workshop pentru liceeni!

vineri, ora 16:00, susţin pentru liceeni un workshop de o oră, la biblioteca dimitrie cantemir, din bucureşti, pe tema CARIERĂ ŞI TALENT. workshopul este organizat de asociaţia ecoethics.
intrarea e liberă.

aşadar, dacă sunteţi liceeni, vă aştept cu drag!

vă puteţi alege cu cărţi (alese de mine) şi oferite de editura polirom şi de editura all pentru concursuri de eseuri.

o seară tango

librăria kretzulescu mi-a făcut o surpriză astă seară. am mers la joia lingurițelor și am aterizat în mijlocul a zeci de persoane de sex feminin - toate înfierbântate de muzica tangoului argentinian. chiar pe locul unde săptămâna trecută șezuse sfătos pleșu.

acum însă, toate elementele au contribuit la o atmosferă străină, una amețită de melodii de tango, zbuciumată de dans tot tango, aromată de ceai mate (desigur mai soft decât cel argentinian) și ascultată cu lecturi de carte. ca să fiu mai specific, a cântat și dansat trupa volver, a oferit ceai bernschutz & co și s-a citit din cartea iustinei irimia ultimul tango la buenos aires. evident că era și avon pe-acolo, dar exclusiv pentru femei.

pot să spun că tare mi-a plăcut. 

1. am aflat că ceaiul mate este foarte amar și se bea pentru bună înțelegere și dispoziție între oameni - am băut și eu pentru prima oară (și nu e foarte diferit de ceaiul verde fără zahăr).

2. mi-am confirmat faptul că rețeta infailibilă pentru a da gata o femeie e s-o dansezi tango - toate femeile și fetele dimprejur erau nemișcate, vrăjite, cu inima în gât la ritmul trupurilor și încolăcitul de picioare ale dansatorilor. unele se urcaseră sus, la etajul librăriei, pentru savurare.

poate odată mă voi apuca să-nvăț și eu tango sud-american.

cum l-am abandonat pe Andrei Pleșu

astă seară am ajuns la libraria humanitas kretzulescu pentru că acolo era Andrei Pleșu.

l-am admirat din studenție, când îi sorbeam cuvintele și mă minunam la fiecare verb al domniei sale. mă străduiam să nu-i scap vreo apariție teve – dintre puținele culturale care erau –, să nu-i pierd vreo reeditare la humanitas. iar astă seară speram să surprind ceva din farmecul acestui om care iată, face mâine 64 de ani. să-i dorim cu toții multă sănătate. fără reperul de normalitate al domniei sale, am fi mult mai săraci.

din farmecul studenției însă, am regăsit doar înghesuiala. pe atunci era la conferințele facultății de drept, sau la gds. acum era pe îngustul foișor de beton din fața librăriei, transformat de ceva timp în bistrou parizian cu titlu de café. doar din librărie l-am putut vedea pe Andrei Pleșu, însă se auzea prost. câțiva tineri se-adunaseră la temelia bisericii kretzulescu, sau pe bordura de la baza foișorului. 

m-am așezat și eu vreo 20 de minute. am ascultat. când nu primeam în urechi zgomotele căii victoriei, am auzit câteva aforisme. câteva alegații culturale. apoi câteva aluzii glumețe cu aromă de mitică. cei din jur izbucneau cu toții în râs, de parcă se pregătiseră anume s-o facă, pentru că de, n-ai cum să nu râzi la pleșu. dar, în ciuda a toate, eram cu toții fermecați de Personalitatea lui Andrei Pleșu care-și rostea vorbele. dacă ar fi scăpat, fără voie, vreo enormitate, tot am fi aplaudat, cuprinși de admirație.

dar deodată, mi-am amintit de acei oameni despre care povestește nietzsche, oameni înțelepți care știu numai de scânteile pe care le aruncă spiritul, dar fără să vadă ce nicovală este el, ce cruzime are ciocanul cu care o izbește. apoi m-am gândit la cele două cărticele mai importante ale scriitorului – exemplara minima moralia și eseul despre îngeri – în contrapondere cu ideile mari sau emoțiile pe care, student, mă așteptam că am să i le citesc cândva, și că nu se va consuma și el, degeaba, ca atâția alții. m-am gândit apoi la intelectualii de salon parizian din secolul 19, de care nu mai știe nimeni, dar care pe atunci erau în centrul atenției și îi distrau prin cozeriile lor pe un balzac, pe un stendhal, pe un baudelaire, sau pe un goncourt, de i-a făcut pe aceștia să-i consemneze în jurnale. și mi-a venit în gând o comparație, pe care am respins-o, din respect. 

