 |
niccolò machiavelli
principele
(il principe)
ed. minerva, buc., 1995, col. bpt, ed. II
traducere de nicolae luca
142 pagini broșate
coperta de dumitru verdeș
|
ce e, de fapt, politica?
în ciuda celor care mai cred că politica e ceva care duce la eradicarea sărăciei, la ajutoare sociale pentru săraci sau la lupi și miei îmbrățișați - cartea lui niccolò machiavelli îi aduce cu picioarele pe pământ.
politica înseamnă exercitarea puterii asupra unei comunități de oameni, care acceptă sau nu pe cei care-i conduc.
în jurul acestei definiții se-nvârte cărțulia geniului florentin, care
înfige pentru prima oară sula raționalului în broderia de borangic a visătorilor utopici, ce-așteptau o împărăție a lui dumnezeu pe pământ cu îngerași și fecioare despletite.
surprinzător, și la noi, din păcate și-n mediul intelectual, politica e-nțeleasă nu diferit ca-n evul mediu - unii așteaptă vreun mesia, alții haiducie (luarea de la bogați și darea la săraci), alții dejucarea de comploturi oculte zeitgeist-iste cu finaluri apocaliptice.
liniuța de realism a lui niccolò machiavelli
cartea lui machiavelli e un
hat trick scos după câteva luni, în 1513, drept pleașcă principelui lorenzo al II-lea de medici, ca acesta să-și miște curul pentru-a unifica italia - cu state puternice și frumoase, dar caftite și cucerite de fiecare dată între ele, ori de franceji sau engleji. (desigur că lorenzo nu va face nici o brânză, însă fiica sa va reuși să facă una puturoasă, în stil franțuz, devenind regina franței - caterina de medici - unul dintre cele mai puternici oameni ai lumii timpului său).
soluția lui machiavelli se rezumă la cunoașterea realității concrete (
realtà effettuale) și a comportamentului oamenilor - acestea două sunt singurele metode de a reuși în politică.
capitolele, intitulate în latinește, cuprind teme referitoare la
cum să..., pe raționamentl:
- lucrurile stau așa
- principele trebuie să facă așa - și aici e descrisă tehnica/regula
- exemple negative: uite cum au greșit unii, nerespectând tehnica
- exemple pozitive: uite cum au reușit alții, respectând tehnica
viziunea lui machiavelli asupra conducerii nu se bazează pe pe principii morale (există oare principii sau moralitate în politică??), ci pe tactici și strategii raționale, care să compenseze „soarta (
fortuna)“ și „vremurile“ - noțiuni mentale fetiș ale evului mediu. asemeni lui sun tzî (un modern
avant la lettre), machiavelli renunță la religiosul antic și medieval și introduce raționalul modern:
Mi s-a părut mai potrivit să mă îndrept spre adevărul concret al faptelor (verità effettuale) decât spre simpla lor închipuire. Căci mulți și-au imaginat republici și principate care nu s-au văzut vreodată și pe care nimeni nu le-a cunoscut să fi existat în realitate. (p. 79)
 |
| coperta unei ediții franțuzești |
iată câteva idei machiavelice:
- sunt 2 feluri de principate: unele ereditare (conduse de dinastii), altele noi, cu conducători noi. ultimele se împart în cele care au o nobilime ereditară și cele care au o autoritate nouă, din slujitori puși de conducătorul cel nou. ultima situație e favorabilă pe termen lung.
- ocuparea militară a unei țări are succes, dacă este sprijinită din interior, iar o conducere lungă presupune neschimbarea legilor și neînrăutărțirea dărilor (p. 9) de asemenea, conducătorul trebuie să nu conducă de departe, ci să se mute în țara cucerită. sau, și mai bine, să trimită coloniști și să sprijine popoarele vecine.
- conducerea statelor cucerite se face astfel: a) fie îi distrugi pe toți; b) te așezi acolo; c) îi lași în pace, dar iei o parte din venit și pui o administrație restrânsă, să ți le ții prietene. a) & b) sunt de cel mai mare succes
- soarta te poate face principe cu ușurință, însă nu-ți păstrează și puterea
- dacă e să faci cruzimi, remeditează-le bine, fă-le o singură dată pe toate, apoi recâștigă oamenii și fă fapte bune; faptele bune trebuie făcute încet, ca oamenii să le simtă gustul timp îndelungat (p. 47)
- pentru că oamenii nu vor a fi conduși și asupriți, iar cei puternici vor s-o conducă și s-o asuprească. din acest conflict vine: a) principatul; b) libertatea; c) dezordinea.
