doi mari scriitori: răduleasca şi dan brown :))

da' unde e oţil?

celelalte părţi ale interviului aici şi-aici.

premiu

am aflat de curând c-am fost premiat pe blogul luciei verona la categoria cel mai bun critic literar dintre bloggeri, alături de micawber. mi se pare o muncă titanică să citeşti atâtea bloguri (eu, din păcate, rareori reuşesc să parcurg blogrolul meu), aşa că e de admirat.

evident, cum nu mi-am înscris eu blogul, sunt foarte onorat!
MULŢUMESC!

o chestie desuetă - teatrul radiofonic

de aproape 4 ani, de când m-am mutat în bucureşti, fără calculator/leptop şi fără televizor, ascult radio.

evident, în fiecare dimineaţă, radio guerilla. la serviciu, guerilla.

dar seara, când se face miezul nopţii, pun pe radio cultural şi ascult teatru radiofonic în serial. am ascultat teatralizări de romane vestite (pe unele nu le voi citi niciodată) - archibald cronin, zola, balzac, nicolae filimon, panait istrati ş.a. - şi de piese celebre. asta se leagă de trecutul meu personal din vremile ceauşiste, când elev îmi organizam lecţiile între pauzele de teatru radiofonic. iar duminica trebuia să maă trezesc la ora 9:00. era ora de teatru.

de ce-mi place teatrul radiofonic?
în primul rând pentru că-mi pune imaginaţia la treabă. pe fondul sonor al actorilor emeriţi, îmi pot imagina singur şi liber un alt univers.
în al doilea rând, pentru că ascult poveştile romanelor/pieselor teatralizate în fărâme mici de 20 de minute.

literatura rusă şi cititorii români

mă necăjesc când văd ignorarea totală a literaturii ruse recente de către cititorii români. aceştia se opresc la dostoievski (după 1989 devenit, din fericire, best seller), poate puţin la tolstoi (anna karenina) şi cam atât. arar ajung la vreun autor contemporan.

dar literatura rusă e uimitoare! în ceea ce priveşte romanul, cred că nici franţujii sau englejii nu au ceea ce au ruşii, iar mai târziu sovieticii.

înţeleg că dostoievski, tolstoi, gogol atrag prin misticismul lor oriental, dar ei sunt doar începutul! sunt contemporanii lui turgheniev, prieten cu flaubert şi model pentru maupassant - un cuib de nobili, prima iubire, povestirile unui vânător sunt capodopere incontestabile. lermontov era febleţea lui vladimir nabokov, a tradus chiar un erou al timpului nostru în engleză.
simbolistul andrei belîi scrie un minunat roman în proză ritmată, plin de ironie şi rafinament, petersburg.
să nu-l uităm pe maxim gorki, măcar pentru paginile memorialistice despre cehov şi tolstoi.
dacă n-ar fi fost ecranizarea hollywoodiană, cu siguranţă şi lui boris pasternak i se uita doctor jivago. îi mai ştie cineva versurile? sau ale lui bulat okudjava, autorul minunatei călătorii a diletanţilor?

urmează perioada sovietică. acum pe deplin ignorată de perioada noastră capitalistă.
dacă n-ar fi fost umorişti-ironici, lui ilf şi petrov li s-ar fi uitat chiar şi cele douăsprezece scaune. povestirile absurde ale lui daniil harms, la fel.

din păcate pentru mine, nu pot spune nimic despre câţiva autori pe care nu i-am citit, deşi au fost celebri la vremea lor: mihail şolohov cu romanul său pe donul liniştit şi aleksei tolstoi cu calvarul. uitatul vasili grossman cu viaţă şi destin şi mihail bulgakov cu al său bestseller maestrul şi margarita.

evident, soljeniţîn cu capodopera sa o zi din viaţa lui ivan denisovici şi best sellerul şi la noi arhipelagul gulag. şi uitatul - tot despre gulag - varlam şalamov cu povestiri din kolîma.

dar mai sunt valentin rasputin cu a sa despărţire de matiora, andrei bitov cu apreciata peste hotare casa puşkin (n-am citit). vladimir makanin cu underground. viktor astafiev, ce m-a impresionat atât nu demult cu visul crestelor albe. la fel, cinghiz aitmatov cu faimosul său o zi mai lungă decât veacul. a nu se uita venedikt erofeev cu moscova-petuşki.

utopiile lui evgheni zamiatin din noi sau a lui andrei platonov din cevengur.

să mai spun de romancierii ruşi contemporani, traduşi la noi în mare parte la curtea veche: gheaţa lui vladimir sorokin, mitraliera de lut de victor pelevin, zâtul tatianei tolstaia,
autorul de romane poliţiste cu mare vad la occidentali boris akunin.

