biblia modernismului românesc

m-am bucurat când am găsit la un anticariat această carte, citită în studenţie cu un entuziasm nebănuit. istoria civilizaţiei române moderne este cartea nu a unui critic literar, ci a unui intelectual curios despre viitorul ţării sale. iar pentru că nu poţi gândi viitorul, fără să înţelegi trecutul, demersul lui lovinescu este deschizător de drum în înţelegerea civilizaţiei modenismului românesc. alături de burghezia română - amândouă apărute în aceeaşi perioadă - socotesc cartea o "biblie" a modernismului.

şi mai e un motiv: crearea "capitalismului" de azi e oarecum similară creării "capitalismului" originar românesc, despre care e vorba în carte.

***

partea întâi - forţele revoluţionare

ideea părţii unu a acestei cărţi este că, pe fondul unei înapoieri la nivel de ev mediu a civilizaţiei rămâneşti, adevărata schimbare o aduc revoluţionarii de la 1848, sub influenţa mişcărilor - ideologice şi sociale - pariziene: rupând cu trecutul imediat şi istoric şi, deci, cu doctrina evoluţiei lente, ce ne-ar fi menţinut multă vreme în cadrul regulamentului organic, paşoptiştii au făcut din revoluţie principiul generator al civilizaţiei noastre, singurul, de altfel, posibil poparelor tinere, împotriva căruia, în zadar s-au ridicat forţele tradiţionalismului. (p.170) în timp ce altor popoare le-a trebuit şase-şapte veacuri şi multe zguduiri revoluţionare, noi am trecut, în mai puţin de un secol, prin toate treptele capitalismului burghez. (p.81) - evident, această "grabă" e un lucru bun, dar şi unul rău: sărirea unor etape presuspune şi nişte lacune, greu de restabilit, care pot strica totul. şi acum, recuperarea în doar 20 de ani a "capitalismului" de la un regim comunist care a durat 2 generaţii  a dus la ceea ce trăim azi, nicidecum la o democraţie stabilă, ci la una firavă, în pericol oricând să se frângă.

de asemenea, importantă mi se pare, la eugen lovinescu, deplasarea gândirii de la trecut spre cea pe prezent şi viitor, mai rar în mentalitatea românească anchilozată: ne iubim strămoşii, ne iubim însă şi strănepoţii; nu suntem numai punctul ultim al unei generaţii, ce se pierde în trecut, ci şi punctul de plecare al generaţiilor ce vor veni la lumină; nu suntem numai strănepoţii încărcaţi de povara veacurilor, ci şi strămoşii virtuali ai strănepoţilor târzii; obligaţiile faţă de viitor depăşesc pe cele faţă de trecut. (p.75)

ion brătianu este omul politic cel mai "modern" al româniei, întrunind 2 calităţi: puterea viziunii unită cu cea a realizării. (p.159) aş adăuga că acum, nici un om politic nu le întruneşte.

partea a doua - forţele reacţionare

în faţa forţelor progresiste,  o mare parte din clasa politică şi dintre cei cu privilegii se împotrivesc vehement, cu o forţă de inhibiţie socială de natură aproape mistică. mai ales în moldova, vârful cultural de lance fiind, evident, junimea. fără vreo reformă mai de doamne-ajută în domeniul agrar, elitele îşi aduc aminte de ţărani: poporanism, semănătorism şi ţărămisme. cu iluzia unui punct de plecare strict ştiinţific, toţi aceşti cugetători - kogălniceanu, p.p. carp, maiorescu, eminescu, iorga, rădulescu-motru - au avut o atitudine neştiinţifică faţă de fenomene sociale care, prin faptul existenţei lor, trebuiau aplicate şi nu condamnate principial. (p.325) evident, şi din punct de vedere literar, reacţiunea se transformă în satiră socială la adresa noilor realităţi pseudo-burgheze - alecsandri, caragiale.

