necrofilul de gabrielle wittkop

twitterezumat: 

poţi găsi cadavrele sexy.

gabrielle wittkop 

necrofilul

 (le nécrophile)

 editura trei, bucurești, 2007

 traducere de doru mareș

 136 de pagini broșate

 coperta de faber studio

nu pot vedea pe stradă o femeie chipeșă ori vreun bărbat agreabil fără a nu-mi dori imediat să fie morți. (p.45) așa începe un capitol din romanul gabriellei wittkop, necrofilul.

dar nu este vorba despre un criminal, ci doar de un parizian, anticar, ce caută prin cimitire cadavre proaspete, pe care le duce acasă, cu chevroletul, ca să se împreuneze cu ele. chit că sunt femei, bărbați, tineri, bătrâni sau copii, cadavrele sunt doar niște marionete moi ce se zbat după mișcările fornicării patologice. dar adevărate.

serbarea anului nou într-o companie de bună calitate: o portăreasă din strada vaugirard moartă de embolie. bătrânica asta cu siguranță nu este vreo frumusețe, însă este extrem de plăcută, ușor de transportat, suplă și silențioasă, agreabilă, în pofida ochilor căzuți în adâncul capului, ca aceia ai unei păpuși. îi scoseseră placa dentară, ceea ce îi cam scofâlcise obrajii, dar, când am dezbrăcat-o de cămașa aceea groaznică de nailon, m-a surpins cu doi sâni tinerești, tari, mătăsoși, absolut intacți. cadoul ei de revelion pentru mine. (p.40)

de ce gabriella wittkop te face să mergi mai departe? pentru că, spre deosebire de jocul ironic al marchizului de sade, romanul e unul psihologic (conține jurnalul psihopatului lucien), psihologie care te face să "simpatizezi" cu el, să vezi lumea prin ochii săi "bolnavi". începi să tremuri odată cu aventurile sale morbide prin cimitir, odată cu desele sale escapade pe pont de sèvres, unde scapă de cadavre, odată cu călătoriile sale italiene la napoli, poarta hadesului. 

orașul napoli a mai fost descris în două romane pielea și gomora.

ba chiar să te și îndrăgostești, odată cu el, de suzanne (evident, o tânără tot moartă):

pielea suzannei, Crinul meu cel frumos, începea să pară de marmură din cauza petelor violacee. am pus și mai mulți saci cu gheață. aș fi vrut s-o păatrez pe suzanne pentru totdeauna. și am păstrat-o aproape două săptămâni, dormind pe apucate, hrănindu-mă numai cu ceea ce găseam prin frigider, uneori bând prea mult. tic-tacul pendulelor, trosnetele mobilelor aveau o marcă specială, ca de fiecare dată când era prezentă Moartea. căci ea e marea matematiciană care dă valoarea exactă a datelor problemei. (p.59)

e bine că romanul e foarte scurt, se citește într-o oră, și zic eu că e de-ajuns. pentru a-ți pune sub fața ochilor și a minții un caz patologic, dar nu mai puțin uman. iar meritul gabriellei wittkop este că nu ia partea personajului, nici nu-l condamnă, doar încearcă să ofere o viziune ciudată a lumii. sub ochii noștri. și, literar, literar. 

carte care pe mine a reușit să mă și excite.

viața autoarei e interesantă: homosexuală declarată, se căsătorește din pasiune intelectuală cu un dezertor neamț din al doilea război mondial, și el homosexual, cu 20 de ani mai mare decât ea. el e eseist și istoric, ea scrie în franceză, dar și în germană, colaborează la frankfurter allgemeine zeitung. locuiesc în germania. bolnav de parkinson, soțul se sinucide, cu sprijinul ei. la fel și ea, la 82 de ani, în 2002, bolnavă de cancer pulmonar. 

poemele porno ale lui emil brumaru

emil brumaru

 opere, 2 (submarinul erotic)

 editura polirom, iași, 2009
 472 de pagini legate
 coperta de radu răileanu

o mișcare bună a celor de la polirom să promoveze cartea cu poezii porno ale lui emil brumaru (volumul 2 al ediției de lux de opere) la 30 de lei. în vreme ce doar un volum din ea, separat, costă 25 (cel de la editura trei, "povestea boiernașului..."), avem aici cinci volume, inclusiv sonetele din "infernala comedie" (e-adevărat, fără ilustrațiile lui șerban foarță de la brumar).

enfin, dacă n-ați citit brumaru, citiți-i măcar poeziile porno (pudicii le numesc erotice), și nu doar că veți citi și savura cât de bine sună căcatul, pizda, lindicul și pula într-un sonet, dar chiar vă veți delecta cu o viziune jucăuș-nostalgică a amorului.

în curul tău căcatul stă moale și gălbui, 

beșica-ți este plină de al urinei ud, 

dar ochii, nori în gene, sunt ca ai nimănui, 

urechile, sub bucle, muzici cerești aud.

