mă necăjesc când văd ignorarea totală a literaturii ruse recente de către cititorii români. aceştia se opresc la dostoievski (după 1989 devenit, din fericire, best seller), poate puţin la tolstoi (anna karenina) şi cam atât. arar ajung la vreun autor contemporan.
dar literatura rusă e uimitoare! în ceea ce priveşte romanul, cred că nici franţujii sau englejii nu au ceea ce au ruşii, iar mai târziu sovieticii.
înţeleg că dostoievski, tolstoi, gogol atrag prin misticismul lor oriental, dar ei sunt doar începutul! sunt contemporanii lui turgheniev, prieten cu flaubert şi model pentru maupassant - un cuib de nobili, prima iubire, povestirile unui vânător sunt capodopere incontestabile. lermontov era febleţea lui vladimir nabokov, a tradus chiar un erou al timpului nostru în engleză.
simbolistul andrei belîi scrie un minunat roman în proză ritmată, plin de ironie şi rafinament, petersburg.
să nu-l uităm pe maxim gorki, măcar pentru paginile memorialistice despre cehov şi tolstoi.
dacă n-ar fi fost ecranizarea hollywoodiană, cu siguranţă şi lui boris pasternak i se uita doctor jivago. îi mai ştie cineva versurile? sau ale lui bulat okudjava, autorul minunatei călătorii a diletanţilor?
urmează perioada sovietică. acum pe deplin ignorată de perioada noastră capitalistă.
dacă n-ar fi fost umorişti-ironici, lui ilf şi petrov li s-ar fi uitat chiar şi cele douăsprezece scaune. povestirile absurde ale lui daniil harms, la fel.
din păcate pentru mine, nu pot spune nimic despre câţiva autori pe care nu i-am citit, deşi au fost celebri la vremea lor: mihail şolohov cu romanul său pe donul liniştit şi aleksei tolstoi cu calvarul. uitatul vasili grossman cu viaţă şi destin şi mihail bulgakov cu al său bestseller maestrul şi margarita.
evident, soljeniţîn cu capodopera sa o zi din viaţa lui ivan denisovici şi best sellerul şi la noi arhipelagul gulag. şi uitatul - tot despre gulag - varlam şalamov cu povestiri din kolîma.
dar mai sunt valentin rasputin cu a sa despărţire de matiora, andrei bitov cu apreciata peste hotare casa puşkin (n-am citit). vladimir makanin cu underground. viktor astafiev, ce m-a impresionat atât nu demult cu visul crestelor albe. la fel, cinghiz aitmatov cu faimosul său o zi mai lungă decât veacul. a nu se uita venedikt erofeev cu moscova-petuşki.
utopiile lui evgheni zamiatin din noi sau a lui andrei platonov din cevengur.
să mai spun de romancierii ruşi contemporani, traduşi la noi în mare parte la curtea veche: gheaţa lui vladimir sorokin, mitraliera de lut de victor pelevin, zâtul tatianei tolstaia,
autorul de romane poliţiste cu mare vad la occidentali boris akunin.
toate cele enumerate sunt traduse sau retraduse, prin anticariate şi librării. din păcate, invizibile prin ubicuele cărţi din literatura engleză. pe principiul nu e mare lucru de capul vecinilor, ignorăm o literatură excepţională la foarte îndemână.
acest post e spre amintire. poza de aici.
„toate operele eu le împart în două categorii: cele care-mi plac şi cele care nu-mi plac. alt criteriu nu am...“
a.p. cehov
__________________________
un blog de dragoș c. butuzea
23 februarie 2010
22 februarie 2010
capodoperele mele cinematografice. umberto d.
nu ştiu dacă sunteţi consumatori de film italian, dar eu ador umberto d. - un film de autor al lui vittorio de sica din 1952.
mie mi se pare că e unul din filmele de referinţă despre drama bătrâneţii, alături de fragii sălbatici ai lui bergman.
umberto domenico ferrari este un pensionar italian care are o pensie de mică şi o datorie de 15 000 lire la proprietăreasa imobilului în care a locuit 20 de ani - o cutră parvenită. locuitul aici devine un infern şi singurele mângâieri i le dă bucătăreasa maria căreia-i plac soldaţii şi câinele flike căruia nu-i place laptele.
două dintre scenele filmului mi se par geniale pentru arta cinematografică. una este aceasta, când umilinţa cerşitului e de neacceptat, chiar cu preţul morţii.
