cele mai bune cărți citite în 2025

 

1. în acest volum - excelent! - al lui camil petrescu, am găsit nu doar nuvelele prezente și-n alte culegeri, dar și descrierea unei călătorii pe care camil petrescu a făcut-o la istanbul (țarigrad) - prilej cu care se informează din cărți înainte de vizită, astfel încât să priceapă ce vede, istoria locului, dar și, pe alocuri, legătura cu țările române. 

2. habar n-avem că și camil petrescu a jonglat cu personajele care reapar (personnages reparaissants) inventate de balzac - în multe din nuvelele de aici apărând personajul ladima, nae gheorghidiu (ruda personajului principal din ultima noapte...), dar e și un preambul la piesa jocul ielelor, căci gelu ruscanu și șerban sinești apar în povestirea turnul de fildeș (sinești și în suflete tari).

3. cel mai mult mi-a plăcut, desigur, această ultimă nuvelă - turnul de fildeș, în care e prezentată o femeie puternică, urâtă și șmecheră, o aristocrată care e ruptă de realitate - ca toți aristocrații de sânge, fără niciun merit pentru bogăția pe care o au. cărora nu le pasă de țăranii care muncesc pentru ei, ci doar de curul lor. în cazul de față, e preocupată doar să iasă din țară și să-și cumpere o vilă pe coasta de azur. 

e o nuvelă perfectă: avem aristocrata, soțul ei, un servitor ajuns pictor prin insistențele ei și prin frumusețea lui fizică (fratele lui rămânând servitor, în familie), un politician (avocat, politician realist, cu un trecut pătat de crimă) -  șerban sinești -, nevasta politicianului (mamă infidelă, încă îndrăgostită), un jurnalist idealist - gelu ruscanu. dar și câțiva pictori săraci care vor să scape de mizerie, făcând apel la solidaritatea de breaslă.

pe lângă descrierile casei, „turnul de fildeș“, jumătate paragină, jumătate reședință boierească în mijlocul unui parc imens, rămășiță a pădurilor bucureștene (și ea personaj a nuvelei), camil petrescu e un portretist grozav. cu mijloacele epice, dar și dramatice, camil petrescu te bagă în acvariul societății bucureștene (și românești) interbelice, deși e scrisă în 1950. nu mi s-a părut deloc atinsă de proletcultism - deloc, adică, diferită de romanele sale interbelice. 

desigur, nu toate bucățile din volum sunt reușite. m-a plictisit moartea perscărușului, cei care plătesc cu viața, contesa bolnavă. mi-au plăcut, evident, (preambul al patului lui procust), mănușile, un episod - despre care am amintit în postarea precedentă -, ba chiar și fragmente din descrierea călătoriei la istanbul.

mă felicit că am citit acest volum și mi s-a făcut puțin dor de camil. 

o nuvelă surpriză a lui camil petrescu

o nuvelă-surpriză a lui Camil Petrescu, intitulată "un episod..." (1957). 

petrecută imediat după 23 august 1944, redă întoarcerea unui personaj modest, Țicu Floarea, inginer la CFR, în București. 

își găsește garsoniera din Șipotul Fântânilor afectată de bombardamente, dar mai ales vechiul Teatru Național distrus în mare parte. 

își mai întâlnește și-un vechi coleg de școală - prieten cu nae gheorghidiu din ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război - și începe o discuție. 

este vorba despre reprezentantul îmbogățit al vechii burghezii spoliatoare contra omului cinstit, care încă e nehotărât dacă să devină comunist, în noile condiții politice. 

în mare, bogatul îi cere modestului să înțeleagă că e bine să stea în banca lui. 

mi-a plăcut recursul lui camil petrescu la o altă povestire, a lui gh. brăescu, care ilustrează bunul plac al oricărei puteri.

