4 decembrie 2010

proust-ul de la adevărul

la gaudeamus s-a făcut c-am răsfoit ediţia de la adevărul a swann-ului lui marcel proust, în traducerea irinei mavrodin. ediţia, pe dinafară, arată - cum ştim - bine, însă înăuntru am avut un ŞOC! ilustraţiile autorului al cărui nume nici nu-l pomenesc, erau pentru altă carte, una HORROR!

am închis cartea dezgustat. au pângărit o carte pentru mine cult, asociind, nu ştiu din ce motive, un om lipsit de talent cu un geniu. să fie pentru bani? sau o fi vreun coleg arhitect  de-al lui pATRICIU, "genialul" om de afaceri.

HUOO!!

francesco clemente


dacă v-aduceţi aminte de ecranizarea "marilor speranţe" din 1998 cu ethan hawke, gwyneth paltrow, anne bancroft şi robert de niro, veţi şti că pip, în acea versiune era pictor. ei bine, toate tablourile din film aparţin unui artist italian, francesco clemente (născut la napoli), din a cărui operă postez puţin aici, blogosferic.

ei bine, îmi place mai mult expresionismul picturilor sale, mai mult decât suprearealismul ce, ambele, îl caracterizează. altfel spus, emoţiile descrise îmi provoacă emoţii. şi poate că-mi place pentru c-a avut a avut o experienţă şi prin india, de unde a preluat simbolurile şi de ce nu, formele.

din marile speranţe (gwyneth paltrow)

două uşi


poveste

carlyle

 
apă

 
autoportret cu două capete 

2 decembrie 2010

o carte ideală pentru băieţi

ieri am fost prin cărtureşti la raftul cărţilor pentru copii, trebuind să cumpăr ceva pentru fiul de 10 ani al colegului meu. am stat vreo juma' de oră, plimbându-mă fără rost pe-acolo, nu ştiam absolut deloc ce să iau. până când am găsit cartea asta, de vis şi pentru mine, la cei 34 de ani (spre 35).

de la cum să confecţionezi o praştie, un avion, sau un arc până la shakespeare şi eminescu, vlad ţepeş şi termopile, gândaci şi dinozauri, cum să faci focul şi să te descurci în pădure, regulile fotbalului şi ale poker-ului. e un vademecum al băieţilor dintotdeauna. merită cu prisosinţă 70 de lei, chiar dacă nu are multe poze color.

o carte pe care-mi închipui că orice băiat trebuie s-o ia cu el când pleacă de-acasă, trimis de părinţi la colegiu, cum văd prin filme. mi-ar fi plăcut muuuuult să am şi io cartea când eram adolescent. şi poate mi-o cumpăr - cum spune coperta 4, e pentru băieţii de la 8 la 80 de ani.

conn şi hal iggulden, cartea pericolelor pentru băieţi (the dangerous book for boys), editura vellant, bucureşti, 2010, 252 pagini

30 noiembrie 2010

o oră cu horia gârbea

împins de sorin tudor să vin, pentru că aveau să fie comentate "profesionist" câteva texte ale cenacliştilor recitiri ce cu veselie îl moderez, am participat aseară la club a la o agapă cultural-literară cu scriitorul horia gârbea. nu spun că, împreună cu cei doi moderatori (unul dintre ei, un cristian) şi invitatul, eram nouă, punând la socoteală nevasta şi copilul scriitorului, cert e că m-am distrat.

nu ştiu cum scrie horia gârbea - preşedinte al uniunii scriitorilor bucureşti - însă ca persoană e delicios. de pildă, am aflat că scrie literatură încă din clasa a şaptea, asta fiind un fel de a cânta muzică sau a picta pictură. că a frecventat atât cenaclul lui manolescu, cât şi al lui marin mincu, că e profesor la politehnică de rezistenţa materialelor (parcă), că a scris cronici negative extrem de critice contra scriitorilor mari (traian coşovei, de ex.) şi că de aceea ţine poşta redacţiei la românia literară, că laurenţiu ulici era un minunat jucător de bridge, şi că există cineva cu numele de coriolan neamţu care era bun la nu ştiu ce.

toate acestea pe fundalul unui power-point cu poze ale scriitorului la grătar, în excursie cu sombrero, prilej cu care am aflat (după legitimaţia expusă) că a lucrat la prima revistă/tabloid porno din românia, phoenix, construită din decupajele revistei ungureşti otto (parc-aşa se numea).

repet, nu ştiu cât de bune sunt cărţile invitatului de la club a, nu ştiu nici cât de bună e administraţia locală a uniunii, însă râsul dumnealui după ale sale glume a fost (râsul, nu glumele) de tot hazul!

ps. opiniile lui h.g. despre textele din recitiri mi s-au părut pertinente şi bine argumentate. fără mişto.

27 noiembrie 2010

beckett, gombrowicz, naum...

apariţii de iarnă

aflu încântat de câteva apariţii editoriale în această iarnă, unele poate chiar până la crăciun

editura rao
  • continuă seria gombrowicz cu jurnalul uimitorului scriitor în două volume, o ediţie mai mare decât cea publicată la univers în 1998, prin grija cristinei godun
  • tot cristina godun traduce două cărţi de andrei staziuk, fado şi nouă (în colecţia de buzunar), după ce a tradus călătorind spre babadag

editura polirom
  • inaugurează operele complete ale lui gellu naum, în îngrijirea simonei popescu, în colecţia critică de opere; primul volum, poezia.
  • deschide seria de opere samuel beckett, al cărei prim volum cuprinde proza scurtă. traducerile sunt din franceză şi din engleză deileana cantuniari, respectiv, veronica niculescu
  • apare de doris lessing carnetul auriu, considerat opera sa cea mai de seamă
  • adriana liciu aduce o traducere nouă a învierii lui lev tostoi
  • a doua traducere românească (după ecranizatul rugul deşertăciunilor) din celebrul scriitor postmodern thomas / tom wolfe, eu sunt charlotte simmons

editura art
  • aduce pe piaţă traducerea poeziilor erotice ale lui e.e. cummings în traducerea lui dan sociu - ediţia este bilingvă şi arată bine, fiind ilustrată de autor.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...