toate cele enumerate sunt traduse sau retraduse, prin anticariate şi librării. din păcate, invizibile prin ubicuele cărţi din literatura engleză. pe principiul nu e mare lucru de capul vecinilor, ignorăm o literatură excepţională la foarte îndemână.

acest post e spre amintire.

capodoperele mele cinematografice. umberto d.

nu ştiu dacă sunteţi consumatori de film italian, dar eu ador umberto d. - un film de autor al lui vittorio de sica din 1952.
mie mi se pare că e unul din filmele de referinţă despre drama bătrâneţii, alături de fragii sălbatici ai lui bergman.

umberto domenico ferrari este un pensionar italian care are o pensie de mică şi o datorie de 15 000 lire la proprietăreasa imobilului în care a locuit 20 de ani - o cutră parvenită. locuitul aici devine un infern şi singurele mângâieri i le dă bucătăreasa maria căreia-i plac soldaţii şi câinele flike căruia nu-i place laptele.

două dintre scenele filmului mi se par geniale pentru arta cinematografică. una este aceasta, când umilinţa cerşitului e de neacceptat, chiar cu preţul morţii.

cea de-a doua scenă e cea despre sinucidere. pentru că nu se poate despărţi de câine, bătrânul umberto se gândeşte să moară împreună. evident, câinele are un şoc şi fuge.

fericit c-am făcut rost de film, graţie lui adi.

provocarea "iubesc clasicii!" - leapşă franţuzească

preiau o leapşă de pe un blog franţuzesc începută anul trecut pe blogosfera livrească galică. scopul ei este să reînvie cititul literaturii clasice.

este vorba despre o carte clasică pe care să o citim pe lună şi despre care să scriem pe blog.
- din antichitate până-n 1960.
- din toată literatura lumii.

reguli:
1. alegeţi o carte pe care s-o citiţi.
2. vă-nscrieţi aici - în comentarii sau pe mail.
3. postaţi despre carte în timpul lunii respective şi puneţi link aici (împreună cu sigla), astfel încât cei care vă citesc postarea să ajungă la lista cu alte cărţi clasice.

ideea originală pe blogul mariei l. aici.

s-au înscris în campanie următorii iubitori de clasici:

- orbirea de elias canetti (maya)
- jucătorul de şah de stefan zweig (maya)
- idiotul de dostoievski (tomata cu scufiţă)
- demonii de dostoievski (vlad bogos)
- quo vadis de sienkiewicz (beth)
- l'homme qui rit de victor hugo (adina)
- fabrica de absolut de karel Čapek (adina)
- pentru cine bat clopotele de hemingway (cristi)
- sicriul de aur de mora ferenc (feri balin)
- last temptation de kazantzakis (mădălina)
- demonii lui dostoievski (capricornk13)
- omul care era joi de g.k. chesterton (adina)
- the snows of kilimanjaro de hemingway (capricornk13)
- nimic nou pe frontul de vest de erich maria remarque (capricornk13)
- cevengur de andrei platononov (dragoş)
- don quijote de cervantes (dragoş)
- carnete de marcel proust (dragoş)

un roman/nişte poveşti, o minune!

nu regret c-am urmat recomandarea lui marius chivu (a cărui părere e aici) de-a pune mâna pe cartea lui cristian teododrescu, pe care-l cunoşteam de departe, de la câteva lansări din defuncta colecţie cotidianul. personajul mi s-a părut ceva neutru.

dar scriitorul cristian teodorescu scrie extraordinar! faţă de ce-am citit în ultima vreme, scrisul lui teodorescu e... n-am cuvinte. poate zilele regelui l-ar egala stilistic.

am trecut de sute de ori prin gara medgidiei, oraş natal al lui teodorescu. dar nu mi-am închipuit că-mi va fi dat să-i cunosc oamenii şi istoriile/istoria lor, aşa cum (le-)am cunoscut citind această carte. dacă aracataca/macondo va rămâne prin garcia marquez (prima referinţă care-mi vine-n minte), oraşul dobrogean va rămâne prin medgidia, oraşul de apoi. ba chiar, mie cartea aceasta mi-a plăcut mai mult decât a columbianului.

nu e foarte complicat!

afli povestiri mici, a 2-3 pagini fiecare, cu întâmplări aparent banale, dar excepţionale pentru aceia ce le trăiesc. fiecare amănunt contează şi nu plicitiseşte, întâmplările sunt pline de farmec! cuvintele se-nşiră ca la ion creangă, c-un aşa firesc, că nici nu zici c-au ieşit din mintea unui scriitor, absolvent de litere, scriitor la gazetă.