„al șaptelea continent“ de michael haneke

am văzut primul lung metraj al lui Michael Haneke (e pe HBO GO)

mi-a plăcut mult cum insinuează tirania obiectelor în viața noastră, care ajunge să ne-o acapareze, alături de rutină rutină rutină.

mă bucur că l-am văzut, căci m-am înfuriat.

„balthazar“ de lawrence durrell (cvartetul din alexandria 2)

Am descoperit un capitol din „Balthazarul“ lui Durrell (I, 4) care m-a uns la inimă: un bogătan egiptean își vizitează familia din deșert, mama și fratele mai mic. 

O poveste minunată, pe doar 60 de pagini, cu peisaje deșertice, obiceiuri tradiționale egiptene, frați diferiți, tăceri timide, șeici îndrăgostiți de cai, nopți răcoroase. Nessim și Narouz. 

Literatură adevărată.

 

„justine“ de lawrence durrell (cvartetul din alexandria 1)

un roman de secol 20. cu multe metafore, despre un oraș dispărut - alexandria - cu coloniști care se lasă în voia toropelii orientale și a dragostei senzuale. 

metafore reușite, multă melancolie, cuvinte de spirit, ocultisme. o lectură încântătoare, deși, pe alocuri, are unele bucle, despre al căror rost te cam miri.

călătorie la oslo (2). cu edvard munch

alături de muzeul ibsen, am vrut să văd muzeul munch (se citește eduard munc). o imensă clădire pe malul apei, pe 12 etaje, am prins bilete gratis în fiecare miercuri, de la ora 19:00. la început, la câte tablouri și instrumente medicale erau prezente, am crezut că absolvise medicina, însă am aflat că avusese mult de-a face cu medicii: bolile familiale, depresia, paralizia - îi aduseseră mereu crize în viață, care probabil l-au făcut să trăiască atât de intens, așa cum se vede în tablourile lui. 

iată câteva tablouri care mi-au plăcut.

muzeul munch

cu tabloul meu preferat de munch

al doilea tablou preferat de munch

cel mai celebru tablou de munch
(cele 3 variante diferite se descoperă câte una, la 1/2 ore)

un colorit expresionist uimitor

călătorie la oslo (1). cu hamsun și ibsen

am făcut mai demult câteva excursii însoțit de unii scriitori, la paris cu balzac și proust, la barcelona cu carlos ruiz zafón sau la istanbul cu orhan pamuk, la bordeaux cu michel de montaigne (despre care n-am scris mare lucru, din păcate), la tirana cu ismail kadare, la budapesta pe györgy konrád iar, pentru excursia de săptămâna aceasta la oslo, i-am luat pe ibsen și pe hamsun.  

cu foamea lui knut hamsun

foamea a fost primul roman (autobiografic) pe care l-am citit de hamsun, când apăruse în 1995, la 19 ani. am rămas paf, citind despre eroul cărții, care, sub imperiul foamei, căuta adăpost în orașul cristiania (cum se numea în trecut oslo), fie să doarmă, fie să compună articole pe care să le vândă ziarelor. cartea m-a impresionat foarte tare - a fost reeditată la humanitas și la corint - și am continuat să cumpăr cărțile sale traduse într-o serie de autor - pan. victoria, mistere, rodul pământului (pentru care hamsun avea să primească premiul nobel în 1920). din păcate, traducătorul valeriu munteanu a murit și traducerile din hamsun s-au oprit. 

o anumită singurătate rece 

din păcate, dincolo de suferințele psihologice și fizice ale personajului andreas tangen, se simte singurătatea, alături de orgoliu. vizitând oslo, parcă am simțit și eu aceste sentiment de singurătate, dar nu pentru că eram turist și că nu cunoșteam pe nimeni, ci dintr-o anumită senzație a lui cum trebuie, a unei datorii reci, pe care doar anumiți imigranți și turiști o tulbură. 

prea sunt moderniste anumite locuri (vestitul cartier bjørvika cu opera, biblioteca deichman, muzeul munch), prea reci cu liniile lor drepte din marmură și sticlă. poate lemnul din interior mai încălzește puțin ochii, precum și lemnul din exterior al altor blocuri de locuințe. 

