câteva apariții editoriale de viitor

• editura humanitas fiction reeditează o ediție jubiliară din portocala mecanică de anthony burgess 
• tot la aceeași editură, se continuă seria de autor fernando pessoa cu un colaj de scrieri autobiografice - în traducerea lui dinu flămând și a micaelei ghițescu.
• editura polirom publică capodopera necontestată a lui vladimir nabokov, foc palid, în traducerea veronicăi niculescu. io m-am împotmolit la original - prima parte a cărții e o epopee în versuri!
• editura art reeditează cea mai bună traducere a lui proust - a irinei mavrodin - ajunsă la volumul 3 din 7, guermantes.
• editura nemira reeditează unul dintre cele mai bune romane sefe ever, ghidul autostopistului galactic de douglas adams.
• editura trei traduce romanul câștigător al premiului goncourt de anul trecut, la revedere acolo sus, de pierre le maitre, în traducerea tristanei ir (traducătoarea lui sade).

cartea la minut: „cititorul din peşteră“ de rui zink

coperte la dracula lui stoker

am găsit pe net coperte minunate ale edițiilor englezești DRACULA. iată cele ale edițiilor românești iar, în continuare, cele mai frumoase din cele străine.

„gigolo de ocazie“ de john turturo

am primit invitație la avanpremiera filmului „gigolo de ocazie“ (fading gigolo - tradus probabil un „un gigolo ofilit“).

un film drăguț, a cărui idee - după mine - este aceea că, singurătățile noastre se pot întâlni prin magia sexului, și chiar pe bani. iar dacă te îndrăgostești, dai de durere: ubi amor, ibi dolor (ghiciți ce i se-ntâmplă!).

john turturo e un burlac florar cam trecut devine gigolo, iar un woody allen - același woody allen - îi devine pește. așa că, la costum și dichisit, florarul le oferă plăcere damelor singure, stăpânind perfect arta seducției - știe nu doar ceva spaniolă, latină și franceză, dar chiar tango.

le dă femeilor ceea ce ele așteaptă de la el. încetând să mai fie el însuși. mi se pare o meserie destul de grea - dar probabil de aia e plătită așa de bine.

desigur că piperul filmului îl dă woody, cu replicile sale miștocărești, aplicate chiar evreilor ortodocși care se gândesc să-l judece pentru păcatul codoșlâcului.

ce mi-a rămas din film e regalul de muzică: la violetera & le torrent (dalida), reflejo de luna (aracan), sway (dean martin), tu si na cosa grande (vanessa paradis) sau de jazz - neph (trombone shorty), close your eyes & blue ammons (gene ammons).

un film de văzut sâmbătă seara, în pereche.

„educație europeană“ de romain gary

romain gary

groapa bunei speranțe

(éducation européenne)

editura univers, buc 1974

traducere de geo dumitrescu

263 pagini broșate

coperta ioana dragomirescu

romain gary este un mare scriitor. unul nu foarte preocupați de stil, ci de a lovi cu mesaje direct în sensibilitatea descoperită a cititorului. „stilul“ său nu stă în cuvinte, ci în poveste. începe să povestească, povestește și zbang! te lovește cu măciuca, amintindu-ți de umanitate, de sentimente, de emoții - dar mai ales că sunt lucruri importante în viață pe care le uităm cu toții.
iar romain gary este aici să ți le amintească și să gândești asupra lor.

„educație europeană“ - tradus la noi groapa bunei speranțe - este primul său roman, apărut în 1945, pentru care a primit premiul criticii franceze. scriitorul l-a scris în război, ca aviator combatant, în anglia. jean-paul sartre a fost entuziasmat de roman și l-a numit romanul rezistenței.

se petrece în polonia, în pădurea wilno (vilnius este orașul natal al scriitorului), unde se ascunde rezistența poloneză. aici poposește tânărul janek twardowski (14 ani), adoptat de oamenii care-i sabotează pe naziști. este 1942 și începe bătălia de la stalingrad. câteva tipuri umane sunt unite în pădurea aceasta sub singurul țel de a rezista. în buncăre subpământene, în miez de iarnă, hrăniți doar cu cartofi - tânărul janek îl întâlnește pe povestitorul student dobranski, o întâlnește pe zosia, prostituata minoră care smulge informații de la nemți și pe un neamț bătrân pianist. poezie, muzică și dragoste - iată educația pe care o primește în pădure, printre frig și moarte.

