22 februarie 2010

capodoperele mele cinematografice. umberto d.

nu ştiu dacă sunteţi consumatori de film italian, dar eu ador umberto d. - un film de autor al lui vittorio de sica din 1952.
mie mi se pare că e unul din filmele de referinţă despre drama bătrâneţii, alături de fragii sălbatici ai lui bergman.

umberto domenico ferrari este un pensionar italian care are o pensie de mică şi o datorie de 15 000 lire la proprietăreasa imobilului în care a locuit 20 de ani - o cutră parvenită. locuitul aici devine un infern şi singurele mângâieri i le dă bucătăreasa maria căreia-i plac soldaţii şi câinele flike căruia nu-i place laptele.

două dintre scenele filmului mi se par geniale pentru arta cinematografică. una este aceasta, când umilinţa cerşitului e de neacceptat, chiar cu preţul morţii.


cea de-a doua scenă e cea despre sinucidere. pentru că nu se poate despărţi de câine, bătrânul umberto se gândeşte să moară împreună. evident, câinele are un şoc şi fuge.



fericit c-am făcut rost de film, graţie lui adi.

21 februarie 2010

provocarea "iubesc clasicii!" - leapşă franţuzească


preiau o leapşă de pe un blog franţuzesc începută anul trecut pe blogosfera livrească galică. scopul ei este să reînvie cititul literaturii clasice.

este vorba despre o carte clasică pe care să o citim pe lună şi despre care să scriem pe blog.
- din antichitate până-n 1960.
- din toată literatura lumii.

reguli:
1. alegeţi o carte pe care s-o citiţi.
2. vă-nscrieţi aici - în comentarii sau pe mail.
3. postaţi despre carte în timpul lunii respective şi puneţi link aici (împreună cu sigla), astfel încât cei care vă citesc postarea să ajungă la lista cu alte cărţi clasice.

ideea originală pe blogul mariei l. aici.

s-au înscris în campanie următorii iubitori de clasici:

- orbirea de elias canetti (maya)
- jucătorul de şah de stefan zweig (maya)
- idiotul de dostoievski (tomata cu scufiţă)
- demonii de dostoievski (vlad bogos)
- quo vadis de sienkiewicz (beth)
- l'homme qui rit de victor hugo (adina)
-
fabrica de absolut de karel Čapek (adina)
- pentru cine bat clopotele de hemingway (cristi)
- sicriul de aur de mora ferenc (feri balin)
- last temptation de kazantzakis (mădălina)
- demonii lui dostoievski (capricornk13)
- omul care era joi de g.k. chesterton (adina)
- the snows of kilimanjaro de hemingway (capricornk13)
- nimic nou pe frontul de vest de erich maria remarque (capricornk13)
- cevengur de andrei platononov (dragoş)
- don quijote de cervantes (dragoş)
- carnete de marcel proust (dragoş)

19 februarie 2010

un roman/nişte poveşti, o minune!

nu regret c-am urmat recomandarea lui marius chivu (a cărui părere e aici) de-a pune mâna pe cartea lui cristian teododrescu, pe care-l cunoşteam de departe, de la câteva lansări din defuncta colecţie cotidianul. personajul mi s-a părut ceva neutru.

dar scriitorul cristian teodorescu scrie extraordinar! faţă de ce-am citit în ultima vreme, scrisul lui teodorescu e... n-am cuvinte. poate zilele regelui l-ar egala stilistic.

am trecut de sute de ori prin gara medgidiei, oraş natal al lui teodorescu. dar nu mi-am închipuit că-mi va fi dat să-i cunosc oamenii şi istoriile/istoria lor, aşa cum (le-)am cunoscut citind această carte. dacă aracataca/macondo va rămâne prin garcia marquez (prima referinţă care-mi vine-n minte), oraşul dobrogean va rămâne prin medgidia, oraşul de apoi. ba chiar, mie cartea aceasta mi-a plăcut mai mult decât a columbianului.

nu e foarte complicat!
afli povestiri mici, a 2-3 pagini fiecare, cu întâmplări aparent banale, dar excepţionale pentru aceia ce le trăiesc. fiecare amănunt contează şi nu plicitiseşte, întâmplările sunt pline de farmec! cuvintele se-nşiră ca la ion creangă, c-un aşa firesc, că nici nu zici c-au ieşit din mintea unui scriitor, absolvent de litere, scriitor la gazetă.
îţi închipui lesne cî ai în faţă un moş sfătos ce şade pe-o buturugă şi-ţi povesteşte cu mult dor de-ale vieţii valuri. paul cernat zice bine aici că "fiecare secvenţă e narată tacticos, pe un ton complice de tacla, cu naturaleţe, sobrietate comprehensivă şi un zâmbet mucalit în colţul gurii."

un cârciumar parvenit şi ospătarul său, un primar, o doctoriţă evreică, un imam erudit şi celebru, un şef de gară, un moşier, ceva curve, legionari şi apoi comunişti, tineri şi bătrâni joacă o comedie umană într-un orăşel de provincie românesc. doar dacă eşti rău intenţionat nu prinzi drag de toţi. mie mi-a amintit foarte mult de ştefan bănulescu.

dar mai uşor cu superlativele, dragoşe! că nu-ţi prea stă în fire! şi aici aduc în discuţie coperta patru care reclamă cum că nu s-a mai scris aşa ceva în românia... hm!