dar am recunoscut că, în afara unei personalități autentice, dar pe care deja o știam de 20 de ani, nimic izbitor nu găseam în vorbele lui Andrei Pleșu. și l-am abandonat bucuriei neștirbite a celor prezenți. și am plecat să mă plimb prin bucurești, împreună cu persoana cu care eram.

___________________________________________________________________

turist de duminică în bucurești

câteva palate din bucurești

vara în bucurești, ce e mai frumos decât să-i descoperi spiritul apus, ascuns în praful monumentelor sale vechi? așa că am vrut să merg la muzeul storck, al cărui întemeietor a fost primul profesor de sculptură român, la școala de belle arte a lui theodor aman. însă muzeul era foarte închis, cu un lanț de neam prost la intrare, deși, conform programului, ar fi trebuit să fie la dispoziția publicului. dar nesimțirea e mare.

de ziua lui enescu 

am plecat la muzeul cantacuzino-enescu de pe calea victoriei, unde, de un deceniu în bucurești, nu catadicsisem să intru. am picat chiar de nașterea compozitorului, așa că i-am admirat vioara din copilărie, hainele și obiectele, dar mai ales chipul titanic și fantomatic din tabloul lui corneliu baba (la care am zăbovit câteva zeci de minute bune). 

corneliu baba - george enescu

vioara de copil a lui george enescu

interiorul apăsător al palatului uriaș m-a gonit repede, așa că am găsit popas la casa memorială din spate, unde am descoperit cu delectare odăițele modeste ale lui enescu. a stat aici doar un an.

casa memorială enescu

dormitorul lui enescu

am luat-o pe victoriei și am ajuns întâmplător la casa niculescu-dorobanțu, ascunsă printre pomii străzii gh. manu, un adevărat castel franțuzesc în stil neorenascentist francez, creat de grigore cerchez. am mai admirat somptuosul palat ghica grădișteanu de lângă parcul nicolae iorga, mai ales curtea interioară - ce te face să crezi că nu ești în bucurești. am mai găsit, de asemenea pe strada gen. budișteanu câteva case minunate, cu grădini balzaciene.

palatul niculescu-dorobanțu

palatul ghica grădișteanu - curtea interioară

cu bastonul prin bucurești

la ora 18:00 am ajuns la ateneu, unde a.r.c.e.n. (asociația română pentru cultură, educație și normalitate) organizează în fiecare weekend plimbări ghidate pe calea victoriei, vreme de 2 ore, de la ateneu, la piața națiunile unite. obiectivele explicate istoric - atenenul, palatul regal, palatul comitetului central, biserica kretzulescu, palatul telefoanelor, teatrul național, cercul militar, galeriile lafayette, cecul, muzeul de istorie - au fost ghiduș însoțite de anecdote cotidiene din moravurile bucureștene. informația nu mi-a fost nouă, însă am mai aflat:

• strada franceză a fost cea mai veche din bucurești.
• pe locul ateneului era o livadă de vișini
• din balcoanele hotelului athenee palace spionii cercetau ferestrele regale din palat, interpretând luminile
• biserica sărindar era pe locul cercului militar
• "bulivarul" lui goe era primul bulverd din bucurești, ce ținea din dreptul căii victoriei până la universitatea de acum.

Felicitări tinerilor din asociație pentru ceea ce fac - ei au inițiat și protestele de la ICR și de la ateneu pentru TVR Cultural. 

iar cireașa de pe tort a fost găsirea deschisă a curții mănăstirii stavropoleos. pe care o vânam demult, de când am venit, prima oară, în bucurești.

a fost o duminică câștigată, deși cu picioare rupte. vă invit și pe voi!

faină iniţiativa humanitas pentru azi

o sâmbătă cu houellebecq

înainte de a posta câteva chestii despre particulele elementare, pe care le-am terminat taman înaintea întâlnirii în carne și oase de sâmbătă cu mizantropul francez, mărturisesc cu ce-am rămas din cele vreo două ore de ascultare (pentru că de-asta m-am și dus la bookfest).