Universitățile europene au fost leagănul civilizației! Dar mai există și o altă educație europeană, aceea pe care o primim acum: plutoanele de execuție, sclavia, tortura, violul - distrugerea a tot ceea ce face viața frumoasă. (p.77)

Educație europeană, pentru el, sunt bombele, masacrele, ostatecii împușcați, oamenii siliți să trăiască în gropi,ca animalele... Eu însă, eu primesc provocarea. Poate să-mi spună cine vrea și cât vrea că libertatea, demnitatea, onoarea de a fi om, în fine, toate astea nu sunt decât povești pentru copii, un basm pentru care oamenii se lasă uciși. Adevărul e că există clipe în istorie, clipe ca astea pe care le trăim, în care tot ceea ce îl împiedică pe om să dispere, tot ceea ce îi îngăduie să mai creadă și să continue a trăi, are nevoie de-o ascunzătoare, de-un refugiu. Acest refugiu, e, câteodată, un simplu cântec, un poem, o muzică, o carte. (p.66)

În Europa avem cele mai vechi catedrale, cele mai vechi și mai celebre universități, cele mai mari librării și, aici, în Europa, se poate căpăta cea mai bună educație - din toate colțurile lumii, se pare, vin oameni să învețe în Europa. Dar, la urma urmei, tot ce te învață această faimoasă educație europeană este cum să găsești curajul și bunele argumente, foarte valabile, foarte curate, care să ucizi un om care nu ți-a făcut nimic. (p.254)

mesajul lui gary este unul singur - că suntem oameni prin câteva lucruri simple: idealurile și speranța.
iar acestea le spune frumos, într-un roman frumos, moral, crud și optimist. ca și celelalte pe care i le-am citit: ai toată viața înainte și prima dragoste, ultima dragoste (promisiunea zorilor).

centenar romain gary

francezii îl sărbătoresc anul acesta pe romain gary, scriitor francez câștigător de două ori (singurul!) al premiului goncourt, cel mai important premiu literar francez.

și pentru că este unul dintre scriitorii mei favoriți - cu ai toată viața înainte (primul goncourt) și prima dragoste, ultima dragoste - îl omagiez citindu-i primul roman, educația europeană (tradus la noi cu groapa bunei speranțe).

romanele lui romain gary traduse în românește

***

la barcelona, în excursia de anul trecut, am căutat - și găsit - LLETRAFERIT (iubitorul de literatură), barul bibliotecă al fiului său, alexander diego gary, de pe strada joaquín costa. am intrat și am făcu și câteva poze:

„zaraza“ de andrei ruse

cârcoteli livreşti:

nu ştiu dacă atâtea ştiri despre proaspăt-dispăruta NINA CASSIAN o să-i determine pe cei vizaţi să se îngrămădească să-i citească poeziile. altfel, fără să-i citim poeziile, nu facem decât să evocăm o bătrânică oarecare.

GABRIEL GARCIA MARQUEZ era de câţiva ani buni absent din viaţa literară. nu ştiu ce atâtea lacrimi pentru un om care, cel puţin din punct de vedere politic, n-a fost chiar uşă de biserică. cât despre romane, asta e altă discuţie - ele vor rămâne cu siguranţă. cel puţin două dintre.

