Dacă știi engleză și vrei să afli despre Montaigne, de pildă de pe GoogleBooks, din How to read Montaigne de Terence Cave (2007) sau măcar, de pe LibGen, din Cambridge Companion of Montaigne, 2006 (articolul lui André Tournon), dar și din alte lucrări - ANGLO-SAXONII ÎL RECUPEREAZĂ INTENS PE MONTAIGNE - poți găsi că, într-un capitol scurt (I, 8) există un fragment important, în care Montaigne își prezintă modul în care s-a apucat de scris Eseurile: în timp ce stătea la el acasă, lenevind (variantele românești spun "trândăvind"), mintea-i îi tot producea "himere și monștri fantastici".
„toate operele eu le împart în două categorii: cele care-mi plac şi cele care nu-mi plac. alt criteriu nu am...“
a.p. cehov
__________________________
un blog de dragoș c. butuzea
4 noiembrie 2020
Despre eseurile montaniene ale lui Vlad Russo (2)
Dacă știi engleză și vrei să afli despre Montaigne, de pildă de pe GoogleBooks, din How to read Montaigne de Terence Cave (2007) sau măcar, de pe LibGen, din Cambridge Companion of Montaigne, 2006 (articolul lui André Tournon), dar și din alte lucrări - ANGLO-SAXONII ÎL RECUPEREAZĂ INTENS PE MONTAIGNE - poți găsi că, într-un capitol scurt (I, 8) există un fragment important, în care Montaigne își prezintă modul în care s-a apucat de scris Eseurile: în timp ce stătea la el acasă, lenevind (variantele românești spun "trândăvind"), mintea-i îi tot producea "himere și monștri fantastici".
2 noiembrie 2020
Despre eseurile montaniene ale lui Vlad Russo (1)
Mai poate fi vorba, deci, despre cât sunt de bucuros că o variantă în românește promite să transpună toate cele trei cărți în românește? Așa c-am înșfăcat primul volum apărut în aceste zile și-am pornit în căutarea lui Montaigne în noua românească.
Iată câteva lucruri la o privire de ansamblu.
Mai întâi câteva merite:
- Faptul că cineva din România se încumetă să traducă TOT Montaigne merită multe aplauze (eu însumi n-aș face așa ceva).
- Faptul că fraza lui Montaigne în actuala traducere curge - cum nici în franceza veche în care-a scris Montaigne nu sună - este un merit care poate duce la o primă înțelegere a textului montanian de către cititorul român.
Câteva prime nereușite:
Așa cum bănuiam - și așa cum a fost și cealaltă traducere în românește, de-acum 50 de ani - este o traducere a unui literat. Pare că dl. Vlad Russo (VR) a omagiat-o pe prima traducătoare, Mariella Seulescu (MS) - împrumutându-i mulțime de arhaisme care să 'sune frumos', mai degrabă decât să traducă pentru un public de secol XXI.
Să trecem la exemple, trăgând cu ochiul și la traducerile citate de VR în prefață: traducerea americană a lui Donald Frame și cea italiană a Faustei Garavini.
- Capitolul I, 20, De la force de l'imagination devine la VR Despre puterea închipuirii, după ce la MS era Despre tăria închipuirii. Dar unde este imaginația (din greaca phantasia), termen modern care a intrat deja în vocabularul nostru și pe care-l folosim uzual? Unde este al cincilea simț intern conform filozofiei medievale moștenite de la Aristotel și pe care Montaigne o cunoștea: „simțul comun“ (sensus communis, corespunzător celor cinci simțuri „externe“), „imaginația“ (imaginatio), „fantezia“ (phantasia), rațiunea sau „estimarea“ (estimatio) și „memoria“? Pare că dl VR n-a dorit să caute noțiunile în vreo carte de gândire renascentistă, ci numai vetustețea cuvântului. Ba, atât i-a plăcut cuvântul închipuire, încât și fantezia a tradus-o prin același cuvânt. Unde-o fi rigurozitatea lăudată pe coperta a IV-a? Și iată și variantele străine: în engleză On the Power of the Imagination iar în italiană Della forza dell’immaginazione.
