revista studenţilor economişti

revista este unproiect aser (asociaţia studenţilor economişti din bucureşti românia) şi o citesc pentru prima dată - online se găseşte aici.

am o impresie foarte bună despre revistă, pot spune că are informaţii mult mai utile, scrise mult mai concis decât multe alte reviste "profesioniste" ai căror redactori iau bani grei pentru ceea ce scriu, cu toate că scriu prost.

în Aserţiunea, subiectele sunt tare atractive, deşi sunt adresate studenţilor. m-au atras, evident, subiectele culturale, sunt recomandări de filme sensibile - ale georgianei chicheanu - (marea dinlăuntru, finding neverland, scafandul şi fluturele), de spectacole, de cărţi. chiar de posturi teve - evident, tvr cultural - recomandat de laura boitan.

un articol foarte frumos despre florile de cireş are renata plopeanu - cine mai scrie azi despre florile de cireş?

există chiar câteva tehnici de time management (floriana boldojan) - una bună pe care o aplic şi eu de 5 ani este renunţatul la teve (câştig astfel 28 de ore / săptămână).
un interviu (de mihaela pântea) cu diana simion, studentă româncă la richmond international university of london care vrea să se întoarcă în românia (!) 

se mai vorbeşte despre diplomaţie,
despre cum se distrau oamenii în criza din anii '30. 

nu mi-au plăcut articolele superficiale despre social media (de andreea cristache) şi cel despre antreprenoriat (de loredana buta). citindu-le, nu rămâi cu nimic consistent, măcar să fi fost tratate pro şi contra.

una peste alta, o surpriză tare plăcută, din partea tinerilor studenţi aseişti!
BRAVO!

dragoste pierdută

vârsta inocenţei
am văzut de vreo câteva ori ecranizarea lui martin scorsese cu minunata michelle pfeiffer, nepotrivitul daniel day-lewis şi ingenua winona ryder.  însă nu citisem romanul, câştigător în 1921 a premiului pulitzer.

şi cum mi-era dor de un roman mai cuminte, mai clasic, am luat din bibliotecă editarea din 1994 de la univers şi m-am lăsat dus de începuturile moderne ale societăţii americane, mai bine zis ale new york-ului secolului 19 (că tot citesc un alt roman, cu new york-ul secolului 20).

aici este vorba despre 4 personaje principale: new york-ul, tânărul newland archer, logodnica sa, may welland şi iubita, ellen olenska. 

new york-ul anilor 187- este un oraş-copil, în creaţie, cu multe mahalale din case de lemn din mijlocul cărora răsar uriaşe case în stil colonial care uimesc prin opulenţă. new york-ul a fost întotdeauna o comunitate de negustori şi nu există aici mai mult de 3 familii care se pot pretinde de viţă nobilă, în adevăratul sens al cuvântului. (p.46) este un oraş dominat de gura lumii, de prejudecăţi şi de prostie: nu "se făcea" să ajungi prea devreme la operă. apoi ceea ce "se făcea" şi ce "nu" juca un rol la fel de covârşitor în new york-ul lui newland archer, ca şi spaimele inexplicabile insuflate de totemuirle misterioase, ce hotărâseră cu mii de ani în urmă soarta strămoşilor săi. (p.8)

biblioteca autoarei de la the mount

newland archer este un tânăr de familie bună, bogat, care e avocat din plictiseală. se simţea net superior acestor specimene alese ale lumii bune din new york, citise poate mai mult, meditase mai mult, şi poate umblase mai mult prin lume decât oricare altul dintre ei. (p.11) vrea să se căsătorească c-o femeie altfel decât celelalte, pe care s-o formeze, însă dă de o gâsculiţă conformistă. dragostea o întâlneşte la vara logodnicei, prea moderna ellen. dar ellen nu e pentru americani, nici chiar pentru newland. astfel că ellen îi refuză avansurile de om însurat şi îl lasă c-un amor la distanţă. ce-i mai rămâne lui newland? nu să lupte, nu să ucidă, ci să renunţe, lăsându-şi doar o amintire în inimă: îi durase în inima lui un loşor sacru, unde o aşezase la loc de cinste, alături de gândurile şi dorinţele lui cele mai tainice. încet-încet, adevărata lui viaţă ajunsese să se desfăşoare numai acolo. (p.231) aşa încât, americanul nu e eroul din atâtea filme, ci un tânăr care renunţă la dragoste pentru căsătorie - o uniune plicticoasă determinată de interese materiale şi sociale, pe care ignoranţa, pe de o parte, şi făţărnicia, pe de alta, o împiedică să se destrame. (p.42)