[birjarul] era însurat cu o bulgăroaică pe care o adusese din silistra. bulgăroaica, nimic de zis, îşi mai făcea din ochi cu turcii din cartier, ori că aşa i se părea lui grigori. o bătea cel puţin o dată pe săptămână, cu biciuşca lui neagră de piele. când nu mai putea să rabde, fugea iovanca prin curte, mai îmbrăcată, mai dezbrăcată, cum se nimerea. făceau turcii galerie de peste gard. dacă grigori era aprins rău, se lua după ea prin curte. (p.93) alte fragmente pe aici.

mesajul cărţii pentru mine - bârfa românească scrisă bine se face capodoperă. şi oare-a scris cristian teodorescu capodopera sa? eu aşa aş zice! şi mai zic că el poate nici nu ştie.

cristian teodorescu, medgidia, oraşul de apoi, editura cartea românească, bucureşti, 2009, 276 pagini coperta de radu răileanu

alte păreri "critice" aici, aici, aici, aici şi blogăristice momentan aici.

18 februarie 2010

caut un maestru

prima dată când am dat de filozofie a fost când mi-am dat seama că părinţii şi oamenii mari nu sunt grozavii care credeam eu că sunt – ci nişte omuleţi ca şi mine.

evident, m-a ajutat apoi mircea eliade cu memoriile lui care mi-a dat seama şi mai mult că şi geniile sunt la fel - nişte omuleţi ca şi mine.

aşa că am început să pun la îndoială mai întâi percepţiile mele de până atunci, apoi şi pe cele de după aceea. În cele din urmă, lumea toată. (fără să am habar de descartes.)

şi-am pornit de la zero, să mă mir ca un copil. de ce asta? de ce aia?

de ce „trebuie” să învăţ tâmpeniile de la şcoală – ce vor alţii adică, când pot să-nvăţ ce vreau eu?

de ce „trebuie” să să citesc sadoveanu şi nu frank herbert?

de ce „trebuie” să devin medic, când pot fi gânditor?

de ce „trebuie” să accept orânduirea socială capitalistă, când pot fi anarhist?

de ce „trebuie” să agonisesc averi, când pot fi sărac (şi liber) ca isus cristos?

şi de ce-urile m-au dus la răspunsuri – pe unele le găseam la unii sau la alţii ce se intitulau filozofi (presocraticii thales, heraclit, kant, nietzsche, confucius...). alteori mergeam la literatură care mă-nvăţa să văd altfel viaţa – balzac, cehov, proust...

găseam sau nu găseam, mă contraziceam cu prietenii, mă certam cu străinii, dar îmi foloseau toate.



astea-au început pe la 18 ani şi continuă şi-acum.

am însă un singur regret: c-a trebuit să caut singur, fără-ndrumare, fără vreun maestru, fără vreo busolă.

poate, cine ştie, www-ul poate fi un maestru.

de-aceea niciodată nu e prea târziu. Nici chiar când mori.

oare ce-oţi gândi voi?

post apărut demult, pe blogul dispărut filozofie.ro.

17 februarie 2010

ce cute!


o educaţie este un film drăguţ şi cam atât.

m-aşteptam la mai multe din partea subiectului, mai ales că e scris de un scriitor (nick hornby), dar cât a fost el de scriitor, probabil că n-avea ce să scoată dintr-o carte de amintiri (lynn barber).

în afară de carpe diem, băi tinerilor!, filmul mi s-a părut plin de clişee englezeşti: peisajele, nelipsitul oxford, c.s. lewis, middleclassul englez, evreimea înstărită etc. mă gândesc că în perioada desfăşurării filmului, kubrik făcea lolita...

remarcabilă tânăra actriţă carey mulligan, care e-o-ncântare! în fine, un film pentru domnişoare.

16 februarie 2010

apariţii româneşti

  • ana maria sandu - omoară-mă!, polirom (apărută)
  • ioan mihai cochinescu - ambasadorul, ed. a 3-a, cartea românească (va apărea - blogul scriitorului, aici)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...