recensământul lecturilor pe 2011

52 de cărţi anul acesta (despre toate aproape am scris pe acest blog), cam în graficul anual din 2009 şi 2010. observ că n-am avut parte de mari revelaţii livreşti, însă ar fi bine să amintesc câteva cărţi foarte bune:


soldaţii de la salamina de javier cercas, pentru reuşita conţinutului, dar şi a formei
rugul deşertăciunilor de tom wolfe, pentru demolarea mitului american.

mă pot lăuda cu recitirea câtorva romane mai clasice: ea, câţiva clasici:
fii şi îndrăgostiţi de david herbert lawrence
iubita locotenentului francez de john fowles
povestiri felurite de cehov (aici, aici şi aici)

din domeniul cărţii de ştiinţă sau istorie, trebuie să menţionez
ceasornicarul orb de richard dawkins
ţiganii de angus fraser


din ce mi-am propus să citesc, mai rămân de bifat ulise-le de joyce şi cercetările filozofice ale lui wittgenstein. 

bulgărească

un roman bulgăresc, scris de un autor prezent de altfel şi la festivalul internaţional de literatură.

mărturisesc că am pornit cu aşteptări mari, fiind recenzat de the guardians şi the times, dar aste deja n-ar trebui să mai spună nimic. pe scurt, seamănă cu multe din romanele autorilor români, ce încă recuperează postmodernismul şi minimalismul apuse în occident acum vreo douăzeci de ani. dar să schimbăm tonul. până la urmă, important nu e curentul literar, ci viziunea scriitoricească, şi aici gospodinov recuperează.

pe şirul poveştii unui divorţ de intelectual, în care evident, mai vinovată e soţia cu copilul de la altul, iar el pleacă să se facă grădinar, lăsând ca artegact un balansoar, se înşiră teme variate, care să surprindă faţete subiective ale realităţii bulgare de ani '90 (romanul e scris în 1999). discuţii despre veceuri - asculţi poveşti tâmpite, citeşti ziare tâmpite, cu oameni tâmpiţi, şi când rămâi singur la budă îţi vine, cel mai omeneşte posibil, să scrii "cur" pe perete. astea sunt nevoile mici şi mari ale limbii. şi când trăncănim despre bude, de fapt vorbim despre limbă. (p.30), o listă a plăcerilor, o istorie naturală a Muştelor, o biblie a Muştelor, chiar o viziune literară pluri-perspectivă muscoloidă - un roman faţetat, care să semene cu ochii muştei (p.89). 

coperta ediţiei originale

mi-a plăcut mult un singur fragment, despre copilărie - "copiii nu au patrie. patria lor e copilăria":
nimeni n-o să ne iubească atât de mult ca în copilărie. de aceea, copilăria e un timp crud. cruzimea lui constă înperspectiva viitorului. unde se pierde iubirea asta peste ani? de ce toată viaţa tânjim să fim iubiţi ca atunci, fără vreun motiv, pentru simplul fapt că existăm? în ultimele zile tot mai des şi mai mult zăbovesc în copilărie. retrăiesc totul atât de intens - manifestări de eidetism, după spusele psihiatrului -, căci mă întorc câteodată cu genunchii juliţi, uneori chiar cu capul spart. (p. 114)

un roman de citit pe budă, la propriu. :)

gheorghi gospodinov, un roman natural (eстествен роман), editura cartier, chişinău, 2011, traducere de cătălina puiu, 148 de pagini broşate
coperta de vitalie coroban


o altă părere ermetică la zenu. iar lui alexandru vakulovski i-a placut.

romanul poate fi cumpărat de pe aici.

crimele de onoare la musulmani

străina (imdb)

dacă o musulmană iese din cuvântul familiei şi o ia razna, trebuie să fie ucisă. evident, cu acordul premeditat al familiei. şi, evident, în dezacord cu preceptele coranice (4,93). acesta este subiectul filmului nemţesc străina, văzut la recomandarea lui bogdan (blogul cu filme). despre o femeie care, sătulă să tot fie bătută de soţ la istanbul, se reîntoarce la familia ei -  de origine turcă - din germania. cum va fi ea întâmpinată de propria familie, şi ce va face, este scheletul filmului.

ceea ce îţi rămâne la finalul filmului nu e şocul în faţa unei aşa sălbăticii, şi nici plăcerea imaginilor, ce-i drept, frumoase, ci ceea ce impresionează sunt tăcerile şi nemişcările actorilor, în rolul lor de membri ai unei familii "unite", membră de onoare a comunităţii, scindate între dragoste şi datorie.
remarcabil rolul feminin principal, sibel kekilli, dar şi ale "părinţilor", derya alabora şi settar tanriögen.

