cum se lucrează la stat. dintotdeauna

ROBERT MUSIL, Omul fără însușiri, vol. 1 (trad. M. Ivănescu & M. M. Aldea)

 

jurnal. zăpadă

După o îndelungată primăvară care s-a vrut a fi iarnă iată că-n București a dat puțină zăpadă și mă bucur ca de obicei ca un copil țopăind prin zăpadă. Mai ales noaptea când este liniște și zăpada reflectă lumina lămpilor simt cum sunt privilegiat c-am mai prins o zăpadă, alături de cele uitate sau neuitate din memorie pe care le-am trăit și care mi-au produs aceeași frumusețe, încântare și entuziasm. Mă gândeam deunăzi că lunie de iarnă vor trece din nou, zăpadă n-o să fie, ceea ce e destul de trist dar acum îmi dau seama cât de privilegiat sunt să fiu născut pe aceste locuri unde am prins primăvară vară toamnă și iarnă și mai ales iarnă care fără zăpadă nu mai e iarnă. Zăpada iarna, una din puținele minuni naturale care mi-au mai rămas în această închisoare pe care am ales-o de bună voie și care este orașul capitala urbanul poluarea edificiile umane care mă înconjoară de peste tot, până și prin arborii care ies din asfalt care se chinuie să stoarcă din puținul pământ care se mai vede seva cu care să-și hrănească frunzele verzi pe crengile care vor fi tăiate de serviciile primăriei pentru lemne de foc

jurnal de lectură 4 („omul fără însușiri“ de robert musil)

elitele austro-ungare organizează un comitet prin care să sărbătorească 70 de ani de domnie a împăratului franz josef, acțiune supremă care să impresioneze o lume întreagă:

• amfitrioana evenimentelor - diotima tuzzi - își dorește o acțiune „spirituală“, pornind de la scriitori, pictori sau de la alți artiști; (mondenii au tot timpul impresia că evenimentele lor au menirea de a schimba societatea); 
• un general - stumm von bordwehr - își dorește înarmarea imperiului cezaro-crăiesc (kaiserlich und königlich) pentru pace; el este desconsiderat, dar mi-aduc aminte că el va avea dreptate;
• secretarul comisiei - și personajul principal al romanului, „omul fără însușiri“ ulrich - nu-și dorește ceva anume, dar se manifestă „gică contra“ la toate inepțiile pe care la aude în jur, cu pretenții de măreție; el nu face prea multe, dar nici nu (mai) are ce să facă ca individ inteligent în epoca modernă din care face parte - îi rămâne eseul;
• sondajele populare propun două direcții (direcțiile dintotdeauna ale mentalului colectiv):

1) una considera că o anumită entitate era răspunzătoare de starea proastă a lucrurilor în vremurile acelea și cerea abolirea acelei entități

2) cealaltă grupare, dimpotrivă, tindea spre un țel de viitor , a cărui atingere ar fi fost cu totul îndeajuns pentru a rezolva totul (p. 349)

 

 

 

traduceri noi din SHERLOCK HOLMES la nemira

mă bucur că editura nemira va scoate traduceri noi din seria sherlock holmes (sper, completă), în ediții modene, cu coperți faine!

jurnal de lectură 3 („rătăcirile elevului törless“ de robert musil)

după vreo 145 de pagini de concetrare asupra gândurilor personajului principal törless, iată moț o experiență sexuală pe care-o are cu un coleg efeminat, basini - „lucru care nu rareori se întâmplă în internatele școlare“.

Autorul și zice câteva pagini mai încolo: se obișnuise să spere în descoperire extraordinare pline de mister și nu ajunsese decât în strâmte labirintul are senzualității nu din înclinații perverse și din cauza unei stări de spirit lipsită pentru moment de orice țel. 

Cu alte cuvinte plictiseala duce și la senzualitate.