ți-e pizda puturoasă ca o scrumbie rea, 

lindicul ți se zbate întruna, scurt și gros, 

dar sufletul tău palid culcat e o lalea

în dup-amiaza blondă pe o mătasă roz.

și-n gură-ți putrezește sperma ce-ai supt-o ieri

și între sâni de-asemeni de spermă ești pătată, 

dar tu, cea mai moțată și zână-ntre muieri, 

pășești prin praful lumii ca de-un zefir purtată.

        și-n degete ții varga minunilor din rai

        deși ți-e gândul numai la pulele de cai!

(sonetul 14, p.118)

pe stilul amorului trubaduresc, brumaru imaginează alinturi poetice mozolind cuverturi, mătăsuri grele, milaneze, franjuri, broderii, pe care le simți  recuzită obligatorie trupului femeiesc, accesorii ale cărnii uneori obosite, lăsate, împuțite, dar întotdeauna excitante. mirosuri și texturi, așa e erosul trecut și prezent al lui brumaru.

erai nesimțit de frumoasă!

aveai căptușeli de mătasă

pe-acolo pe unde nu-i voie

să umbli decât la nevoie

cu mâinile, ba chiar cu gura,

în clipele date de-a dura

de îngeri ce-și lasă scriptura

și-o iau halandala prin lume, 

cu numbul și-aripile-n spume, 

când muști dintr-o pară zemoasă.

erai nesimțit de frumoasă...

(cântec naiv, p.209)

și, în fine, o poezie favorită, cu lolite, sonet școlăresc:

elevele se duc la școală, 

își pun chiloții în penar

și-apoi pe săli pizduța goală

și-o plimbă-n recreații mari.

și cad când trece-un diriginte,

ca el să le miroase-n cur

și să le fută fără minte, 

dacă nu-i numeni primprejur.

sau măcar dânsele să-l sugă

îngenuncheate pe ciment

în cea mai delicioasă rugă, 

pe capul pulei plimbând lent

        buzele groase, limba-n floare, 

        până când sună de intrare... (p.242)

blogul autorului aici.

la umbra fetelor în floare de marcel proust

marcel proust

opere, în căutarea timpului pierdut, I

 (swann, la umbra fetelor în floare)

 academia română, 

fundaţia naţională pentru ştiinţă şi artă

bucureşti, 2011

1266 pagini legate

traducere de irina mavrodin

balbecul în scene de umor proustiene (de vacanță)

balbec există pe harta lumii doar datorită lui marcel proust. este locul unde se petrece a doua parte din volumul cu nume kitsch, dar inspirat - la umbra fetelor în floare, dar şi alte scene ale ciclului romanesc. doar citind cu multă grijă volumul - sunt îmbrăcate în fraze laborioase și notații filozofice - pot fi găsite scene teribil de amuzante.

voilà de vedeți câteva:

• tânărul marcel ia trenul de la paris la balbec, înaintea bunicii și servitoarei francoise, cu care urmează să-și petreacă vara. dar tânăr și confuz, coboară în alt balbec decât cel cu plaja și se face de rahat în fața locuitorilor primului; mai rău, tuta de servitoare venită după el, nici nu-şi măcar nu-și dă seama că se urcă într-un tren greşit, și pleacă liniștită spre zări neştiute.

• tânărul marcel ajuns la grand-hotel din balbec, după ce e cazat la ultimul etaj, ce găseşte? un director de origine română care, după ce că-i coşos, mai e şi incult (de ce nu ne miră?). iar în sala de mese şi în hol, dă de un acvariu populat cu peşti şi moluşte ciudate (poissons et mollusques étranges), care-au ieşit, monden, la bârfă, într-un mut război social - burgezie versus nobilime - cu ceilalţi vilegiaturişti. tot la hotel, ce mai găsește? o prinţesă cu talia magnifică, unduitoare ca un şarpe, dar cam toantă, precum și o prietenă a bunicii, o bătrână pe nume villeparisis, pe care-o va găsi, peste ani - cocoșată și eczemoasă - și la veneția. 

 

claude monet, plaja de la trouville

• ieşit în excursie, tânărul duhnind de hormoni vrea să scape de cele două babe care-l însoţesc - bunica şi proaspăta prietenă despre care aminteam, villeparisis - ca să pipăie ţărănci. nu-i prea reușește, așa că va căuta disperat s-agaţe femei, orice femei.