- trebuie ocolite trupele de mercenari, și aleasă armata din popor; principele în război trebuie să meargă el personal și să se pună în fruntea trupelor. o armată bună înseamnă aliați buni
- odată cucerirea făcută, trebuie dezarmați și aliații, și cei cuceriți, și menținută doar propria armată
- pregătirea pentru război pe timp de pace este vânătoarea
- de dragul statului, principele trebuie să-și asume și fapte rele: Să nu-i pese dacă va săvârși acele păcate fără de care i-ar fi greu să salveze statul (p.80)
- pentru a evita comploturile, trebuie să nu te faci urât - că mereu cel ce uneltește crede că-i va mulțumi pe ceilalți
- cele mai dese greșeli sunt acelea ce țin de alegerea oamenilor.
iată și câteva citate:
Pe oameni ori trebuie să-i amăgești, ori să-i nimicești de tot, întrucât ei se răzbună pentru cel mai neînsemnat rău, nefiind, în schimb, în stare s-o facă pentru altele mai grave. (p.11)
De război nu ai cum scăpa, ci doar îl poți amâna spre paguba ta. (p. 17)
Zicându-mi cardinalul de rouen că italienii nu se pricep la războaie, eu i-am răspuns că francezii nu se pricep la politică. (p. 18)
Firea omului e schimbătoare. E mai ușor e să-l convingi de ceva, dar mai greu e să-l ții în această convingere. de aceea e bine ca totul să fie rânduit în așa fel, încât, atunci când oamenii n-o să mai creadă, să fie posibil să-i obligi s-o facă. (p. 29)
Idealul poporului e mult mai drept decât al celor puternici. (p. 49)
Poporul nu cere altceva decât să nu fie asuprit. (p.50)
Un principe are nevoie de prietenia poporului, pentru că altfel, în vremuri vitrege, nu va găsi scăpare. (p.50)
Un principe nu trebuie să aibă nici un țel, nici un alt gând, nici o altă grijă decât cea a artei războiului, a organizării și a disciplinei cerute de acesta. Căci este singura artă care se cuvine să fie cunoscută de cel care comandă. (p.75)
E mai sigur să fii temut, decât iubit. Principele trebuie să se facă temut în așa fel încât, dacă nu-și câștigă dragostea supușilor, cel puțin să le evite ura. (p. 86)
Omul uită mai curând moartea propriului tată decât pierderea averii. (p. 87)
Există două feluri de a lupta: unul care se sprijină pe legi, celălalt, pe forță. Primul e propriu oamenilor, al doilea, animalelor. Dar fiindcă deseori cel dintâi nu ajunge, e bine să ne folosim și de al doilea. (p.89)
Faptele oamenilor și, mai cu seamă cele ale principilor pentru care nu există un judecător suprem care să le judece, trebuie privite numai prin prisma scopului. Prin urmare, e necesar ca un principe să facă în așa fel încât să învingă și să-și păstreze statul. (p. 91)
Cea mai bună fortăreață care poate exista este aceea de a nu fi urât de popor. (p. 110)
Oamenii se vor dovedi totdeauna răi, numai dacă o nevoie oarecare nu-i va preschimba în bine. (p. 121)
Oamenii sunt mai degrabă cuceriți de lucrurile prezente decât de cele trecute și când află ceva bun în cele prezente , se bucură de aceasta și nu mai caută nimic altceva. (p. 122)
Fericit e cel care se pricepe să se dea după vremuri și nefericit cel care nu se pricepe. (p. 126)
E mai bine să fii violent decât prevăzător, întrucât soarta e ca și femeia: dacă ții să o stăpânești, trebuie să o bați și să o contrazici. (p.128)
cuvânt înapoi despre ediție:
traducerea italienistului nicolae luca este, din câte știu, ultima traducere în românește, posterioară celei din 1960, a ninei façon, reluată de editura humanitas în ediția bilingvă din colecția „biblioteca italiană“.
apărută în ediția poche a
bibliotecii pentru toți de la
minerva, traducerea lui nicolae luca este foarte bună, accesibilă, deloc arhaizantă sau înfrumusețată „estetic“.
păcat că fonturile puchinoase ale ediției fac lectura dificilă.
 |
| niccolò machiavelli |