cea de-a doua scenă e cea despre sinucidere. pentru că nu se poate despărţi de câine, bătrânul umberto se gândeşte să moară împreună. evident, câinele are un şoc şi fuge.
mie mi se pare că e unul din filmele de referinţă despre drama bătrâneţii, alături de fragii sălbatici ai lui bergman.
umberto domenico ferrari este un pensionar italian care are o pensie de mică şi o datorie de 15 000 lire la proprietăreasa imobilului în care a locuit 20 de ani - o cutră parvenită. locuitul aici devine un infern şi singurele mângâieri i le dă bucătăreasa maria căreia-i plac soldaţii şi câinele flike căruia nu-i place laptele.
două dintre scenele filmului mi se par geniale pentru arta cinematografică. una este aceasta, când umilinţa cerşitului e de neacceptat, chiar cu preţul morţii.
cea de-a doua scenă e cea despre sinucidere. pentru că nu se poate despărţi de câine, bătrânul umberto se gândeşte să moară împreună. evident, câinele are un şoc şi fuge.
21 februarie 2010
provocarea "iubesc clasicii!" - leapşă franţuzească
preiau o leapşă de pe un blog franţuzesc începută anul trecut pe blogosfera livrească galică. scopul ei este să reînvie cititul literaturii clasice.
este vorba despre o carte clasică pe care să o citim pe lună şi despre care să scriem pe blog.
- din antichitate până-n 1960.
- din toată literatura lumii.
reguli:
1. alegeţi o carte pe care s-o citiţi.
2. vă-nscrieţi aici - în comentarii sau pe mail.
3. postaţi despre carte în timpul lunii respective şi puneţi link aici (împreună cu sigla), astfel încât cei care vă citesc postarea să ajungă la lista cu alte cărţi clasice.
ideea originală pe blogul mariei l. aici.
s-au înscris în campanie următorii iubitori de clasici:
- orbirea de elias canetti (maya)
- jucătorul de şah de stefan zweig (maya)
- idiotul de dostoievski (tomata cu scufiţă)
- demonii de dostoievski (vlad bogos)
- quo vadis de sienkiewicz (beth)
- l'homme qui rit de victor hugo (adina)
- fabrica de absolut de karel Čapek (adina)
- pentru cine bat clopotele de hemingway (cristi)
- sicriul de aur de mora ferenc (feri balin)
- last temptation de kazantzakis (mădălina)
- demonii lui dostoievski (capricornk13)
- omul care era joi de g.k. chesterton (adina)
- the snows of kilimanjaro de hemingway (capricornk13)
- nimic nou pe frontul de vest de erich maria remarque (capricornk13)
- cevengur de andrei platononov (dragoş)
- don quijote de cervantes (dragoş)
- carnete de marcel proust (dragoş)
19 februarie 2010
un roman/nişte poveşti, o minune!
nu regret c-am urmat recomandarea lui marius chivu (a cărui părere e aici) de-a pune mâna pe cartea lui cristian teododrescu, pe care-l cunoşteam de departe, de la câteva lansări din defuncta colecţie cotidianul. personajul mi s-a părut ceva neutru.
dar scriitorul cristian teodorescu scrie extraordinar! faţă de ce-am citit în ultima vreme, scrisul lui teodorescu e... n-am cuvinte. poate zilele regelui l-ar egala stilistic.
am trecut de sute de ori prin gara medgidiei, oraş natal al lui teodorescu. dar nu mi-am închipuit că-mi va fi dat să-i cunosc oamenii şi istoriile/istoria lor, aşa cum (le-)am cunoscut citind această carte. dacă aracataca/macondo va rămâne prin garcia marquez (prima referinţă care-mi vine-n minte), oraşul dobrogean va rămâne prin medgidia, oraşul de apoi. ba chiar, mie cartea aceasta mi-a plăcut mai mult decât a columbianului.
nu e foarte complicat!
afli povestiri mici, a 2-3 pagini fiecare, cu întâmplări aparent banale, dar excepţionale pentru aceia ce le trăiesc. fiecare amănunt contează şi nu plicitiseşte, întâmplările sunt pline de farmec! cuvintele se-nşiră ca la ion creangă, c-un aşa firesc, că nici nu zici c-au ieşit din mintea unui scriitor, absolvent de litere, scriitor la gazetă.