ZIUA MONDIALĂ A CĂRŢII: maratoane de lectură, cărţi leşinate pe trotuare, împărţeală de cărţi ca la mort - nu pricep de ce nu o campanie cu "celor care citiţi mai deloc, citiţi măcar azi câteva pagini" sau "editurilor, aduceţi-vă aminte să vă plătiţi autorii"!

sursa

 

 

gabriel garcia marquez a murit

gabriel garcia marquez a murit la 87 de ani, conform associated press.
deși nu mi-a fost un scriitor favorit, m-a încântat cu un veac de singurătate, dar mai ales cu dragostea în vremea holerei.
mi-a plăcut chiar și povestea târfelor mele triste.
să odihnească în pace, că ne-a dat cărți frumoase.

matei vișniec de alexandru nagy

am văzut pentru prima oară o piesă de teatru de matei vișniec acum doar câteva săptămâni, la colivia, o casă particulară de pe pache protopopescu nr.9. mult umor - dar mai ales deștept -, mult absurd, de regăsit în românia noastră de astăzi: doi oameni stau pe marginea unei fântâni, discutând despre un câine căzut acolo - fără legătură cu acest post, chiar acum citesc o povestire de cheever, când a căzut porcul în fântână. despre a vorbi mult, dar a face mai nimic, în dulcele stil românesc. interpretările celor doi actori tineri, alexandru nagy și ștefan pavel mi l-au făcut drag pe dramaturg.

și iată că homefest a prilejuit o nouă întâlnire cu matei vișniec, de data aceasta cu o piesă consistentă din multe monologuri, din care excelente fragmente despre înstrăinare și nimic le-am regăsit în omul cu gândacul, aspirat la infinit de către o pâlnie de patefon, omul cu cercul se izolează de ceilalți desenând un cerc cu cretă, un om aude într-o oglindă bătăile pe care i le face infinitul, șade la masă cu oglinda, se plimbă cu oglinda; un alergător nu se mai poate opri din alergat înainte, doar marea de-l mai poate opri, mai avem un depanator, și multe influențe din kafka, doar că un kafka puțin mai amuzant, mai firesc, mai contemporan.

ei bine, omul-pubelă a fost chiar la regizor acasă, alexandru nagy, în cadrul homefest. el ne-a condus - tăcut - prin cotloanele camerelor, spre fiecare monolog, pentru fiecare dialog. o experiență unică, în care intimitatea locului se dublează de o oarecare familiaritate pe care o legi cu actorul în timpul piesei, și cu ceilalți spectatori după.

am simțit deseori că actorul de la câțiva centrimetri de mine îmi povestește chiar mie, sau numai mie - și altul e efectul! mi-a plăcut emorm iar cele câteva mici scăpări intepretative sunt de neobservat în emoția participării directe, uneori interactive.

o idee foarte bună, ce alătură elemente de performance cu cele ale teatrului clasic. iar în cazul de față, matei vișniec a mers strună!

edgar lee masters

Ernest Hyde

Mintea mea e ca o oglindă:
Vedea ce vedea, știa ce știa.
În tinerețe mintea-mi era doar o oglindă,
Într-o mașină ce zboară vertiginos,
Și prinde și pierde fragmente de peisaj.
Apoi cu timpul
Zgârieturi mari s-au așternut pe obrazul oglinzii,
Îngăduind luminii din afară să pătrundă înăuntru,
Și lumii din mine să se uite-n afară.
Căci asta-i nașterea în durere a sufletului,
O naștere cu câștiguri și cu pierderi.
Mintea vede lumea ca pe un lucru aparte
Iar sufletul face lumea una cu sineși.
O oglindă zgâriată nu reflectă nici o imagine —
Și iată tăcerea înțelepciunii.

(traducere de ion caraion, în edgar lee masters, antologia orășelului spoon river, editura pentru literatură universală, buc., 1968, p.122)

____________________________________
My mind was a mirror:
It saw what it saw, it knew what it knew.
In youth my mind was just a mirror
In a rapidly flying car,
Which catches and loses bits of the landscape.
Then in time
Great scratches were made on the mirror,
Letting the outside world come in,
And letting my inner self look out.
For this is the birth of the soul in sorrow,
A birth with gains and losses.
The mind sees the world as a thing apart,
And the soul makes the world at one with itself.
A mirror scratched reflects no image —
And this is the silence of wisdom.