opera din oslo

cartierul bjørvika

interiorul bibliotecii deichman

interiorul bibliotecii deichman

revenind pe urmele personajului andrea tangen, din romanul foamea de knut hamsun, m-am plimbat pe principalul bulevard al orașului, karl johans (numită în onoarea regelui carol al III-lea ioan, rege și al suediei), arteră comercială principală, care trece pe lângă teatrul național și al cărui capăt este palatul regal, cu parcul în care își petrecea timpul și scriitorul / personajul din foamea - să-și scrie articolele de ziar, dar și tentativele dramatice.

strada karl johans

palatul regal

grădinile palatului regal

tot legat de foamea, am trecut prin piața sf. olaf, unde, la numărul 2, andreas tangen și-a așteptat iubita.

piața sf. olaf, așa cum arată azi

cu ibsen

pe ibsen l-am întâlnit prima oară în fața teatrului național, unde șade alături de prietenul său, bjørnstjerne bjørnson, și el dramaturg, primul norvegian laureat cu nobel. nu m-am putut abține să nu mă pozez la baza statuii lui ibsen.

cu statuia din fața teatrului național

cu câteva săptămâni înainte de plecare, am reluat ultimele piese de ibsen, cele intitulate drame simbolice (rața sălbatică, romsmersholm, femeia mării, hedda gabler) și dramele morții și ale artistului (constructorul solness) - toate acestea cuprinse în volumul 3 din seria de teatru a editurii pentru literatură universală (1966) - și ultimele, john gabriel borkman (editura dacia, 2010) și când noi, morți, înviem (editura biblioteca apostrof, 2009) - pe acestea două scriindu-le chiar în apartamentul pe care l-am vizitat.

de ce e important ibsen? pentru că este întemeietorul dramaturgiei moderne, a dramei psihologice intime / private, înainte de freud. a făcut cunoscută la nivel mondial limba norvegiană, prin valoarea pieselor sale. este cel mai montat dramaturg, după shakespeare.

după ce a lucrat la un teatru de provincie (norske teater din bergen),  unde a învățat despre teatru, s-a stabilit până la urmă în italia, apoi în norvegia, unde și-a scris majoritatea pieselor iar, după ce a devenit celebru, și-a cumpărat imobilul (acum muzeu) din oslo, unde și-a petrecut ultimii ani, scriind ultimele două piese, amintite anterior. 

era o persoană introvertită, nesociabilă, conformistă, cu tabieturi - de pildă, mergea zilnic într-o cafenea, grand café - unde l-a pictat munch - unde bea cafea și citea ziarul (nu citise mult decât în tinerețe) și observa. un fel de thomas mann sau caragiale, care și ei observau ceea ce se petrecea împrejurul lor. casa și-a mobilat-o cu opulență, ca să-și uite perioada de tinerețe, când tatăl său, negustor, sărăcise prin faliment. 

la bătrânețe, devenise, pentru turiști - alături de fiorduri - cel mai celebru obiectiv din norvegia. mulți oameni veneau să-l viziteze, de aceea își stabilise un program de vizitare.

edițiile românești ale ultimelor două piese, scrise de ibsen în casa tranformată în muzeu

intrarea în muzeul ibsen (henrik ibsengate nr. 26)

prima oară, se vizitează expoziția, cu scene din piese și informații despre autor. prețul intrării e 85 lei (195 coroane norvegiene)

portretele lui ibsen

hainele lui ibsen

edițiile originale ale pieselor lui ibsen

eu în expoziția muzeului

biroul lui ibsen

salonul de relaxare, cu sofale aduse din italia

una dintre bibliotecile lui ibsen

aparatul de cafea al lui ibsen

unul din volumele ediție complete de opere

micul teatru de la parterul muzeului ibsen

henrik ibsen la grand café, pictură de edvard munch (fotografie personală din muzeul munch)