„castele în spania“ de petre sirin

petre sirin

castele în spania

editura humanitas, buc, 2013

285 de pagini broșate

coperta de ioana nedelcu

două mirări

mă mir cum conservatorii de la humanitas au acceptat publicarea memoriilor unui homosexual (intelectual postbelic) și înclin să cred că numele lui constantin noica a fost parola magică. deși filozoful iese destul de prost. amic cu iubitul autorului, mihai rădulescu, noica îl implică pe acesta în procesul noica-pillat. acesta, bătut cu bestialitate, se sinucide în închisoare, la nici 40 de ani.

mă mai mir iarăși: legatarul autorului a publicat acest jurnal exact la humanitas, editura care a publicat în 1999, prin fratele lui rădulescu și stelian tănase un alt maniscris al aceluiași petre sirin, jocul cu moartea, fără să menţioneze că l-au folosit, așa cum se arată aici. 

cartea

autorul își termină cartea la vreo 30 de ani de la întâmplările din interior. își culege notițele din jurnal, propria corespondență, câteva poezii pe care le înșiră în ordine cronologică. ca perioadă, avem cam 10 ani din viața lui petre (pierre) hrșanovschi sirin - de la vârsta de 23 de ani la cea de 33, ani desfășurați la umbra dragostei acestuia față de mihai rădulescu, diplomat și muzician, cu câțiva ani mai în vârstă. o dragoste mai întâi toridă, apoi una prietenească. 

 

cel mai mult mi-a plăcut găselnița lui sirin, metafora care-l ajută să ascundă „familia“ homosexuală din care face parte, cercul de pieteni din care făcea parte. băieți de aceeași vârstă, dar de origini și înzestrări diferite, uniți doar de această însușire. metafora este spania, iar ei sunt cavalerii ce trebuie să lupte cu maurii. 

pentru noi cultura nu este plăcere, nu este un mijloc de a ajunge la bunăstare, ci o necesitate lăuntrică. de aceea mergem către ea întreaga viață, fără tristeți și fără regrete. visul nostru este să trăim în ea, prin ea și pentru ea... și ne înfăptuim visul. tot restul e numai închipuire și prejudecată zadarnică. (p.198)

sunt multe considerații jurnaliere, care uneori plicitisesc, și doar reușita stilului - uimitoare pentru 26 de ani - m-au făcut să trec mai departe. altfel, depresii tinerești, intrigi sentimentale și întâmplări banale. un singur capitol mi-e ieșit în evidență: cele trei hagialâcuri, în care sirin pleacă în câteva excursii, în vreme ce concurează la facultatea de regie și film (va deveni un pionier în realizarea de film documentar).

mihai rădulescu, iubitul scriitorului

uranieni, invertiți, pederaști sau bulangii, ciochiști, homalăi?

meritul cărții, în afară de a contura o personalitatea culturii românești postbelice care a fost petre sirin este hotărât unul documentar - despre homosexualitatea intelectuală bucureșteană postbelică. se vorbește destul de puțin pe la noi despre această lume: emanuel bibescu (prieten cu proust), petru comarnescu (ironizat în presa din 34 cavaler de curlandia), panait istrati (poetul șezuturilor deflorate, după pamfil șeicaru), dina cocea, george oprescu, sorin titel - sunt personalități din cultura românească cu astfel de preferințe sexuale. 

      totul preexistase în germene chiar de la început... de fapt, eu nu eram, cum spune un proverb rusesc,  „nici carne, nici pește“. eram un caz aparte, dezirabil fără doar și poate, dar care punea prea multe probleme inutile și nu dădea nici satisfacții sută la sută. 

        nu eram nici d.n. ori giglio - spirite cultivate și sofisticate, cu care se putea teoretiza la nesfârșit tot felul de probleme, despicând firul în patru...

      și nu eram nici ca x, y, z - băieți viguroși de la țară sau de prin mahalale - frizeri, muncitpri, soldați ori, pur și simplu, golani și șantajiști, care puneau la încercare nu numai plăcerea trupului, ci și toate spaimele sufletului, stârnind un diapazon de senzații din cele mai largi, asemenea fiarelor carnivore din junglă, a căror urmărire și vânătoare nu se puteau compara nici pe departe cu sărmanele competiții de tragere la țintă ori cu masacrarea în masă a potârnichilor...

        eu nu satisfăceam nici pe departe nevoia de „ancilatorism“ de care bietul meu prieten fusese conștient încă din adolescență. când se referea la dragostea care ne unea, giglio, care împărtășea întru totul gusturile lui mihai, nu avea decât o vorbă de dispreț: „două hoituri!“ (p.80)

 

ei bine, dacă ceilalți se știu doar din auzite, alături de ioan negoițescu, sirin și descrie aici dragostele sale. pe primul plan este mihai rădulescu, dar nu numai el. sub poreclele spaniole, găsim și pe alții. fără pudoare, fără ostentație. doar cu multă onestitate și firesc. și mai ales cu multă sensibilitate. poate legăturile sentimentale povestite pot părea uneori superficiale. nu și pentru mihai rădulescu, despre care am amintit la început. pentru că nu găsim anecdote sau cancanuri homosexuale, ci o viață sentimentală profund umană. ce nu uimește, nu intrigă, nu scârbește. ci chiar emoționează.  

      sunt în tramvai. aș vrea să citesc dar nu pot... mă gândesc numai la tine.

      te iubesc și este un lucru nou pentru mine, deoarece niciodată n-am mai iubit în felul acesta... nu e o pasiune, nu este nici măcar tandrețe, așa cum am simțit-o pentru unii: e o iubire inteligentă, o întrepătrundere sau, cum ți-am mai spus-o, o permanentă prezență, un soi de har divin care coboară peste mine.

     sunt oarecum descumpănit. am avut îndoieli, mi-a fost chiar teamă: nu mă socoteam demn de o asemenea dragoste.

    întotdeauna am resimțit iubirea ca pe ceva turbulent și dinamic, tinzând fără încetare către o finalitate exterioară și simplistă. 

    acum însă, dimpotrivă, e pacea, e abandonarea, deloc sterilă, ci evoluând pe niște planuri interioare ascendente...

      s-ar zice că sunt trist... de fapt, sunt numai calm, calm și fericit. (p.33)

un blog dedicat autorului, cu filmografia și câteva texte literare, găsim aici.

filmul documentar al lui petre sirin despre ada kaleh, aici.

later edit (13.11.2016): m-am întrebat ce înseamnă titlul. apoi am găsit în eseurile lui montaigne propoziția: „A te umple și a te clădi, <înseamnă> a face castele în Spania.“ montaigne, eseuri, II, VI.  

portretul autorului de pictorul anatoli sirin, tatăl său

câteva chestii despre noul icr

nu am înțeles de ce atâta agitație cu salonul de carte de la paris. evident că fiecare dintre miile de scriitori de pe la noi și-ar dori să-mpuște o traducere într-o engleză, franceză sau germană pe banii statului. sau măcar o călătorie moca. ceea ce să recunoaștem, nu se întâmpla nici pe vremea lui patapievici. 

 *

pe vremea lui h.-r. patapievici şi a echipei sale, îți lansai cartea în aleea alexandru doar dacă erai gabriel liiceanu. altfel te loveai de lipsa răspunsurilor la mailurile oficiale.

*

mă îndoiesc că dacă scoteai o carte la editura dacia din cluj, de pildă, încăpeai pe rafturile lui liiceanu, pleșu și patapievici de la standurile românești ale târgurilor de carte organizate cu icr.

*

nu mai pot perimații de marga sau gârbea de indignările din online sau de refuzurile din offline ale lui djuvara etc. atâta timp cât antonescu și ponta sunt la putere, intelectualii contra, ciocu' mic. intelectualii, pare-se, se fac că nu au aflat că tot ce e stat, e politic (în sensul rău). 

*

a scrie istorii ale filozofiei sau piese de teatru fără spectatori nu înseamnă că automat te pricepi să conduci instituții. unde e minte multă, e și prostie (vezi comunicatele de presă icr).

*

a devenit o adevărată modă să fii contra lui marga (că parcă a fi greu să fii contra unui om prost).

*

h.-r. patapievici şi echipa sa a dovedit o reușită a managementului cultural în românia, dar care a necesitat câțiva ani buni și o libertate garantată la nivel "despotic". ceea ce-i nedumerește puțin pe stângiștii ca rogozanu, de pildă. e ceva dincolo de principiile stângii ca o instituție a statului să funcționeze după criterii capitaliste, și cu un conservator cu simpatii liberale în frunte.

 *

orice apropiere (chiar și instituțională) față de actualul icr e socotită by default un hiper-compromis, o grețoasă încălcare a valorilor. e ca și cum nu vrei să ai de-a face cu parlamentul european, pentru că sunt eba, becali și vadim tudor acolo.

la clubul de lectură nemira

 

în seara asta, când mă cocoțam în clubul energiea din brezoianu 4, nu știam ce găsesc. așa mulțime electrizată de un bătrân scriitor care nici măcar nu era de față: george raymond richard martin. eu nu eram. deși am fost prezentat ca, vezi doamne, blogăr cunoscut, m-am simțit stingher în mijlocul atâtor oameni care parcă vorbeau o altă limbă. a literaturii fantasy.

căci oamenii ăștia mâncau cântec de gheață și foc pe pâine. știau citate, geografia epopeii, nu mai spun de personaje, care și ce. eu parcă nu mai reținusem nimic din ce citisem. s-au pus întrebări, iar participanții turuiau de parcă știau cogeamitea cartea pe de rost. au putut astfel câștiga afișe, insigne, genți sau chiar un joc de cărți - mie ăsta mi-a plăcut cel mai mult. dar am știut și eu o întrebare - sâc! - pentru echipa mea - căci s-a lucrat în echipe (idee bună!) - și m-am simțit parcă mai bine. 

și-atunci m-am bucurat de ce poate face literatura și un astfel de club din unii oameni: îi unesc și-i fac să se simtă bine. îi scoate din singurătatea lecturii, din timiditatea proprie, le dau prilejul să-și împărtășească reciproc pasiunea. iar pe mine m-a determinat să mă ridic să le spun verde în față că, în comparație cu cartea, bună într-adevăr, frânturile din ecranizarea de la hbo pe care le-am văzut nu mi-au plăcut deloc...

am scris despre urzeala tronurilor de george r.r. martin aici.

au fost și ceva minusuri - atmosfera a fost destul de zgomotoasă, în unele colțuri nu s-a auzit mai nimic, spațiul s-a dovedit insuficient - dar echipa fetelor de la nemira s-a descurcat foarte bine. iar vedeta serii a fost o groupie care ne-a încântat pe toți prin exaltarea - adusă din republica moldova - cu care a povestit despre carte și cu care, apoi, a primit premiile.

o să văd ce fani se mai adună data viitoare.

câştigător la concurs

avem deja câştigătorul: răzvan bucur. a răspuns primul la întrebare.
răspunsul corect era războiul celor două roze (1455–1485) dintre casele de lancaster şi de york.. 

concurs „clubul de lectură nemira“: „cântec de gheață și foc“ de george r.r. martin

george r.r. martin
 urzeala tronunilor
 (a game of thrones)
 editura nemira, bucurești, 2011
 traducere de silviu genescu 
 940 de pagini legate 
coperta de corneliu alexandrescu

m-am pregătit pentru clubul de lectură nemira pe care editura îl organizează lunea viitoare, pe 18 martie, la club energiea, luând cogeamitea tomul de george r.r martin, urzeala tronurilor și am început cititul.

urzeala tronurilor
adevărat, romanul lui george raymond richard martin este ca un drog, intri în lumea lui și nu vrei să mai ieși. scriitorul este păianjenul care te prinde în plasa lui și te învăluie cu cele peste 900 de pagini. 

probabil că punctul forte al seriei sunt personajele (câteva zeci). fiecare capitol, purtând numele câte unui personaj, îți aduce perspectiva acestuia, reușind cu ușurință să nu te lase până nu-l preferi pe unul, pe care să-l urmărești cu limba scoasă după aceea. 

până acum, mie mi-a plăcut jon snow, fiul bastard al lordului edward stark, care, la doar paisprezece ani, pleacă singur (de fapt, împreună cu lupul nălucă) într-o garnizoană vitregă, să devină păzitor al zidului ce apără regatul ca un zid chinezesc. ce găsește aici, în zăpadă, sunt pe cale să aflu.

la un moment dat, am pierdut unele personaje - cine sunt și ce relații au ele cu altele - dar nu e un reproș. am putut trece lin peste - pentru că ceea ce contează cel mai mult este lumea ce mi se dezvăluie cu realism înainte: tărâmul medieval inventat, unde diferitele clanuri se luptă - cu intrigile și cu armele - pentru putere și pentru patimi. și deși stilul e unul plat, doar unele descrieri reușind, uneori, să-l mai onduleze, șade bine în contextul accesibil al literaturii fantastice căreia-i aparține. 

per ansamblu, un roman reușit, îi înțeleg popularitatea. deși mi-a plăcut mai mult regii nisipurilor (despre care am scris aici).

CONCURS! pentru cei din bucurești 

în cinstea clubului de lectură nemira de lunea viitoare, împreună cu editura nemira organizez UN CONCURS, având drept premiu unul din cele cinci volume ale seriei cântec de gheață și foc (la alegerea sa) traduse la noi.

întrebarea este următoarea: care este evenimentul din istoria angliei medievale din care se spune că s-a inspirat autorul ciclului romanesc?

primul răspuns corect, scris drept comentariu mai jos va primi drept premiu cartea aleasă de el în cadrul clubului de lectură de luni, ora 19:00, la club energiea. 

nemira ne așteaptă! vor participa oliviu crâznic şi marian truţă și vor fi oferite premii și surprize de la hbo și taraba de jocuri.

mai multe detalii aici.

„magazinul de sinucideri" de jean teulé (video)

trailerul ecranizării animate aici.