Finalul cărții este destul de interesant concluzia este că dincolo de gândurile raționale mai există ceva zilele fiecărui om misterios care trebuie acceptat și care face parte din viața noastră toată această acceptare dă oarecare maturitate și oarecare înțelepciune asta este lecția pe care am învățat-o dările la internat

*

O bună perspectivă a lui Musil, din “Rătăcirile elevului Törless”, despre lucrurile pe care le vedem mărețe din depărtare, dar care de aproape sunt meschine și prea-omenești: 

o recenzie tweeter-istică a romanului ar suna așa: 

când îți fierbe capul de-atâtea confuzii adolescentine, tot sexul îți pune capacul (în cazul de față, cu un coleg de școală).

 

jurnal de lectură 2 („rătăcirile elevului törless“ de robert musil)

vizavi de colegul presupus hoț și homosexual basini, törless e pus în fața a trei soluții: 

1. să fie raportat și dat afară pe baza dovezii furtului (propunerea lui);
2. să i se ofere șansă răscumpărării, că tânăr aflat la răscrucea vieții (propunerea părinților lui);
3. să fie umilit (azi am zice bullied) de către colegul Beineberg

*

unul din caracteristicile romanului (dar, poate, și ale adolescenței) este imposibilitatea exprimării a ceea ce trăiești în cuvinte, indicibilitatea, inefabilitatea. există un fragment în care törless stă culcat în iarbă și vede un fragment de cer albastru printre nori. încearcă să numească ceea ce vede și numește asta infinit, o metaforă, dar ceea ce nu este de fapt. 

„Chiar deasupra lui, printre nori, strălumina o spărtură mică, albastră, nespus de adâncă. I se păru că ar fi trebuit să te poți urca prin ea cu uscare lungă, lungă. Dar, cu cât pătrundea mai departe, tot ridicându-și privirea, cu atât fundalul albastru, luminos, se îndepărta mai mult. Și totuși era ca și cum ar trebui să ajungi o dată la el și să-l poți opri cu privirea. Dorința aceasta deveni chinuitor de intensă. / Era ca și cum privirile încordate la maximum ar fi aruncat săgeți printre nori și, țintind oricât de departe, ar fi nimerit totdeauna puțin mai aproape decât trebuia.“ (p. 82)

mai târziu, chinuirea colegului basini într-o semiobscuritate aproape einvizibilă îi produce senzații asemănătoare unei excitații sexuală, care-i dă curajul unui scurt autoritarism. 

„Un fior îi trecu, cu picioare de păianjen parcă, de-a lungul spatelui în sus și în jos; apoi se cuibări între omoplați, trăgându-i cu gheare subțiri, spre spate, pielea de pe craniu.“ (p. 93)

* 

Nu caut nimic în afara mea; în mine caut ceva, în mine! Ceva firesc! (p. 111)

 

jurnal de lectură 1 („rătăcirile elevului törless“ de robert musil)

ciudat titlul traducerii în românește, „rătăciri“: englezii și francezii traduc verwirrugen cu „confuziile“, așa cum e și în dicționarul german al lui isbășescu, alături de „zăpăceli“. 

*

pandant al suferințelor (romantice) ale lui werther (din romanul lui goethe), verwirrug-urile lui törless țin mai mult de mental, de diferențele dintre trup și minte specifice adolescenței, când trupul o ia razna, în răspăr cu viața socială - aici o școală militară de provincie plictisitoare (și școala și provincia). ce contrast între natura în care ajunsese werther-ul lui goethe și prăfoșenia deșertică din provincia imperiului în care ajunge törless.

*

adolescența, când „vrei să te afirmi, dar ești încă prea nepregătit pentru a te afirma cu adevărat“ (pp. 14-15)

*

„Aștepta ceva, ceva suprinzător, nemaivăzut; un spectacol fantastic pe care nu și-l putea imagina nicicum; un eveniment de o senzualitate cumplită, bestială, care să-l apuce parcă cu ghearele și să-l sfâșie, începând cu ochii“ (p. 21)

*

destul de multă psihologie juvenilă pentru un autor care nu se declara psiholog - cel puțin în omul fără însușiri. 