îţi închipui lesne cî ai în faţă un moş sfătos ce şade pe-o buturugă şi-ţi povesteşte cu mult dor de-ale vieţii valuri. paul cernat zice bine aici că "fiecare secvenţă e narată tacticos, pe un ton complice de tacla, cu naturaleţe, sobrietate comprehensivă şi un zâmbet mucalit în colţul gurii."

un cârciumar parvenit şi ospătarul său, un primar, o doctoriţă evreică, un imam erudit şi celebru, un şef de gară, un moşier, ceva curve, legionari şi apoi comunişti, tineri şi bătrâni joacă o comedie umană într-un orăşel de provincie românesc. doar dacă eşti rău intenţionat nu prinzi drag de toţi. mie mi-a amintit foarte mult de ştefan bănulescu.

dar mai uşor cu superlativele, dragoşe! că nu-ţi prea stă în fire! şi aici aduc în discuţie coperta patru care reclamă cum că nu s-a mai scris aşa ceva în românia... hm!

[birjarul] era însurat cu o bulgăroaică pe care o adusese din silistra. bulgăroaica, nimic de zis, îşi mai făcea din ochi cu turcii din cartier, ori că aşa i se părea lui grigori. o bătea cel puţin o dată pe săptămână, cu biciuşca lui neagră de piele. când nu mai putea să rabde, fugea iovanca prin curte, mai îmbrăcată, mai dezbrăcată, cum se nimerea. făceau turcii galerie de peste gard. dacă grigori era aprins rău, se lua după ea prin curte. (p.93) alte fragmente pe aici.

mesajul cărţii pentru mine - bârfa românească scrisă bine se face capodoperă. şi oare-a scris cristian teodorescu capodopera sa? eu aşa aş zice! şi mai zic că el poate nici nu ştie.

cristian teodorescu, medgidia, oraşul de apoi, editura cartea românească, bucureşti, 2009, 276 pagini coperta de radu răileanu

alte păreri "critice" aici, aici, aici, aici şi blogăristice momentan aici.

caut un maestru

prima dată când am dat de filozofie a fost când mi-am dat seama că părinţii şi oamenii mari nu sunt grozavii care credeam eu că sunt – ci nişte omuleţi ca şi mine.

evident, m-a ajutat apoi mircea eliade cu memoriile lui care mi-a dat seama şi mai mult că şi geniile sunt la fel - nişte omuleţi ca şi mine.

aşa că am început să pun la îndoială mai întâi percepţiile mele de până atunci, apoi şi pe cele de după aceea. În cele din urmă, lumea toată. (fără să am habar de descartes.)

şi-am pornit de la zero, să mă mir ca un copil. de ce asta? de ce aia?

de ce „trebuie” să învăţ tâmpeniile de la şcoală – ce vor alţii adică, când pot să-nvăţ ce vreau eu?

de ce „trebuie” să să citesc sadoveanu şi nu frank herbert?

de ce „trebuie” să devin medic, când pot fi gânditor?

de ce „trebuie” să accept orânduirea socială capitalistă, când pot fi anarhist?

de ce „trebuie” să agonisesc averi, când pot fi sărac (şi liber) ca isus cristos?

şi de ce-urile m-au dus la răspunsuri – pe unele le găseam la unii sau la alţii ce se intitulau filozofi (presocraticii thales, heraclit, kant, nietzsche, confucius...). alteori mergeam la literatură care mă-nvăţa să văd altfel viaţa – balzac, cehov, proust...

găseam sau nu găseam, mă contraziceam cu prietenii, mă certam cu străinii, dar îmi foloseau toate.



astea-au început pe la 18 ani şi continuă şi-acum.

am însă un singur regret: c-a trebuit să caut singur, fără-ndrumare, fără vreun maestru, fără vreo busolă.

poate, cine ştie, www-ul poate fi un maestru.

de-aceea niciodată nu e prea târziu. Nici chiar când mori.

oare ce-oţi gândi voi?

post apărut demult, pe blogul dispărut filozofie.ro.

ce cute!

o educaţie este un film drăguţ şi cam atât.

m-aşteptam la mai multe din partea subiectului, mai ales că e scris de un scriitor (nick hornby), dar cât a fost el de scriitor, probabil că n-avea ce să scoată dintr-o carte de amintiri (lynn barber).

