaționale de IT și industrii de mână ieftină?

dar în loc de asta, invitații nu s-au stresat deloc: vorbeau din amintiri cu morgă intelectuală - doar era vorba de un savant de renume mondial, nu? - înșirau fapte multe și idei puține. mi-au dat tot timpul impresia că era mai bine dacă rămâneau în singurătatea biroului lor de lucru, în fața foii albe. abia atunci ar fi fost, în mod sigur, mai sclipitori. 

la acest eveniment, cu siguranță nu.

am plecat după o oră și jumătate. 

poate vă întrebați: de ce nu am intervenit? m-am gândit că invitații erau prea respectabili. și mi s-a părut destul de nepoliticos să intervin. dar de fapt, răspunsul a fost că-mi pierdusem total interesul.

mulțumiri organizatorilor de la humanitas care, ca de obicei, stau până târziu să iasă totul bine. și, din acest punct de vedere, iese foarte bine.