„soldații“ de adrian schiop

anul acesta, la NEXT

e a doua oară când particip consistent la festivalul NEXT, și, de data aceasta, filmele premiate mi-au oferit surprize dintre cele mai plăcute.

voi începe cu câștigătorul, care a fost de departe cel mai bun dintre cele premiate - leagănul meșterului de sicrie.

un bătrân meșter de sicrie din azerbaidjan, pe care le vinde atât rușilor, cât și georgienilor, are un fiu înapoiat mintal, pe care-l altoiește des, în spiritul vieții crunte pline de cânt și pustiu în care trăiesc. dar află că acest fiu, pe nume musa, nu mai are mult de trăit. și iată cum tânărul devine brusc extrem de important în viața tatălui. urmează mici gesturi „paterne“, fulgurante în vântul deșertic, dar care repun în ordinea firească relația tată fiu: un leagăn, o curvă, un pat, o lingură cu orez în gura „copilului“.

multă emoție, un umor ușor, o înghițitură grea - toate desenează în câteva minute umanul universal. 

o altă surpriză au fost două filme românești, mâine, bach..., în regia lui mihnea andrei ciorică, despre un copil talentat și nefericit care caută pe cineva care să-l aprecieze pentru talentul său muzical.

colecţia de arome, în regia lui igor cobileanski, a fost desemnat cel mai bun scurtmetraj românesc și pe bună dreptate, căci exprimă clar rupturile lumii în care trăim: o mamă bolnavă, și-un tată copleșit de sărăcie, un fiu puber să se lupte pe 100 de euro, spre deliciul unor potentați în mercedes.



o reușită mi s-a părut prestația aproape genială a lui adrian titieni din excursie, autor și al scenariului, de altfel. un copil fuge de acasă cu o cameră de luat vederi. la sfîrşit, hohote de râs, dar cu o umbră de lacrimă de emoție.

izbutirile lui john cheever

acest volumaș de 13 povestiri ale lui john cheever, apărut în 1983 la editura univers în traducerea lui florin constantin pavlovici cuprinde primele povestiri ale scriitorului american, dar și câteva dintre cele ulterioare.

este, de asemenea, al doilea volum de povestiri pe care îl citesc, după fidela clarissa - despre care am scris aici. sunt și mai plăcut surprins, descoperind o proză scurtă de cel mai înalt nivel, scrisă impecabil.

în a doua povestire, o zi obișnuită, în care e descris un fragment al vieții rurale din america, două servitoare stau de vorbă la bucătărie. într-un singur paragraf, este surpins întreg universul trecut, prezent și viitor al celor două femei. îl pun aici, întru luarea aminte și satisfacția literaturii reușite. (povestirea este reeditată la polirom, într-o altă traducere.)

La bucătărie, Greta și Agnes își sorbeau cafeaua. Vasele de la masa de prânz fuseseră spălate, iat zarva care însoțea cina nu începuse. În bucătărie era răcoare și curat, împrejmuirile casei erau și ele liniștite. Se întâlneau acolo în fiecare după-amiază, acesta fiind, pentru ele, momentul cel mai plăcut al zilei. 
- Dumneaei unde-i? întrebă Greta.
- Dumneaei? Înăuntru, cu Carlotta, răspunse Agnes.
- Azi dimineață vorbea singură în grădină, zise Greta. A auzit-o Nils. Acu' îi cere să mute niște crini, dar Nils n-o să facă nimic. Nici măcar iarba n-o s-o tundă.
- Emma a făcut curat în salon, o informă Agnes. Pe urmă, hop și dumneaei acolo, cu toate florile alea.
- Vara viitoare mă întorc în Suedia, declară Greta.
- Tot patru sute de dolari costă? se interesă Agnes.
- Da, răspunse Greta, șuierând cuvântul, pentru a evita să spună ja. Poate că la anul n-o să coste așa mult. Dar, dacă nu merg la anul, Ingrid împlinește doisprezece ani și atunci o să-i plătesc bilet întreg. Vreau s-o văd pe mama. E bătrână. 
- Trebuie să mergi, fu de acord Agnes.
- Am mai fost în 1927, în 1935 și în 1937, înșiră Greta.
- Eu am fost acasă în 1937, spuse Agnes. Ultima dată. Tata era bătrân. Am stat acolo taotă vara. Am crezut c-o să merg și în anul următor, dar dumneaei a zis că dacă merg mă concediază, așa că n-am mai mers. Și în iarna aceea tata a murit. Voiam să-l văd.
- Eu vreau s-o văd pe mama, spuse Greta. 
- Ei vorbesc despre priveliștea de aici, zise Agnes. Munții ăștia mărunți! Irlanda e ca o grădină!
- Mă întreb dacă o să mai merg vreodată, mărturisi Greta. Acum sunt prea bătrână. Uită-te la picioarele mele. Varice.
Își socase un picior de sub masă, ca să vadă Agnes.
- Eu nu mai am pentru ce să mă întorc. Frații îmi sunt morți, amândoi frații. N-am pe nimeni în Europa. Voiam să-l văd pe tata. 
- Ah, prima oară când am venit aici!... exclamă Greta. Mă simțeam pe vaporul ăla ca la petrecere. Credeam c-o să mă îmbogățesc. Mă întorc acasă. Mă îmbogățesc, mă întorc acasă...
- La mine a fost la fel, spuse Agnes.
Auziră tunetul. Doamna Garrison sună iarăși, nerăbdătoare. (pp. 53-55)