 

The Return / Întoarcerea (2024)

O combinație minunată între lumina și umbrele lui Georges de La Tour și minimalismul lui Pier Paolo Pasolini.

Regizorul este un alt Pasolini (nepotul lui Visconti) și ne arată o odisee primitivă, dar profund umană.

Un eseu imagistic unic.

 

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Dragos C Butuzea (@dragos_butuzea)

poe plimbându-se pe high bridge

 Bernard Jacob Rosenmeyer, 1930.

Cartea la minut: “Insula misterioasă” de Jules Verne

Orhan Pamuk despre Istanbul

„oblomov“ de goncearov

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Dragos C Butuzea (@dragos_butuzea)

farniente

prima zi fără job.
încerc să scap de ușoara angoasă provocată de nesiguranță și de obișnuința de-a avea dintotdeauna job.
am de lucru la teza de doctorat, dar vreau să mă bucur de două trei zile de farniente.

 

North by Northwest

Am revăzut pe WBTV după mulți ani, North by Northwest al lui Hitchcock și l-am urmărit din nou pe Cary Grant într-un costum gri (aproape) impecabil cum ia parte la aventura vieții sale cu spioni, război rece, crimă, dragoste, tren, avion, autostradă, hoteluri, restaurante, munții Rushmore, suspans, glumițe și un film de legendă. Bun, bun, foarte bun. Timp petrecut cu plăcere.

 

„suferințele tânărului werther“ de johann wolfgang goethe

 

1. este a doua lectură, după cea de adolescență, când încercam să cuprind marile capodopere literare. acum însă, mai ales după lectura amintirilor scrise la bătrânețe sub titlul poezie și adevăr, am o altă impresie despre această mică capodoperă literară. mai întâi că este profund sentimentală, de un romantism atât de accentuat, încât parcă-ți strepezește mintea, însă doar stilul cumpănit al lui goethe reușește să-l tempereze - de unde reușita romanului. 

2. scris la 25 de ani, cuprinde în el exaltările fiecărui om aflat la prima dragoste, nu cred că s-ar mai putea scrie după asta așa ceva - iar meritul lui goethe este c-a reușit s-o facă într-un mod plauzibil. de aceea, romanul parcă nu are vârstă, iar scurtimea se potrivește chiar și unui cititor grăbit, de azi. 

uimitor ce influență a avut romanul în epocă - unii chiar s-au sinucis, inspirați de sinuciderea eroului werther, care n-a mai putut suporta faptul că dragostea (chiar și împărtășită) îi rămânea inaccesibilă. însă puterea sentimentelor - amestecul de orgoliu și lipsa de stăpânire - nu-l lăsa să meargă mai departe. 

iar ceea ce-i cere iubita lui, lotte, căsătorită cu altul (un om bun și iubitor de altfel), pentru el e ceva imposibil:

Poți și trebuie să mă mai vezi, Werther, numai că e nevoie să te stăpânești! O, de ce oare a trebuit să te naști cu firea asta violentă, cu pasiunea asta nestăpânită care te face să nu mai lași din mânăce ai apucat o dată? [...] Numai o clipă de gândire calmă, Werther! spuse ea. Nu vezi că te amăgești, că te distrugi cu voință? De ce tocmai pe mine, care sunt a altuia? De ce tocmai eu? Tare mă tem că numai faptul că nu poți să mă ai te face să ții atât de mult la dorința asta. (p. 183)

 știm că goethe a scris romanul în 4 săptămâni:

Am adunat laolaltă tot ce avea ceva comun cu proiectul meu și am retrăit în închipuire toate întâmplările apropiate ale existenței mel, cărora nu le dădusem încă o întrebuințare poetică. În aceste împrejurări, după multe pregătiri tainice, am scris romanul Werther în patru săptămâni, fără să fi așternut mai dinainte pe hârtie o schiță a întregului sau fără să fi tratat separat vreo parte a lui. [...] Nu puteam să nu dau operei pe care tocmai o scriam acea înflăcărare care șterge orice deosebire dintre poezie și realitate. [...] M-am simțit ca după o spovedanie, din nou voios, liber și pregătit pentru o nouă viață. (p. 169-170, Poezie și adevăr, vol. 3, Editura pentru Literatură, trad. Tudor Vianu) 

inspirat dintr-o întâmplare reală, a unui amic care trăia într-un fel de ménage à trois și care s-a sinucis în cele din urmă, goethe s-a folosit de întâmplare pentru scopul său - după părerea mea - de a lecui lumea de sentimentalisme. astfel că ceea ce va scrie mai târziu va fi ceva cumpănit, nu mai puțin poetic, dar ceea ce va deveni în cultura germană și europeană clasic. 