 

 

l-am dezamăgit pe moş crăciun

e de salutat colecţia polirom-ului de antologii cu poveşti şi basme, colecţie bine realizată grafic, cu ilustraţii de radu răileanu. aşa că, în întâmpinarea lui moş crăciun, i-am citi câteva basme din antologia persană. pentru că moşului nu i-au plăcut majoritatea, i-am explicat aşa:

1. ori persanii nu se pricep la basme, 

2. ori antologatorul acestui volum nu le-a ales pe cele mai "bune". 

sau poate din amândouă câte puţin. 

căci dacă din poveştile celor 1001 de nopţi, mult peste jumătate sunt poveşti frumoase, din cele 21 ale volumului acestuia, de-abia am cules 3 care să figureze într-o virtuală antologie personală. le pun sub brad doar pe cele trei, pe celelalte le las djinilor.

în leul vânător este vorba despre un măgar, dar unul deştept, cum se pune el cu un leu, folosindu-şi răgetul - "şi eu am glas, ia să scot şi eu un răget cât mai fioros ca să înspăimânt duşmanul!"; cum joacă rolul de "leu vânător", stăpân peste leul adevărat; şi cum reuşeşte să-l convingă pe regele animalelor că nu-i poate fi decât o slugă - ne poate duce cu gândul la viaţa politică, anume cum politicienii, fiind măgari deştepţi, ne duc cu vorba şi cu răgetul pe noi, poporul.

în fata şi căptuşeala, o fată de padişah transformă un fecior chel, olog şi cu mâinile moi într-un negustor bogat şi de ispravă, demonstrânu-i tatălui ei e mai de preţ căptuşeala decât faţa. de unde rezultă ce poate face femeia dintr-un bărbat.

în povestea leneşului se arată cum lenea poate face bună cu deşteptăciunea. astfel, un flăcău leneş gonit de mă-sa în lume, reuşeşte să câştige bani în faţa diavolilor, prin înşelăciune. totuşi - cum m-a întrebat şi moşul - ce-a vrut să zică povestea? că sunt buni banii şi prin lene şi înşelăciune?

***, cele mai frumoase basme persane, editura polirom, iaşi, 2011, selecţie şi traducere de viorel bageacu, 206 pagini legate

coperta şi ilustraţii de radu răileanu

evanghelia după pseudo-matei

18.1 după câtva timp veni un edict din partea cezarului augustus, ca fiecare cetăţean să se declare în locul lui de naştere. acest recensământ a fost făcut de către cirinus, guvernatorul siriei. iosif trebuia să meargă şi să se declare, cu maria, la betleem, căci de acolo se trăgea, maria fiind din tribul lui iuda şi din casa şi neamul lui david. şi cum se aflau ei pe drumul care ducea spre betleem, îi zice maria lui iosif: „văd două popoare înaintea mea - unul plânge, iar celălalt râde.” iosif răspunde: „stai şi ţine-te bine în şa şi nu mai spune lucruri fără noimă.” atunci le ieşi în cale un copil foarte frumos, îmbrăcat cu un veşmânt strălucitor, care-i zise lui iosif: „de ce ai spus că vorbele mariei despre cele două popoare sunt fără noimă? iată noima: poporul care plânge este cel al iudeilor, pentru că s-a lepădat de Dumnezeul său; poporul care râde este cel al păgânilor, pentru că a venit foarte aproape de Domnul, după cum li s-a făgăduit lui abraham, lui isaac şi lui iacob; a sosit timpul ca tuturor păgânilor să li se dea binecuvântarea în seminţia lui abraham.”

18.2 după ce-a zis aceasta, îngerul le-a poruncit să se oprească. sosise clipa naşterii. apoi îi spuse mariei să coboare din şa cât mai repede şi să intre într-o peşteră de sub pământ, unde niciodată nu fusese lumină, ci numai întuneric, fiindcă lumina zilei nu avea puterea să pătrundă până acolo. când intră maria însă, toată peştera începu să strălucească, de parcă soarele însuşi era acolo; ai fi zis că era în miezul zilei, într-atât de puternic scălda peştera acea lumină dumnezeiască; cât a rămas acolo maria a fost lumină tot timpul, zi şi noapte; acolo a născut ea un băiat pe care, atunci când se năştea şi după aceea, l-au înconjurat îngerii zicând: „slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bună voinţă.”