în primul rând, am descoperit un om fragil, cu gesturi fine, ale cărui mâini - cu țigareta între mijlociu și inelar - păreau că baletează ascuțit; un om îmbrăcat neglijent, pe un trup ce se ghicea la fel de neglijent; un om care strecura, printre întrebările în limba franceză ale românilor, și printre aburii berilor băute înainte și în timpul - afirmații oneste, fără ifose și superiorități.

• dacă proza e un gen minor pentru că scapă timpului (proust),  poezia e unul major, pentru că-i rezistă (baudelaire). 
• romanele lui au și ele clipe de fericire, dar scurte, ca nefericirile și ca viața.
• personajele sale au viața lor, pe care scriitorul însuși le ține în viață după voia sa, după scopul pe care trebuie să-l joace în operă.
• e interesant să mori în propria operă.
• la un roman, îmi vine o idee, apoi el decurge firesc.

despre alte amănunte organizatorice, nu pot povesti mai bine decât a făcut-o voroncas aici.

recomandări editoriale

• un eveniment editorial este traducerea cărții lui rawls, o teorie a dreptății, o biblie a filozofiei politice universale, la editura universității al.i. cuza din iași
• humanitas va scoate clubul de film, lecții de viață pentru fiul meu, o confesiune despre relația uimitoare dintre un tată și fiul lui, cu ajutorul cinemaului.
• polirom traduce un roman inedit, scris în 1946, al autorului german hans fallada, singur în berlin, despre moralitate în regimul nazist.

• alexandru ecovoiu aduce în piață un nou roman, după sodoma, la polirom
• octavian soviany își continuă saga aventurilor cu arhivele de la monte negro la cartea românească

• humanitas reeditează doamna dalloway de virginia woolf, după ce adevărul a publicat-o nu demult, și a anunțat-o și polirom. se pare că woolf se citește / vinde.
• corespondența lui joyce e reeditată la art, din păcate, fără scrisorile erotice - savuroase prin limbaj pornografic - către iubita sa, nora barnacle. se pare că anul ăsta se poartă joyce, după ce humanitas are serie de autor cu 2 traduceri noi, iar univers a reeditat ulise.
• univers reeditează romanul minunat al lui marias, mâine în bătălie să te gândești la mine.

reamintesc kilipirimul de la dalles, de miercuri până duminică, de epuizat stocurile editurilor, înainte de "lovitura" bookfestului.

Oops, they did it again! Sau cum a fost la o încă lansare cam plicticoasă.

Cum a fost la lansarea romanului Purificare, de Sofi Oksanen, eveniment găzduit de librăria Cărtureşti - Verona, marţi, 27 martie, începând cu ora 18, şi privit prin ochii a doi participanţi.

Constantin Piștea – participant la lansare 

Am aşteptat-o pe Sofi Oksanen vreo 10 minute peste ora anunţată, întârziere pusă pe seama traficului de Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecţiei Biblioteca Polirom, în cadrul căreia a apărut romanul Purificare. Totuşi, aşteptarea n-a fost chinuitoare. Am avut parte de scaune şi de un aer plăcut, cu iz de ceai şi fără nicio urmă de fum de ţigară, cum, din păcate, se întâmplă la evenimente asemănătoare de la Clubul Ţăranului. Din fericire, Cărtureştiul s-a onorat şi onorat-o pe Sofi Oksanen cu o atmosferă plăcută. Pe pereţi, fotografii cu orhidee, pe mesele vorbitorilor, ceşcuţe pentru cafea şi ceai.

Bogdan Stănescu a amintit de Nabokov. Citez din memorie: un bun romancier e un conglomerat fericit dintre un povestitor, un învăţător şi un vrăjitor. Oksanen se încadrează în descrierea lui Nabokov, şi-a exprimat părerea Bogdan-Alexandru Stănescu.