3. mi-a plăcut cel mai mult din carte prima parte - descoperirea de către werther / goethe a libertății și a naturii înconjurătoare - principii pe care le descoperise goethe însuși după plecarea din casa părintească din frankfurt (cum arată casa azi link aici). 

entuziasmul față de natură poate fi repetat de oricare dintre noi care ajunge în mijlocul ei, înstrăinat de urbanism și de epoca (post)modernă. 

Asta m-a întărit în hotărârea mea ca, de aci înainte, să nu mai urmez decât natura. Numai ea este nesfârșit de bogată și numai ea formează pe artistul mare (p. 25) 

„Noi, oamenii, începui eu, ne plângem adeseori că zilele bune sunt atât de puține și cele rele atât de multe; dar, după părerea mea, n-avem întotdeauna dreptate. Dacă ne-am bucura cu dragă inimă de lucrurile bune pe care ni le dă Dumnezeu în fiecare zi, am avea și puterea să le îndurăm pe cele rele atunci când vin.“ (p. 55-56) 

Cred că toată lumea ar trebui să-l citească pe Werther - pentru că-i un roman frumos, mic și puternic sentimental. Poate fi un instrument de a scăpa de sentimentalismele exagerate pe care le avem fiecare dintre noi, după maturitatea emoțională a fiecăruia.

goethe, suferințele tânărului werther, editura rao, bucurești, 1996, trad. alexandru philippide, 220 pagini broșate, coperta de done stan cu un tablou de caspar david friedrich

Cartea la minut: “Ne vedem în august” de Gabriel García Márquez

Top 5 cărți citite în 2023

@cartealaminut TOP 5 CĂRȚI 2023 #5pasidebine #chestiilivresti #cartealaminut #dostoievski #booktoker #literature #romanianbooktok #booktok #dostoevsky #guillermoarriaga #janeausten #janeaustentiktok #janeaustenbooks #liucixin #tomsharpe #topbooksof2023 #top #topcarti ♬ sunet original - CarteaLaMinut

Link youtube aici: https://www.youtube.com/watch?v=8L6lNkFzeSY&t=53s

Cartea la minut: “Fratii Karamazov” de #Dostoievski

@cartealaminut Cartea la minut: “Fratii Karamazov” de #dostoievski #5pasidebine #chestiilivresti #cartealaminut #booktoker #literature #romanianbooktok #CapCut #booktok #romanianbooktok #dostoevsky #dostoevskyfyodor #readingdostoevsky #karamazov #karamazovbrothers ♬ sunet original - CarteaLaMinut

prima ediție din ORBITOR de cărtărescu

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Dragos C Butuzea (@dragos_butuzea)

Cartea la minut: “Demonii” de #Dostoievski

@cartealaminut Cartea la minut: “Demonii” de Dostoievski #CapCut #5pasidebine #booktok#chestiilivresti #booktoker #romanianbooktok #cartealaminut #carti #bookstagram #cartitiktok #recenzii #literature #bookreview #tiktokreview #dostoievski #dostoevsky #readingdostoevsky #demonii ♬ sunet original - CarteaLaMinut

Cartea la minut - cu Dragos C: "Sărutul femeii păianjen" de #manuelpuig

Cartea la minut - cu Dragos C: "Idiotul" de #dostoievski

cum să-l citesc pe Cehov?

CUM NAIBA SĂ CITESC CEHOV? 

