 |
jean baptiste del amo
o educație libertină
(une education libertine)
editura vellant, bucurești, 2012
traducere de alexandru matei
349 de pagini broșate
coperta - total în răspăr cu romanul -
de griffon and swans |
pe numele său real, jean baptiste garcia, autorul
romanului a primit bursa goncourt pentru primul roman, la numai 26 de
ani. în unanimitate, pentru un roman fermecător, dar ciudat.
epoca, orașul și fluviul
ceea
ce vreau să spun din capul locului este viziunea unică a tânărului
autor - una teribil de senzuală - de mirosuri, imagini și zgomote,
într-un paris coșmaresc tăiat ca o rană de sena neagră, adevărat styx ce
desparte oamenii condamnați la supraviețuire. o viziune sumbră, fără
speranță, fără dumnezeu, însă încărcată de excitații de tot felul.
secolul
luminilor, al 18-lea. gaspard, 19 ani, un tânăr fiu de porcar, din
bretania, ajunge la paris să parvină social. cu înclinații homosexuale,
cade în mrejele contelui étienne
de v. (de la valmont, sau de la vautrin), 25 de ani, pe căile
arivismului. devenit târfă, apoi întreținut, gaspard ajunge bogat. nu
însă fără să fie ajuns din urmă de conștiință trupului pângărit și de
trecutul porcesc (este un dorian gray avant la lettre).
ceea mi se pare unic la acest roman sunt:
- extrema
senzualitate a descrierilor, din fiecare pagină se degajă un univers de
mirosuri, duhori, parfumuri, culori, umbre, întunericuri, țipete,
urlete, scrâșnete, șoapte - ce excită imaginativ.
- numeroasele
metafore - chiar dacă uneori plictisitoare - pe fir de fraze proustiene,
conferă frumusețe romanului, care-i luminează pesimismul.
- moravurile,
pasiunile, poftele sunt aceleași atunci și acum, slăbiciunile sunt la
fel exploatate, nefericirile și meschinăriile sunt neschimbate. carnea e
la fel - și ideea cărții că nimic nu se poate schimba decât tu însuți.
ceea ce face, până la urmă, gaspard.
tânăr așezat, de françois boucher
parisul,
înghițit de noapte, răsună de zgomote noi, de strigăte, de șfichiuri de
bici pe crupele cailor, de gemete. mirosul de grâu și de legume fierte
puse stăpânire pe străzi. câteva felinare luminau felinarele caselor. se
puteau ghici contururile fețelor, siluetele ostile. gaspard o apucă pe o
stradă care se înfunda, se asigură că nu fusese văzut de nimeni.
într-un zid, descoperi o firidă suficient de mare cât să încapă un om
înăuntru. se strecură acolo și-și trase genunchii sub bărbie. goana
șobolanilor deranjați de prezența lui se auzea pe lângă pereți. mirosul
lor domnea pretutindeni. chiar și gaspard duhnea deja a excremente de
șobolani. puricii, incitați de mirosul sudorii, îl pișcau. gaspard se
gândi că trebuie să fie atent să nu ajungă prada insectelor. apucă o
bucată de lemn și încercă să scruteze împrejurimile mișcătoare. curând,
ochii i se închiseră. ieșind dintr-un pat oniric cu margini mai mult
decât nebuloase, somnul, ca un șuvoi umbros, i se scurse în trup. (p.23)
roman
balzacian asumat (gaspard e un rastignac acceptându-l pe un vautrin
libertin), cu rădăcini
flaubertiene (imperfectul e studiat, autorul
însuși se revendică din
educația sentimentală), dar și
decadent bolnăvicios (motto este din gabrielle wittkop, autoarea
necrofilului)
se citește - măcar până la jumătate - cu pasiune, înscriindu-se într-o
tradiție literară ce nu-l exclude pe sade, laclos, zola, te face să te
simți un conaisseur într-ale literaturii. ceva nou pentru literatura
franceză.
pentru mine, o revelație livrească, asemeni parfumului
lui suskind, pe care-am așteptat-o tradusă de-acum 4 ani. dar deja
scriitorul are al doilea roman, și să vedem ce ne mai așteaptă.
o prezentare a cărții pe
arte aici și un interviu cu autorul pe
gallimard aici. o altă impresie la
karin budrugeac.
