sunt fanul amuzat al unui puşti

m-am distrat tare mult cu acest roman care face furori cică nu numai printre copiii americani, dar şi printre cei români -  la noi, a ajuns la al patrulea volum. eu l-am luat cadou pe primul - evident, pentru un puşti - şi l-am citit dintr-o suflare. chit că multe chestii de-acolo - popularitatea, halloween, "economie domestică" (sic!) - sunt specifice sistemului american.

dar m-am amuzat teribil cu vocabularul cool al personajului - a freca menta, fraier, a se tira (sau ceva gen). şi cu întâmplările amuzante prin care trece - cu fratele lui tut ce-şi face formaţie rock (skutek plyn), cu colegii lui fraieri, cu pătrăţelele de muşchi pe care vrea să şi le facă pe burtă.

iată care sunt întrebările ce trebuie puse unui puber prins cu reviste cu femei:

• faptul că revista asta îţi aparţine te-a făcut un om mai bun?
• te-a făcut mai popular la şcoală?
• ce simţi acum faţă de deţinerea unei astfel de reviste? (îmi este ruşine.)
• ai ceva de spus femeilor despre deţinerea unei reviste atât de jignitoare? (îmi pare rău femeilor.) (p.42)

dar vă las şi pe voi să v-amuzaţi cu leapşa brânzei.
ai-iaia, mamăă! :)

jeff kinney, jurnalul unui puşti (diary of a wimpy kid), editura arthur, bucureşti, 2010, 218 pagini, traducere de andra matzal

bastilia, o nouă librărie în bucureşti

am descoperit un nou concept de librărie, unul plin de lumină şi spaţiu. este vorba despre librăria bastilia, în piaţa romană nr.5, pe partea cu ase-ul, într-o vilă ce dă în fostul bulevard ana ipătescu.

librăria are 2 etaje, dar punctul forte este cafeneaua de la mansardă, al nouălea cer, cu desenele murale ale lui ion barbu. e foarte fain, are şi cameră pentru fumat!

per ansamblu, mie mi-a plăcut tare mult librăria, unde am găsit chiar şi cărţi editate mai demult.
pozele sunt luate de pe metropotam de aici.

o carte sinceră despre români

când aveam televizor, vedeam tot felul de părerişti – intitulaţi pompos analişti sau lideri de opinie – care se pronunţau despre cum sunt românii. eu însumi spun că „noi, românii facem şi dregem”. iată însă o carte care ce are la bază o cercetare ştiinţifică – bazată pe perspectiva a 1132 de români din toată ţara. ei vorbesc despre caracteristicile culturale ale lor înşile şi ale celorlalţi.

cartea are 2 mari merite:

1. este prima carte serioasă de la noi, bazată pe o cercetare ştiinţifică, despre cultura românească şi despre impactul ei practic în viaţa de zi cu zi actuală – personală şi socială.

2. propune câteva soluţii vizavi de caracteristicile cu impact pozitiv (cum să le potenţăm) şi a celor cu impact negativ (cum să le minimalizăm).

evident, există şi lucruri care nu mi-au plăcut, de pildă stilul destul de greoi care, poate din dorinţa autorului de a fi exact, împiedică uneori fluenţa lecturii. de asemenea, dacă accept că, dintr-un anumit punct de vedere, în românia este matriarhat, am o problemă cu ceea ce sunt considerate ca aspiraţii ale românilor. nu văd deloc perfecţionismul ca pe lucru la care românii aspiră. sau integritatea, cum se va vedea şi în citatul de mai jos. iar colaborarea este pentru români o aspiraţie? aşa o să rămână, doar aspiraţie!

câteva idei de interes care mi-au plăcut, şi care, după mine, constituie sarea şi piperul cărţii:

- românii se consideră mai inteligenţi decât se consideră oamenii din sua sau europa de vest;

- românii cred despre ceilalţi că cel mai mult îşi doresc să fie şefi;

- românii aspiră cel mai mult să se comporte civilizat şi să fie deschişi spre învăţare;

