călătorie la piatra neamţ cu lecturi urbane

invitat de cei de la lecturi urbane pentru ediţia din piatra neamţ, am plecat sâmbătă dimineaţă s-ajungem să citim împreună în parcul delaTurn - un edificiu frumos construit de Ştefan. evident, cel Mare.

mi-a plăcut atmosfera tăcută de bibliotecă în aer liber, sub soarele arzător, cu cei aproape 100 de tineri (chiar şi cei mai "în vârstă" citeau tinereşte). mi-a mai plăcut că am convins nişte persoane să citească sonetele porno ale lui brumaru şi un roman dificil de jelinek.

am văzut piatra neamţ întâia dată - un oraş de munte prealiniştit şi curat.
a doua zi, uimire şi cutremur la cheile bicazului.
în fine, şi o scurtă trecere şi moineşti.

o excursie minunată, sponsorizată de paralela 45 şi petrom.

i-am cunoscut mai bine pe adrian ciubotaru, anne-marie, toma, claudia tocilă, miruna siminel, ileana ghiţă, andreea burlacu, alina constantinescu, cristiana andrei, roxana farca şi alex farca, petra, alex negrea, gogu kaizer, gabi macovei, andrei basoc (andu), marian vulupe, cristina hurdubaia şi cătălin georgescu.

mulţumesc!

prietenul liiceanu

după entuziasmul de acum 2 ani, când am fost convins - şi încă sunt - că gabriel liiceanu şi-a scris prin scrisori către fiul meu capodopera acum, după ce am terminat întâlnire cu un necunoscut, entuziasmul a devenit normal.

spuneam atunci că scriitorul a ajuns să se cunoască pe sine, confruntându-se cu propria contingenţă, inventând metafore noi creîndu-şi un vocabular privat, în jurul unui sens al vieţii pe care să-l transmită mai departe. în acest nou volum însă, părerea mea este că gabriel liiceanu ratează sensul.

în primul rând, referinţele concrete (contingentul) pe care-şi sprijină discursul - răul televiziunii, lovineştii, noica, experienţele în comunism, călătoriile în străinătate, prieteniile - nu duc(e) foarte departe, se agaţă negativ de ideea/metafora referinţă, totul pare un început de puzzle, care la final nu alcătuieşte un tot.

şi deşi g.l. nu-şi întâlneşte personajul necunoscut, se poate totuşi apleca asupra lui să-l "studieze". sunt paginile cele mai reuşite ale cărţii, "despre sine însuşi", care ar fi alcătuit un volumaş excelent separat, (în colecţia φ, bunăoară).

simplele fericiri ale vieţii - somnul, masa, condusul, profesoratul, turismul, părintele, fiul - toate sunt experienţe care merită toată atenţia. sunt teme de reflecţie "mici", care alcătuiesc reflecţia "mare".

jurnalele în care cred nu sunt nici documente psihologice, nici psihiatrice, ci aporturi individuale la edificarea unei umanităţi comune. (p.11)

ne simţim uiliţi de talentul unui confrate, dar niciodată de ţinuta morală a cuiva. (p.27)

ce ciudat! nu mai ţin neapărat minte ce spuneam în cărţile pe care le-*am scris de-a lungul anilor, în schimb ţin mite exact starea afectivă în care le-am scris şi, deopotrivă, locul în care mă aflam. (p.56)

adevărata carte nu e niciodată un "divertisment", ci întâlnirea cititorului - provocată de întâmplarea numită "autor" - cu propriul lui destin (cărţile care schimbă viaţa). (p.98)

în chip esenţial nu există, în scrisul nostru, nimic original. există numai adevăruri vechi redescoperite pe pielea ta şi devenite obsesii. originală este doar punerea lor în pagină, stilistica obsesiei. (p.155)

suntem o cultură în care, dacă ar apărea, Critica raţiunii pure ar trece neobservată. dar apărut deja, cu titlul devenirea întru fiinţă. atrecut neobservată. (p.168)