3 traduceri: una veche - de alice gavrielescu și tatiana panaitescu (polirom, 2009) - și 2 noi - de antoaneta olteanu (allfa, 2012) și de adriana liciu (polirom, 2014, reluată recent într-o antologie la humanitas fiction). 

• nu înțeleg al cui e pavilionul: al lui verné, verne sau verno? 
• doamna (sau femeia?) era de statură mijlocie sau mică? 
• cățelul șpiț era alb sau nu era alb? 

stau și mă-ntreb cu care traducere seamănă textul lui Cehov? 

și ce să înțeleg eu? 

Cartea la minut: Topul cărților citite în 2022 #dostoevsky #kafka

ecranizare nouă a celor trei mușchetari (2023) cu eva green și vincent cassel

traducere nouă a lui „ulise“ de joyce; la polirom

trebuia dară să mai și apară:

 

Cartea la minut - cu Dragos C: "Într-o ceașcă de ceai" de Lafcadio Hearn...

Cartea la minut - cu Dragos C: "Crocodilul" de #Dostoievski

Cartea la minut - cu Dragos C: "Amintiri din Casa Morților" de #Dostoievski

Câteva chestii livrești din novella Parlayed Letter (Litera din scrisoarea misterioasă) de Alex. Leo Șerban

Lucrare citită în cadrul unui evenment din 2017 de la Fac. de Litere București dedicat romanului polițist.

1. Micro-romanul Litera din scrisoarea misterioasă este un micro-roman românesc? 

• Nu, căci a fost scris când autorul lui a trăit în Argentina și în Portugalia. 
• Nu, căci a fost scris în limba engleză (titlul original este Parlayed Letter – litera avantajoasă). 
• Nu, căci nu există nici un personaj român, în afara unei mențiuni, într-o notă de subsol (a unei oarecare Alexandra Varparonian). 
• Da, este un roman românesc, căci autorul său s-a născut și a murit în România. 

2. Este Litera din scrisoarea misterioasă un micro-roman polițist? 

• Da, dacă-l socotim un omagiu adus întemeietorului genului, Edgar Allan Poe, care a scris povestirea The Purloined Letter, tradusă la noi Scrisoarea furată, a treia povestire ce-l are ca personaj pe C. Auguste Dupin, personajul detectiv avant la lettre. Scriitorul american Edgar Poe își intitula nuvela „analitică” (ratiocinative) – în sensul folosirii unei intrigi pur intelectuale, anume „identificarea intelectului analistului cu cel al adversarului său” (1). 
• Da, dacă-l socotim un omagiu adus scriitorului Fernando Pessoa, autor și de povestiri polițiste, ce-l au ca personaj pe Abilio Fernandes Quaresma, detectivul-logician care „rezolvă problemele […] fără măcar să se mişte din fotoliu”, care rezolvă și el enigme ca, de exemplu, în povestirile Pergamentul furat sau (sic!) Scrisoarea magică (2).
• Da, dacă folosim sintagma engleză who dunn it? (cine-a făcut-o?). Căci nu știm decât la final. Avem atâtea personaje că ne-mpiedicăm de ele și ne zăpăcesc de cap de nu mai știi cine e cine, cine ce face și de ce face? 
• Am putea numi acest micro-roman și un „roman de mistere”, căci unul din personajele secundare, Alesteir Crowley, un autor real pe care scriitorul portughez Fernando Pessoa îl menționează în două articole, era poet, ocultist și om al misterului(3) , așa încât iată-l pe Alex. Leo Șerban să arunce destule elemente de ocultism, mai ales de ocultism livresc. 