avem deci două personaje, greta și agnes, într-un cadru domestic. subiectul principal al discuției pornește de la preocuparea imediată, raportarea la stăpân, dumneaei, doamna garrison. totul e un ritual anost, în care singurele „întâmplări extraordinare“ sunt împotrivirea grădinarului nils și verificarea curățeniei din salon.
trecem repede la preocupările intime ale celor două, vizitele la origini, la locurile de baștină ale fiecăreia. descoperim că singurele dorințe se raportează la acest trecut personal, la familia pe care au abandonat-o. sunt totuși niște dorințe nerealiste, pentru că, de exemplu, greta e bătrână, și merge greu. - printr-un singur gest (scoaterea piciorului pe sub masă) și printr-o singură propoziție dintr-un singur cuvânt „varice“ cheever caracterizează, de fapt  „drama“ (măruntă, dar totuși dramă) femeii -, dramă pe care o opune speranțelor din tinerețe - îmbogățirea și întoarcerea la „paradisul pierdut“. mai departe, prin încă o propoziție simplă - „auziră tunetul“ - drama personală e accentuată (sau minimalizată, depinde cum privim lucrurile) în oglindă de drama naturii.
nu știu cum li se va părea altora, dar fragmente ca acestea mă fac să-mi placă literatura, să mă las emoționat de forța ei de a pune, prin cuvânt, sub semnul întrebării, viața omului.

diseară, lansarea romanului „zaraza“ de andrei ruse

diseară, la clubul ţăranului, lansarea romanului lui ruse, pe care o voi modera - sper eu - bine.

despre noi îngrijitori de colecţii editoriale

după succesul arhi-cunoscuţilor denisa comănescu de la polirom, apoi humanitas, şi bogdan alexandru stănescu de la polirom, editurile s-au gândit să lase anumite colecţii pe mâna unor oameni, beneficiiand astfel de notorietatea, dar şi experienţa acestora.

editura univers a încredinţat colecţia globus (în format nou) blogăriţei luciat, ce a revenit şi cu blogul ei în online. salut atât iniţiativa editorului, cât şi reluarea activităţii. „am acceptat să coordonez eu colecţia asta minunată şi vreau să-i dau toate şansele, să pun umărul, atât cât pot, şi la promovarea ei“, spune luciat într-un interviu pe bookaholic.

formatul colecţiei de până acum - în care au apărut donald barthelme, dürrenmatt, vonnegut, pérez galdós (despre cartea marianela am zis aici) - îmi place tare mult, şi sper că şi conţinutul se va menţine pe măsură. primul volum din noua serie, care va apărea în aprilie, este speranţa: o tragedie, de shalom auslander; iar printre apariţiile următoare se numără romane de margriet de moor, eric chevillard, patrícia melo, christian gailly, patrick flanery - în versiuni româneşti de gheorghe nicolaescu (olandeză), claudiu constantinescu (franceză), veronica d. niculescu (engleză), ana mihăilescu (franceză), silvia dumitrache (engleză) etc.