îţi închipui lesne cî ai în faţă un moş sfătos ce şade pe-o buturugă şi-ţi povesteşte cu mult dor de-ale vieţii valuri. paul cernat zice bine aici că "fiecare secvenţă e narată tacticos, pe un ton complice de tacla, cu naturaleţe, sobrietate comprehensivă şi un zâmbet mucalit în colţul gurii."
un cârciumar parvenit şi ospătarul său, un primar, o doctoriţă evreică, un imam erudit şi celebru, un şef de gară, un moşier, ceva curve, legionari şi apoi comunişti, tineri şi bătrâni joacă o comedie umană într-un orăşel de provincie românesc. doar dacă eşti rău intenţionat nu prinzi drag de toţi. mie mi-a amintit foarte mult de ştefan bănulescu.
dar mai uşor cu superlativele, dragoşe! că nu-ţi prea stă în fire! şi aici aduc în discuţie coperta patru care reclamă cum că nu s-a mai scris aşa ceva în românia... hm!
[birjarul] era însurat cu o bulgăroaică pe care o adusese din silistra. bulgăroaica, nimic de zis, îşi mai făcea din ochi cu turcii din cartier, ori că aşa i se părea lui grigori. o bătea cel puţin o dată pe săptămână, cu biciuşca lui neagră de piele. când nu mai putea să rabde, fugea iovanca prin curte, mai îmbrăcată, mai dezbrăcată, cum se nimerea. făceau turcii galerie de peste gard. dacă grigori era aprins rău, se lua după ea prin curte. (p.93) alte fragmente pe aici.
mesajul cărţii pentru mine - bârfa românească scrisă bine se face capodoperă. şi oare-a scris cristian teodorescu capodopera sa? eu aşa aş zice! şi mai zic că el poate nici nu ştie.
18 februarie 2010
caut un maestru
prima dată când am dat de filozofie a fost când mi-am dat seama că părinţii şi oamenii mari nu sunt grozavii care credeam eu că sunt – ci nişte omuleţi ca şi mine.
evident, m-a ajutat apoi mircea eliade cu memoriile lui care mi-a dat seama şi mai mult că şi geniile sunt la fel - nişte omuleţi ca şi mine.
aşa că am început să pun la îndoială mai întâi percepţiile mele de până atunci, apoi şi pe cele de după aceea. În cele din urmă, lumea toată. (fără să am habar de descartes.)
şi-am pornit de la zero, să mă mir ca un copil. de ce asta? de ce aia?
de ce „trebuie” să învăţ tâmpeniile de la şcoală – ce vor alţii adică, când pot să-nvăţ ce vreau eu?
de ce „trebuie” să să citesc sadoveanu şi nu frank herbert?
de ce „trebuie” să devin medic, când pot fi gânditor?
de ce „trebuie” să accept orânduirea socială capitalistă, când pot fi anarhist?
de ce „trebuie” să agonisesc averi, când pot fi sărac (şi liber) ca isus cristos?
şi de ce-urile m-au dus la răspunsuri – pe unele le găseam la unii sau la alţii ce se intitulau filozofi (presocraticii thales, heraclit, kant, nietzsche, confucius...). alteori mergeam la literatură care mă-nvăţa să văd altfel viaţa – balzac, cehov, proust...
găseam sau nu găseam, mă contraziceam cu prietenii, mă certam cu străinii, dar îmi foloseau toate.
astea-au început pe la 18 ani şi continuă şi-acum.
am însă un singur regret: c-a trebuit să caut singur, fără-ndrumare, fără vreun maestru, fără vreo busolă.
poate, cine ştie, www-ul poate fi un maestru.
de-aceea niciodată nu e prea târziu. Nici chiar când mori.
oare ce-oţi gândi voi?
post apărut demult, pe blogul dispărut filozofie.ro.
evident, m-a ajutat apoi mircea eliade cu memoriile lui care mi-a dat seama şi mai mult că şi geniile sunt la fel - nişte omuleţi ca şi mine.
aşa că am început să pun la îndoială mai întâi percepţiile mele de până atunci, apoi şi pe cele de după aceea. În cele din urmă, lumea toată. (fără să am habar de descartes.)
şi-am pornit de la zero, să mă mir ca un copil. de ce asta? de ce aia?
de ce „trebuie” să învăţ tâmpeniile de la şcoală – ce vor alţii adică, când pot să-nvăţ ce vreau eu?
de ce „trebuie” să să citesc sadoveanu şi nu frank herbert?
de ce „trebuie” să devin medic, când pot fi gânditor?
de ce „trebuie” să accept orânduirea socială capitalistă, când pot fi anarhist?
de ce „trebuie” să agonisesc averi, când pot fi sărac (şi liber) ca isus cristos?