în afară de carpe diem, băi tinerilor!, filmul mi s-a părut plin de clişee englezeşti: peisajele, nelipsitul oxford, c.s. lewis, middleclassul englez, evreimea înstărită etc. mă gândesc că în perioada desfăşurării filmului, kubrik făcea lolita...

remarcabilă tânăra actriţă carey mulligan, care e-o-ncântare! în fine, un film pentru domnişoare.

apariţii româneşti

• ana maria sandu - omoară-mă!, polirom (apărută)
  

• ioan mihai cochinescu - ambasadorul, ed. a 3-a, cartea românească (va apărea - blogul scriitorului, aici)

furtuna cătălinei buzoianu

duminică seară, la teatrul mic am văzut prima mea piesă de shakespeare - furtuna. norocosul de mine, în viziunea cătălinei buzoianu, unul dintre cei mai buni regizori români.

mişto montarea, mi-a plăcut la nebunie scenografia (de dragoş buhagiar)!

oricum, furtuna e piesa de geniu a lui shakespeare care lasă regizorului libertatea creaţiei.

ştiţi, cred, subiectul:
prospero, ducele milanoului şi fiica sa miranda sunt exilaţi pe o insulă pustie de către fratele său. aici, peste ani, prospero, magician de talent, "aranjează" împreună cu duhul aerului ariel o furtună. ca pe insulă să naufragieze chiar fratele uzurpator împreună cu regele neapolelui şi fiul său ferdinand. totul e o răzbunare, dar se termină cu bine, prospero învaţă să fie milos.

sunt aici duhuri, spirite, vrăjitoare, monştri care fac imaginaţia să zburde. şi regizoarea asta face: îşi lasă imaginaţia să zburde. în prima parte a piesei, m-a cucerit! actorii care se plimbă pe deasupra sălii, oglinzi, ecrane computerizate, vrăjitoare islamiste şi marinari "comando" alcătuiesc o piesă (post)modernă care te prinde. (piesa e socotită îndeobşte o comedie).

problema a apărut în partea a doua a piesei, când mi s-a părut prea mult balamuc. faţă de care monologul final al lui prospero - serios şi punct nodal al piesei - a părut în plus!

despre actori, mi-a plăcut mult rodica negrea în rolul lui ariel, cei doi matrozi matoi (alexandru gâtstrîmb şi alin mihalache). nici mihai dinvale n-a jucat rău ca prospero. nu am înţeles şi pace prezenţa valeriei seciu într-un personaj inexistent în piesa shakespeariană (după ştiinţa mea).

în fine, fain spectacolul! nu regret că l-am văzut!

15 februarie

mărturisesc că nu mă trag de şireturi cu poezia contemporană de la noi, aşa cum o fac cu proza. aş putea spune că această antologie mi se adresează, scopul ei fiind să ajungă la cititorii neglijaţi îndeobşte de poeţi (liceeni, iubitori de proză).

am găsit aici câteva poezii bune şi, cum vreau să vă scutesc de comentarii gen - sensibilitatea poetică vizează..., duioşia poeziei..., alchimia cuvintelor... etc -, trec repede să împart cu voi câteva versuri care mi-au plăcut, numind doar autorii:

din tânăra generaţie:

ne-am sărutat/
a fost una dintre acele imagini/ pe care vrei să le ţii minte toată viaţa/ dar le uiţi după o săptămână. (mihai tiţa)

am în minte glezna aceea subţire (doar puţin înroşită de bareta sandalei)/ şi pulpa albă, aproape cântând,/ înfiorată de vântul stârnit din senin (claudiu komartin)

să avem unde sta/ liniştit uitându-ne la fereastră/ am fost/ să cumpărăm un pat// şi noi pe el/ mai mici decât florile/ şi mâinile noastre se ating/ întâmplător. (andrei gamarţ)

tu mă căutai disperată nopţi întregi/ până când se goleau tomberoanele/ abia atunci mă găseai pe trotuar/ bâzâit de muşte distrus/ îmi sărutai mâinile zdrobite/ îmi spălai sângele-nchegat cu părut tău/ şi-ţi păsa numai de mine. (stoian g. bogdan)

privesc puful/ alunecând gingaş deasupra podelei/ când aş vrea de fapt/ sub cutia toracică/ la fel ca plămânii/ să-ţi îmbrăţişez/ inima. (livia roşca)

pot dormi lângă tine/ fără să ştiu unde mă aflu unde genele mele ating norii/ un şnur roşu aproape lichid/ leagă visele noastre până adânc în pământ. (miruna vlada)

moartea e la distanţă de o literă/ şi tu la un click distanţă (eliza nicolaina)

din generaţia mai vârstnică:

. eu vreau să vii în februarie pentru că mi-e dor de tine/ trăim într-o lume în care nu merită să faci nimic trainic/ dar totuşi e o lume aşa de frumoasă încât simţi că înnebuneşti/ când te bate vântul ăla rece şi tâmpit în faţă (v. leac)