partea a treia - legile formaţiei civilizaţiei române

dincolo de incursiunile - deseori contestabile - în istoria civilizaţiilor, lovinescu explică legea sincronismului social - bază a formării civilizaţiei moderne:
1. imitaţia integrală a ideilor apusului (dinafară) de către pătura superioară românească (înăuntru) - transplantarea integrală a invenţiei
2. apare spiritul critic în adoptarea acestor idei; de asemenea, ideile sunt adaptate şi prelucrate, ceea ce le conferă specificitate - prelucrarea prin adaptări succesive la spiritul rasei
3. imitaţia se poate îndrepta accidental şi în trecut, creând un tradiţionalism fără acoperire

alte idei interesante:
- din punct de vedere al creaţiilor culturale, ortodoxismul înseamnă până în sec.19 copierea textelor religioase slavone, schematismul picturii bizantine, reducea sculptura doar la ornamentele stilizate ale chenarelor uşilor şi ferestrelor, înghesuia muzica în tipic  şi nazalizare greco-turcească şi nu lăsa să se dezvolte decât arhitectura bisericească prin unirea stilului biznatin cu oarecare inovaţii apusene. (p.70)
- literatura n-a putut ţine pasul revoluţiei sociale (p.113) - şi cred că nici acum
- modernismul a dus proprietatea de la o funcţie absolută, la o funcţie socială. (p.123)
- formaţia societăţilor e dominată de idei actuale şi de legi economice, fără legătură cu ideologia şi economia trecutului. (p.129)
- marx: nu conştiinţa oamenilor le condiţionează existenţa, ci dimpotrivă, existenţa socială le condiţionează existenţa (p.153) - idealul francezului - absorbirea individului de către stat; idealul englezului - individul plin de iniţiativă, duşman al tiraniei statului. (p.439)

eugen lovinescu, istoria civilizaţie române moderne, editura ştiinţifică, bucureşti, 1972, ediţie de zigu ornea, 516 pagini

coperta de ioana dragomirescu

abc - leapşă de la tomata

tomata îmi trimite de aici o leapşă livrească cu nume de cărţi preferate. a fost tare greu!

A – anna karenina - tolstoi
B – barabas - par lagerkvist
C – capetele schimbate - thomas mann
D – dragostea în vremea holerei - marquez
E – educaţia sentimentală - flaubert
F – femeia părăsită - balzac
G – ghepardul - lampedusa
H – homo faber - max frisch
I – iubita locotenentului francez - johnn fowles
Î – în căutarea timpului pierdut - proust

  matthias stom, tânăr citind la lumânare

J – jurnal - julien green
K – kitchen - banana yoshimoto (chiar mi-a plăcut, la un moment dat. şi nu puteam pune kafka la malul mării)
L – lolita de nabokov
M – metamorfoza de kafka
N – narcis şi gură de aur - hesse
O – o mie şi una de nopţi - ***
P – povestiri - cehov
Q – don quijote – cervantes
R – romeo şi julieta - shakespeare
S – sfârşit de partidă - beckett
Ș – şotron - julio cortázar
T – templul de aur - yukio mishima
Ț – viaţa la ţară - duiliu zamfirescu (sic!)
U – ulise – joyce
V – verişoara bette - balzac
W – winnetou - karl may (n-am avut ce face, dar a fost o carte îndrăgită tare)
X – ????
Y – ferdydurke - gombrowicz
Z – zilele regelui - filip florian

s-o ia cin'se-ncumetă!

un mare scriitor contemporan, după time magazin

un scriitor român e pus alături de nume celebre ale literaturii contemporane. o ştire de observat.

a se mai vedea şi aici. via bazavan.

un roman cu câini

promovare entuziastă:
oprah include romanul în "clubul" ei de carte pe o listă cu anna karenina, dar şi cu spune că eşti de-al lor de uwem akpanşi (sic!), listă care - desigur - îi transformă pe scriitori în milionari.
şi stephen king îl laudă ca pe-o carte de re-recitit în această viaţă prea scurtă.

deci, great expectations.

ca idee generală, cartea e interesantă. scrisă realist, clasic, spune o poveste, cum arată şi titlul. este inspirată din hamlet-ul lui shakespeare, numai că "prinţul danemarcei" are aici 14 ani şi e mut. iar ca tovarăşi, 4 câini.

punctul forte mi s-au părut personajele canine, unele chiar susţin monologuri şi de la jack london n-am mai citit aşa ceva. într-o primă parte, edgar sawtelle (tânărul hamlet) îngrijeşte, împreună cu familia, o crescătorie de câini de companie. va fugi apoi de acasă, ca să se maturizeze adică. iar la final, acţiunea se încheie dramatic.

mi-au plăcut tare zilele de drumeţie ale tânărului, prin pădure, împreună cu 3 câini, fiecare cu personalitatea lui, câini pe care el însuşi i-a crescut şi dresat. mi-a mai plăcut, de asemenea, prietenia cu henry, bărbatul ursuz din pădure.