ellena olenska este femeia "scandaloasă", dar superioară societăţii din care provine. de exemplu, "scandalizează" familia coborând din pachebot cu un văl negru de doliu cu aproape 20 de centimetri mai scurt decât al cumnatelor ei! de exmplu, ăşi lasă bătrânul soţ şi fuge cu amantul tânăr. ea nu e făţarnică, ci doar vrea să trăiască şi să fie fericită: oare nimeni nu vrea să afle adevărul aici, domnule archer? cât de singur poţi să fii în mijlocul acestor oameni, care de fapt nu-ţi pretind decât să te prefaci! (p.70) dar are şi limite - dacă fericirea ei înseamnă nenorocirea altora, alege până la urmă să plece. la paris. pentru mame, orice femeie care făcea imprudenţa să iubească "nelegitim" era în mod necesar lispită de scrupule, intrigantă, iar bietul bărbat - naiv - se lăsa prins neputincios în mrejele ei. (p.87)

casa autoarei de la the mount

edith wharton e o scriitoare uimitoare. are momente de ironie tandră faţă de generaţia părinţilor ei, ştie să "muşte" fin, iar crâmpeiele de romantism sunt memorabile:

mâna ei întârzia într-a lui şi, în timp ce trăsura trecu hurducăind peste puntea de scânduri spre bac, el se aplecă şi, deschizând nasturii mănuşii cafenii şi strâmte, îi sărută palma ca pe o icoană sfântă. (p.251) 

totul este la locul lui dar, faţă cu cinismul şi tâmpenia societăţii, n-ai cum să nu te-nfiori şi să te înfurii. pe scrupuloşii conformişti care doar ei ştiu ce e bine şi ce e rău, pe oamenii slabi care se lasă-n voia lor, pe cei tari care aleg să plece, să nu-şi piardă viaţa puţină pe care-o au. 

nu e nici o diferenţă cu timpurile de acum.

edith wharton, vârsta inocenţei (the age of innocence), ed. univers, buc, 1994, trad. sanda retinschi, 317 pagini

coperta de vasile socoliuc

da reglementării prostituţiei, nu cioroianului

cu un articol din dilema veche, adrian cioroianu se face din nou de râs, izbind de perete cu argumentele pe care le aude în lumea mică în care se-nvârte şi-n care prostituţia e doar o noţiune cu care poate jongla in abstracto, ca odinioară cu andreea marin şi cu prezumţiile istorice.

argumentele dumisale:

1. dacă prostituţia era în interbelic tolerată, acum ea nu poate fi tolerată, "prezumţia de similitudine între românia interbelică şi românia de azi mie-mi pare a fi o eroare".

2. dacă prostituţia va deveni "legală", românia va deveni din ţară de tranzit pentru prostituatele care pleacă să "muncească" din est în vest, ţară de destinaţie. "cu turism sexual la ea acasă, am avea şansa să devenim o thailandă a europei!" se îngrijorează cioroianu, expert de altfel în situaţii internaţionale, ca fost ministru de externe.

3. nu ar veni bani la bugetul de stat, statul fiind incapabil să-i adune.

4. proliferarea bordelurilor nu duce la diminuarea infractorilor sexuali.

 

 

cu astfel de argumente, îmi vine un gust amar referitor la autismul intelectualilor, care când viaţa reală le urlă în jur, ei se-ncuie-n bibliotecă şi scriu texte. 

1. e o dovadă de civilizaţie a româniei interbelice recunoaşterea  şi încercarea de reglementare a unei activităţi de când lumea şi o dovadă de obtuzitate a româniei de azi ignorarea ei. 

2. înflorirea unei thailande pe meleagul mioritic n-are şanse, din lipsa puterii de cumpărare a bieţilor români care nu ştiu dac-ar da, ca occidentalii, mii de euro pentru un sex oral reuşit.

3. nu ar veni bani la buget într-adevăr, însă femeile şi cei care se împreunează cu ele vor fi - poate - mai protejaţi.