• amorezat de albertine, pe care-o găsește la malul mării însoțită de alte fete "în floare", se preface indiferent, deși moare să facă cunoștință cu ele. așa că îl roagă pe un prieten, pictorul elstir, să-i facă cunoștință. acesta organizează chiar o serată pentru asta. dar marcel e cu nasul pe sus, și nu-i șade bine să saliveze prin jurul fetei, ci s-o facă de departe, și să se arate indiferent. în concluzie, e lăsat în pace și rămâne singur și mofluz, să se-ntoarcă acasă, ca prostul.

joaquín sorolla y bastida (1863-1923), plimbare pe plajă

• după ce, în sfârșit, face cunoștință cu albertine, ajunge acasă și memoria - tocmai Memoria Proustiană! - îi face o festă: nu-i mai știe unde are fata alunița: "când o vedeam, observam că are o aluniță, dar memoria mea rătăcitoare o plimba apoi pe chipul albertinei și o așeza când ici, când colo" (je remarquais qu'elle avais un grain de beauté, mais ma mémoire erraute le promenait ensuite sur la figure d'albertine et le plaçait tantôt ici, tantôt là). închipuiți-vă deci memoria lui proust jucându-se ca un copil și, scoțând limba, se joacă cu pensula pe chipul fetei, punctându-i-l tot cu alunițe.

• când o cunoaște mai bine pe albertine, o descoperă teribil de incultă, pentru că n-auzise, vai!, de două personaje din mizantropul de molière - această frază îl cutremură! - le fit trembler); tragedie pentru livrescul marcel. îi mai descoperă - de data asta fiul de medic marcel - o hipertrofie congestivă la baza nasului. nici prietenele ei nu-i prea convin, descoperindu-le niște derbedoaice impertinente.

• e-așa de fraier într-ale amorului că, speriat de dragostea pentru albertine, se preface că e atras de prietena ei, andree. dar se gândește totuși să ia bărbătește inițiativa și se duce în camera de hotel a albertinei. dar se repede ca sălbaticul s-o pupe, iar aceasta sună la recepție disperată. "visele mele o părăsiră de îndată ce n-au mai fost hrănite de speranța unei presiuni de care le crezusem independente", conchide proust.   

o frumoasă impresie despre volum, la dreaming jewel.

 

marcel proust, adolescent

inima destăinuitoare de edgar allan poe

dintre zecile de filmulețe găsite cu "the tell-tale heart" pe net, cea mai bună ecranizare este cea animată de mai jos, de anette jung și gregor dashuber, din 2006. are numai 8 minute, cam cât să citești și povestirea. ecranizarea mi se pare făcută în cel mai bun spirit poesc, fără a-și pierde din originalitate.

povestirea este tradusă de liviu cotrău și apărută în volumul "misterul lui marie roget. schițe, nuvele, povestiri", editura polirom, iași, 2008.

emoţie sau tâmpenie? jackson pollock

am ales din noianul de picturi abstracte ale pictorului american jackson pollock tabloul convergenţă. mai întâi trebuie precizat că pictorul face parte din mişcarea picturii gestuale, el pictând fără şevalet, ci pe podea, lăsând culorile să curgă direct din vas sau pensulă. tehnica e numită "dripping", şi are drept explicaţie intenţia picturii nu de a conţine ceea ce vede pictorul, ci ceea ce simte că trebuie să facă în acel moment, tabloul devenind astfel o "seismogramă" a gesturilor şi simţirii. "când pictez, nu sunt conştient de ceea ce fac" afirmă pollock.

înainte de a discuta puţin, trebuie menţionat că pictura e enormă, 2,37m X 3,94m ceea ce copleşeşte orice privitor - de aici nevoia de a o vedea în original. 

de asemenea, ar trebui menţionat atât spectacolul omului pictor în procesul creaţiei (cum se poate vedea în filmuleţul de mai jos), cât şi intenţia intenţia clară de a sparge convenţiile, sau de a ieşi din constrângerile de orice fel.

dar cu toate acestea, ce vedem?

- urmele de culoare ce se întretaie provoacă ochiul. amestecul destul de alambicat ne poate duce cu gândul la o tulburare aleatorie. totuşi, culorile calde îmblânzesc "fiara", iar albul chiar conferă un oarece optimism.

-  ceea ce mi se pare interesant - ca în orice pictură abstractă, cred - este că tabloul lasă în seama privitorului într-o măsură mult mai mare decât în pictura figurativă descoperirea sensurilor şi încercarea emoţiilor. tabloul se comportă parcă asemeni unei oglinzi ce redă "chipul" privitorului, cu emoţiile şi gândurile de moment ale privitorului. astfel, dacă eşti trist, vei vedea imagini triste (pictorul însuşi era depresiv şi alcoolic), dacă eşti vesel, vei vedea veselie.

- în continuarea acestei idei, putem spune că modelul lui pollock creează o foarte mare interactivitate cu privitorul, chemându-l parcă să încerce şi el aşa ceva acasă. convergenţa poate astfel interpretată ca una dintre pictor şi privitor. o convergenţă pentru exprimarea liberă cu culoarea.

mai jos, iată un documentar de 50 de minute despre pictor: