wassily kandinsky pictează

„jurnalul lui bridget jones“ de helen fielding (video)

cu hutopila la suceava

cea mai frumoasă parte a călătoriei mele la suceava a fost participarea la un cenaclu literar - zidul de hârtie -, în care câțiva poeți și un prozator din suceava au avut ca invitați pe matei hutopila și andreea despina popovici. au fost vreo câteva poeme frumoase ale amândurora. şi cel mai mult mi-au plăcut câteva poezele ironice, în gen anecdotic-popular, ale lui hutopila:

odă patriei și neamului
bucovină, doar a flori
tu miroși la subțiori.
*

crăciunul pe vechi, molizii doldora și sămânța iernii peste sat
eu cu tata
în genunchi dinaintea pădurii ca într-o catedrală
în patru labe, în zăpadă
unul lângă altul
borâm sub lună
*

dimineață
ceața se risipește
departe, dincolo de dranița și țiglele caselor
ca niște colți cariați ies din neguri
zidurile scorojite ale blocurilor

(matei hutopila)

mi-a plăcut efervescența celor de la masă, dintre care am reținut, din păcate, doar câteva nume: vlad sibechi, victor ovidiu rusu, dan cristian iordache. subiecte dintre cele mai diverse, de la liceenii cu talent poetic din suceava și iași, la poeții români opteciști, nouăzeciști și cei foarte tineri. nu i-am descoperit deloc incisivi, încrâncenați sau blazaţi ca bucureştenii, ci senini și uniți în patima împărtășirii versurilor frumoase.

di pi la sușeava

duminică am ajuns la suceava, oraș pe care l-am mai vizitat doar o dată, la 11 ani, într-o tabără.

pe o vreme rece, cu zăpadă și zloată, am pornit pe urmele descoperirii centrului orașului și a câtorva obiective, în ciuda lipsei totale a plăcuțelor indicatoare. probabil că primăria mizează pe oferirea de experiențe tari turiștilor, rătăcindu-i.

un oraș pustiu, cum am observat că au devenit toate orașele româniei duminica, de la un timp chiar și bucureștiul. până la urmă, n-am avut vreme decât să vizitez mânăstirea ioan cel nou, în a cărei biserică uriașă accesul era interzis, în afara unui culoar delimitat de două sfori, ce ducea pesemne la niște moaște. nu am înțeles dacă biserica e oprită pe veci vizitării, sau erau doar niște mofturi clericale ad-hoc.

am pornit voinicește apoi spre cetatea de scaun, pe marginea unui parc înzăpezit, apoi pe marginea cimitirului orașului. ieșisem de mult din oraș, până ce-am dat de muzeul satului bucovinean, lângă care, pe fundal, cetatea de scaun a sucevei stătea năpădită de zăpadă, dezolantă și mult mai mică decât mi-o aminteam în copilărie. evident că accesul era interzis, din cauza zăpezii.

***

cea mai frumoasă a fost participarea la un cenaclu literar, dar despre asta voi povesti mâine.

evident

să nu deranjăm