4. nu, proliferarea bordelurilor nu duce la diminuarea infractorilor sexuali, însă există şanse ca un pater familias român, ajuns acasă, să nu-şi mai procopsească nevasta cu boli ruşinoase şi mizerie, pe lângă violurile şi bătăile de rigoare.

dragă domnule cioroianu, poate dumneata vei fi având bani să călătoreşti prin thailanda sau prin bordelurile suedeze pariziene sau de aiurea, însă prostituatele românce - dacă nu reuşesc să devină vedete teve - îşi trăiesc viaţa cu câteva sute de lei pe noapte, în mizerie, abuz şi boli. împotriva peştilor, majoritatea ţigani - bine "integraţi" social - nimeni nu crâcneşte. iar orice ajutor  pentru ele nu poate veni de niciunde, din lipsa nici unei reglementări. nici un organ al statului - poliţist, medic, funcţionar - nu are nici o acoperire în baza căreia să poată interveni. 

probabil că distinsul intelectual care-a stat la masă cu regele spaniei n-a vorbit în viaţa lui cu un poliţist  reprezentant al statului - stat pe care cioroianu vrea cică să-l ocrotească - poliţist care, deşi în condiţiile în care fapta e pedepsită contravenţional, aplică degeaba amenzi pentru că fetele nu le plătesc din sărăcie şi rea-voinţă. singura problemă o au doar cei de la taxele şi impozitele locale care se trezesc cu datoriile imposibil de recuperat. 

domnule cioroianu, legea este - cel puţin eu aşa am învăţat la facultate - o regulă de conduită ce descrie sau reglementează relații specifice între persoane și/sau organizații. grija dumitale faţă de ţărişoara noastră ce cu on(r)or ai reprezentat-o nu înseamnă decât perpetua indiferenţă a statului faţă de un fenomen ce a existat dintotdeauna şi va exista odată cu omenirea.

dar matale eşti, se vede, preocupat de argumente, nu de fiinţele umane de care sunt pline străzile noaptea. şi care ar merita cumva ocrotite - măcar în principiu - de câteva texte de lege. dacă legile au ocrotit de câţiva ani încoace doar politicienii şi oamenii de afaceri, vă dăm noi voie să ocrotească şi câţiva oameni din stradă.

foto 1 de aici. foto 2 de aici. 

altă reacţie la alexandru grivei, 

beckett dramaturgul

despre beckett eseistul aici iar despre beckett romancierul aici.

sfârşitul jocului

acestă piesă a autorului irlandez e considerată capodopera şi e net superioară chiar şi celei mai celebre, aşteptându-l pe godot. pe numai 50 de pagini, cele două personaje, hamm şi clov descriu nu absurdul existenţei, ci soluţia de a scăpa de acest absurd, jocul, chiar şi un joc absurd.

ham e imobilzat şi orb, iar clov îl îngrijeşte. părinţii lui hamm ocupă două pubele şi trăiesc din bancuri nesărate englezeşti.

HAMM (excedat): tot n-aţi terminat? când o să terminaţi? (furios, dintr-o dată:) n-o să terminaţi niciodată! (nagg se aruncă în pubelă şi închide capacul. nell rămâne nemişcată.) despre ce mai vorbesc, oare, despre ce se mai poate vorbi? (pe un ton frenetic:) regatul meu pentru un măturător! (şuieră. intră clov.) Ia-mi de-aici gunoaiele astea! aruncă-le în mare! (p.261)

disperarea existenţei e îndulcită de monologuri hamm(letiene):

HAMM: plângem, plângem pentru nimic, numai ca să nu râdem, şi treptat... ne cuprinde o adevărată tristeţe. (împătureşte batista, o pune la loc în buzunar, îşi înalţă puţin capul.) toţi cei pe care i-aş fi putut ajuta. (pauză.) ajuta! (pauză.) salva. (pauză.) salva! (pauză.) ieşeau de prin toate colţurile. (pauză. pe un ton vehement:) dar gândiţi-vă bine, sunteţi pe pământ, şi pentru asta nu există leac! (pauză.) duceţi-vă care încotro şi iubiţi-vă! lingeţi-vă unii pe alţii! (pauză. mai calm:) când nu era pâine, era plăcintă. (pauză. pe un ton vehement:) luaţi-o din loc, duceţi-vă la partuzele voastre! (p.290)

HAMM: clipe peste clipe, pleosc, pleosc, ca boabele de mei ale... (caută)... acelui grec bătrân, şi toată viaţa aştepţi ca din ele să-ţi facă o viaţă. (p.291)

HAMM: clipe nule, mereu nule, dar care se adaugă, fac totalul, şi povestea e încheiată. (p.301)

criticul american harold bloom compară această piesă cu hamlet şi-i dă o interpetare shakespeareiană. e un mod de interpretare, însă piesa poate fi interpetată oricum. prin puţine elemente care să formeze o acţiune, poate fi interpretată ca un joc, nu cu mărgele de sticlă, ci cu cuvinte disperate/disparate. un teatru în teatru, pe un scenariu plauzibil de sfârşit de lume pentru omenire, dar şi pentru individ.

