„amurg“ de osamu dazai

osamu dazai

amurg

 (斜陽)

 editura polirom, iași, 2008

 traducere de angela hondru
 213 pag. broșate
 coperta de carmen parii

o carte prea-trist de frumoasă

nu prea mă împac cu cărțile triste și deprimante, însă când e vorba de parfumul de cireș înflorit de roman japonez, treaba se schimbă.

la-nceput, am crezut că osamu dazai e o scriitoare, și nu un bărbat: personajul feminin, kazuko, a fost prea serafic și prea sensibil pentru-a fi cunoscut de-un suflet îmbătat de testosteron. dar când am dat peste al doilea personaj, naoji, fratele lui kazuko, am recunoscut aceleași vicii ca ale scriitorului: dependența, depresia și sinuciderea.

și, așa cum scrie în toate recenziile - viciul de a fi nobil japonez, în epoca onoarei înfrânte de după război. ce-ți mai rămâne în sărăcie decât suferința?

O senzație de neputință, de parcă mi-ar fi pur și simplu imposibil să continui să trăiesc. Valuri de durere se izbesc necontenit de inima mea, precum norii albi mânați de vânt pe cer, după furtună. O emoție puternică, un fel de neliniște, îmi sfâșie inima. ca apoi să mă lase în pace. Îmi dereglează pulsul și-mi taie respirația. Uneori totul pare să fie învăluit în ceață, privirile mi se întunecă și simt cum toată vlaga mi se scurge prin vârful degetelor. (p. 68)

coperta ediției franțuzești

dar până la urmă, kazuko face o „revoluție“: găsește un bărbat și face un copil cu el, prefăcându-se sieși că e amorezată. își ucide astfel noblețea, copulând cu un scriitor ghiuj, știrb, bețiv și ratat. și, luându-și drept reazem acest copil, iese cu eleganță din cercul strâmt al educației nobiliare, dar inutile.

Știu că aristocrații nu mai sunt ce-au fost cândva, dar, dacă tot trebuie să dispară, măcar să dispară elegant. (p. 46)

însă frumusețea romanului nu e e dată de subiect. ci de propozițiile simple, scurte, pline de poezie, ca picăturile de ploaie ce te răcoresc sub soarele de vară. imaginile simbol despre natură, despre șerpi, despre vise, un foc aprins, o eșarfă, lacrimi, neputințe, universul casnic meschin și aspectele mărunte ale vieții - acestea alcătuiesc viața și cu ele scrie japonezul osamu dazai.

eu așa am făcut:
am uitat subiectul.
am savurat cuvintele japonezlui, așa cum admiri petala îndoită diferit al fiecărei flori de mac, sperând ca, la final, să vezi întreg câmpul de maci.

vedeți și voi dacă vă veți bucura de câmpul de maci al lui japonezului osamu dazai.

„manualul“ de epictet

epictet

antidepresiv la purtător. manualul

eγχειρίδιον

ed. seneca lucius aenneus, buc., 2015

traducere de ioana costa

62 de pagini broșate

copertă și viniete de iulia costache

„antidepresiv la purtător“. patru chestii

1. lăudabilă inițiativa editurii seneca de a relua în traduceri noi operele filozofice ale filozofilor greci stoici - seneca, și prin acest volumaș, pe epictet.

2. și mai de lăudat este formula dinamică și „interactivă“ a cărții, cu viniete ce dinamizează textul și cu rânduri pentru notat - fiecare cum e la el.

3. prefața lui andrei pleșu poartă mesajul reluării filozofiei de început, aceea cu scop practic, ca o căutare a unui mod de viață ideal. și nu, ca azi, filozofia ca discuții specializate despre concepte intelectuale și sterile.