3. Cum își construiește Alex. Leo Șerban romanul? 

Oricum am încadra această operă jucăușă a lui Alex. Leo Șerban, există o adevărată alchimie în metoda cu care își construiește intriga. Și, așa cum alchimistul își propunea să se dezvolte pe sine, și autorul nostru își adună noțiunile cele mai dragi – scriitori, opere, jocuri livrești, intertextualități. De exemplu:

• Ia un scriitor favorit, argentinian celebru, Jorge Luis Borges, care a locuit în Buenos Aires, cunoscut pentru povestirile sale livrești pline de construcții fantasmagorice, din care una, folositoare lui Alex. Leo Șerban, este Borges și eu(4), în care personajul Borges nu e el, ci dedublarea sa. 
• Ia un personaj, Franz Osberg (anagrama lui borges) – alias Peter sau Gerhard – care descoperă o scrisoare. El este urmărit de Interpol pentru că face negoț cu falsuri artistice (Alex. Leo Șerban a fost și curator de artă). Ei bine, ajuns în Buenos Aires, lui Oseberg acesta în mâini (de fapt, îi urcă în mâini) scrisoarea misterioasă din titlu. 
• Mai ia un scriitor portughez celebru (postum), Fernado Pessoa, care a locuit în Lisabona, cunoscut ca inventator al așa-zișilor heteronimi, cu care-și semna operele, heteronimi cărora le construia și biografii ficționale. Astfel, îi avem pe Alvaro de Campos, Alberto Caeiro, Ricardo Reis, care-i ies tustrei din cap. 

Vă imaginați, că ar fi fost de neconceput ca vreunul dintre heteronimii lui Pessoa să se țină deoparte în timp ce Poetul se lansa în aventura vieții lui! Freneticul, poznașul de Campos, urmat spontan de naturalul și terestrul Caeiro și de sofisticatul Reis făceau cu schimbul – fiecare în partea lui de creier – în urmărirea deplasării transatlantice a cafenelei... (p. 135)    

• Mai ia ideea unei întâlniri ucronice a celor doi scriitori în Buenos Aires, pe modelul întâlnirii – nereușite – dintre Marcel Proust și James Joyce. Doar că, deși în realitate Pessoa era cu unsprezece ani mai bătrân decât Borges, în momentul întâlnirii din carte, Borges este cel mai bătrân (are șaizeci și ceva de ani, iar Pessoa, patruzeci și ceva). Doar în ficțiune, orice e posibil.
• Se mai inventează trei „mușchetari”, agenți de la Interpol, schilozi, dar porecliți de un șef cinefil cu numele unor personaje Ross Greenstreet, Greg Morley și Bob Ratoff. 
• Se mai iau câteva idei: călătoria în timp și în spațiu prin forțe magnetice, o scrisoare misterioasă plină de litera „o”, o posibilă comoară. 
• Se iau locuri cunoscute și dragi autorului, unde s-a retras în ultimii săi ani de viață: străzi din Lisabona și Buenos Aires. 

Cu câte personaje avem de-a face în micro-roman? 

După ce se iau cele de mai sus, se adaugă alte ingrediente și se amestecă într-o supă livrescă, de mai mare amuzamentul, astfel că găsim la un moment dat următoarea scenă care mie mi-a plăcut foarte mult, de m-a făcut cu capul: 

Într-un magazin de antichități din Buenos Aires, naratorul ne face să vedem următoarea scenă: o statuie obeză a lui Buddha, care-l are în brațe, ca în statuia Pieta a lui Michelangelo, pe personajul Franz Osberg. În fața scenei stau și se uită Borges și Pessoa. Vedem deci patru personaje: Buddha, Osberg, Borges și Pessoa. Dar, de fapt, sunt zece, căci în statuia lui Buddha mai stau ascunși, înghesuiți și transpirați, cei trei mușchetari, agenți de la Interpol: Ross, Greg și Bob. Să nu neglijăm capul lui Pessoa, în care sunt alți trei: Alvaro de Campos, Alberto Caeiro, Ricardo Reis. Plus Borges. Iar dacă socotim că Osberg e tot Borges, putem scădea unul și astfel, sunt nouă. 

Parafrazând titlul unei povestiri de Borges, acțiunea romanului se bifurcă, trifurcă, tetrafurcă, se pentafurcă, ca într-un joc logic, pe mai multe niveluri, de-ți trebuie o mare lucidez mental, să-ți dai seama ce înseamnă toate astea. 

De aici, vreau să subliniez două perspective comune oricărui roman polițist. 