în dimineaţa asta/ sunt cezanne/ şi beau absint/ şi fumez cu jojo/ tutun englezesc (gelu vlaşin)

mă-ntreb dacă vocativul doamnei e Doamne! (şerban foarţă)

să găsesc sânii tăi visaţi în copilărie/ muştiucurile lor roz ca ale pipelor roase/ din care poţi să tragi opium,/ groase şi şlefuite ca nodul frânghiilor atârnând/ la capetele biciurilor din sex-shop. (mihail gălăţanu)

caut binele,/ adevărul şi frumuseţea./ în corsajul dilectei/ am găsit două căpriţe.// dilecta se miră:/ de ce au pe pubis/ femeile o/ perniţă de muşchi? (octavian soviany)

înapoi în abaţia trupului şi nu mai stărui/ s-o părăseşti. răsfoieşte aplecat la lumânare/ manuscrisul odată fierbinte al zidurilor,/ dar nu trece dincolo de foile care sunt aceste/ pietre din pereţi. şi lasă mai des de acum/ să te doboare somnul. (ioan es pop)

***, iubirea e pe 14 februarie, 56 + 1 poezii de dragoste, editura vinea, bucureşti, 2010, 96 pagini coperta de nicole bauer

reclamă la volvo?

ăştia precis s-au inspirat din postul meu despre livrescul nud :)

rafturi pentru cititoare

două evenimente

1.
miercuri la casa scriitorilor am fost la cenaclul lui claudiu komartin, institutul blecher, unde am citit (am venit târziu, deci n-am ascultat) două texte, unul de ioana bogdan şi altul de radu vancu.

am citi cu atenţie câteva fragmente din romanul ioanei bogdan. am înţeles că, până a veni eu, n-a plăcut nimănui. sincer, mi-au plăcut două fragmente despre un bătrân într-o biserică la înmormântarea nevestei lui, precum şi în cel despre moartea ei. sincer m-a emoţionat, chiar m-aşteptam să aflu mai multe despre viaţa celor doi bătrâni. dar n-a fost să fie, romanul era despre o existenţă banală a unei femei la fel de banale ce scrie la fel de banal, în căutarea autenticităţii.

la un moment dat, s-a spus că venind cu un fragment de roman, nu-ţi dai seama de "anvergura" romanului. eu zic că, dacă iau de pildă un fragment de nabokov sau chiar de flaubert, îmi pot da perfect seama despre calitatea romanului, sau cel puţin al scriiturii. şi să nu mi se argumenteze că pentru un prim roman, ca cititor trebuie să fii condescendent - citind texte slabe, îmi pierd din timpul vieţii degeaba! şi chiar nu mă interesează/impresionează efortul scriitoricesc. eu citesc doar rezultatul final.

cât despre radu vancu, îl mai citisem demult, pe club literar, aflasem că e bun prieten cu mircea ivănescu, dar la cenaclu nu ştiam lucrurile astea. în fine, am avut timp să-mi placă următorul fragment din ciclul sebastian im traum:

sebastian în vis e aşadar artistul. dar şi dogmatistul. e goldmund şi narziss, adrian şi serenus, barbarul şi kavafis. e kenoză în crucificarea roză, e syzygia în „pistis sophia”. e jorge de burgos punând pe foc in-octavo-ul gros din „poetica”, volumul doi, şi râzând în hohote – nu ştie că-i văzut de noi – pe retinele complet maculate sunt proiectate imagini dintr-un remake queer de von trier, cu michael şi prince şi goethe şi schiller incubi şi sucubi în „thriller”. e trakl la vârsta buneilor citind nepoţeilor despre bătrânul frank o’hara citind „dicţionarul mara”. sebastian în vis e ucenicul sebastian şi împieliţatul năică. faţă de ochişorii lui visând, Arta e pitică...

2.
joi am fost la poeticile cotidianului lui răzvan ţupa, unde a vorbit vasile ernu despre ultimul lui volum, ultimii eretici ai imperiului. am plecat cu ideea că salvarea - temă dragă mie -, dacă nu vine prin religie, poate veni şi prin literatură/poezie.
păcat că participanţii au fost destul de puţini, s-a citit ahmatova, celan...

tinerii romancieri americani

pentru că mi-am promis că voi citi mai multă proză scurtă, nu puteam să scap această antologie a ceea ce americanii consideră că e mai bun în literele lor scurte.

cine mi-a plăcut?

un prim tânăr autor american este kevin brockmeier, a cărui povestire papagalii m-a impresionat mult - în genul povestirilor simple, parabolice de pe urma cărora e imposibil să nu rămâi cu ceva:
într-un oraş cu oameni care cântă, se naşte un mut. nu poate cânta ca ceilalţi, dar îşi cumpără nişte papagali care să vorbească/cânte în locul său. ce se întâmplă cu papagalii când mutul moare, nu divulg, dar finalul e minunat. (începutul povestirii, aici.) abia aştept să se traducă ceva de acest autor - scurtă istorie a morţilor sau adevărul de spre celia.