mi-am epuizat "mijloacele de luptă". societatea de azi este în mâna celor care o conduceau înainte şi care au trecut cu bine, fără să-şi ude măcar picioarele, pe celălalt mal al istoriei. ei, care au făcut cu putinţă comunismul, sunt cei care au profitat de căderea lui. ceauşescu devenise o piedică în calea "dezvoltării" lor. nu puteau să-şi scoată la iveală averile făcute prin furt şi privilegii, nu se puteau bucura pe deplin de ele, nu puteau să-şi plimbe banii prin lume. ceea ce a urmat a fost pentru ei o binecuvântare şi un dezmăţ. nu mai aveau a se teme de nimeni, iar cheagul de bani şi de relaţii cu care veneau dinainte s-a putut înmulţi exponenţial, cu fiecare nouă "afacere" făcută pe spatele statului întruchipat de ei înşişi şi pe care şi l-au împărţit aşa cum îşi împart leii, hienele şi vulturii stârvul animalului doborât. (p.161)

bucuria de a şti că în cele din urmă am reuşit să evadez din cuşca cu miros de mucegai a filozofiei, că am ajuns să scriu pe înţelesul oricui, să vorbesc "ca oamenii". (p.288)

poate că sensul vieţii mele este de-a fi depus mărturie pentru vieţile altora: noica, monica şi cirgil, mama, dragomir, cioran, petru creţia... (p.292)

detaliile sunt particulele ultime ale literaturii. (p.332)

horia bernea, telefonându-i când lui andrei, când mie, cu reproşul că nu stăm îndeajuns de vorbă. "-bă, o să murim, bă! veniţi, bă, să stăm de vorbă, că o să murim!" a murit. (p.350)

viaţa mea! acum, când o văd împuţinându-se, o strâng bine la piept şi o apăr de toţi cei care, plini de bune intenţii, vor să mi-o ia. (p.284)

jurnalul meu este până la urmă despre omul lăuntric, dar nu unul care se laudă că l-a găsit pe Dumnezeu, ci unul care-şi caută în el propria urmaă. nu ştiu exact nici ce caut şi nici ce voi găsi. dar s-ar putea ca, vorbindu-le celorlalţi despre lăuntrul meu, să le stârnesc curiozitatea să se uite
înlăuntrul lor. ne vom întâlni astfel în mod paradoxal în ceea ce e doar al fiecăruia dintre noi. ei vor afla de la mine cine sunt ei, după ce eu voi fi încercat să aflu de la mine cine sunt eu. (p.94)

acum sunt la celălalt capăt al vieţii şi, tot căutând de-a lungul anilor un sens al ei, unul singur pentru toată lumea, sensul de dincolo de sensul fiecărei vieţi în parte, încep să cred că l-am descoperit:...
dar cred c-am scris prea mult.

ţin să închei că prin această carte - şi doar prin ea - în ceea ce mă priveşte, m-am împrietenit cu un om singuratic şi, deci, bun.
şi doar mi-a dat un autograf.

gabriel liiceanu, întâlnire cu un necunoscut, editura humanitas, bucureşti, 2010, 372 de pagini
coperta de răzvan luscov

o altă părere despre carte la dan boeriu, aici.






l.e. câteva dintre aforismele preferate de alex leo şerban - cf comentariului de mai jos:

• sala ateneului la spectacolul de excelenta 'zece pt romania'. vorba nu stiu cui: cite figuri de luat la palme!
• a citi o carte subliniata e k si cum te-ai uita pe gaura keii in mintea cuiva.
• temeiul oricarei compasiuni este un minim sentiment de superioritate.
• am vz un ciine care cind latra parea k se indoieste de el.
• traiesc intr-o tara atit de corupta incit, ori de cite ori cistig niste bani, imi vine sa-mi cer scuze.
• de romania nu poti uita locuind-o, ci doar plecind din ea.

haneke şoc

probabil că una dintre ideile obsedante ale regizorului austriac constă în aceea că vinovăţiile copilăriei trebuie "plătite". conştiinţa nimănui nu-i fără pată, mai ales în copilărie, pare să spună haneke la fel ca dürrenmatt undeva. aşa şi aici, în filmul caché (2005): un om de televiziune trebuie să sufere cumva pentru o răutate pe care a "comis-o în copilărie".

viaţa îi este dată peste cap, de la familie la slujbă. de fapt care viaţă? ne putem întreba mai departe, urmărind casetele înregistrate cu "viaţa" lui. uimitor, viaţa lui începuse şi se terminase în copilărie.

un film lent, ca şi panglica albă, în care putem găsi o mulţime de înţelesuri pe care să le discutăm - pe multe în contradictoriu - cu prietenele/prietenii.

ps. e în film un apartament tapetat cu o bibliotecă de mai mare dragul! :)

fără cuvinte

[dragos c]













It was many and many a year ago,
In a kingdom by the sea,
That a maiden there lived whom you may know
By the name of ANNABEL LEE;
And this maiden she lived with no other thought
Than to love and be loved by me.