- Să mai luăm un exemplu, al faimoasei expresii dedicate prieteniei (dintre Montaigne însuși și Étienne de La Boétie): 'parce que c'estoit luy: parce que c'estoit moi' (I, 28): la VR este Fiindcă era el, fiindcă eram eu iar la MS, ceva similar, Pentru că era el, pentru că eram eu. În engleză traducerea e cea mai potrivită: Because it was he, because it was I. Dar ideea frazei nu este acest truism - normal că el e el și eu sunt eu - ci că acolo era ceva (c'estoit, it was) unde eram amândoi laolaltă. Puțin mai înainte, Montaigne spune: En l'amitié dequoy je parle, elles se meslent et confondent l'une en l'autre, d'un melange si universel, qu'elles effacent et ne retrouvent plus la couture qui les a jointes (traducerea mea - În prietenia despre care vorbesc, <sufletele noastre> se amestecă și se confundă unul cu altul, într-un amestec atât de total, încât cusătura care le-a unit se șterge și nu mai poate fi găsită.) Chiar și autorul unui best seller ecranizat prinsese ideea: Strigă-mă (pe mine) pe numele tău. Dar se pare că dl VR n-a citit cartea. Mă întreb: n-ar fi fost oare mai în spiritul lui Montaigne formularea: Pentru că el era eu însumi, pentru că eu eram el?
- Mai dăm un titlu de capitol: Cap I, 24, Du pedantisme devine la VR Despre ifosele dascălilor, în vreme ce în engleză se păstrează On Pedantry iar în italiană Della pedagogia. Se pare iar că traducătorul de secol XXI omagiază vechea traducere Despre înfumurarea dăscălicească a MS. Din fericire, avem în românește cuvântul foarte bine folosit și azi pedant ce denumește, pe lângă faptul de a fi pedant – om cu pretenții de erudiție și competență deosebită – și substantivul pedagog, educator, având ca etimologie (cf. Dicționarul Littré) grecescul paidagôgos sau cuvântul pedare din latina vulgară - deci un cuvânt care înseamnă atât ifosele lui VR, cât și pedagogie. Mai e nevoie să spun că Montaigne nu se referă nicidecum la dascăli, ci la filozofi?
30 octombrie 2020
26 septembrie 2020
20 aprilie 2020
„contractul desenatorului“ de peter greenaway
acțiunea nu este foarte complicată: în secolul 17, un desenator este chemat prin contract să facă 12 desene a unei moșii englezești, în lipsa proprietarului, și în prezența soției și fiicei acestuia, pe care le și îngurluiește din când în când în temeiul aceluiași contract.
vor fi și crime și intrigi, dar nu vreau să dezvălui prea multe.
pe lângă faptul că:
- este cel mai bun (și mai ironic) film de epocă pe care l-am văzut până acum
- are cele mai spumoase eșantioane de artă a conversației în limba engleză clasică
apare o teoriei a artei (reproducerii) versus realitate.
în prima parte a filmului, există scene ca într-o piesă de teatru în care desenatorul reproduce, folosindu-se de un cadru de împărțire a perspectivei, diverse tablouri ale moșiei. este interesant cum tot soiul de reguli - dincolo de acel instrument de împărțire, prezent în 80% din film - îl contrâng pe desenator să-și facă treaba: contractul însuși, viața cotidiană cu grădinari, animale domestice, slugi, musafiri și gazde. doar că toate aceste constrângeri - nu mai au de afacere cu realitatea, astfel încât desenatorul ajunge să deseneze realitatea artificială, și nu una a naturii.
filmul devine deîndată o metaforă a artei și a artistului care încearcă să supună ceea ce vede (chiar și realitatea artificială) la ceea ce face - să supună realitatea artei sale. fără să-și dea seama că aceste desene separate, luate împreună, aduc o nouă interpretare chiar a realității.
există un dialog în care fiica gazdei, îi expune desenatorului însuși această teorie:
Obiectele pot fi interpretate ca inocente numai dacă sunt luate unul câte unul, luate însă împreună, pot fi interpretate altfel.