anthony doerr scrie o super-povestire despre nefericirile unui cuplu ce vrea copii şi nu reuşeşte. nu zic decât că e super-faină şi-aş fi scris-o pe toată să râdeţi şi voi, cu un strop de tristeţe în colţul gurii!...

olga grushin are un stil uşor vetust, clasicizant.

dara horn are un fagment plin de ironie din romanul ei all other nights (primul capitol aici), despre un tânăr evreu din războiul de secesiune ce are o misiune foarte grea - să-şi ucidă un unchi. mi-ar plăcea să citesc romanul, cum mi-a plăcut şi fragmentul paştele evreiesc la new orleans. o atmosferă perfect restaurată a sudului, în răspăr ironic faţă de cea a margaretei mitchell.

uzodinma iweala scrie o povestire despre un adolescent negru care-şi descrie universul său îngust, al părinţilor şi al singurului său prieten mort zhou. o uimitoare maturitate estetică descinde din povestirea băiatului. cred că voi pune mâna şi pe fiarele n-au patrie.

jess row povesteşte despre răspunsurile la întrebările vieţii ce zvâcnesc în tinereţea fiecăruia. pentru unii se topesc şi rămân doar umbre, pentru alţii ele devin vrez şi sacrificiu. într-un campus american, un islamist îşi trăieşte credinţa şi-i aprinde povestitorului o flăcăruie de îndoială metafizică.

karen rusell se întreabă, singura din lume, ce s-ar întâmpla dacă preşedinţii americani s-ar încarna în cai, adunaţi într-un grajd. o povestire scrisă splendid! eroul e un cal bălţat, cu ciuf auriu şi o uitătură saşie, rutherford hayes, iar prima lui doamnă e o oaie oarbă. şi să te ţii! :)

maile meloy vorbeşte despre două cupluri care ies din plicitseala vieţii râvnind unii la alţii chiar de crăciun. un fapt divers, dar surprins cu o psihologie fină. puternic vizual, puternic atistic.

concluzie

paradoxal pentru cultura post-post modernă blazată, aceşti scriitori tineri scriu excelent, şi ce mi se pare important e că au mesaje foarte manifeste, universal umane. deşi au saituri proprii şi sunt conectaţi la contemporaneitate, se întorc la rădăcinile prozei.

mi-ar plăcea ca toţi cei ce se-apucă de scris proză de pe la noi să citească antologia, să vadă că unii au trecut demult de la mizerabilisme, blazări şi experimente literare...

şi nu sunt de acord cu prefaţatorul că tema etnicităţii creează elementul de tensiune în povestiri. eu nici n-am simţit-o...

***, antologia granta, cei mai buni tineri romancieri americani, editura leda, bucureşti, 2009, traducere colectiv, 412 pagini
coperta iulian frăţilă

truism

hm!
ajung să trăiesc truisme ca acela că implicarea în anumite activităţi literare/sociale (aseară la recitiri, mâine la institutul blecher, poimâine la poeticile cotidianului etc.) îmi ia din alt timp - al cititului, al blogului, al vieţii private...

cât de mult ne costă alegerile pe care le facem!

un roman (necunoscut pe la noi) splendid

mirare:
când văzui că editura rao iniţiază o serie de autor delibes, mă gândii ce i-a apucat, căci în celebra lor colecţie opere xx, apăruseră thomas mann, camus, woolf, hesse etc.
dar delibes??
de unde până unde?
şi-ncă tradus de una dintre cele mai bune traducătoare de la noi din spaniolă, tudora şandru mehedinţi!

aşa că nu mă codii să pun mâna dintr-un anticariat pe prima ediţie (din 1970! la 4 ani de la apariţie!) a romanului cinci ore cu mario a lui miguel delibes. capodopera scriitorului, cică.

aşadar:
avem un monolog. şi-atât. al unei dame văduve pentru soţul său, mario, de-alături din sicriu. despre toată viaţa ei. un fel de molly bloom, dar mai structurată.

