„considerații inactuale“ de friedrich nietzsche. notițe 1

partea întâi: david strauss, mărturisitorul și scriitorul

friedrich nietzsche

 opere complete, vol. 2

editura hestia, timișoara, 1998

(sämtliche werke.

kritische studienausgabe)

traducere de simion dănilă

640 pag. legate

coperta de lucian alexiu

Cele patru inactuale sunt cât se poate de războinice. Ele demonstrează că n-am fost un „Hans visătorul“, că-mi face plăcere să trag spada - poate și că am încheietura mâinii periculos de liberă. Primul atac (1973) a vizat cultura germană, la care încă de pe atunci priveam în jos cu necruțător dispreț. Fără sens, fără substanță, fără țel: o simplă „opinie publică“... Ecoul acestei lucrări este de-a dreptul inestimabil în viața mea. De atunci, nimeni nu a mai intrat în polemică cu mine. (ecce homo, ed. ideea europeană, bucurești, 2016, trad. victor scoradeț, pp. 122-126)

nietzsche își începe scrierea de la ideea că războiul nu are nimic de-a face cu cultura. este rodul unui delir, cultivat de „tagma omogenă care pare a se fi legat prin jurământ să pună stăpânire pe ceasurile de răgaz și siestă a omului modern, adică pe «momentele culturale» ale lui, și să-l amețească în răstimpul lor prin hârtia tipărită“ (p. 106)

cultura = unitatea de stil artistic în toate manifestările vieții unui popor (p. 107)

cultura ≠ barbaria

artistul ≠ filistinul culturii (bildngsphilister): artistul caută permanent; filistinul nu caută mai departe (p. 111)

filistinul culturii are și el filozofia lui - care, sub niște înflorituri dantelate, ascundea mărturisirea filistină pentru divinizarea banalității: ea vorbea despre raționalitatea a tot ce este real (hegel, sic!); el distinge «partea serioasă a vieții», adică profesia, afacerile, inclusiv femeia și copilul, de distracție (p. 112)

de la paragraful 3 până la 12 - răfuiala cu cartea lui strauss, vechea și noua credință, cu hegelianul gervinus și cu darwin, „genealogistul maimuței“- devine plictisitoare, de citit pe fast forward,
totuși interesantă anecdotic, despre cum se făcea polemică la sfârșit de secol 19.

citate

• Un cadavru este un gând frumos pentru vierme, iar viermele un gând oribil pentru orice ființă vie. Viermii își închipuie împărăția cerească într-un corp gras, profesorii de filozofie în scormonirea prin măruntaiele schopenhauriene (p. 123) 
• Cine s-a îmbolnăvit o dată de hegelită și schleiermacherită nu se mai vindecă niciând în întregime (p. 126)
• dezinteresul omului de știință față de metafizică: De jur împrejur se holbează la el, moștenitor doar al câtorva ceasuri de viață, cele mai înspăimântătoare hăuri, orice pas ar trebui să-i aducă aminte: La ce bun? Încotro? Dai inima lui se înflăcărează crezându-se menită să numere staminele unei flori sau să sfărâme pietrele de pe marginea drumului (p. 133)
• Scandalos este tot ce-i cu adevărat productiv (p. 145)
• Lumpenjargonul epocii actuale (schopenhauer)

note de istorie literară:

• cine era david friedrich strauss?:
• teolog critic și biograf al lui isus - a revoluționat prin interpretarea mitică a miracolelor lui isus 
• pamfletul urma să-i fie înmânat lui wagner la a 60-a aniversare (joachim köhler, fr. nietzsche & cosima wagner)

Ideea
nietzsche introduce noțiunea de filistin cultural - categorie de oameni burghezi care privesc arta ca imitație a realului și a clasicilor - fără acea căutare creatoare care-l caracterizează pe adevăratul artist.

aniversarea de 210 de ani de la nașterea lui edgar allan poe

Vezi această postare pe Instagram

210th anniversary of Edgar Allan Poe #bookstagram #chestiilivresti #edgarallanpoe #poe #polirom #favouritewriters #americanliterature

o carte, două traduceri

„sub soarele lui satan“ de george bernanos

1. editura tracus arte, bucurești, 2018, traducere de dorin ștefănescu
2. editura polirom, iași, 2019, traducere de mădălina ghiu

„duelul“ de anton pavlovici cehov

anton pavlovici cehov 

duelul 

(Дуэль)

editura corint, bucurești, 2016

traducere de anca irina ionescu

130 pag. broșate

coperta de andreea apostol

nuvela duelul este una dintre nuvelele mai puțin celebre ale scriitorului, în comparație cu dramă la vânătoare - considerat singurul său roman - sau stepa. deși e mai propice ecranizării - conține o legătură extraconjugală, un scandal amoros, discuții metafizice à la russe, o dușmănie "de moarte" și un duel. ba chiar happy end. - bună rețetă, deci, pentru un film în 2010 - a se vedea trailerul de mai jos - și o dramatizare, cum a făcut-o la național alexandru dabija.

în căutarea adevărului din interior

duelul din nuvelă este unul real - însă este unul mai ales interior, din conștiința personajului laevski care, crezându-se om superior, caută un mediu în care să-și trăiască adevărata vocație. doar că vocația n-o găsește nici la femeia pe care a luat-o de lângă soț - ușuratica nadejda fiodorovna - nici în literatură - nu e nici hamlet, nici varianta masculină a annei karenina - nici geografic, pe malul caucazian al mării negre.