citeşte şi despre revolta împotriva împoponării din cartea lui witold gombrowicz

o copertă a ediţiei americane

nu mi-au plăcut anumite burţi în economia cărţii, scrisorile specialiştilor chinologi către bunicul lui edgar, de pildă. sau anumite mistere neelucidate la final şi suspendate. şi nu mi-a mai plăcut, de asemenea, mesajul cărţii. mai bine spus, nu mi-a plăcut absenţa mesajului cărţii. în afară că am descoperit cum e cu creşterea câinilor - eu, care n-am avut niciodată un animal - şi în afară de plăcerea poveştii, nici un mesaj. parcă autorul şi-a exersat talentul scriitoricesc de dragul talentului scriitoricesc şi nu de al operei. ceea ce mi se pare puţin pentru o carte aşa de lăudată şi atât de vândută.

după mine, e o carte bună, de citit pe plajă (cum am şi făcut sâmbătă). şi e-adevărat, sunt momente când n-o poţi lăsa din mână.

david wroblewski, povestea lui edgar sawtelle (the story of edgar sawtelle), editura rao, bucureşti, 2010, traducerea de oana barbelian şi andreea seler, 700 de pagini

coperta neprecizată

desculţ prin oraş

când alţi copii se duceau în vacanţe la bunici la ţară, eu veneam la bunici la constanţa. sunt cele mai frumoase amintiri de vacanţă. mama mare avea o grădină plină de flori parfumate, iar când veneam de la plajă, casa era numai răcoare. locul de plajă al familiei era, aproape invariabil, mamaia. mai precis zona perla, de unde se putea auzi radio vacanţa. aici, ai mei, constănţeni neaoşi, m-au învăţat să respect orele de plajă şi geamandurile. n-au folosit niciodată creme, umbrele sau şezlonguri, ci au căutat să se bucure cât mai natural de soare, nisip şi de mare. am şi-acum în imagine plajele "comuniste" ticsite de trupuri goale, alături de care, de exemplu, stăteam la coadă la bere, sucuri şi mici. 

după ce ne-am mutat în constanţa - părinţii au revenit la matcă - şi m-am mai mărit, mi-am ales eu un loc al meu, petecul meu de mare, în care să mă simt cel mai bine. un loc din zona cazinoului din mamaia, de-a dreapta unui promontoriu pe care, mic fiind, mă urcam să admir cu tata pescarii. aici marea intră în trepte şi te poţi bucura de o apă limpede şi calmă, până hăt, departe. limba de nisip e fină, lată şi mărginită de cabine de schimb şi de duş.

ei bine, sâmbătă am fost la plajă. pe locul "meu". pe care însă a trebuit să-l caut, ca într-un labirint. minotaurul - "civilizaţia", firul - memoria. am găsit acum o bună zonă cu platforme de asfalt şi de lemn, o alta năpădită de sute de şezlonguri albe şi umbrele inscripţionate, şi o alta fie împrejmuită de terenuri pentru volei sau fotbal, fie umbrită de chioşcuri şi alte caşcarabete. din spaţiul larg cu nisip, nu a rămas decât un petec de câţiva mentri pătraţi, în jurul unui tomberon de gunoi.  unde mi-am întins prosopul.

când ieşeam altădată din apă, mi-era greu să găsesc pe fâşia de nisip, printre-atâtea cearşafuri, un semn de reper. acum, ieşind din apă, am văzut un oraş.

nu înţeleg de ce li se pare unora civilizat şezlongul, când dedesubtul acestuia e-un nisip fin pe care puţine litoraluri îl au. nu înţeleg de ce li se pare unora civilizată dispariţia cabinelor de schimb sau de duş. nu înţeleg de ce li se pare unora civilizată păşirea pe lemn sau beton, în loc de nisip. 

se urbanizează plajele? 

oamenii se simt atât de străini faţă de nisip, încât vor să-l familiarizeze cu asfalt?

sau doar avem de-a face cu oameni proşti?

aşa că, în semn de răzbunare faţă de oraşul care mi-a distrus "petecul de mare", am luat-o acasă pe jos, desculţ, pe bulevarde şi străzi. am simţit, dincolo de pietricele şi gunoaie, că mânjesc urbanitatea prezentă cu nisipul copilăriei de pe tălpi. vorba bibliei, am scuturat de pe picioarele mele praful constanţei.   

pictura: picioare de piatră de caroline evans, de aici.