basmul că la căsătorie ai fost la fel de nevinovat ca mine să i-l spui lui mutu, drăgălaşule, şi tu încă "să nu-mi mulţumeşti, a fost mai degrabă din timiditate", timiditate pe dracu, de parcă nu v-aş cunoaşte, voi bărbaţii, toţi la fel, se ştie, şi tu, dă-i cu stângăciile tale, erau cea mai bună dovadă, muzică divină!, adevărul e că între un om pierdut şi unul decent există oarecare diferenţă, şi că, în fond, mai rămâne ceva demn în voi, şi asta iese la iveală când vă căsătoriţi, asta-i totul. virgin tu! dar crezi că asta mi-a făcut deosebită plăcere? şi nu c-aş spune că eşti un vicios, nici vorbă, dar aşa, din când în când câte-o uşurare... apoi la madrid, când am făcut voiajul de nuntă, m-ai umilit cum nu se poate mai mult, cât dispreţ, recunosc că eram speriată, de frică de copii, dar ştiam că trebuie să se-ntâmple ceva aparte, credeam că măcar o singură dată, pe cuvânt, şi aş fi fost resemnată, îţi jur, fie ce-o fi, dar tu te-ai culcat şi "noapte bună", ca şi cum te-ai fi culcat în pat c-un jandarm, Doamne, atâta reţinere, că nici lui valen nu i-am povestit, şi tu ştii că eu lui valen îi spun orice, ea nu-i ca esther, că esther, deşi prietenă dintotdeauna, e altceva, mult mai puţin înţelegătoare, nici nu suderă comparaţie cu valen, şi sunt lucruri dintr-astea, niţeluş picante, care la ea nu merg, se ţine de modernă şi citită, nu e altceva decât o învechită, eu mă gândesc de foarte multe ori că v-aţi fi înţeles bine, că sunteţi ca sacul şi peticul, scumpule, făcuţi după acelaşi calapod. lui esther îi pari inteligent, că citeşte ca şi tine cărţi de-astea greoaie, ciudate, pe care nu le înţelege nimeni; (p.99-100)

nu e cine ştie filozofie, ba chiar aş zice că din contră, este un anumit bun simţ, o experienţă a vieţii - mi-a amintit de piaţa diamantului de mercè rodoreda - în contrast cu meditaţiile socio-filozofice intelectuale.

convinge-te odată, mario, intelectualii cu ideile lor fistichii sunt toţi nişte încurcă-lume, pe jumătate ţicniţi, cred că ştiu totul, dar singurul lucru de care sunt în stare e să facă zâzanie, singurul, ia aminte, şi să-i scoată pe săraci din minţi... (p.128)

e o plăcere cititul cărţii, miguel delibes ăsta scrie splendid, cu mută ironie, glumă şi har, eu am intrat repede în carte, greu e prologul, dar cum intri în confesiunea lui carmen (menchu) gata, nu te mai poţi lăsa. cred că voi mai citi ceva de delibes. adică sigur!

miguel delibes, cinci ore cu mario, editura univers, bucureşti, 1970, traducere de odette mărgăritescu-lungu şi alexandru d. lungu, 264 pagini
coperta de ioana dragomirescu

cartea e retradusă la rao. şi disponibilă aici.

dragostea şi poezia

aseară am participat la relansarea unei antologii de poezie, iubirea e pe 14 februarie, alături de un public numeros - nu m-aşteptam - şi de câţiva poeţi români, dintre care pe unii i-am văzut pentru prima oară.

ca moderator, n-am avut microfon (nimeni n-a avut), unul dintre invitaţi n-a mai venit, doi au întârziat - aşa că încă de la-nceput mi-am zis c-o să iasă naşpa, altfel decât plănuisem.

cred că discuţia serii a fost pe tema (inepuizabilă) "există poezie în dragoste?" ceea ce a dus la următoarele concluzii: că poezia e să vrei să cucereşti femeia pe care o iubeşti (octavian soviany), poezia vine din suferinţa dragostei (gelu vlaşin), poezia trebuie să rămână secretă de ochii iubitului (livia roşca), poezia e doar frumoasă şi-atât (claudiu komartin). iar pentru marius ianuş, poezia e şi o cale către Dumnezeu, altfel e păcătoşenie de care trebuie să fugi (marius ianuş chiar a fugit la puţin timp). pentru că în faţa unei aşa păreri, ceilalţi invitaţi - chiar şi din public - se şi coalizaseră să-l convingă de contrariu, teoretizând şi citând din poezii.

s-a mai discutat despre poezie în sex-shop, despre viciile poeţilor, despre impresia falsă că poeţii sunt autişti, despre coperta kitsch, despre marchizi şi dilecte, o fetiţă chiar a citit o poezie.
în fine, pentru mine a fost încă o învăţătură despre cum sunt poeţii noştri, dincolo de râci, orgolii şi aberaţii.

i-am simţit pe toţi aproape şi poate de-aceea planul urzit de mine de-acasă,în târg n-a mai ieşit chiar aşa. deh, am avut emoţii!

poza de aici.