- bărbaţii români se consideră mai inteligenţi decât femeile; femeile, mai pesimiste decât bărbaţii şi mai integre;

- românii cu studii superioare se văd mai inteligenţi şi mai dornici să fie şefi; cei cu studii medii se văd mai resemnaţi;

- românii din moldova se cred mai integri şi mai loiali, cei din valahia se cred mai liberi şi mai independenţi, iar cei din transilvania se cred mai deştepţi şi vor mai mult să fie şefi;

- românii au tendinţa de a fi critici cu ceilalţi (centraţi pe negativ şi orientaţi spre trecut), de a-i considera pe ceilalţi responsabili de aspectele negative ale românilor).

„să recunoaştem în cele din urmă că succesul oamenilor se bazează pe orice altceva, dar mai puţin pe integritate. cu alte cuvinte, integritatea este astăzi o piatră de moară.

putem afirma că minoritatea cea mai persecutată din românia în prezent este aceea a oamenilor cinstiţi, corecţi, integri. ne face plăcere să ne declarăm mai buni decât ceilalţi, să fim recunoscuţi ca fiind oneşti, ca fiind indivizi care nu urmăresc obţinerea de interese materiale exclusiv în interes personal... ne place să facem avere, chiar dacă această activitate presupune să înşelăm puţin, să minţim puţin şi să ascundem un pic de «adevăr », dacă interesul ne-o cere. Înţelepciunea românească ne aduce aminte că «adevărul umblă cu capul spart »“. (pp.146-147)

una peste alta, cartea asta mi se pare o bună bază pe care se poate construi; de la proiecte politice până la proiecte personale. este de fapt o oglindă a românului de secol XXI, care ne arată aşa cum suntem. şi nu putem sta tot timpul în faţa oglinzii, trebuie şi să facem ceva. ce?

dorin bodea, românii, un viitor previzibil?, editura result, bucureşti, 2011, 280 de pagini

coperta de octavian stângaciu

cartea va fi lansată miercuri, 7 decembrie, la howard-johnson, şi vă puteţi înscrie aici.

ne vedem mâine la gaudeamus

întrucât cred că un târg de carte e mai degrabă prilej de întâlnire a iubitorilor de cărţi decât loc de negustorie cu acestea, ne putem întâlni mâine, de la 13:00 până la 19:00. de la 15:00 pe la polirom, de la 17:00 la dezbaterea booktopia. o să fie aglomeraţie, dar ne găsim noi!

sau puteţi sta acasă (sau oriunde), cu o carte în mână. spor!

succesul în business înseamnă muncă, nu publicitate

 

sunt uimit pe zi ce trece. 

în condiţiile CRIZEI, mulţi tineri continuă să spere că pot face bani cu MUNCĂ puţină.

• sunt uimit cum mulţi tineri studenţi / masteranzi încă mai ascultă cu gura căscată conferinţele "antreprenorilor" îmbogăţiţi într-o perioadă dubioasă a economiei româneşti şi care acum, dacă li se propune un business onest pe termen lung, caută doar să facă speculă şi să nu-şi asume nici un risc (vezi şi emisiunea "arena leilor"). 
• sunt uimit cum sunt promovaţi ca modele oameni de afaceri care s-au îmbogăţit în câţiva ani doar prin afaceri cu statul.
• sunt uimit cum mulţi tineri studenţi / masteranzi sunt convinşi că pot ajunge cineva doar creându-şi o imagine, fără a crea pe undeva vreo valoare - materială sau spirituală.
• sunt uimit cum mulţi directori de firme încă alocă bugete pentru marketing (fără vreun return of investment), dar nu investesc în oamenii care le fac vânzările şi le aduc supravieţuirea. 
• sunt uimit cum nici 10% dintre candidaţii pe care îi văd la interviuri nu au un plan de carieră.
• sunt uimit cum mai toată lumea vede online-ul (social media) şi it-ul ca unicul mijloc de succes rapid şi sigur - antreprenorii de la conferinţe sunt cei cu afaceri din online, şi nicidecum vreun buticar care se chinuie să-şi asigure supravieţuirea cu o bancă, o farmacie şi o sală de pariuri împrejur. (un relevant articol a scris subiectiv.ro)

mai NIMENI nu se mai gândeşte la o carieră clădită pe muncă multă, pe un plan riguros, pas cu pas, către un rezultat plin de satisfacţii. nici o criză nu-ţi poate lua rezultatele. şi nici experienţa. 

imaginea şi câştigul rapid şi simplu, bazat pe conjuncturi, pleacă la fel de repede precum vin.

ps - despre aparenţe şi spoială aici.

