muñoz

VENTANA

Para sentir
la tormenta
la furia y el relámpago no abro la ventana.

Abro tu vestido.

Y entro
en el mundo atónito.

En ti está la residencia
de mi Sol creciente.

Campana de pétalos
para el oido de mi sueño.

_______________________
FEREASTRĂ

Pentru a simţi
furtuna
mânia şi fulgerul
nu deschid fereastra.

Îţi deschid rochia.

Şi intru
în lume uimit.

În tine este reşedinţa
Soarelui meu crescând.

Clopot de petale
pentru auzul visului meu.

apariţii viitoare care-mi fac cu ochiul

h-r patapievici - ultimul culianu, humanitas (lansare azi, la kretzulescu, la 5 şi n-ajung)
liiceanu - întâlnire cu un om necunoscut, humanitas
thomas pynchon - curcubeul gravitaţiei, polirom (aliluia!)
peixoto - cimitirul de piane, polirom
ioana bradea - scotch, polirom (oare să fie altceva decât băgău?)
allen ginsberg - howl si alte poeme, polirom, antologie de poezie
antoine compagnon, donald morrison - ce mai rămâne din cultura franceză? preocuparea pentru grandoare, art

domnului Cărtărescu, cu admiraţie

acum, c-am terminat ultimul dumneavoastră volum în care spuneţi că la noi, la români, nu se cultivă admiraţia, vă contrazic riscând să vă spun că aveţi în mine un admirator, pe care l-au bucurat în studenţie paginile din travesti cu care-am făcut cunoştinţă, l-au în-cântat paginile visului (nostalgiei), l-au chinuit dar şi fermecat deopotrivă paginile orbitorului, l-au dezamăgit cele câteva pagini din de ce iubim femeile, l-au frustrat paginile necitite ale poeziilor şi, dar nu în cele din urmă, l-au amuzat al naibii alaltăseară paginile acestui volum nou apărut.

şi chiar dacă vi se va reproşa că acesta e un volum minor, comercial, în spiritul lui de ce iubim..., că va fi comparat negativ cu orbitorul sau levantul ("iar s-a prostit cărtărescu"), va rămâne plăcerea cititorilor neştiuţi, printre care mă număr. iar fata aceea coşoasă care cere un autograf în ultima povestire de aici şi care vă citeşte volumele cu acribie şi pasiune face cât toţi confraţii literari care vă invidiază succesul, cum spuneţi.

mărturisesc că citisem ceva fragmente de-aici în şapte seri, despre cirikure-cirikure, despre ucigaşa de copii, dar m-am distrat cu lecturile noi, cu ass market, cu pleşu ca pitic din albă-ca-zăpada şi nu-mi mai aduc aminte însă pot spune că e lucru mare să scrii bine, de/pentru plăcerea celorlaţi.

unora le-a plăcut volumaşul pentru care s-a bârfit c-aţi primit o căruţă de bani, altora poate imposibila trilogie, alţii v-au savurat poeziile, dar cei mai mulţi ar trebui să citească această carte, poate nu cea mai reuşită, dar sinceră, poate şi decât jurnalul.

iar după ce aseară v-am ascultat în club control, pot spune c-am mai aflat ceva, că vă plac ca şi mie poeţii proust, kafka şi musil, că pe locul 1 e divina comedie pe care n-am terminat-o niciodată, că sunteţi un timid şi vă place să spuneţi poante - ca şi-n acest volum - că v-aţi construit un trecut ficţional - deci nu mai puţin adevărat - în orbitor, că lucraţi la un roman istoric etc.

îmi voi asuma această slăbiciune, admiraţia faţă de un scriitor român viu, iar acum, c-am terminat, sunt curios câţi mă vor scoate din blogrol sau câţi vor concluziona că am devenit un blogăr nefrecventabil. doar suntem în românia, nu-i aşa?

mircea cărtărescu, frumoasele străine, editura humanitas, bucureşti, 2010, 298 pag
coperta de angela rotaru, cu ilustraţia de franklin mcmahon


au scris chiar despre carte capricornk şi dan.

cafeneaua critică la club control

mircea cărtărescu – poet şi/sau prozator?
azi, orele 18.30-21.00

primăvara cu don quijote (5)

ocârmuirea lui sancho

cum spuneam într-un post anterior, mi se pare deloc funny, ci tragică bătaia de joc la care sunt supuşi cei doi prieteni, don quijote şi sancho panza de către cei ce-i găzduiesc la un moment dat - un duce şi o ducesă. în rândul acestor farse, intră şi ocârmuirea promisă lui sancho de către quijote, numai că ostrovul e aici un sat amărât.

mi-aduc aminte că în 1001 de nopţi un sultan ia un cerşetor beat ce seamănă cu el şi-l pune în locul lui. deştepţi, supuşii îi omoară pe sultan şi rămân cu cel fals, cerşetorul care se dovedeşte un sultan mai bun şi mai înţelept. se pare că orientalii celor 1001 de nopţi foloseau glumele constructiv, pe când occidentalii văd numai distracţia. surprinzător, sancho se dovedeşte cu cârmuitor înţelept, cât e el de cioban, rezolvă toate "testele", dar scenariul trebuie să curgă, iar toată "gloria" se sfârşeşte după 7 zile cu un alt renghi, anume o mamă de bătaie administrată lui sancho de către lachei. ceea ce îl hotărăşte să plece:

mai bucuros sunt să mă lungesc la umbra unui gorun vara şi să mă-nfăşor în cojocelul meu din piei de oaie iarna şi să ştiu că-s slobod decât, apăsat de robia asta a ocârmuirii, să dorm pe cearceafuri de in şi să mă-mbrac în blănuri de jder... fără leţcaie am intrat aici să ocârmuiesc şi fără leţcaie mă şi duc, cu totul altminteri decât cum pleacă ocârmuitorii altor ostroave. (p.1137)

cam aşa cu ocârmuirile, când conducătorul e bun, sunt proşti supuşii; când supuşii sunt buni, e prost conducătorul. cred c-ar trebui să fim mai orientali, să căscăm mai bine ochii în jur după conducători. se pot ascunde orunde. chiar şi-ntr-un roman de cervantes :)

cervantes, don quijote de la mancha, editura pentru literatură universală, 1965, traducere de edgar papu

desen de jules david.
alte quijotisme aici, aici, aici, aici şi aici.

despre drepturile nefumătorilor

sau

de aici.