UNU. Enigma ca joc mental 

„Toată încâlceala – în cazul romanului nostru, bifurcațiile, trifurcațiile, tetrafurcațiile etc. – e, pur și simplu, rodul minților noastre. Cu cât ne-am adâncit în poveste, cu atât a devenit mai complicată. Suntem ca acul în carul cu fân, străduindu-ne să ieșim la suprafață; dar fânul e propria noastră imaginație, alimentată constant de informații.” (p. 224) 

În romanul Litera din scrisoarea misterioasă, acul e, firește, o literă, litera „o”. Literă teroretic ascunsă, însă vizibilă peste tot pe tot parcursul romanului: în Pessoa, Borges, Lisabona, Buenos Aires etc., până la Leo Șerban. Ce se întâmplă cu această literă, aș face prea multe spoilere. 

Doar amintesc o idee importantă, idee preluată de la Edgar Allen Poe, din povestirea lui cu scrisoarea: aceea că, pentru a ascunde un lucru, cea mai simplă metodă este de a-l pune cât mai la vedere. Iar pentru zilele noastre – romanul lui Alex. Leo Șerban poate fi o operă deschisă rescrisă a lui Edgar Allan Poe – „cea mai bună cale de a ascunde informații este aceea de a furniza prea multe informații”(5). 

Să preluăm această idee și în viața noastră și să căutăm ce se ascunde dincolo de prea multele informații ce ne bombardează viața. 

DOI. Nivelurile narative ale romanului polițist 

În mod analitic, ratiocinative, pot întocmi următoarea schemă, similară majorității romanelor polițiste (6): 

Autor concret (persoana autorului Alex. Leo Șerban, persoana lui Fernado Pessoa, a lui Poe, a Agathei Christie)

______________________________________________________________

↓ Autorul abstract cu nume fictiv (pseudonimul autorului, Alexander Search, Adson de Melk (Numele trandafirului), orice heteronim al lui Pessoa) 

↓ Naratorul (omniștient) 

↓ Povestirea ca atare, universul povestit (intriga fictivă): Toate personajele care caută dezlegarea enigmei 

↓ Universul citat (locurile reale ale povestirii, unele persoane reale) 

↓ Narantul (dr. Watson, cǎpitanul Arthur Hastings) 

↓ Cititorul abstract – căruia i se adresează autorul abstract (un cititor ideal care ar cunoaște referințele și care ar urmări toate informațiile care duc la informația esențială 

↓ Cititorul concret (eu, tu, el, ea) 

Închei, invitându-vă să citiți această mică operă postumă a lui Alex. Leo Șerban, cunoscut la noi mai mult în calitate de critic de film, jurnalist cultural, traducător, dandy invertit, iar, în cazul de față, autor de novella enigmistică. Și – doresc să amintesc, ca bloggăr, unul dintre puținii intelectuali de elită români, ce s-au aplecat de timpuriu asupra fenomenului online – forumuri, bloguri, twitter.

__________________________________

Note:

(1) Scrisoarea furată, în E. A. Poe, Misterul lui Marie Roget, Ed. Polirom, Iași, 2008, trad. Liviu Cotrău, p. 210.

(2) A se vedea volumul Fernando Pessoa, Quaresma, descifrator, Ed. Humanitas, Buc., 2016. 

(3) [Oare Aleister Crowley a fost asasinat? Interviu cu Fernando Pessoa], în Cronica vieții care trece, Ed. Humanitas, București, trad. Dinu Flămând, p. 176. 

(4) Borges și eu, în Jorge Luis Borges, Opere 2, Ed. Univers, Buc., 1999, p. 162

(5) Alex. Leo Șerban, Litera din scrisoarea misterioasă, Ed. Polirom, Iași, 2011, trad. din limba engleză de Antoaneta Ralian, p. 224. 

(6) După Jaap Lindvelt, Eseu de tipologie narativă, Corti, 1981, ap. Bernard Valette, Romanul, Ed. Cartea românească, Buc., trad. Gabriela Abăluță, p. 123.