☺☺☺ David Lodge – Muzeul Britanic s-a dărâmat

un guest post de micawber

Am citit şi eu, intrând în rând cu lumea bună, romanul lui David Lodge Muzeul Britanic s-a dărâmat (Polirom 2003). Tocmai mă pregăteam să încep o postare tradiţională, cu cap, coadă şi cuprins. În ea aş fi scris despre acţiunea cărţii, care se desfăşoară la Londra pe durata unei singure zile şi urmăreşte acţiunile, traseele, întâlnirile şi conversaţiile unui personaj de zici că a-nviat Joyce şi scrie despre patriarhalii ani 1960. Bineînţeles că aş fi zăbovit preţ de un paragraf, (dar mai bine două), asupra eroului principal, Adam Appleby, un tânăr de 25 de ani, catolic practicant, tată a trei copii, obsedat de controlul sarcinilor în conformitate cu dogma bisericii şi înspăimântat la gândul că Barbara, soţia lui, ar putea să i-l toarne şi pe al patrulea. Aş fi povestit şi despre cum lucrează Adam la interminabila lui teză de doctorat despre structura propoziţiilor dezvoltate în trei romane englezeşti moderne şi cum merge el în fiecare zi (deci şi în ziua despre care e vorba în carte) la British Museum pentru a aduna material.

Probabil n-aş fi uitat să pomenesc că romanul poate fi încadrat în specia destul de bine reprezentată a satirelor lumii academice literare, un univers mic în care ego-urile dilatate ale profesorilor şi criticilor oficiali luptă pentru fiecare inch pătrat de Lebensraum. Sau să scriu despre „nevrozele cărturăreşti” (după formularea memorabilă a lui Camel, alt doctorand fără perspectiva de a-şi finaliza lucrarea). N-aş fi scăpat nici cascada de întâmplări tragicomice prin care trece Adam şi aş fi pomenit negreşit despre episoade precum purtatul unor chiloţi femeieşti în lipsa lenjeriei bărbăteşti curate sau (asta n-aş fi uitat precis) despre scena burlescă cu falsa alarmă de incendiu la muzeu. şi, desigur, le-aş fi povestit celor care ar fi citit până acolo despre aventura lui Adam cu manuscrisele lui Ebgert Merrymarsh, un obscur eseist catolic desigur inexistent în realitate, cu care Adam speră să dea lovitura.

Aş fi încheiat povestind cum se termină cartea, cu micul noroc care dă peste Adam atunci când Bernie, un american excentric şi bogat, îi oferă o slujbă de achizitor de manuscrise şi – finis coronat opus – cu uşurarea că Barbarei i-a venit în cele din urmă ciclul menstrual. În fine, după ce aş fi lăudat virtuţile comice ale scrierii, m-aş fi plâns poate că epilogul romanului (o secţiune scrisă din perspectiva aceleiaşi Barbara) e mai slăbuţ decât restul.

M-am hotărât să renunţ la toate acestea şi să scriu numai despre traducerea românească a titlului (versiunea îi aparţine lui Radu Pavel Gheo). În engleză cărţii îi zice The British Museum Is Falling Down. Trec aici peste întrebarea dacă n-ar fi fost poate mai bine să se lase British Museum. Poate totuşi nu. Problema e alta. Titlul aminteşte izbitor de cel al cântecelului London Bridge Is Falling Down. Asemănarea e ceva mai mult decât întâmplătoare, căci în carte ni se spune că Bernie, binefăcătorul lui Adam, venise de fapt la Londra cu scopul de a cumpăra ditamai muzeul şi de a-l transporta în Colorado, în scopul înzestrării unui colegiu local. Ei şi? Păi dacă British Museum a rămas până la urmă la locul lui (chiar şi în roman), London Bridge a fost demolat şi cărat bucată cu bucată în America, unde a fost reconstruit la lacul Havasu în Arizona (actualul pod a fost construit acum vreo 40 de ani în locul celui vechi). Aşadar ar trebui să traducem The British Museum Is Falling Down după acelaşi calapod cu London Bridge Is Falling Down. Dar cum îl traducem pe ăsta? Ca să facem un pas înainte ar trebui să ştim despre cântecul englezesc că el face parte dintr-o familie mai numeroasă de asemenea creaţii (vezi aici), în aparenţă destinate copiilor, dar cu sensuri subiacente posibil mai adânci, sondabile prin metode hermeneutice. Ceea ce ne interesează este faptul că avem şi noi, în română, un cântec din familia asta. Aţi ghicit, e Podul de piatră s-a dărâmat. S-a dărâmat, aşadar. Traducătorul a nimerit-o, compensând astfel câteva chifle pe care le-a comis pe parcursul romanului propriu-zis.


n.b. ☺☺☺ =  cumpăr-o dacă chiar te dau banii afară din casă şi citeşte-o dacă chiar ai timp.

noi ediţii proust

 

după ce m-am bucurat acum câţiva ani de reeditarea ciclului în căutarea timpului pierdut - mai întâi cartonate, apoi broşate, în casetă - la editura leda, ocazie cu care iată, cititorul român îl avea din nou la dispoziţie pe proust, m-am întristat descoperind că traducerea era una veche, a lui radu şi eugeniei cioculescu, şi nu cea a irinei mavrodin, încheiată în 2000 la editura univers şi sărbătorită - nu doar în românia - ca o mare reuşită literară.

în 2009, în colecţia cotidianul, vasile savin face o nouă traducere a lui swann şi ediţia mavrodin/proust pare uitată în biblioteci şi anticariate, deşi traducătoarea mai traduce la rao, anul trecut, carnetele proustine.

• dar recent, editura fundaţia naţională pentru literatură şi artă, sub egida academiei române, scoate o ediţie de lux, în casetă de trei tomuri, a acestei traduceri de excepţie. tomurile sunt stil pléiade, în spiritul ediţiilor critice de autori români din anii 2000. cu toate acestea, din nefericire, în afara postfeţei lui eugen simion, care ţine să-şi lege numele de orice, ediţia este copy-paste a ediţiei univers din 1987 - 2000. de pildă, sursa volumului unu rămâne ediţia clarac-ferré, şi nu j-y. tadié, notele şi prefeţele trebuie căutate nu la finalului tomului, ci greoi, pe la mijloc. nu mai spun de greşelile de redactare. ceea ce mi se pare un lucru cam de mântuială.

• dar şi editura art pune la dispoziţia cititorilor aceeaşi traducere reuşită, deocamdată primul volum (la 30 de lei) şi nu ştim dacă va fi continuată. dar pare o carte frumoasă, cartonată, specifică colecţiei clasic.

mă bucur că, în sfârşit, ne putem bucura iar de o realizare - cum puţine avem - traducerea ciclului proustian de un singur traducător, profesionist într-ale culturii, doamna Irina Mavrodin (un interviu cu ea aici).

 vechile traduceri:

1. radu şi eugenia cioculescu (bpt, 1968-1977);

2. vladimir streinu, doar swann (editura pentru literatură universală, 1968);

3. irina mavrodin (editura univers, 1987-2000) .

Concurs!

iată 3 cărţi premiate, ce vor debuta la târgul de carte gaudeamus:

dacă vă fac cu ochiul şi le doriţi, participaţi la concursul următor:

• în ce revistă a debutat cu poezie eugen ionescu?

răspunsurile vor fi la comentariile acestui post, vor fi premiate primele două răspunsuri corecte.
aceste cărţi au fost premiate de radu paraschivescu, paul cernat şi liviu papadima, în cadrul celei de a patra ediţie a concursului de debut literar unicredit ţiriac bank şi bibliofagia. 

câştigătorii vor fi invitaţi să-şi ridice pachetul chiar la lansarea de la gaudeamus - vineri, 25 noiembrie, de la ora 15.00, stand humanitas - unde vor primi autograf. dacă nu pot ajunge, vor primi cărţile prin curier.  

stepa lui cehov

când am citit-o prima oară - la 19 ani, apucându-mă de integrala cehov - stepa mi s-a părut plictisitoare. erau nişte întâmplări ale unui puşti, care, în drumul său spre şcoala depărtată, trece prin stepă şi ia aminte de ce-i în jur.

însă acum, când peste mine au trecut ceva ani - am depăşit, de pildă, vârsta la care cehov a scris-o, adică 28 de ani - nu ştiu de ce mi-a plăcut atât. toată. poate pentru că am citit-o în spital, păzind-o pe mama. poate pentru că sunt ochii unui copil cei care văd stepa. poate că e o curiozitate nestăvilită şi inocenţă multă. poate pentru că nuvela e autobiografică (printre puţinele). 

şi nu am chef să scriu aici despre reuşitele tehnice ale nuvelei, analizate de criticii literari ai vremii - trecute sau prezente - ci vreau să copiez doar aici un fragment care, pe scaunul de spital, mi-a pătruns ca o săgeată în inimă, descoperindu-mi, prin impresiile copilului egoruşka, o intuiţie fundamentală, teama noastră faţă de întinderea lumii. 

totul i se părea sălbatic şi înspăimântător: şi oamenii aceia, şi umbrele din jurul focului, şi baloturile negre, şi fulgerele ce scăpărau întruna în depărtare. era îngrozit şi, în deznădejdea lui, se întreba prin ce întâmplare nimerise pe locurile acestea necunoscute, în mijlocul unor mujici aşa de răi. pe unde or fi acum unchiul, părintele hristofor şi deniska? de ce întârzie atâta? nu cumva or fi uitat de el? gândul că l-au uitat şi l-au lăsat în voia soartei îl înfioră, şi-l cuprinse o spaimă atât de cumplită, încât de câteva ori îi veni să sară din căruţă şi s-o ia la goană îndărăt, acasă. li nu se răzgândi decât când ăşi aduse aminte de crucile înnegrite şi triste pe lângă care trebuia să treacă, şi de fulgerele care scăpărau în depărtare... nu se simţea mai uşurat decât atunci când striga în şoaptă: "mamă, mamă!..." (p.311)

mă gândesc că acesta e rostul artei - să-l ajute pe celălalt în "interpretarea" lumii prin sensibilitate. că aceasta ar trebui să fie proba de foc a unei adevărate capodopere.

anton pavlovici cehov, stepa, în opere, vol. 4 (criză de nervi, stepa, o poveste banală şi alte povestiri) (Полное собрание сочинений), editura univers, 1995, p. 135-141, traducere de otilia cazimir şi nicolae guma

nuvela poate fi găsită în antologia de aici.

ilustraţiile aparţin unei ediţii ruseşti, de aici şi aici.

adio, comunism (sau nu)

astă seară, la tvr 1 - pentru cine are televizor, eu nu - începe la 10:10 seara un serial documentar fain, adio tovarăşi!, al cărui prim episod l-am văzut - în premieră mondială! - la cinema eforie luni. filmul tratează perioada din 1975-1991 din toate ţările foste comuniste, printre care şi românia şi este coproducţie europeană. 

este un film excelent, din punct de vedere al unui tânăr occidental, care, deşi urmaş al generaţiilor care au trăit comunismul, nu ştie prea multe despre acea perioadă de "împliniri măreţe".

ce mi-a plăcut au fost mărturiile unor oameni obişnuiţi ascunşi după cortina de fier, cu poveştile lor care mai de care. 

ce nu mi-a plăcut e tocmai relativismul realizatorilor, care mizează pe "faţa umană" a comunismului, şi mai puţin pe aspectele malefice ale orânduirii. astfel, ne-am putea gândi - cum au făcut doi tineri după proiecţia filmului - că ceea ce au văzut nu reprezintă comunismul, ci totalitarismul. comunismul este în fond ceva bun. ceea ce m-a cutremurat.

ps. filmul beneficiază şi o platformă complementară, http://romania.farewellcomrades.com/, cu informaţii mai multe şi mai variate. funcţionează mai lent, însă.

scriitori vecini, deci buni

pentru cine s-a săturat de literatura din limba engleză, 

la editura cartier, apar, în colecţia biblioteca deschisă coordonată de vasile ernu, 3 scriitori vecini: rusul zahar prilepin (romanul sankea), bulgarul gheorghi gospodinov (romanul un roman natural) şi georgianul zaza burciuladze (povestirile kafka instant).  

că tot vine gaudeamusu'!

librărie, never let you go!

dacă biblioteca este locul de odihnă al cărţilor, librăria este locul lor de joacă. este locul unde cărţile ies în lume şi-şi aşteaptă părinţii adoptivi, la fel ca pruncii dintr-o maternitate. stau aşezate cuminţi pe rafturi şi ţipă în linişte cu glasul culorilor de pe coperte. dar ca să le vezi, trebuie aşezate bine. altfel se rătăcesc şi se pierd. şi poate mor.

amintirile mele despre librărese ţin de oamenii ei: de la tovarăşele cu coc, nevoite să vândă cărţile pe sub mână pentru un kil de carne sau - în cel mai bun caz - să vândă shōgun-ul la pachet cu tezele congresului lui ceauşescu. şi mi-aduc aminte de o librăreasă grasă - my first milf/cougar - care, la ieşirea din cea mai mare librărie din constanţa, îmi pipăia pervers cu degete grăsune trupul de licean, sub pretextul căutării cărţilor ascunse pe sub haine. în prezent, moravurile s-au îndulcit...
continuarea postului îl găsiţi pe bookmag aici.

3 lansări azi

1. jean lorin sterian - antume, editura herg benet, ora 19.00, the floor club & culture (fostul lucky 13), str. şelari 9-11 (curtea sticlarilor);

2. edmond baudoin & mircea cărtărescu - travesti (roman grafic), editura humanitas şi jumătatea plină, ora 18:00, la galeria foto anexa a muzeului national de artă contemporană (salonul european de bandă desenată) calea moşilor nr. 62-68.

3. bianca burţa-cernat - fotografie de grup cu scriitoare uitate. proză feminina interbelica, editura cartea românescă, ora 18.00, la libraria dalles din bucureşti. 

la judecătoria cornetu domneşte neprofesionalismul şi ignorarea legii

împreună cu trei prieteni am purces să înfiinţăm o asociaţie nonguvernamentală, şi cum am găsit un sediu la unul dintre noi acasă, a trebuit să depunem dosarul la judecătoria cornetu.

ce spune legea?

conform ordonanţei 26/2000 care stabileşte cadrul general de înfiinţare a asociaţiilor, termenul de la depunerea cererii de înscriere şi a documentelor de înfiinţare până la cel în care judecătorul verifică şi dispune, prin încheiere, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, este de 3 zile (art.8, alin.2).

ce spune judecătoria cornetu?

în data de 20 septembrie, am mers deci la arhiva judecătoriei cornetu. ca să aflu de la o domnişoară salariată, că pentru asociaţii, singura zi de depunere a documentelor este joia. 

cine a stabilit asta? 

cum este înştiinţat contribuabilul? pe site nu se aminteşte.

cine plăteşte drumul (9 lei) şi timpul (2 ore dus-întors de la unirii) pentru această amânare? 

totul în sarcina mea, a contribuabilului.

am revenit în data de joi, 22 septembrie, unde dosarul a fost acceptat, urmând ca judecătorul delegat să se pronunţe în şedinţă publică, în data de 13.10.2011, ora 12:00. deci 15 zile lucrătoare şi 20 clendaristice, a dispus judecătoria cornetu, şi cum a dispus legea sus-menţionată.

cum se aplică legea la cornetu?