18.3 iosif era plecat să caute moaşe. când se întoarse în peşteră maria născuse. atunci zise iosif către maria: „am adus două moaşe, pe zelomi şi pe salomeea. aşteaptă afară, în faţa peşterii, şi nu îndrăznesc să intre din cauza prea marii străluciri”. auzind acestea maria zâmbi. dar iosif îi zise: „nu zâmbi! mai bine gândeşte-te dacă nu ai nevoie de vreun leac”. şi-i porunci uneia din moaşe să intre. zelomi intră şi zise către maria: „lasă-mă să te ating!”. maria îi îngădui. atunci moaşa strigă cu glas mare: „Doamne, Doamne, ai milă de mine! niciodată nu s-a mai auzit şi nu s-a mai închipuit ca sânii să fie plini de lapte şi ca pruncul să-şi fi lăsat mama fecioară! cel născut n-a fost murdărit de nici o picătură de sânge, iar născătoarea lui n-a simţit nici o durere. fecioară a zămislit, fecioară a născut, fecioară a rămas”.

maerten van heemskerck, adoraţia păstorilor cu zelomi şi salomeea, cca.1540

18.4 când auzi acestea, cealaltă moaşă, salomeea, zise: „nu cred ce-aud decât dacă voi cerceta eu însămi”. apoi intră la maria şi o rugă: „lasă-mă să te pipăi, ca să văd dacă zelomi a spus adevărul”. maria îi îngădui. atunci salomeea puse mâna şi cum o atinse mâna i se uscă pe loc. de durere începu să plângă în hohote, să se zbată şi să strige: „Doamne, tu ştii că întotdeauna am trăit cu frică de tine; că pe toţi săracii i-am îngrijit fără să le cer nimic în schimb; de la văduve şi de la orfani n-am cerut niciodată nimic, iar pe cel nevoiaş nu l-am lăsat să plece cu mâna goală de la mine. iată, acum necredinţa m-a nenorocit, căci am îndrăznit s-o încerc pe fecioara ta.”.

18.5 după ce a rostit acestea a apărut lângă ea un tânăr foarte strălucitor, care-i zise: „apropie-te de prunc şi slăveşte-l! atinge-l cu mâna şi te va mântui, căci el este mântuitorul lumii şi al tuturor celor care nădăjduiesc într-însul.” moaşa se apropie de prunc şi, slăvindu-L, îi atinse marginile scutecelor în care acela era înfăşurat. şi îndată mâna i se vindecă. apoi ieşi afară şi începu să strige şi să vorbească despre minunile pe care le văzuse, ce păţise şi cum se vindecase. astfel încât mulţi, auzind-o, crezură.

18.6 de asemenea, şi nişte păstori povesteau că văzuseră îngeri. aceştia, la miezul nopţii, cântau un imn în care lăudau pe Dumnezeu din cer, binecuvântau şi ziceau că s-a născut mântuitorul tuturor, Cristos domnul, prin care se va întoarce mântuirea poporului lui israel.

18.7 apoi a mai fost şi o stea uriaşă care a strălucit de seara până dimineaţa deasupra peşterii. o stea atât de mare nu se mai văzuse de la începutul lumii. profeţii din ierusalim ziceau că acea stea arată naşterea lui Cristos, cel ce va împlini făgăduinţele făcute nu numai poporului lui israel, ci şi tuturor păgânilor.

19.1 a treia zi de la naşterea Domnului maria a ieşit din peşteră, a intrat într-un staul şi a aşezat copilul într-o iesle care se afla acolo. un bou şi un asin i s-au închinat. s-au împlinit astfel cuvintele profetului isaia: „boul şi-a cunoscut stăpânul şi asinul ieslea domnului său.” şi toate celelalte animale din jurul său i se închinau fără încetare. s-au împlinit astfel cuvintele profetului hababuc: „te voi face cunoscut între două animale.” iosif şi maria cu pruncul au rămas în acel loc trei zile.

***, evanghelii apocrife, editura humanitas, bucureşti, 1996, traducere de cristian bădiliţă, pp.162-164

un weekend la braşov

la începutul lui decembrie, am vizitat braşovul, fie singur, ghidat de amintiri de acum vreo şapte ani, fie de un braşovean. am descoperit un oraş minunat, incredibil de curat şi suspendat parcă în timp. impresionante turnurile cetăţii, unite de zidul refăcut recent de autorităţi, evident, vorbesc de oraşul vechi. în jurul pieţii sfatului, unde se instalase deja bradul,

am descoperit câteva străduţe înguste şi pavate cu piatră cubică, cărora ceaţa le conferea o atmosferă de basm. strada michael weiss, johan goth, postăvarului, mureşenilor.

din muzeul de istorie, mi-a plăcut clădirea, chiar în buricul târgului, însă m-a dat pe spate muzeul civilizaţiei urbane, foarte modern şi imaginativ. am descoperit apoi cafeteca - din păcate, plină de fum - dar şi multe biserici - franciscană, sinagoga, sf. nicolae.

în fine, un oraş de care m-am îndrăgostit şi unde vreau să mă duc de câte ori voi avea ocazia.