editura all a încredinţat lui alex ştefănescu, în cadrul colecţiei strada ficţiunii, lista lui alex ştefănescu. este vorba de publicarea a literaturii române contemporane. „voi include în colecție numai cărți care îmi plac, indiferent dacă sunt scrise de celebrități sau necunoscuți, de tineri sau bătrâni, de oameni cu studii universitare sau autodidacți, de prieteni sau dușmani.“ declară criticul.

primele apariţii sunt trei romane şi o carte de proză scurtă: paraclet de freddy gârbaci, premiul de silvian floarea, salonul de masaj de cornel george popa şi viaţa face toţi banii de vlad a. popescu.

editura trei a cooptat-o în echipa lor, drept coordonator editorial, pe virginia costeschi (editor-in-chief, new york times book review, romanian edition, elefant.ro şi bookmag.eu.

la editura corint a venit, ca redactor-şef, ana antonescu (blog aici), fosta coordonatoare a colecţiei babel de la nemira.

până la urmă, să sperăm că toate acestea vor aduce o calitate mai bună a titlurilor prezente în piaţa de carte,

„hotel grand budapest“ de wes anderson

o feerie belle epoque

foarte nimerit pentru regizorul wes anderson să-și inspire scenariul frumosului său filmul din scrierile lui stefan zweig, scriitorul austriac care, ca nimeni altul, a zugrăvit epoca ultra emancipată a imperiului austro-ungar, atât prin nuvelele lui, cât și prin adorabila lumea de ieri.

cu un stil (i)real, ușor suprarealist, intrăm în lumea apusă „bună“ a rămășițelor nobilimii interbelice, cu șiragul oamenilor ce depindeau de ea și de banii ei - hotelieri, servitori, funcționari. o lume colorată și vie, dar plină și de probleme și necazuri. spuneam că intrăm. și la final, ieșim fermecați, ca niște copii de o poveste cu feți frumoși și zâne.

există și aici un pact între regizor și spectator: wes anderson ne oferă o lume colorată, edulcorată, butaforică sau burlescă, iar noi o acceptăm în virtutea unei dorințe de a visa ceva frumos. practic, filmul acesta e un vis, construit pe o (i)realitate ideală, din care te trezești, căutând să-i găsești sensul.

povestea e a unui administrator (concierge) de hotel, undeva în austro-ungaria, un don juan pentru babele blonde ce populau hotelul, până când apare o moștenire și o fugă după avere. în decorul minunat, pictural și colorat, al peisajelor de munte. sunt o mulțime de personaje, majoritatea secundare, dar interpretate de actori de valoare, pe o panoplie serios de amuzantă.

iar alături de scenografie, acesta e meritul filmului, folosirea fiecărui actor la locul său, fie că el este willem defoe, owen wilson, tilda swinton, adrien brody, bill murray, harvey keitel, jude law. cu un ralph fiennes de zile mari, recitând poezii în momentele dramatice ale vieții, pe muzică cu arome roz de bach și l'au de panache.

de văzut musai, pentru copilul mare din tine!

căştigător „soldaţii“ de adrian schiop

până la ora 12:00, au răspund corect (cluj-napoca) două persoane: 1.mandicescu ioan-cătălin şi 2. oana purice. în urma alegerii random.org, ai ieşit câştigător nr.2, oana purice.

o invit diseară la cărtureşti verona, să ia cartea cu autograf, de la autor, sau dacă nu, o va primi prin poştă. mulţumesc.

concurs „soldații“ de adrian schiop - la evenimentul cărturești

roman incitant, după paul cernat, romanul anului 2013, după marius chivu, soldații lui adrian schiop este unul dintre aparițiile notabile ale anului trecut.

până să-l termin și eu de citit, voi merge (chiar dacă va ploua) la evenimentul cărtureștiului - dialoguri cu scriitori români - în care nu se va vorbi foarte multe despre autorul și omul adrian schiop, într-un dialog cu nadine vlădescu. ce fel de om este? care i-a fost trecutul? cum a scris și cum scrie? ce intenții are autorul?