_____________________________________________________________
Une éducation libertine de Jean-Baptiste Del Amo
L'auteur de ce roman, de son vrai nom Jean-Baptiste Garcia, a reçu la
Bourse Goncourt du premier roman à 26 ans, à l'unanimité du jury pour
un roman charmant, mais aussi étrange.
L'époque, la ville et le fleuve
Ce qui m’a touché depuis le début, c’est la vision unique du jeune
auteur - l'une très sensuelle - les odeurs, les images et les sons, dans
un Paris de cauchemar, coupé par la Seine noire – le Styx qui sépare
les hommes condamnés à survivre. Une vision sombre, sans espoir, sans
Dieu, mais pleine de toutes sortes d'excitations.
L’époque des
Lumières, le 18ème siècle. Gaspard, 19 ans, le jeune fils d'un porcher
arrive de Bretagne à Paris pour parvenir. Avec penchants homosexuels, il
tombe dans les filets du comte Étienne de V. (de Valmont, ou Vautrin),
sur les chemins d'arrivisme. Il devient un salope, puis un homme
entretenu, et il s'enrichit. Mais il est rattrapé par la conscience de
son corps impur et par le passé. (Il est un Dorian Gray avant la
lettre).
Ce que j'ai trouvé unique dans ce roman sont:
- Les
descriptions extrêmement sensuelles, chaque page génère un monde
d'odeurs, des miasmes, des parfums, des couleurs, des obscurités, des
cries, des hurlements, des grincements, des chuchotements - ce qui
excite l'imagination.
- Beaucoup de métaphores - même si parfois ennuyeuses - confèrent de la beauté et éclairent le pessimisme.
- Les mœurs, les passions, les désirs sont les mêmes, aujourd'hui comme
hier; les faiblesses, les misères et les mesquineries sont exploitées
toujours. Le corps est le même - et l'idée du livre est que rien ne peut
changer que nous-même. Et Gaspard change à la fin.
Paris, avalée par la nuit, résonna de
bruits nouveaux, de cris, du claquement des fouets sur les croupes de
chevaux sombres, de gémissements. L’odeur de blé, de légumes bouillis
envahit les rues. Quelques lanternes éclairaient les devantures des
maisons. On devnait
l’esquisse des faces, les silhouettes hostiles. Gaspard s’engagea dans
une impasse, s’assura de n’avoir pas été suivi. Dans un mur, il trouva
un renfoncement suffisamment large pour contenir un homme. Il s’y
glissa, ramena ses jambes sous son menton. La course des rats dérangés
par sa présence retentit contre les murs. Leur odeur imprégnait tout.
Lui-même puait déjà leur fiente. Les puces, excitées par l’odeur de sa
sueur, piquèrent sa peau. Gaspard décida qu’il fallait être vigilant
pour n’être pas mordu par la vermine. Il saisit un morceau de bois,
scruta les ténèbres mouvantes. Bientôt, ses yeux se fermèrent. Débordant
d’un lit onirique dont les rives n’étaient plus que nébuleuses, le
sommeil, torrent brumeux, se déversa en lui.
On lit ce roman balzacien assumé (Gaspard est un Rastignac qui
accepte un Vautrin libertin),avec des racines flaubertiennes (l'usage de
l'imparfait, l'auteur invoque
l'Éducation sentimentale), mais aussi
décadent et maladif (le motto est de Gabrielle Wittkop, l'auteur de
Nécrophile) - même jusqu'à la moitié - avec passion et il s'inscrit dans
une tradition littéraire qui n'exclut pas Sade, Laclos, Zola. Le roman
te fait sentir d’être un connaisseur de la littérature.
Quelque chose de
nouveau pour la littérature française. Pour moi, c’est une révélation
livresque, comme Le parfum de Süskind. J'attendais depuis quatre ans une
traduction, d'autant plus que l'écrivain a déjà publié son deuxième
roman.
Une présentation du livre sur Arte ici et un interview avec l'auteur sur
Gallimard ici.