4. este remarcabil efortul clasicistului ioanei costa - de care, din păcate, andrei pleșu se va distanța în traducerea unei opere a lui dimitrie cantemir -  de a relua iniția traduceri latine celebre (cato, plinius, și opera completă din seneca) dar și din greacă (din biblia din 1688, din septuaginta) cum e în cazul de față.

traducerile ioanei costa se caracterizează printr-o actualizare de bun simț a vocabularului filozofic, nimerită cititorului contemporan.

despre o altă traducere a manualului, am scris aici.

este și cazul traducerii de față, a treia în limba română.

ce-am învățat din „manualul“ lui epictet?

la această nouă lectură, am învățat:

• faptul că sunt singurul responsabil de fericirea sau nefericirea din viața-mi proprie 
• faptul că gândurile sunt cele care mă fac fericit sau nefericit - adică totul stă la mine în cap.
• faptul că pot trece prin orice tragedie, dacă știu cum să mă gândesc despre ea.
• faptul că nu pot fi cu adevărat liber, dacă depind de dorințe și de lucruri ce depind de alții.
• că cel mai important este cum mă prețuiesc eu, și nu cum mă prețuiesc alții.
• faptul că orice se plătește.
• să aflu la ce mă pricep și să nu mă bag unde nu-mi fierbe oala.
• tot ce fac, să fac acum.

„valetul de pică“ de joyce carol oates

joyce carol oates

valetul de pică

(jack of spades)

 editura litera, bucurești, 2016

 traducere de adriana bădescu

204 pagini legate

coperta de flori zahiu

un dr. jekyll și mr. hyde ratat

este prima carte - și, cred eu, și ultima - pe care-o citesc, scrisă de joyce carol oates, autoare americană a peste 40 de romane, de toate genurile literare (cică). evident că, din atâta grafomanie, nu ies numai capodopere, ci și gherle. cum e, bunăoară, acest roman.

din fericire, subțirel ca număr de pagini, se încadrează în genul (trădat, zic eu) thrillerului psihologic. la început nu știi dacă face mișto de policier-urile lui poe sau king, dar când te prinzi că nu-i glumă, și că romanul e scris pe un ton serios, e prea târziu.

care-i subectul?

un nene scriitor scrie romane polițiste cumințele și morale, în care personajul negativ e pedepsit la final.
dar ce să vezi?
el mai scrie și romane mai hard sub pseudonimul jack of spades, fără știrea nimănui. aceste romane le ține la subsolul casei, fără știrea la fel de nimănui, iar în aceste romane hard el își exprimă defulările vieții.

până când o ciudată procesomană îl dă în judecată pentru plagiat. și așa, instinctele lui adormite de răufăcător se scoală brusc și iată-l pe scriitorul nostru răufăcător ca în romanele sale. ca un adevărat raskolnikov, vrea s-o omoare pe femeie.

dozajul tensiunii e bun. dar doar în prima treime, când nu prea-ți dai seama.
apoi totul devine previzibil, dorita tensiune psihologică (alternanța dr. jekyll și mr. hyde: scriitorul bun și scriitorul rău) se fâsâie, iar ca cititor, ți-e târșă să mergi mai departe, ca să nu fii și mai dezamăgit.

iar la final, tragi un pizda mă-sii și-ți promiți să te ferești de-acum încolo de doamna joyce carol oates.

„lupta mea. cartea a doua“ de karl ove knausgård

karl ove knausgård

lupta mea, II: un bărbat îndrăgostit

(min kamp. andre bok)

editura litera, bucurești, 2015

traducere de simina răchițeanu

 685 pagini legate

 coperta de andreea apostol

ecorșeu literar

desigur că numitul karl ove knausgård nu e singurul care-și exhibă cele mai mici amănunte ale vieții sale - cum spuneam despre volumul unu - de la gesturile cele mai frivole până la gânduri intime, stânjenitoare chiar și pentru cei apropiați lui.

despre primul volum al sextalogiei am scris aici.

ba chiar, după asemenea digresiuni exasperante, pe zeci de pagini - de pildă, cum o cucerește pe viitoarea nevastă (și ea scriitoare) linda boström, cum se tachinează reciproc și cum devin dependenți unul de altul - el scapă de indiferență, ea scapă de depresie -, mai ales când apare copilul. primul, al doilea, al treilea. se pare că în prezent și al patrulea.

În primăvara în care m-am mutat la Stockholm și am întâlnit-o pe Linda, lumea s-a deschis dintr-o dată, și intensitatea ei a crescut în același timp cu o viteză nebună. (p. 84)

relație din care el dorește să scape, câteva ore pe zi, ca să scrie.

karl ove knausgård știe că trebuie să scrie, știe că trebuie - prin scris - să se descopere scriind. că reluându-și prin scris viața trecută, își va găsi sensul. care nu e familia, nici măcar nu e scrisul.