nu știu cum se va descurca autorul soldați-lor, știindu-l cam timid, dar sunt sigur că va ieși un eveniment mișto.

până una alta, cărturești verona oferă un exemplar din romanul soldații de adrian shiop unuia / uneia dintre cei care vor răspunde la întrebarea: de ce aţi participa la un eveniment cu un scriitor român? care este oraşul în care scriitorul a fost profesor de liceu?

câștigătorul va fi ales prin random.org, dintre cei care vor da un răspuns aici, până mâine-miercuri, 23.03.2014, ora 12,00, iar cartea o va putea primi cu autograf, miercuri, 23.03.2014, ora 19,00. (altfel, o va primi prin poștă.)

creația ca scop nietzschean în viață

     Viața este un izvor de bucurie; dar omul în care un stricat stomac vorbește, părinte-al neplăcerilor, acela vede peste tot numai izvoare otrăvite. 

     Cunoașterea este o bucurie a celor cu voință ca de leu! Dar cel ce-a obosit e obiectul altei vreri străine, e jucăria tuturor talazurilor.

     Acesta-i felul de a fi al celor slabi: se pierd pe drum. Iar dup-aceea oboseala lor întreabă: „La ce bun să pornești la drum! Toate-s la fel!“

     Acestora le place în auz să li se predice: „Nimic nu merită nimic. Ce rost are să vrei?“ Aceasta însă e o predică-a sclaviei.

     (...) Voința însă te eliberează, deoarece voință-nseamnă să creezi: aceasta este învățătura mea. Voi trebuie să-nvățați doar ca să creați!

Friedrich Nietzsche, Așa grăit-a Zarathustra, Ed. Humanitas, Buc., 1994, trad. Ștefan Aug. Doinaș, p.271

sursa imaginii

simțul decenței

sursa

kilipirim la dalles, de azi până duminică

despre bunul gust în literatură, după doamna de staël

doamna de staël, despre germania (1810), în scrieri alese, editura pentru literatura universală, bucurești, 1967, trad. de irina mavrodin, p. 446

la o lectură publică de mircea cărtărescu

aseară am participat, pentru a doua oară, la o lectură publică a lui mircea cărtărescu. îl consider un privilegiu pentru că, spre deosebire de personajul cărtărescu, întâlnit pe la evenimente și lansări, la o lectură publică pot avea, în sfârșit, contact direct cu ceea ce îi admir mai mult - creația.

m-așteptam ca librăria să fie plină, așa că am venit mai devreme și am prins un loc. dar apoi lumea s-a-nmulțit și mulți au stat în picioare.

din mica introducere am aflat că lucrează la o carte numită anomaliile mele, din care a scris vreo cinci sute de pagini (și care va avea vreo opt). probabil că cel mai interesat a fost partea de șantier a cărții - adică prezentarea celor două caiete studențești pline ochi cu scris de mână, unele cu postituri, în genul paperolelor proustiene. ei bine, din această carte, autorul a citit două povestiri.

cea de-a doua a fost cea mai „literară“. în genul postmodern al lui cărtărescu, am asistat la intrarea în timpul tramvaielor cu cai, a începuturilor medicinii legale în românia, a fraților „legiști“ mina și nicolae minovici. pe lângă universul paralel și infernal al cadavrelor și fragmentelor umane formolizate ce alcătuiesc ciudatul lor muzeu, am asistat la o frumoasă scenă de dragoste necrofilă - prima pe care am auzit-o în românește - în care desenatorul nicolae minovici se îndrăgostește de o fată spânzurată din cauza răcelii lui. o scenă romantic-eminesciană între o moartă vânătă și un viu se transformă sub pixul lui cărtărescu în imaginea zguduitoare a două schelete ce străbat timpurile. desigur că acestă moartă va fi motivul pentru care nicolae minovici va renunța la cariera de artist, va intra în medicina legală și experimenta - în chip deja legendar - pe sine însuși simptomele spânzurării.

