Mai poate fi vorba, deci, despre cât sunt de bucuros că o variantă în românește promite să transpună toate cele trei cărți în românește? Așa c-am înșfăcat primul volum apărut în aceste zile și-am pornit în căutarea lui Montaigne în noua românească.
Iată câteva lucruri la o privire de ansamblu.
Mai întâi câteva merite:
- Faptul că cineva din România se încumetă să traducă TOT Montaigne merită multe aplauze (eu însumi n-aș face așa ceva).
- Faptul că fraza lui Montaigne în actuala traducere curge - cum nici în franceza veche în care-a scris Montaigne nu sună - este un merit care poate duce la o primă înțelegere a textului montanian de către cititorul român.
Câteva prime nereușite:
Așa cum bănuiam - și așa cum a fost și cealaltă traducere în românește, de-acum 50 de ani - este o traducere a unui literat. Pare că dl. Vlad Russo (VR) a omagiat-o pe prima traducătoare, Mariella Seulescu (MS) - împrumutându-i mulțime de arhaisme care să 'sune frumos', mai degrabă decât să traducă pentru un public de secol XXI.
Să trecem la exemple, trăgând cu ochiul și la traducerile citate de VR în prefață: traducerea americană a lui Donald Frame și cea italiană a Faustei Garavini.
- Capitolul I, 20, De la force de l'imagination devine la VR Despre puterea închipuirii, după ce la MS era Despre tăria închipuirii. Dar unde este imaginația (din greaca phantasia), termen modern care a intrat deja în vocabularul nostru și pe care-l folosim uzual? Unde este al cincilea simț intern conform filozofiei medievale moștenite de la Aristotel și pe care Montaigne o cunoștea: „simțul comun“ (sensus communis, corespunzător celor cinci simțuri „externe“), „imaginația“ (imaginatio), „fantezia“ (phantasia), rațiunea sau „estimarea“ (estimatio) și „memoria“? Pare că dl VR n-a dorit să caute noțiunile în vreo carte de gândire renascentistă, ci numai vetustețea cuvântului. Ba, atât i-a plăcut cuvântul închipuire, încât și fantezia a tradus-o prin același cuvânt. Unde-o fi rigurozitatea lăudată pe coperta a IV-a? Și iată și variantele străine: în engleză On the Power of the Imagination iar în italiană Della forza dell’immaginazione.
- Să mai luăm un exemplu, al faimoasei expresii dedicate prieteniei (dintre Montaigne însuși și Étienne de La Boétie): 'parce que c'estoit luy: parce que c'estoit moi' (I, 28): la VR este Fiindcă era el, fiindcă eram eu iar la MS, ceva similar, Pentru că era el, pentru că eram eu. În engleză traducerea e cea mai potrivită: Because it was he, because it was I. Dar ideea frazei nu este acest truism - normal că el e el și eu sunt eu - ci că acolo era ceva (c'estoit, it was) unde eram amândoi laolaltă. Puțin mai înainte, Montaigne spune: En l'amitié dequoy je parle, elles se meslent et confondent l'une en l'autre, d'un melange si universel, qu'elles effacent et ne retrouvent plus la couture qui les a jointes (traducerea mea - În prietenia despre care vorbesc, <sufletele noastre> se amestecă și se confundă unul cu altul, într-un amestec atât de total, încât cusătura care le-a unit se șterge și nu mai poate fi găsită.) Chiar și autorul unui best seller ecranizat prinsese ideea: Strigă-mă (pe mine) pe numele tău. Dar se pare că dl VR n-a citit cartea. Mă întreb: n-ar fi fost oare mai în spiritul lui Montaigne formularea: Pentru că el era eu însumi, pentru că eu eram el?
- Mai dăm un titlu de capitol: Cap I, 24, Du pedantisme devine la VR Despre ifosele dascălilor, în vreme ce în engleză se păstrează On Pedantry iar în italiană Della pedagogia. Se pare iar că traducătorul de secol XXI omagiază vechea traducere Despre înfumurarea dăscălicească a MS. Din fericire, avem în românește cuvântul foarte bine folosit și azi pedant ce denumește, pe lângă faptul de a fi pedant – om cu pretenții de erudiție și competență deosebită – și substantivul pedagog, educator, având ca etimologie (cf. Dicționarul Littré) grecescul paidagôgos sau cuvântul pedare din latina vulgară - deci un cuvânt care înseamnă atât ifosele lui VR, cât și pedagogie. Mai e nevoie să spun că Montaigne nu se referă nicidecum la dascăli, ci la filozofi?
În toate edițiile antume și cea postumă a Eseurilor din franceză alineatele lipsesc (inclusiv din Ediția Gallimard Pleiade 2007 din care VR spune că a tradus): voia lui Montaigne însuși către editor era ca textul să curgă fără ele, ca într-un stream of consciousness modern, pe care-l va folosi și Francis Bacon în eseurile sale. Întreruperile sunt făcute doar de citatele latinești. Dar traducătorul pare c-a uitat și-a introdus alineate așa cum i s-a părut lui - sau poate cum i s-au părut altor editori.
- va urma -