Apoi, a vorbit Excelenţa Sa, Ulla Väistö, ambasadoarea Finlandei în România, despre pasiunea cu care a citit romanul, în timpul unei curse aeriene de la Mexico City la Haiti (parcă), locuri care îi reveneau ca responsabilitate diplomatică prin anul 2009. Apoi, Bogdan-Alexandru Stănescu i-a poftit la cuvânt pe trei invitaţi, care să acopere elementele din menţiunea-Nabokov.

Simona Sora a vorbit din punctul de vedere al criticului literar (acoperind, fireşte, povestitorul). Am reţinut faptul că a identificat „centrul secret” al romanului (o sintagmă propusă de Orhan Pamuk) în conglomeratul ură-vinovăţie-ruşine şi a fost de acord cu doamna ambasador, care spusese că lectura cărţii este supusă inevitabil unui filtru personal. Simona Sora a mai vorbit despre magia cuvintelor, fapt care ducea către cea de-a treia calitate a unui romancier. Numai că următorul vorbitor a fost Ioan Stanomir, publicist şi politolog, care a acoperit „învăţătorul” şi a pus romanul finlandezei în contextul istoric şi a relaţionat evenimentele din Estonia comunistă cu cele din România şi estul Europei. Mi-a plăcut discursul lui Stanomir, cursiv, concret, aplicat, pasionat. După care, a venit rândul magiei, rândul „vrăjitorului”, jucat de actriţa Coca Bloos. Precum antevorbitorii, doamna Bloos s-a declarat onorată de posibilitatea de a lectura public din romanul acesta, care i-a plăcut foarte mult, şi a spus că, dacă ar fi după domnia sa, ar citi tot romanul. Am crezut că glumeşte, ca toţi cei de faţă, desigur. Cartea sa era înţepată de cel puţin zece semne, dar n-am crezut că se gândeşte să citească tot ce-şi însemnase. Şi, dacă am uitat să menţionez că discursurile celorlalţi duraseră, în total, 20-25 de minute, ei bine, după cel puţin acelaşi interval, doamna Bloos nu terminase lectura, deşi citea prost (pentru unul care avea lectura făcută, dar şi pentru unul care nu o avea, intonaţia era total anapoda, de parcă atunci ar fi citit prima dată textul), deşi audienţa dădea semne clare de plictis (înainte să părăsesc jenat sala, am prins comentariile în consecinţă ale celor care erau în jurul meu), deşi Bogdan-Alexandru Stănescu schimba ocheade cu Oana Boca (PR-ul Polirom) căutând, parcă, soluţia ieşirii din situaţie.

Ce mi-am dorit să fac şi nu am reuşit? Să o aud vorbind pe autoare, care mi s-a părut simpatică datorită coafurii (ciudăţică şi roşie ca-n poze) şi să o rog să-mi semneze exemplarul pe care-l terminasem de citit cu o seară înainte. Chiar dacă am plecat fără să-mi îndeplinesc cele două obiective, am fost mulţumit că am văzut în carne şi oase persoana care a scris o carte atât de bună.

Dragoș C. Butuzea – participant la aceeași lansare
Eu am ajuns cu întârziere – m-așteptam ca evenimentul să întârzie, ca de obicei la români. Am ajuns așadar la 45 de minute după, gândindu-mă că până vorbesc invitații, eu ajung direct la fix, fie s-o ascult pe autoare citind în finlandeză, fie răspunzând la întrebările invitaților, poate chiar ale publicului.

Deci m-am dus s-o ascult pe Sofi Oksanen și am dat de Coca Bloos, care citea din roman ca pe scenă. Eu, cum citisem romanul, nu regăseam nimic din lectura actriței, care suspina și se îndârjea tragic – pesemne nimeni nu-i spusese că genul epic e altceva decât genul dramatic. Când n-am mai rezistat, am plecat prin Cărturești să mai răsfoiesc ceva. Iar când am auzit aplauzele, m-am repezit să prind motivul pentru care venisem – Autoarea. Dar hopa! Evenimentul gata! Nu tu întrebări, nu tu lectură finlandeză (cum se obișnuiește, bunăoară, la FILB).