prima povestire mi-a plăcut însă mai mult. poate pentru că nu era propriu-zis literatură, ci mai degrabă despre „sensul“ acesteia. cu alte cuvinte, dacă prin literatură nu te cauți pe tine însuți, nu-ți cauți acea „a patra persoană care este eul“, dacă nu-ți cauți răspunsul adevărat, literatura nu e de nici un folos. prilej pentru cărtărescu să-i prefere nu pe marii scriitori care umplu podiumurile și istoriile literare, ci pe scriitorii necunoscuți care și-au scris cu sânge, pe întreaga piele - exterioară sau interioară - cărțile, căutându-se pe ei înșiși și secretele lumii dimprejur. 

desigur că au fost reluate multe din temele/obsesiile/instrumentele totem ale autorului - visul, androginia, organicul, suprafețele, pielea, hermann/kafka, fluturele, clădirile misterioase - însă ce contează dacă, cu aceeași materie, creezi forme noi și frumoase?

ps. am intrat în vorbă cu un bărbat de 84 de ani, din craiova, ce venise întâmplător prin bucurești, căutase și cumpărase o carte de veronica niculescu și era tare entuziast de participare la eveniment. la vîrsta lui, era zâmbitor și deschis, și văzuse până și shanghai-ul. :)  

„cartea celor o mie și una de nopți“, volumul 10

despre despre alte volume din 1001 de nopţi, am mai scris aici, aici, aici, aici, aici, aici și aici.

gusturile femeii

În ceea ce privește gusturile lor, am cunoscut de aproape femei cari aveau gustul berei, altele aveau gust de trandafir, unele de miel tânăr, altele aveau gust de friptură modernă (în sens figurat); cele mai multe aveau gust de pernă, de șal, de patru cauciucuri vulcanizate, de secret profesional, de undiță, de resorturi, de filantropie, de țări îndepărtate, de crampe, de policromolitipografoplastii, de ION, wați, oameni, pomi, sarailii, cazane, pălării de paie, unchi, mătuși, substanțe stupefiante, filme noi și una singură, în toată viața mea, am găsit-o să aibă gust de baie de aburi.

grigore cugler, apunake, vremea, 1933

eu & auster

câștigător concurs cu carte: „dragostea, chiar ea“ de corina sabău

primul răspuns corect (matei florian) la concursul de ieri a fost al lui răzvan rotaru (ora 12:08). cartea „dragostea, chiar ea“ o va putea primi chiar din mâna autoarei, cu autograf, joi, 27.02.2014, ora 19,00, la cărturești verona. (altfel, o va primi prin poștă.)
felicitări și spor la citit!

le mulțumesc și celorlalte participante care au răspuns corect.

concurs cu carte: „dragostea, chiar ea“ de corina sabău

puteți câștiga volumul „dragostea, chiar ea“ de corina sabău (editura polirom, 2012) răspunzând la întrebarea care a fost invitatul primei ediții a evenimentului DIALOGURI CU SCRIITORI ROMÂNI? de la cărturești verona?

câștigătorul va fi primul care va da răspunsul corect, până joi, 27.02.2014, ora 19,00, iar cartea „dragostea, chiar ea“ o va putea primi chiar din mâna autoarei, cu autograf, joi, 27.02.2014, ora 19,00. (altfel, o va primi prin poștă.)

scriitorii români la cărturești 

unde?
la librăria cărturești verona (barul de la subsol).

ce?
întâlniri neconvenționale cu autorii români.

când?
în ultima joi din lună.

cum e?
am participat și eu data trecută, pe o zăpadă, să-l văd pe ioan es pop. și am descoperit nu neapărat poetul, ci omul plin de farmec, cu moliciunea glasului tipic ardelenească. un om ușor emoționat de ipostaza în care este (de centru al atenției), emoționat de rolul ușor histrionic în care e nevoit să intre.
și s-a descurcat excelent! folosind cea mai singură rețetă: sinceritatea.

joia săptămânii ăsteia va veni scriitoarea corina sabău, cu care nadine vlădescu va intra într-un dialog scrritoricesc și nu numai.

despre „nymph()maniac“-a lui lars von trier

link pe imagine, pentru a ajunge la articol.