şi de ce-urile m-au dus la răspunsuri – pe unele le găseam la unii sau la alţii ce se intitulau filozofi (presocraticii thales, heraclit, kant, nietzsche, confucius...). alteori mergeam la literatură care mă-nvăţa să văd altfel viaţa – balzac, cehov, proust...
găseam sau nu găseam, mă contraziceam cu prietenii, mă certam cu străinii, dar îmi foloseau toate.
astea-au început pe la 18 ani şi continuă şi-acum.
am însă un singur regret: c-a trebuit să caut singur, fără-ndrumare, fără vreun maestru, fără vreo busolă.
poate, cine ştie, www-ul poate fi un maestru.
de-aceea niciodată nu e prea târziu. Nici chiar când mori.
oare ce-oţi gândi voi?
post apărut demult, pe blogul dispărut filozofie.ro.
17 februarie 2010
ce cute!
o educaţie este un film drăguţ şi cam atât.
m-aşteptam la mai multe din partea subiectului, mai ales că e scris de un scriitor (nick hornby), dar cât a fost el de scriitor, probabil că n-avea ce să scoată dintr-o carte de amintiri (lynn barber).
în afară de carpe diem, băi tinerilor!, filmul mi s-a părut plin de clişee englezeşti: peisajele, nelipsitul oxford, c.s. lewis, middleclassul englez, evreimea înstărită etc. mă gândesc că în perioada desfăşurării filmului, kubrik făcea lolita...
remarcabilă tânăra actriţă carey mulligan, care e-o-ncântare! în fine, un film pentru domnişoare.
m-aşteptam la mai multe din partea subiectului, mai ales că e scris de un scriitor (nick hornby), dar cât a fost el de scriitor, probabil că n-avea ce să scoată dintr-o carte de amintiri (lynn barber).
în afară de carpe diem, băi tinerilor!, filmul mi s-a părut plin de clişee englezeşti: peisajele, nelipsitul oxford, c.s. lewis, middleclassul englez, evreimea înstărită etc. mă gândesc că în perioada desfăşurării filmului, kubrik făcea lolita...
remarcabilă tânăra actriţă carey mulligan, care e-o-ncântare! în fine, un film pentru domnişoare.
16 februarie 2010
apariţii româneşti
- ana maria sandu - omoară-mă!, polirom (apărută)
- ioan mihai cochinescu - ambasadorul, ed. a 3-a, cartea românească (va apărea - blogul scriitorului, aici)
furtuna cătălinei buzoianu
duminică seară, la teatrul mic am văzut prima mea piesă de shakespeare - furtuna. norocosul de mine, în viziunea cătălinei buzoianu, unul dintre cei mai buni regizori români.
mişto montarea, mi-a plăcut la nebunie scenografia (de dragoş buhagiar)!
oricum, furtuna e piesa de geniu a lui shakespeare care lasă regizorului libertatea creaţiei.
ştiţi, cred, subiectul:
prospero, ducele milanoului şi fiica sa miranda sunt exilaţi pe o insulă pustie de către fratele său. aici, peste ani, prospero, magician de talent, "aranjează" împreună cu duhul aerului ariel o furtună. ca pe insulă să naufragieze chiar fratele uzurpator împreună cu regele neapolelui şi fiul său ferdinand. totul e o răzbunare, dar se termină cu bine, prospero învaţă să fie milos.
sunt aici duhuri, spirite, vrăjitoare, monştri care fac imaginaţia să zburde. şi regizoarea asta face: îşi lasă imaginaţia să zburde. în prima parte a piesei, m-a cucerit! actorii care se plimbă pe deasupra sălii, oglinzi, ecrane computerizate, vrăjitoare islamiste şi marinari "comando" alcătuiesc o piesă (post)modernă care te prinde. (piesa e socotită îndeobşte o comedie).
problema a apărut în partea a doua a piesei, când mi s-a părut prea mult balamuc. faţă de care monologul final al lui prospero - serios şi punct nodal al piesei - a părut în plus!
despre actori, mi-a plăcut mult rodica negrea în rolul lui ariel, cei doi matrozi matoi (alexandru gâtstrîmb şi alin mihalache). nici mihai dinvale n-a jucat rău ca prospero. nu am înţeles şi pace prezenţa valeriei seciu într-un personaj inexistent în piesa shakespeariană (după ştiinţa mea).