I was a child and she was a child,
In this kingdom by the sea;
But we loved with a love that was more than love-
I and my Annabel Lee;
With a love that the winged seraphs of heaven
Coveted her and me.

And this was the reason that, long ago,
In this kingdom by the sea,
A wind blew out of a cloud, chilling
My beautiful Annabel Lee;
So that her highborn kinsman came
And bore her away from me,
To shut her up in a sepulchre
In this kingdom by the sea.

The angels, not half so happy in heaven,
Went envying her and me-
Yes!- that was the reason (as all men know,
In this kingdom by the sea)
That the wind came out of the cloud by night,
Chilling and killing my Annabel Lee.

But our love it was stronger by far than the love
Of those who were older than we-
Of many far wiser than we-
And neither the angels in heaven above,
Nor the demons down under the sea,
Can ever dissever my soul from the soul
Of the beautiful Annabel Lee.

For the moon never beams without bringing me dreams
Of the beautiful Annabel Lee;
And the stars never rise but I feel the bright eyes
Of the beautiful Annabel Lee;
And so, all the night-tide, I lie down by the side
Of my darling- my darling- my life and my bride,
In the sepulchre there by the sea,
In her tomb by the sounding sea.

[strelnikov]




it's dreamy weather we're on
you waved your crooked wand
along an icy pond with a frozen moon
a murder of silhouette crows i saw
and the tears on my face
and the skates on the pond
they spell Alice

i disappear in your name
but you must wait for me
somewhere across the sea
there's a wreck of a ship
your hair is like meadow grass on the tide
and the raindrops on my window
and the ice in my drink
baby all i can think of is Alice

magnus enzensberger

RONDEAU

Reden ist leicht.

Aber Wörter kann man nicht essen.
Also backe Brot.
Brot backen ist schwer.
Also werde Bäcker.

Aber in einem Brot kann man nicht wohnen.
Also bau Häuser.
Häuser bauen ist schwer.
Also werde Maurer.

Aber auf einen Berg kann man kein Haus bauen.
Also versetze den Berg.
Berge versetzen ist schwer.
Also werde Prophet.

Aber Gedanken kann man nicht hören.
Also rede.
Reden ist schwer.
Also werde was du bist.

und murmle weiter vor dich hin,
unnützes Geschöpf.


________________________________

RONDEAU

Să vorbeşti e uşor.

Însă vorbele nu se pot mânca.
Deci coace pâine.
Să coci pâine e greu.
Dec fă-te brutar.

Însă în pâine nu se poate sta.
Deci clădeşte case.
Să clădeşti case e greu.
Deci fă-te zidar.

Însă pe un munte nu poţi zidi case.
Deci mută muntele.
Să muţi munţii e greu.
Deci fă-te profet.

Însă gândurile nu se pot auzi.
Deci vorbeşte.
Să vorbeşti e greu.
Deci fă-te ceea ce eşti.

şi murmură mai departe pentru tine,
făptură nefolositoare.


traducere de ileana mălăncioiu şi aurelian state, în
hans magnus enzensberger, sfârşitul bufniţelor, editura univers, bucureşti, 1974, p.73

"speţa" curtea veche

evident, e trist când o firmă care produce cultură are probleme ce-o ameninţă cu dispariţia.
e trist când o firmă are probleme. pe care trebuie să le rezolve. sau nu.
este o lege a capitalismului, în virtutea căreia există firma.

raţional
nu ştiu care sunt condiţiile sub care "curtea veche" a încheiat contractul de închiriere. nu ştiu care sunt hotărârile instanţei referitoare la imobil. oricum ar fi, trebuie să lăsăm instituţiile care trebuie să rezolve să rezolve.

emoţional
cert este că empatizez cu o editură când se confruntă cu necazuri, în loc să tipărească cărţi. cum nu am empatizat cu o editură când nu s-a comportat profesionist faţă de un autor.

acţiuni
poate ar trebui să facem un miting în faţa poliţiei sau a judecătoriei care nu şi-au făcut treaba. atunci am avea obligaţia să le cerem ceva, în schimbul banilor pe care îi scoatem din buzunarul nostru în buzunarul lor.

despre ce s-a întâmplat ieri aici.