Dacă un om inteligent face o pictură indiferentă - căci pictura necesită o oarecare orbire și necesită un refuz parțial de-a observa toate opțiunile - acest om inteligent va ști mai mult despre ce desenează, decât despre ceea ce vede.
În spațiul dintre a vedea și a ști, omul inteligent va deveni contrâns, incapabil să urmărească ferm o idee, de teama că discernământul privitorilor pe care vrea să-i mulțumească îl va considera deficitar dacă nu le arată nu doar ceea ce el știe, dar și ceea ce ei știu foarte bine.problema desenatorului din film - și a oricărui artist - este că va continua să rămână orb (din cauza orgoliului său) chiar și la realitatea artificială pe care o reproduce. de aceea, va ajunge să plătească pentru asta. arta nu se face prin contract și nici siluind natura.
mai există totuși un anumit tip de raportare la realitate, unul inocent și mai puțin inteligent - reprezentat în film de un servitor care face pe mimul - el nu disprețuiește realitatea, ci încearcă să se cufunde în ea, să facă cu ea un tot. deși este disprețuit de ceilalți, este singurul care se va salva.
probabil că mesajul lui peter greenaway este întoarcerea la realitatea pură - la lumina lumânării, de exemplu, la cuvânt, la cadrul teatral, la ceea ce este nealterat și artificial. chiar și în cinema, atât cât se poate, desigur.
26 martie 2020
„berta isla“ de javier marías
javier marías
berta isla
editura litera, bucurești, 2020
traducere de lavinia similaru
542 pag. broșate
coperta de flori zahiu
|
fericit că acest ultim roman a fost tradus și la noi - într-o versiune uluitor de frumoasă, a laviniei similaru, aflată la a treia traducere din acest autor - am purces rapid a mi-o cumpăra și a o citi pe îndelete, așa cum merită toate cărțile lui marías.
- un tânăr spaniol, tomás nevinson, intră printr-un concurs de împrejurări în spionajul englez, grație talentului său poliglot și imitator. trăiește astfel o viață dublă - una de soț al bertei isla, la madrid - și alta de trimis în misiuni de spionaj al coroanei britanice.
până când, la un moment dat, nu se mai întoarce.prilej cu care - așa cum ne-a obișnuit în fiecare roman - javier marías să adune în jurul vieții celor doi protagoniști, soț și soție, povești, gânduri, idei - multe multe cuvinte, într-un stil curgător, frumos și inteligent - de mai mare dragul.
cartea nu este despre vorbe, despre abundența de vorbe - cum era în trilogia chipul tău mâine (care rămâne capodopera lui marías) - ci despre secrete și tăceri. pentru că nu poate vorbi despre experiența sa de spionaj, viața lui nu poate fi povestită - de aceea rămâne atârnată în neant, ea există și așteaptă. acesta va fi blestemul lui și al căsniciei lui - tăcerea.
este de fapt, ceea ce m-a impresionat la această carte: că este despre tăcerea secretelor care nu pot fi spuse, împărtășite - și despre efectele acestei tăceri care se învârt din mintea scriitorului în jurul minții cititorului, pe 542 de pagini - cu savoare și uimire.
romanul acesta nu este cel mai bun al autorului - cum este trilogia chipul tău mâine - însă rămâne o bijuterie și o reușită romanescă. deși avem doi povestitori - naratorul și berta isla - vocea este aceeași de-a lungul întregului roman și este numai găselnița autorului de a mai schimba ritmul și perspectiva. mai aduce și personaje din romanele anterioare, peter wheeler din romanul oxfordului, bertram tupra din trilogia chipul tău, mâine, obsesii livrești cum este cea despre colonelul chabert de balzac regăsită și în îndrăgostirile - totul pentru a-și construi mai bine edificiul creator.
o altă impresie la bogdan-alaxandru stănescu și laura câlțea.
despre alte romane ale lui javier marías am mai scris aici:
- inimă atât de albă
- mâine, în bătălie să te gândești la mine
- bărbatul sentimental
- îndrăgostirile
- romanul oxfordului
- trilogia chipul tău, mâine: 1. febră și lance, 2. dans și vis, 3.venin și umbră și adio.