în fine, fain spectacolul! nu regret că l-am văzut!
mişto montarea, mi-a plăcut la nebunie scenografia (de dragoş buhagiar)!
ştiţi, cred, subiectul:
prospero, ducele milanoului şi fiica sa miranda sunt exilaţi pe o insulă pustie de către fratele său. aici, peste ani, prospero, magician de talent, "aranjează" împreună cu duhul aerului ariel o furtună. ca pe insulă să naufragieze chiar fratele uzurpator împreună cu regele neapolelui şi fiul său ferdinand. totul e o răzbunare, dar se termină cu bine, prospero învaţă să fie milos.
sunt aici duhuri, spirite, vrăjitoare, monştri care fac imaginaţia să zburde. şi regizoarea asta face: îşi lasă imaginaţia să zburde. în prima parte a piesei, m-a cucerit! actorii care se plimbă pe deasupra sălii, oglinzi, ecrane computerizate, vrăjitoare islamiste şi marinari "comando" alcătuiesc o piesă (post)modernă care te prinde. (piesa e socotită îndeobşte o comedie).
problema a apărut în partea a doua a piesei, când mi s-a părut prea mult balamuc. faţă de care monologul final al lui prospero - serios şi punct nodal al piesei - a părut în plus!
despre actori, mi-a plăcut mult rodica negrea în rolul lui ariel, cei doi matrozi matoi (alexandru gâtstrîmb şi alin mihalache). nici mihai dinvale n-a jucat rău ca prospero. nu am înţeles şi pace prezenţa valeriei seciu într-un personaj inexistent în piesa shakespeariană (după ştiinţa mea).
în fine, fain spectacolul! nu regret că l-am văzut!
15 februarie 2010
15 februarie
mărturisesc că nu mă trag de şireturi cu poezia contemporană de la noi, aşa cum o fac cu proza. aş putea spune că această antologie mi se adresează, scopul ei fiind să ajungă la cititorii neglijaţi îndeobşte de poeţi (liceeni, iubitori de proză).
am găsit aici câteva poezii bune şi, cum vreau să vă scutesc de comentarii gen - sensibilitatea poetică vizează..., duioşia poeziei..., alchimia cuvintelor... etc -, trec repede să împart cu voi câteva versuri care mi-au plăcut, numind doar autorii:
din tânăra generaţie:
ne-am sărutat/
a fost una dintre acele imagini/ pe care vrei să le ţii minte toată viaţa/ dar le uiţi după o săptămână. (mihai tiţa)
am în minte glezna aceea subţire (doar puţin înroşită de bareta sandalei)/ şi pulpa albă, aproape cântând,/ înfiorată de vântul stârnit din senin (claudiu komartin)
să avem unde sta/ liniştit uitându-ne la fereastră/ am fost/ să cumpărăm un pat// şi noi pe el/ mai mici decât florile/ şi mâinile noastre se ating/ întâmplător. (andrei gamarţ)
tu mă căutai disperată nopţi întregi/ până când se goleau tomberoanele/ abia atunci mă găseai pe trotuar/ bâzâit de muşte distrus/ îmi sărutai mâinile zdrobite/ îmi spălai sângele-nchegat cu părut tău/ şi-ţi păsa numai de mine. (stoian g. bogdan)
privesc puful/ alunecând gingaş deasupra podelei/ când aş vrea de fapt/ sub cutia toracică/ la fel ca plămânii/ să-ţi îmbrăţişez/ inima. (livia roşca)
pot dormi lângă tine/ fără să ştiu unde mă aflu unde genele mele ating norii/ un şnur roşu aproape lichid/ leagă visele noastre până adânc în pământ. (miruna vlada)
moartea e la distanţă de o literă/ şi tu la un click distanţă (eliza nicolaina)
din generaţia mai vârstnică:
. eu vreau să vii în februarie pentru că mi-e dor de tine/ trăim într-o lume în care nu merită să faci nimic trainic/ dar totuşi e o lume aşa de frumoasă încât simţi că înnebuneşti/ când te bate vântul ăla rece şi tâmpit în faţă (v. leac)
în dimineaţa asta/ sunt cezanne/ şi beau absint/ şi fumez cu jojo/ tutun englezesc (gelu vlaşin)
