„berta isla“ de javier marías

javier marías 

berta isla

editura litera, bucurești, 2020

traducere de lavinia similaru

542 pag. broșate

coperta de flori zahiu

a noua carte tradusă a autorului spaniol javier marías, un autor devenit - odată cu descoperirea romanului inimă atât de albă - unul dintre autorii mei favoriți.

fericit că acest ultim roman a fost tradus și la noi - într-o versiune uluitor de frumoasă, a laviniei similaru, aflată la a treia traducere din acest autor - am purces rapid a mi-o cumpăra și a o citi pe îndelete, așa cum merită toate cărțile lui marías.

• un tânăr spaniol, tomás nevinson, intră printr-un concurs de împrejurări în spionajul englez, grație talentului său poliglot și imitator. trăiește astfel o viață dublă - una de soț al bertei isla, la madrid - și alta de trimis în misiuni de spionaj al coroanei britanice.

până când, la un moment dat, nu se mai întoarce.

prilej cu care - așa cum ne-a obișnuit în fiecare roman - javier marías să adune în jurul vieții celor doi protagoniști, soț și soție, povești, gânduri, idei - multe multe cuvinte, într-un stil curgător, frumos și inteligent - de mai mare dragul.

cartea nu este despre vorbe, despre abundența de vorbe - cum era în trilogia chipul tău mâine (care rămâne capodopera lui marías) - ci despre secrete și tăceri. pentru că nu poate vorbi despre experiența sa de spionaj, viața lui nu poate fi povestită - de aceea rămâne atârnată în neant, ea există și așteaptă. acesta va fi blestemul lui și al căsniciei lui - tăcerea.

este de fapt, ceea ce m-a impresionat la această carte: că este despre tăcerea secretelor care nu pot fi spuse, împărtășite - și despre efectele acestei tăceri care se învârt din mintea scriitorului în jurul minții cititorului, pe 542 de pagini - cu savoare și uimire.

romanul acesta nu este cel mai bun al autorului - cum este trilogia chipul tău mâine - însă rămâne o bijuterie și o reușită romanescă. deși avem doi povestitori - naratorul și berta isla - vocea este aceeași de-a lungul întregului roman și este numai găselnița autorului de a mai schimba ritmul și perspectiva. mai aduce și personaje din romanele anterioare, peter wheeler din romanul oxfordului, bertram tupra din trilogia chipul tău, mâine, obsesii livrești cum este cea despre colonelul chabert de balzac regăsită și în îndrăgostirile - totul pentru a-și construi mai bine edificiul creator.

o altă impresie la bogdan-alaxandru stănescu și laura câlțea.

despre alte romane ale lui javier marías am mai scris aici:

1. inimă atât de albă
2. mâine, în bătălie să te gândești la mine
3. bărbatul sentimental
4. îndrăgostirile
5. romanul oxfordului 
6. trilogia chipul tău, mâine: 1. febră și lance, 2. dans și vis, 3.venin și umbră și adio. 

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Dragos Butuzea (@dragos_butuzea) pe Mar 13, 2020 la 1:06 PDT

cum se face o carte?

de la tipografia care tipărește colecția 'pléiade':

și cum anume se leagă cartea manual, la legătorie:

„poveste despre două orașe“ de charles dickens

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Dragos Butuzea (@dragos_butuzea) pe Feb 8, 2020 la 4:24 PST

1. interesant mi s-a părut că, deși dickens s-a străduit - cel puțin la început - să adauge pepite ironice; deși s-a străduit să țină acțiunea în suspans, primele două părți curg destul de greoi:

• un doctor cu mințile rătăcite stă la bastilia ani buni, dar nu știm de ce 
• un tânăr francez ascunde un secret, după ce scapă de o condamnare ca trădător la londra
• o franțuzoaică sucește mințile a trei bărbați

2. mi-a plăcut că însăși gloata - în romanul de față - este personaj: cea engleză care așteaptă cu sufletul la gură o condamnare la moarte și mai ales cea franceză pentru care ghilotinările și căsăpirile în stradă devin din spectacol o rutină plictisitoare

3. m-a pus pe gânduri partea a treia - cea cu revoluția franceză - în care dickens reușește să facă o imagine (e-adevărat, ficțională) a haosului și a domniei sângelui. cât de fragilă e viața unui om într-o revoluție, la fel ca în război - cum idealurile ascund instincte sălbatice. IAR AICI DICKENS S-A DOVEDIT BUN.

ps. multe fragmente din partea a treia lipsesc traduse, fiind deseori prezent semnul [...]. am bănuit că sunt pasaje cenzurate de comuniști și poate ar trebui reluate...

charles dickens, poveste despre două orașe (a tale of two cities), editura art, bucurești, 2018, traducere de antoaneta ralian, 490 pagini legate, coperta de alexandru daș

„fracturi“ de mihail victus

mihail victus

fracturi

editura vremea, bucurești, 2019

176 pag broșate

coperta: mihail victus

pentru că mi-am propus să mai culeg uneori și câteva romane scrise de autori români, am început cu un autor tânăr, care-a debutat anul trecut la editura vremea, la a cărei lansare am și participat.

un om își scrie într-o cameră de hotel o tragedie la care a participat: un alt om a avut un accident din cauza lui, așa că e un prilej de a scrie un raport despre stările lui sufletești. (mai există și o relație bolnăvicioas cu două femei).

1. e un roman scris foarte bine, frazele curg unele din altele, nici o piedică în lectură, poate fi citit fără oprire - ceea ce este un semn al unui scriitor plin de talent. 
2. pe mine m-a dus la însemnări din subterană, povestirea lui dostoievski, doar că omul din subterană de aici este un om de suprafață, un om de marketing, de succes;
3. mi-a plăcut exagerarea de către personajul însuși a „păcatelor“ sale - o vanitate foarte mare și supunerea față de regulile societății amorale în care trăim - ceea ce m-a făcut pe mine, ca cititor, să nu-l judec prea tare, până când, închizând cartea, să realizez că tocmai acestea vor fi fost păcatele noastre, ale tuturor - cele mici, de nesesizat, pe care tindem să le trecem cu vederea.
4. nu mi-a plăcut titlul cărții, total neatractiv pentru mine.

gaudeamus 2019

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Dragos Butuzea (@dragos_butuzea) pe Nov 23, 2019 la 3:45 PST

„sfârșitul lui eddy bellegueule“ de édouard louis

raport asupra violenței

Vezi această postare pe Instagram

eddy belleguelle („mutră frumoasă“) este primul nume al autorului francez, la care a renunțat - cum a renunțat și la satul din picardia - din nordul franței - în care a copilărit; copilărie pe care o descrie în acest roman.

1. e un roman al violenței (de altfel, al doilea roman al autorului, și el tradus la noi, se intitulează o istorie a violenței), în care aceasta nu e doar fizică - copilul o încasează aproape zilnic de la doi colegi - ci și verbală - a injuriilor din vecini și de la școală - ba chiar o violență educațională - mai ales din tatăl grobian și indiferent.

2. m-au uimit cel mai mult nu atât tendințele sociale - costi rogozanu ar spune că e un roman de stânga - cât m-a uimit sărăcia în care se zbăteau în anii '90 familiile de acolo. de pildă, familia lui cu 7 membri câștiga 700 de euro lunar. 

de asemenea, uimitor că nu-și puteau permite telefon (ce să mai zic de calculator!), copilul eddy trebuind să meargă la cabina telefonică.

3. impresionează mult lupta personajului - un băiețel până la urmă, un cosette de secol 21 - care nu înțelege de ce felul cum arată - un slăbănog efeminat - nu e acceptat de către cei din jur (nici chiar de părinți) și că i se cere să fie altcumva. o tiranie a celorlalți care-l bombardează din toate părțile și-i  fac viața un infern (nu-i așa, l'infer c'est les austres?).
aceasta pe fundalul poveștilor locale despre vecini, rude sau propria familie.

un roman pe care l-am citit pe nerăsuflate, scris cu claritate și tradus foarte bine de alexandru matei.
un (alt) bun exercițiu de sublimare în literatură.

édouard louis, sfârșitul lui eddy bellegueule (en finir avec eddy bellegueule), editura litera, bucurești, 2018, traducere de alexandru matei, 224 pagini broșate, coperta de flori zahiu