Puteți s-o-ntrebați orice pe Sofi Oksanen în particular, rostește unul din organizatori, Bogdan Stănescu, chemându-ne la autografe. A vorbit ieri mai mult de două ore la un alt eveniment, se scuză el. Păi dacă era obosită, de ce-l mai organizaseră și pe ăsta? Oare să-i ascultăm pe excelențele sale ambasadorii, pe onorabilii criticii literari, pe domnii experți în totalitarism, pe maeștrii actori? Sau să facă presa niște poze de grup?

Se anunțase Lansare Publică de Carte, mediul era de-așa natură ca să se bucure toată lumea de Autor. Altfel, ca admirator, îi puteam scrie foarte bine autoarei pe e-mail, cum am mai făcut cu alții. În fine, am luat un autograf și am plecat. Cu întrebarea de ce oare mă încăpățânez să mai particip la lansări? Căci nu sunt făcute deloc pentru de-alde mine.

scriitoarea sofi oksanen vine la bucureşti

în perioada 26-29 martie, scriitoarea finlandeză sofi oksanen, autoarea romanului purificare, despre care am scris nu demult aici, va veni la bucureşti.

evenimentele sunt:
- lansarea romanului purificare şi şedinţă de autografe
marţi, 27 martie, ora 18.00 – librăria cărtureşti

- dezbatere cu tema „stigmatele: istoria scrisă pe trupurile femeilor”
luni, 26 martie, ora 18.00 – boheme café (căderea bastiliei nr. 11)

case livreşti - mărţişorul lui tudor arghezi

după casa memorială bacovia despre care am scris aici, urma firesc mărţişorul, cuibul din lemn al celui mai mare poet român contemporan, după părerea mea.

aflu astfel, duminică, în ziua însorită de martie, liniştea argeziană deplină, de parcă nici nu sunt în bucureşti. în biroul poetului (foto jos), lângă sutele de cărţi - sunt câteva mii în toată casa - văd clopoţelul mut al lui arghezi care-i anunţa familia când poate fi deranjat. nevasta, o ţărancă bucovineancă şi doi copii - un băiat şi o fată.

în mijlocul terenului cu livada desfrunzită, odinioară o mahala, arghezi îşi construieşte o casă din bârne de lemn. cu fiecare carte publicată de succes, îşi mai construieşte o cameră. se opreşte la 18 şi la câteva dependinţe. vizitez doar etajul - biroul, dormitorul comun, salonul - cu vitrină şi bibelouri - odaia de spălat, laboratorul, camera de copii, holul lung. totul îngrijit, neostentativ. bârnele trosnesc sub paşii mei. doar ei fisurează liniştea.

văd şi tipografia. apoi cumpăr două exemplare originale din minunatele bilete de papagal, m-aşez pe-o bancă din faţa mormântului poetului şi al soţiei şi pornesc să i le citesc. apoi măzgălesc din creion spre amintire, mărţişorul. o căţeluşă îmi amuşină curioasă ghetele. o duminică frumoasă. altfel îi voi citi poeziile de-acum încolo.

cu blecher şi nicolae manolescu

literatura în cluburi

miercuri, în club control, institutul blecher s-a redefinit.
dintr-un cenaclu cu lecturi nepublicate şi feedback din partea cititorilor ascultători, într-un spectacol de poezie şi muzică. a citit poezie dan coman - pe care l-am mai întâlnit la tăşuleasa -, iar din romanul irezistibil a citit claudiu komartin (organizatorul). am descoperit un dan coman amuzant, poate din pricina accentului ardelenesc. 

apoi un scurt concert cu ada milea şi bobo burlăcianu, din insula şi cel mai mare gulliver de gellu naum. 

curios a fost, de asemenea, şi un interviu filmat cu gellu naum.

aglomeraţie şi fum, însă un spectacol fain.

***

ieri seară, la club a, cafeneaua critică a lui bogdan lefter l-a avut ca invitat pe criticul literar nicolae manolescu. unul relaxat şi pus pe şotii. ne-a împărtăşit din experienţele sale de viaţă, de la paris sau cele de tinereţe, de pildă când l-a vizitat pe heidegger, împreună cu ioan alexandru şi marin sorescu. 

când le-a reproşat noilor scriitori din românia că nu au o miză în scrierile lor, l-am întrebat care i-a fost lui miza în critică şi care îi este ca ambasador unesco. la prima întrebare, a răspuns că s-a ferit să scrie prost despre cărţi bune şi bine despre cărţi proaste; să salveze esteticul de politic. iar ca ambasador, nu are miză, doar să promoveze cultura română, suceviţa, moldoviţa şi "alte lucruri bune pe care nu le înşir aici". nu-l văd făcând pe ghidul în mănăstire, însă mi-a făcut impresia unui bătrânel ce se bucură de-un trai, neneacă, la paris, pe banii babachii (statului), fără vreo grijă. reciteşte bovary, tolstoi (ivan ilici şi anna karenina), zola (nana!) şi plânge la mizerabilii. ar vrea să fie preşedintele usr până la 100 de ani, iar eu l-aş propune pentru eternitate. n-au scăpat neîncondeiaţi costi rogozanu, uncristian, daniel cristea enache.

"în instituţiile internaţionale, inclusiv unesco, noi, românii, avem idei bune, dar nu ştim să le punem în practică", a afirmat ambasadorul. oare excelenţa sa o şti?

amos oz la ateneu - impresii

poza de aici

pentru mine, au fost două momente cheie ale serii:

primul, scurtul recital al lui alexandru tomescu, la vioară. 

ultimul, exemplul de succes pe care oz l-a dat unui scriitor - cehov, care nu s-a-ntrebat dacă scrie mai bine decât tolstoi sau dostoievski, dacă e mai rău că scrie într-un sat rusesc decât la paris. ci, cu ironie şi compasiune, a scris cum a ;tiut mai bine.

în răstimp, au fost monologuri peste monologuri - al directorului filarmonicii, al ambasadorului israelului, al lui liiceanu (în continuare frustrat pe comunism, fascism, rolul literaturii, cultură minoră şi celelalte), al lui amos oz care răspundea pe lângă. 

câteva chestii pe care le-am reţinut au fost:

- oz crede în arta compromisului, care nu înseamnă oportunism sau slăbiciune, ci însăşi viaţa;

- un roman porneşte de la o viziune, însă nu e decât un edificiu de cuvinte, alese cu preţul zilelor şi nopţilor; iar opera finită e ca în muzică - o remarci mai ales dacă sună prost.

- există diferenţă între singurătate (venim pe lume şi plecăm din lume singuri) şi solitudine (întoarcem spatele lumii); omul nu e o insulă - no man is an island (john donne) - ci o peninsulă;
- familia este cea mai interesantă, absurdă, tragică, intereantă, persistentă chestie din univers;
- evreii sunt singurul neam rebel, care-l cheamă până şi pe Dumnezeu la judecată;
- antidotul fanatismului este simţul umorului, imaginarea celuilalt şi curiozitatea (ca virtute morală);
- literatura ne deschide secretele altor oameni, ne face mai curioşi, iar dacă devenim cu 1 mm mai buni după ce citim o carte, e un câştig.

cam atât despre aseară. poate dacă n-ar fi fost atmosfera sărbătorească de ateneu, şi vipurile din sală, discursul ar fi semănat cu o lansare mediocră de la librăria sadoveanu.

case livreşti - george bacovia

mi-am petrecut 3 luni din viaţă - în armată - doar cu bacovia, într-un volumaş strecurat în buzunarul uniformei şi ţi minte că le citeam colegilor din poezii.

aşa că ieri am pornit în căutarea casei construite de el pe "strada bacovia" o stradă întortocheată intersectată cu şoseaua giurgiului.
casa era deschisă - nu m-aşteptam -, era călduroasă şi alături de administrator, a cărui zi de naştere era, am pătruns în intimitatea poetului lacustru.

ştiam că era cam beţiv, nu şi că era tutungiu, şi am rămas plăcut surprins aflând că era de condiţie modestă, dar iată, şi-a construit o casă - spre deosebire de rebreanu care a primit apartamentul de la stat. am mai aflat că a terminat dreptul (numele real e george andone vasiliu), şi ştia să cânte la vioară. cel mai mult mi-au plăcut biblioteca (foto) din dormitorul doamnei şi cămăruţa mică - dormitorul domnului - în care compunea literatură, în care dormea şi în care a şi murit. mi-au mai plăcut, de asemenea, tablourile.
intrarea 5 lei.

filb 4 - ziua 1

multă înghesuială aseară la mţr, în jurul lui paul bailey şi mircea cărtărescu. şi publicul a meritat, desigur, două lecturi publice (bailey despre un tânăr român gay, cărtărescu, textul despre darwin de aici) şi povestiri spumoase între cei doi scriitori. am avut noroc să prind o masă în faţă, aşa că m-am bucurat din plin.

 foto de laurenţiu midvichi

am aflat despre scriitorul englez - despre care nu am citit nimic până aseară, când pentru un autorgraf, ia-m cumpărat unchiul rudolf - că vine des prin românia, unde găseşte un amestec de melancolie şi absurditate (dadaismul s-a născut aici); de asemenea, găseşte aici un simţ al umorului suprarealist; că îi place eugen ionescu, dar şi bacovia şi eminescu (din care a şi recitat, în româneşte); că e fascinat de george enescu, care a dus bach la sate, şi care s-a regăsit în bartok (enescu). a mai vorbit despre scriitorul e.m. forster, care s-a străduit să scrie un roman gay şi i-a ieşit cel mai prost, dar căruia i-a reuşit să omoare un personaj într-o singură propoziţie; despre curajul moral al lui beckett care a făcut parte din rezistenţa franceză; despre faptul că, bailey însuşi, când citeşte cioran, se amuză.

apoi scriitorul englez a vorbit despre interesul pe care îl are pentru familia bibescu şi despre vizitele lui la mogoşoaia şi corcova, împreună cu anecdote despre antoine bibescu (cărtărescu a amintit de pesonajul bibesco din romanul pornografic al lui apollinaire, tradus la noi amorurile unui prinţ). între patru ochi, bailey mi-a spus "I think proust fell in love with antoine".

despre familia bibescu şi marcel proust aici.

pe de altă parte, mircea cărtărescu a povestit cu vervă despre zaraza (ce înseamnă ciumă) despre mihail sebastian şi cancanuri despre blecher (relaţia sa cu maria ghiolu) şi despre cum îl învârtea geo bogza cu patul.

o seară reuşită, un eveniment reuşit, bravo!

a mai scris ionuca aici.

filb 4

revine-n forţă festivalul internaţional de literatură, a patra ediţie, miercuri, 07 decembrie la mţr, până pe 9. ce găsim aici, în fum de ţigară? discuţii libere, dar mai ales LECTURI!

paul bailey (la ierusalim, kitty şi virgil, unchiul rudolf) şi mircea cărtărescu - ziua 1

scriitorul croat roman simić, editorul irlandez declan meade şi lavinia branişte - ziua 2

scriitorul bulgar georgi gospodinov (un roman natural) şi cel francez jean mattern, adina rosetti, mihail vakulovski - ziua 3

evident, ne vedem acolo - n-am pierdut nici una!

bastilia, o nouă librărie în bucureşti

am descoperit un nou concept de librărie, unul plin de lumină şi spaţiu. este vorba despre librăria bastilia, în piaţa romană nr.5, pe partea cu ase-ul, într-o vilă ce dă în fostul bulevard ana ipătescu.

librăria are 2 etaje, dar punctul forte este cafeneaua de la mansardă, al nouălea cer, cu desenele murale ale lui ion barbu. e foarte fain, are şi cameră pentru fumat!

per ansamblu, mie mi-a plăcut tare mult librăria, unde am găsit chiar şi cărţi editate mai demult.
pozele sunt luate de pe metropotam de aici.

ne vedem mâine la gaudeamus

întrucât cred că un târg de carte e mai degrabă prilej de întâlnire a iubitorilor de cărţi decât loc de negustorie cu acestea, ne putem întâlni mâine, de la 13:00 până la 19:00. de la 15:00 pe la polirom, de la 17:00 la dezbaterea booktopia. o să fie aglomeraţie, dar ne găsim noi!

sau puteţi sta acasă (sau oriunde), cu o carte în mână. spor!

3 lansări azi

1. jean lorin sterian - antume, editura herg benet, ora 19.00, the floor club & culture (fostul lucky 13), str. şelari 9-11 (curtea sticlarilor);

2. edmond baudoin & mircea cărtărescu - travesti (roman grafic), editura humanitas şi jumătatea plină, ora 18:00, la galeria foto anexa a muzeului national de artă contemporană (salonul european de bandă desenată) calea moşilor nr. 62-68.

3. bianca burţa-cernat - fotografie de grup cu scriitoare uitate. proză feminina interbelica, editura cartea românescă, ora 18.00, la libraria dalles din bucureşti. 

noaptea bibliotecilor

n-am mai călcat printr-o bibliotecă publică de vreo 5 ani (ne)buni, de când am venit în bucureşti. însă-mi doream. în biblioteca academiei, de pildă, ce se construia impunător pe când, pentru licenţă, intram în sălile igrasioase şi vechi ale vechiului sediu. dar mai ales în biblioteca centrală universitară, construită şi ea pe când studiam, în fostele grajduri regale de lângă facultatea de drept. ce mai încoace şi-ncolo, super-lăudabilă iniţiativa excedo de a familiariza publicul cu bibliotecile.

am început seara cu o bibliotecă mică, a fundaţiei friends for friends, unde, într-o locaţie minunată, la mansarda unei clădiri vechi (brezioanu 4), cu lift obosit, am găsit o mulţime de tineri - studenţi, masteranzi sau nu - dorinici să răsfoiască o carte sau să stea la vorbă, cu cana de ceai, cola sau apa într-o mână. aici am dialogat liber (când nu am aberat) timp de vreo oră despre cărţi - de ce e bine să citim, cum să citim eficient, de unde să citim etc. - apoi a venit tudor chirilă şi-a vorbit şi el despre câteva cărţi care l-au marcat. după ce mi-am făcut câteva cunoştinţe, am răsfoit un album despre moda anilor '50.

pe calea victoriei, am ajuns la biblioteca academiei române, unde se anunţa o masă rotundă, cu costi rogozanu, adrian ciubotaru şi cu mine. am avut noroc cu directorul bibliotecii, dl. florin filip, cu care, mai mult de jumătate din discuţie, am polemizat toţi 3, dar şi unii din sală. tema anunţată a fost "biblioteci şi bloguri", însă discuţiile s-au purtat despre accesul cât mai ieftin la infomaţia bibliotecii, atitudinea bibliotecarilor şi proiectele care (mai) pot fi făcute. evident, eu m-am întrebat cum îi atragem pe cei tineri la bibliotecă - prin educaţie, spuneam eu - dar impresia generală a fost că biblioteca academiei vrea să se deschidă publicului - a şi făcut-o - însă e prea veche şi prea orgolioasă să înveţe să răspundă nevoilor actuale. am plecat de-acolo cu imaginea peşterii lui saramago, unde comorile trecutului sunt uitate sub pământ.

bomboana de pe tort a fost turul prin biblioteca centrală universitară, împreună cu o bibliotecară sexy în costum roşu la fel de sexy care ne-a îndrumat exemplar. am admirat un edificiu uimitor, cu săli de secol 19, în care de frumuseţe, în loc să citeşti, stai să te zgâieşti primprejur. 

ca încheiere, un eveniment reuşit, la care n-am mari nemulţumiri. cât despre sugestii, le voi transmite punctual organizatorilor.

credit foto: bogdan grigore şi mihnea beldescu.

despre romanul lui a.l.ş. şi e-book-uri

joi, 22 septembrie, de la ora 18.00, 

la books coffee club – piaţa romana nr. 9 
(latura către ase, lângă libraria clb).

1. lansarea ediţiei electronice a microromanului litera din scrisoarea misterioasa de alex. leo şerban şi lansarea proiectului e-books, recent iniţiat de polirom si realizat in parteneriat cu elefant.ro.

2.multi-log despre e-book: e-book, fără entuziasm sau mânie

vor disparea cărţile, cum preconizează unii entuziaşti ai tehnologiei? 

sunt gadgeturile doar o modă trecătoare, cum susţin unii mai conservatori?

participă: antoaneta ralian, costi rogozanu, victor kapra, cristina bazavan, virginia costeschi, vlad puescu, oana boca şi dragoş c. butuzea (adică eu)