mă-ntreb dacă vocativul doamnei e Doamne! (şerban foarţă)
să găsesc sânii tăi visaţi în copilărie/ muştiucurile lor roz ca ale pipelor roase/ din care poţi să tragi opium,/ groase şi şlefuite ca nodul frânghiilor atârnând/ la capetele biciurilor din sex-shop. (mihail gălăţanu)
caut binele,/ adevărul şi frumuseţea./ în corsajul dilectei/ am găsit două căpriţe.// dilecta se miră:/ de ce au pe pubis/ femeile o/ perniţă de muşchi? (octavian soviany)
înapoi în abaţia trupului şi nu mai stărui/ s-o părăseşti. răsfoieşte aplecat la lumânare/ manuscrisul odată fierbinte al zidurilor,/ dar nu trece dincolo de foile care sunt aceste/ pietre din pereţi. şi lasă mai des de acum/ să te doboare somnul. (ioan es pop)
***, iubirea e pe 14 februarie, 56 + 1 poezii de dragoste, editura vinea, bucureşti, 2010, 96 pagini coperta de nicole bauer
am găsit aici câteva poezii bune şi, cum vreau să vă scutesc de comentarii gen - sensibilitatea poetică vizează..., duioşia poeziei..., alchimia cuvintelor... etc -, trec repede să împart cu voi câteva versuri care mi-au plăcut, numind doar autorii:
din tânăra generaţie:
ne-am sărutat/
a fost una dintre acele imagini/ pe care vrei să le ţii minte toată viaţa/ dar le uiţi după o săptămână. (mihai tiţa)
am în minte glezna aceea subţire (doar puţin înroşită de bareta sandalei)/ şi pulpa albă, aproape cântând,/ înfiorată de vântul stârnit din senin (claudiu komartin)
să avem unde sta/ liniştit uitându-ne la fereastră/ am fost/ să cumpărăm un pat// şi noi pe el/ mai mici decât florile/ şi mâinile noastre se ating/ întâmplător. (andrei gamarţ)
tu mă căutai disperată nopţi întregi/ până când se goleau tomberoanele/ abia atunci mă găseai pe trotuar/ bâzâit de muşte distrus/ îmi sărutai mâinile zdrobite/ îmi spălai sângele-nchegat cu părut tău/ şi-ţi păsa numai de mine. (stoian g. bogdan)
privesc puful/ alunecând gingaş deasupra podelei/ când aş vrea de fapt/ sub cutia toracică/ la fel ca plămânii/ să-ţi îmbrăţişez/ inima. (livia roşca)
pot dormi lângă tine/ fără să ştiu unde mă aflu unde genele mele ating norii/ un şnur roşu aproape lichid/ leagă visele noastre până adânc în pământ. (miruna vlada)
moartea e la distanţă de o literă/ şi tu la un click distanţă (eliza nicolaina)
din generaţia mai vârstnică:
. eu vreau să vii în februarie pentru că mi-e dor de tine/ trăim într-o lume în care nu merită să faci nimic trainic/ dar totuşi e o lume aşa de frumoasă încât simţi că înnebuneşti/ când te bate vântul ăla rece şi tâmpit în faţă (v. leac)
în dimineaţa asta/ sunt cezanne/ şi beau absint/ şi fumez cu jojo/ tutun englezesc (gelu vlaşin)
mă-ntreb dacă vocativul doamnei e Doamne! (şerban foarţă)
să găsesc sânii tăi visaţi în copilărie/ muştiucurile lor roz ca ale pipelor roase/ din care poţi să tragi opium,/ groase şi şlefuite ca nodul frânghiilor atârnând/ la capetele biciurilor din sex-shop. (mihail gălăţanu)
caut binele,/ adevărul şi frumuseţea./ în corsajul dilectei/ am găsit două căpriţe.// dilecta se miră:/ de ce au pe pubis/ femeile o/ perniţă de muşchi? (octavian soviany)
înapoi în abaţia trupului şi nu mai stărui/ s-o părăseşti. răsfoieşte aplecat la lumânare/ manuscrisul odată fierbinte al zidurilor,/ dar nu trece dincolo de foile care sunt aceste/ pietre din pereţi. şi lasă mai des de acum/ să te doboare somnul. (ioan es pop)
***, iubirea e pe 14 februarie, 56 + 1 poezii de dragoste, editura vinea, bucureşti, 2010, 96 pagini coperta de nicole bauer
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