Poate că era foarte inteligent, talentat, admirabil de cinstit; poate că, dacă nu ar fi fost înconjurat din toate părțile de munți și de mare, ar fi ajuns un excepțional fruntaș al zemstvei, un om de stat, un orator, publicist, erou. Cine știe! (p. 25)

iată-l deci aflat într-o eroare. iar diferența dintre posibilitate și realitate poartă numele de ratare iar un ratat e un ratat oriunde și - așa cum va spune în momentul culminant al nuvelei -

Salvarea trebuie s-o cauți în tine însuți (p. 111) 

astfel că se întâmplă un fapt - care îi zdruncină acestui laevski conștiința și-l face să întrevadă printre atâtea minciuni - umbra unui adevăr. adevăr care-l și schimbă. căci -

Te poți împiedica și pe un drum drept, asta este soarta omului: dacă nu greșești în ceea ce este esențial, poți greși în amănunte. Nimeni nu știe care este adevărul adevărat. (p. 127)

În căutarea adevărului, oamenii fac doi pași înainte și unul înapoi. Suferințele, greșelile și plictiseala vieții îi aruncă înapoi, dar setea de adevăr și voința încăpățânată îi mână înainte și tot înainte. Și cine știe? Poate într-o bună zi vor ajunge la adevărul adevărat... (p. 130)

iată mesajul pozitiv al lui cehov - nicidecum credințele sau teoriile științifice îl pot salva pe om, ci recunoașterea erorilor și voința de a căuta adevărul.

sunt interesante ideile din nuvelă despre cei puternici și cei slabi, despre teorii biologice și teologice, despre moralitate și dezmăț.
desigur că e menținută și aici sincronicitatea naturii cu stările sufletești ale personajelor - ceea ce am învățat - ca cititor - de la cehov.

o capodoperă cehoviană de 130 de pagini.

iată trailerul ecranizării din 2010:

două ediții din „acțiunea umană“ de ludwig von mises

tot anul acesta, insititul ludwig von mises a publicat cartea de economie acțiunea umană de ludwig von mises într-o ediție de lux, în traducerea lui dan-cristian comănescu, cu o prefață de mihai-vladimir topan. prețul - destul de rezonabil pentru o ediție de lux 24X16cm- este de 120 de lei.

la gaudeamus însă, am văzut și ediția tipărită de editura curtea veche în colecția lui mugur isărescu „biblioteca băncii naționale a româniei“ a aceleiași cărți acțiunea umană de ludwig von mises. traducerea este de gabriel mursa și drăgan stoianovici, cu o prefață de horia-roman patapievici. prețul - după părerea mea, prohibitiv, deși este o ediție de lux 23X15,5cm - este de 260 de lei.

acuma, eu fiind profan într-ale lui mises (am citit doar o cărțulie în defuncta colecție „societatea politică“ a editurii nemira), nu știu ce să fac. ce traducere să aleg?

„ultima lume“ de christoph ransmayr

christoph ransmayr

ultima lume

(die letzte welt)

editura univers, buc., 1996

trad. de mircea ivănescu

231 pag. broșate

cum sunt un admirator al literaturii germane - l-am întrebat pe un tânăr scriitor german ce scriitori preferați are. pe locul întâi și de departe era christoph ransmayr. i-am luat atunci cele două romane traduse la noi - ultima lume și morbus kitahara - dar ama amânat lectura, stilul fiind unul dificil.

dar acum, când la raftul denisei se anunță o altă traducere - pe care o aștept cu nerăbdare - m-am hotărât să reiau ultima lume - cel mai cunoscut roman al său - editat de două ori în românia, dar destul de ignorat.

de ce e ultima lume un roman extraordinar?

se spune că inițial christoph ransmayr a vrut să rescrie metamorfozele lui OVIDIU, însă până la urmă a (re)scris o lume paralelă, inspirată de poetul roman. ba chiar l-a introdus în roman chiar pe ovidiu - mai precis i-a introdus umbra pe care a lăsat-o după moarte, mai precis metamorfoza lui într-un arbore.

ultima lume e un ținut poetic, utopic, nici contemporan - deși sunt gări, aparate de proiecție a filmelor, conserve etc. - dar nici antic. e TOMIS-ul în care a fost exilat poetul din sulmona - însă un oraș și maritim și muntos, cu un golf amfiteatru din care poate fi admirat spectacolul mării. un oraș de exploatare a minereurilor, în care locuitorii - avataruri ale personajelor ovidiene - trăiesc într-o altfel de lume.

la finalul cărții, avem paralele ale personajelor lui christoph ransmayr cu cele din metamorfoze. iar christoph ransmayr are câte o poveste pentru fiecare - în care firul conducător e târât de cotta, un roman ce vine la tomis să-l caute pe OVIDIU și să-i caute poeziile.

avem un operator de film pitic cu rădăcini crescute în pământ, o țesătoare ce țese povestiri pe covoare, un copil epileptic ce se transformă în stană de piatră, un frânghier ce se tranformă în lup. un oraș cucerit de plante, un potop în urma căruia se nasc alți oameni din piatră.

o proză poetică, despre o lume dintre vis și realitate, o atmosferă melancolică și sumbră - într-o carte letargică, unică în felul ei - un omagiu față de OVIDIU și al unei mitologii acum dispărute.

criticii germani au apreciat proza ritmată și fără cusur a autorului austriac - pe care poate mircea ivănescu, poet, a reușit s-o redea în transpunerea românească.

ediția a doua a romanului, din 2008