în data de 13 octombrie, la ora 12:00, sala de şedinţă a completului "persoane juridice" era goală iar gardianul ne păzea fără să ştie ce se întâmplă. orarul dosarelor pe rol nu era afişat, ci unul vechi, de cu 2 zile în urmă. "este stricat sistemul", am fost înştiinţaţi.

după o oră şi ceva, la ora 13:10 am fost introduşi în sală. unde am aşteptat-o un sfert de oră pe doamna judecătoare CONSTANTINA BUŞU, care şi-a făcut apariţia şi a început să răsfoiască şi să citească acolo, pe loc, dosarele. când mi-a venit rândul, mi-a pus 2 întrebări şi,m în ceea ce mă priveşte, totul a durat maxim 3 minute. la 14:10 am părăsit judecătoria.

rezultatul? 

l-am văzut adineauri, pe net, în sistemul informatic al ministerului. sub numărul dosarului nostru de înfiinţare a asociaţiei "ecoethics", stă încheierea privind asociaţia "harry tennis club". iată:

concluzie

din impozitul meu pe salariu sunt plătiţi atât doamna de la arhivă care m-a rechemat cu incompetenţă în altă zi, cât şi doamna judecător CONSTANTINA BUŞU, plătită, conform grilei de salarizare a personalului plătit din fonduri publice cu un salariu între 6300 şi 8700 de lei lunar. nu contest competenţa doamnei judecătoare - deşi după portalul de mai sus al colegilor ei, e zero -, ci lipsa de bun simţ şi profesionalism faţă de petenţii care o plătesc legal, dar o aşteaptă ore pe holuri şi în săli să-şi facă treaba. 

ştiu că există un număr mare de dosare, ştiu că există stres şi frustrări.

însă un comportament de bun simţ, prezentări de scuze şi puţină condescendenţă înseamnă lucrul cu publicul. dacă nu le place să lucreze cu publicul, sau sunt nemulţumiţi de condiţiile de muncă, să se afunde într-un birou şi să nu dea ochii cu noi. sau să-şi caute alt job.

ţine nu de profesionalism, ci de un minim bun simţ uman. 

în mediul privat unde activez, astfel de comportamente sunt sancţionate cu concedierea.

p.s. nu mai spun despre judecătoarea - tot de la corentu - prinsă în flagrant de luare de mită în mai a.c.

scrie pe blogul tău despre o carte de aventuri

BookMag încurajează în continuare creativitatea literară a bloggerilor şi îi premiază pe cei mai buni!

după cele două săptămâni de cronici pentru cărţi de dragoste, a venit acum rândul cărţii de aventuri! aşadar, dacă ţi-a plăcut o carte de aventuri, scrie despre ea pe blogul tău (sau pe al unui amic)! cea mai bună impresie de lectură va fi postată pe BookMag şi va fi premiată cu cărţi la alegere în valoare de 200 de lei!

regulile concursului nostru sunt următoarele: a) scrieţi recenzia pe blogul vostru, având grijă să precizaţi undeva că este participantă la concursul nostru, b) înscrieţi BookMag în blogroll, c) postaţi linkul recenziei voastre în secţiunea de comentarii a anunţului de concurs de AICI.

concursul este valabil în perioada 7 noiembrie – 18 noiembrie, iar câştigătorul va fi anunţat pe data de 21.11. recenzia câştigătoare va apărea pe BookMag în ziua anunţului. materialele voastre vor fi jurizate de virginia costeschi (director editorial BookMag & elefant.ro), alexandra rusu (publisher booktopia) şi dragoş c. butuzea (blogger chestii livreşti).

chiar dacă nu câştigaţi de la prima participare, cititorii blogului vostru vor câştiga din experienţa voastră de cititor!

ps. primul câştigător al concursului trecut este cătălin cândea, pentru impresia de aici.