Literatura nu înseamnă doar cuvinte. Literatura este ceea ce cuvintele trezesc în cititor. (p. 154)

linda boström knausgård, femeia de care se îndrăgostește și actuala soție sursa

epicul knausgårdian

de ce aș citi cum se îmbată karl ove knausgård și-o face de căcat pe nevastă-sa?
de ce aș citi despre unele stânjeneli paterne față de copiii lui din cărucior?
de ce aș citi cum se răstește la karl ove knausgård la o vecină isterică?
de ce aș citi cum își pierde telefonul la metrou?
de ce aș citi despre ideile lui karl ove knausgård din dialogurile cu alții?
de ce aș citi cum își scrie karl ove knausgård , pas cu pas, romanul pe care tocmai îl citesc?

poate pentru că karl ove knausgård vrea să-i intru-n viață și-n familie.
poate pentru că karl ove knausgård vrea să-l simt aproape în umanitatea lui umilă, la fel cu a mea.
poate pentru că karl ove knausgård vrea să empatizez cu codianul lui.
poate pentru că karl ove knausgård vrea să mi se plângă de defectele lui și să se mândrească cu reușitele lui.
poate pentru că karl ove knausgård vrea să-l cunosc și să-i devin prieten.

Să nu te crezi cineva!
Să nu cumva să-ți închipui că ești cineva!
Pentru că nu ești. Ești doar un mic rahat dichisit și mediocru.
Să nu te crezi cumva special! SĂ nu crezi că valorezi ceva - pentru că nu valorezi. Ești doar un răhățel.
Așa că lasă capul jos și pune-te pe treabă, rahat mic ce ești! Așa, cel puțin, vei obține un rezultat. Taci din gură, lasă capul în jos, muncește și fii conștient că nu faci doi bani!
Asta era suma întregii mele experiențe. (p. 597)

de ce dostoievski e un scriitor pentru adolescenți?
de ce-și dorește karl ove knausgård ca singurul scop al traiului într-o metropolă, cum e stockholm, e să poate fi se simtă întotdeauna singur?
de ce singurul lucru la care se referă scrisul este el însuși?
de ce în stockholm totul e gândit în așa fel încât oamenii să nu intre în legătură cu alții?
de ce viața nu produce nimic, face doar timpul să treacă?
de ce viața e măreață, pe cât și-o face fiecare?
de ce e arta ceva cu care rămâi singur?
de ce îi preferă pe knut hamsun, paul celan?
ce crede karl ove knausgård, la finalul celor 680 de pagini, că a pus în mișcare?

o saga interioară ce merită citită

pentru nevrozele contemporane din ea
pentru literatura reflexivă ce o reprezintă
pentru ambiția reflectării unei vieți întregi
sau pentru - cine știe? - a-și face, tu, cititorule, un prieten scriitor din norvegia.

un interviu neconvențional luat de vice:

„lupta mea. cartea întâi“ de karl ove knausgård

karl ove knausgård

lupta mea, I: moartea unui tată

(min kamp. første bok)

editura litera, bucurești, 2015

traducere de ioana-andreea mureșan

 511 pagini legate

 coperta de andreea apostol

o saga interioară

m-am bucurat când am văzut că apare și la noi, acest roman uriaș, în șase volume, care mă uimise în ediția franțuzească de la folio gallimard.

e un roman destul de greu, ți se ia la un moment dat să trăiești alături de autor - căci personajul este autobiografic - însă tocmai acesta este meritul cărții, pe lângă sinceritatea debordantă - ce încă-i mai poate oripila pe mulți - că TE AFLI ACOLO, alături tot timpul cu autorul, că trăiești practic cu karl ove knausgård.

pe 500 de pagini, autorul alege felii din viață și le descrie, le amestecă pe unele ca pe cărțile de joc, astfel încât să-și dea seama de propria viață. căci aceasta este de fapt lupta sa, pe care și-o clarifică în volumul 2:

Viața pe care o duceam nu era a mea. Încercam să mi-o apropriez, aceasta era lupta mea, căci îmi doream să reușesc, dar dădeam greș, dorința de altceva distrugea constant tot ce făceam. (lupta mea, cartea a doua, trad. simina răchițeanu, p. 81)

ceea ce urlă din paginile cărții este mirarea. autorul se miră de experiențele lui, de viața sa așa cum a reținut-o memoria. mii de gesturi dintre cele mai banale, de la felul mersului pe stradă și până la obiceiurile de căcare sunt reluate aici, cu descrieri nude, ce-l surprind pe autorul însuși și deci pe noi. el (cel din memorie) este lumea, mirarea sa este în fața lumii. dar el, el unde e?

Totul a devenit rațiune, chiar și trupurile noastre nu mai sunt trupuri, ci idei despre trupuri, sălășluind în cerul de imagini și reprezentări din noi și de deasupra noastră, unde este trăită o parte tot mai mare a vieții noastre. Granițele a ceea ce nu ne vorbește - ininteligibilul - au fost eliminate. (p.264)

karl ove knausgård a fost comparat cu proust, însă proust caută resorturi, asemănări și le găsește de fiecare dată. însă karl ove knausgård nu găsește nimic - sau cel puțin până acolo unde am citit eu: el zice: iată ce făceam eu, ce ce vedeam atunci! dar nu eram eu acela în totalitatea mea, căci mai era o parte din mine acolo, în afara celui care făcea, era acela care dorea altceva.

Singurul lucru pe care l-am învățat în viață e să îndur, să nu pun niciodată întrebări despre lucrurile astea și să purific dorința, tânjirea care se naște din el în scris. Nu îmi dau seama de unde vine acest ideal, și, când îl văd acum, negru pe alb, în fața mea, pare aproape pervers: de ce datoria înaintea fericirii? Întrebarea despre fericire e banală, dar nu și cea care decurge din ea, cea despre sens. Mi se umplu ochii de lacrimi când mă uit la o pictură, dar nu când mă uit la copiii mei. Asta nu înseamnă că nu-mi sunt dragi, căci îmi sunt, din toată inima, ci înseamnă că sensul pe care ei îl conferă nu poate umple o viață. Cel puțin, nu pe a mea. (pp. 45-46)

în acest prim tom, printre câteva fragmente despre perioada când chiar scrie această carte (în care e părinte cu 3 copii, însă dorește să aibă timp să fie și scriitor), karl ove knausgård rememorează viața sa de adolescent orgolios și mândru, însă introvertit și asocial. vrea să fie muzician, însă se ratează, e cu o fată, însă râvnește la alta, vrea să rămână acasă, dar pleacă să locuiască în altă parte.

în a doua parte - oarecum în continuarea copilăriei - ne descrie ce-a făcut el când a i-a murit tatăl în alcool și mizerie: a făcut curățenie în casa unde acesta murise! datoria sa de fiu i-a rămas necunoscută, căci nu dorea să plângă, însă, involuntar, o făcea.

Toate acestea se derulau în interiorul meu în timp ce coboram, toate mă făcură să fiu conștient de lucrurile care mă înconjurau, însă doar la suprafață, doar în doar în stratul cel mai din afară, fiindcă tata era mort, și durerea ce apăruse în mine se infiltra în tot ce gândeam și simțeam, forțând parcă suprafața. (p.489)

alte impresii despre volum: la ema (dezamăgită), răzvan van firescu, albă ca zăpada, dana dumitru, bookhub, anca spiridon (cărțile tinerilor).

karl ove knausgård (dreapta) si fratele său (sursa)

cele șase volume ale romanului sursa

karl ove knausgård adolescent

sursa

kilipirim - de mâine până duminică

de mâine până duminică se va desfășura o nouă ediție a kilipirim-ului - cărți noi la prețuri extrem de reduse. 

ca la ultimele ediții, are loc la magazinul unirea, etaj 2, aripa călărași. orele 10,00 - 22,00.

editurile participante: humanitas, polirom, litera, rao, niculescu, herald, curtea veche, corint, nemira, trei, aramis, minerva, diana, prut, integral.