lansare diseară

o relansare a antologiei iubirea e pe 14 februarie. de data aceasta va fi ceva special, în faţa şemineului, la etaj, în shelter pub (strada şelari nr 17, lângă suburbia). invitaţii serii vor fi: ioan es pop, marius ianuş, octavian soviany, livia roşca, claudiu komartin şi gelu vlaşin, iar întâlnirea va fi moderată de dragoş c. butuzea şi sorin despot.

evenimentul va avea loc vineri, de la 19:30 (shelter pub). intrarea este liberă şi veţi putea găsi atât antologia, cât şi alte cărţi de marcă ale editurii vinea sau volume ale scriitorilor din antologie.

poţi confirma prezenţa ta pe facebook

cheever

pentru c-auzisem de cheever de la cristi care citea pasionat integrala prozei scurte. pentru că văzusem că poliromul are de când să traducă aceeaşi integrală a prozei scurte. m-am apucat să citesc ceva de-acest autor american.

evident, surprize plăcute. antologia de faţă surprinde un autor pasionat de henry james. (povestirile care mi-au plăcut chiar repetă subiectul lui james - diferenţa dintre europa (italia) şi america. (bella lingua, clementina).

unversul povestirilor lui cheever e cel al personajelor din clasa de mijloc care-şi caută fericirea meschină, se războiesc cu căsnicia şi cu jobul. o întâmplare, chiar banală, are rolul de a le lumina pentru o clipă existenţa. iar cheever e acolo să descrie acea lumină (şi aici îi cred pe cei care-l aseamănă cu cehov): o lecţie de pian, o casă închiriată la mare, pieptul unei femei, o frică atavică etc.

n-aş uita impresia că cheever e cam misogin, personajele feminine sunt superficiale, unele chiar toante, ele merită doar iubite aşa cum sunt şi atât, fără pretenţii intelectual-metafizice (fidela clarissa, clementina, oceanul).

spectacolul oferit de ea era cu totul altceva şi-i tăie respiraţia. clarissa era extrem de atrăgătoare datorită pielii ei foarte albe şi a faptului că, spre deosebire de celelate femei care se simţeau bine în costumul de baie, ea se simţea ruşinată şi umilită fiind atât de dezbrăcată. se îndreptă spre apă, ca şi când ar fi fost goală, şi la primul contact cu apa se opri brusc, pentru că spre deosebire de celelalte femei care se aruncau în apă ca nişte foci ea avea oroare de apa rece. apoi, având de ales între ruşinea de a fi goală şi răceala apei, înotă câţiva metri, după care ieşi din apă şi, înfăşurându-se repede în halatul de baie, se întinse pe nisip şi începu să vorbească pentru prima oară în dimineaţa aceea. după cum îşi aminti baxter, era prima dată că vorbea cu căldură şi emoţie. (fidela clarissa, p.202)

femeia fără ţară are unul dintre cele mai frumoase începuturi pe care le-am citit vreodată; iar profesoara de pian are unul dintre cele mai frumoase finaluri, dacă pot spune aşa despre unul tragic.

- sunt bancher, mă duc la un dineu oficial al directorilor, unde se vor discuta condiţiile unei emisiuni de bonuri de tezaur în valoare de patruzeci şi patru milioane de dolari. averea mea se cifrează la nouă sute de mii de dolari. am o casă cu douăzeci şi două de camere în bullet park, crescătorie de câini, doi cai de călărie, trei copii la liceu, o barcă cu pânze de şapte metri şi cinci maşini. - Dumnezeule, exclamă liftierul (p.98)

un maestru al genului scurt. american.

o scurtă povestire, întâlnire (reunion), o puteţi asculta audio aici.

john cheever, fidela clarissa (povestiri), editura univers, bucureşti, 1970, traducere de george tăslăuanu, 315 pagini
coperta de adrian maftei

in-voluntar la lecturi urbane + un eveniment poetic

pentru că a trebuit să merg la bătrâna mea proprietăreasă să plătesc chiria, aseară pe la 8 am coborât la metrou la piaţa muncii. am intrat în primul metrou şi-am dat peste cititorii de la lecturi urbane.
nimeni nu m-a crezut că-mi anunţasem neparticiparea şi că picasem acolo întâmplător! iată c-am citit împreună cu "cititorii urbanişti" pe parcursul câtorva staţii...

*

vineri am fost invitat să moderez (cu sorin despot) a doua lansare a volumului iubirea e pe 14 februarie, la Shelter Pub, o locaţie foarte faină! imi doresc să iasă ceva mai "elitist", mai ales că participă şi ioan es pop, octavian soviany ş.a. (vezi afişul din dreapta)
o fi contat feedback-ul meu la prima lansare? :)