HAMM: vreau s-aud marea.

CLOV: n-o s-o auzi.

HAMM: chiar dacă deschizi fereastra?

CLOV: nu.

HAMM: atunci, nu merită osteneala s-o deschizi, nu?

CLOV: nu. (p.288)

o fereastră care nu-ţi aduce zgomotul mării, nu mai are rost să fie deschisă.

nu e locul unui blog să interpreteze o piesă genială, care alcătuieşte un crâmpei din cultura umanităţii, însă deplâng lipsa ediţiilor care să ofere măcar o încadrare istorică a operei. oricum, când e vorba de beckett, trebuie să stai şi să te canoneşti să găseşti înţelesurile. căci, pe cât de simple par replicile la vedere, pe atât de complicate par la gândire.

o piesă de citit, nicidecum de văzut!

samuel beckett, aşteptându-l pe godot, eleutheria, sfârşitul jocului (en attendant godot, eleutheria, fin de partie), editura curtea veche, bucureşti, 2010, traducere de gellu naum şi irina mavrodin, 301 pagini

coperta de griffons & swans

Sa invatam de la Socrate

(varianta abreviata)
„Socrate, stii ce-am auzit despre unul dintre studentii tai?”
„O clipa.”, ii replica Socrate. „inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?”
„Nu. De fapt, doar am auzit despre el.”, spuse omul.
„Ceea ce vrei sa-mi spui este ceva de bine?”
„Nu, dimpotriva…”
„Deci – a continuat Socrate – vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat. Cu toate acestea, ceea ce vrei sa-mi spui imi este de folos?”
Omul, putin stanjenit, a ridicat din umeri: „Nu, nu chiar.”
„Atunci, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici adevarat, nici de bine si nici macar nu-mi este de folos, de ce sa-mi mai spui?!?”

reportaj cu tricksteri

povestea năzdrăvăniile dalilei-cea-vicleană
formidabil, insuportabilul a ajuns la maxim. dictatura califului harun al raşid nu are limite: de curând, acesta a urcat în funcţii de stat răufăcătorii. ba mai mult, ceea ce va oripila, desigur, opinia publică, aceştia au fost făcuţi responsabili chiar cu activităţile cărora înainte li s-au împotrivit. metaforic vorbind, dictatorul a pus lupul paznic la oi.

este cazul lui ahmad-cel-hoţoman şi hassan-cel-pehlivan, "ajunşi de pomină din pricina iscusinţei lor la vicleşuguri şi la pungăşii" (p.60) motivul declarat al acestei fapte este acela că preamăritul - spunem noi, iresponsabilul dictator - calif vrea să tragă profit de pe urma tuturor celor dăruiţi cu vreun dar.

pe fondul acestei tragice stări de lucruri, în capitală, o bătrână deosebit de inteligentă şi i-a luat ca model pe cei doi proaspeţi demnitari şi, din spirit mimetic, a început şi ea cu un comportament asocial. motivaţia pe care ne-a declarat-o a fost aceea că a dorit să atragă atenţia şi să capete de la stăpânul nostru califul huzmeturile şi slujba răposatului soţ. 

întâmplări extraordinar de amuzante, păcăleli de te miri cum i-ar trece prin cap unei bătrâne, totul brodat pe slăbiciunile şi prostia umană - fac din bătrână un revoluţionar, un trickster, un anti-erou.

încheiem exprimându-ne dezavuarea faţă de atitudinea vădit antisemită a autorului acestei poveşti care face dintr-un negustor evreu duşmanul tuturor personajelor: el e prezentat ca vrăjitor, ce refuză să treacă la legea musulmană. se îndeletniceşte cu cabalistica, cifre şi litere algebrice şi alchimistice, ghicit în nisip care aduc răul peste tot în jur.

 ***, cartea celor o mie şi una de nopţi, vol. 7 (povestea dalilei cea vicleană), editura minerva, bpt, 1986, traducere de haralambie grămescu, 310 pagini

coperta de adrian ionescu

despre alte volume din 1001 de nopţi, am mai scris aici, aici, aici, aici, aici şi aici.