5 euro pentru filb

probabil că știți despre FILB - festivalul internațional de literatură bucurești. 

ei bine, pentru plata biletelor de avion ale invitaților scriitori de anul acesta (ediția a șasea), este nevoie de bani. pentru aceasta, vasile ernu, unul dintre organizatori, s-a înscris la swimathon bucurești, o campanie de strângere de fonduri organizată de fundația comunitară bucurești. cu alte cuvinte, el va înota la bazinul olimpic lia manoliu, pe 6 iulie.

așadar, prietenii festivalului, sunt rugați, dacă vor și dacă pot, să doneze 5 euro pentru filb 6 (25 de lei), aici. dacă se vor strânge 500 de persoane care să doneze măcar 5 euro, vom avea invitați mișto pe care să-i vedem în românia.

e vorba despre 4-6 decembrie 2013. clubul țăranului. au confirmat kei miller, poet şi prozator jamaican stabilit în marea britanie, profesor de creative writing la universitatea din glasgow, sarah dunant (marea britanie), ale cărei cărţi au fost traduse în limba română la humanitas fiction, şi zeruya shalev (israel), cu un volum tradus la humanitas fiction şi trei romane la polirom.

io mă bag.

prin barcelona (2). cu gaudí și picasso

un turn din sagrada família și casa gaudí din parcul güell - schițe proprii © dragoș c butuzea

antoni gaudí

gaudí este arhitectul de geniu al barcelonei, creatorul câtorva clădiri de referință, dar și al parcului güell și mai ales al catedralei-simbol a barcelonei, sagrada família.

în stilul său ondulat, parcul e plin de vegetație mediteraneană, combinate cu construcții din piatră, ceramică sau sticlă, stalactite sau stalagmite, coloane sau alei.

mi-a plăcut cel mai mult casa lui gaudí, roz, încadrată perfect în peisaj. nu m-am abținut să o desenez, de pe banca din față. nu pot spune prea multe - nici cuvintele, nici chiar imaginile nu pot reda frumusețea de pe colina el carmel.

intrarea în parcul güell

trencadis - mozaic din cioburi sparte de faianță - de pe speteaza băncilor circulare

sagrada família

picasso

muzeul picasso este de fapt un palat din orașul gotic care mi-a plăcut atât de mult. am dat peste el întâmplător, plimbându-mă pe străduțele încântătoare.

am găsit aici mai mult operele de început ale pictorului, din perioada academică, „clasică“, cu peisaje și tablouri de gen. apoi din perioada de după călătoria la paris, unde se văd influențele impresionist-moderniste (începuse chiar un tablou pointilist!). intrarea în muzeu, 11 euro.

cel mai mult mi-au plăcut picturile de pe vasele de porțelan, cu pești, bufnițe, porumbei sau ființe mitologice.

apoi m-au distrat enorm jocurile de abstractizare ale tabloului lui velasquez, las meninas. nu m-am putut abține să nu desenez câteva în moleskine - modul meu personal de a nu uita cele vizitate.   

schițe după primele încercări cubiste ale lui picasso © dragoș c butuzea

 încercări cubiste după las meninas © dragoș c butuzea

 iată un exemplu de joacă cubistă:

las meninas de velasquez (wikipaintings)

las meninas de picasso (wikipaintings)

știință și caritate - prima mare lucrare academică de picasso (wikipaintings)

prin barcelona (1). cu „marina“ lui carlos ruiz zafón

„marina“

fidel ideii de a vizita un oraș sub ghidajul unui scriitor, l-am ales pe carlos ruiz zafón să-mi fie ghid prin barcelona. i-am citit entuziasmat umbra vântului - despre care am scris aici -, acum 8 ani, pe care-am recomandat-o și împrumutat-o tuturor. așa încât m-am apucat și marina (mai subțirică) pe care-am luat-o subraț prin orașul catalan.

povestea începe cu un tânăr licean, aflat la un internat, căruia-i place să hoinărească prin cartierul sarrià, unul dintre cartierele de nord-vest ale barcelonei, înspre muntele tibidabo. aici, e atras de o casă de unde, urmărind o pisică, pe numele ei kafka (așa cum va afla mai târziu), va pătrunde în secretele unei familii.

o va găsi aici pe marina, o tânără ce locuiește aici cu tatăl ei, un pictor ratat. fata, dornică de aventură, îl duce pe eroul nostru, oscar draí, într-un cimitir vechi, cimitirul sarrià.

am căutat destul de mult cimitirul, ascuns printre case, și zidit cu pereți înalți. l-am găsit până la urmă, însă era din păcate deja închis. i-am putut fotografia doar aleile înguste de acces și câteva vecinătăți.

 

aici, în acest cimitir, tinerii oscar și marina o urmăresc pe o femeie în negru, mascată. apoi ajung în piața sarrià:

urmărirea continuă, și iată aventura vieții lor. prilej cu care - veți ghici - oscar și marina au o poveste de dragoste, prima din viața lor.

secrete din trecut, monștri, cyborgi, nemuritori, răzbunări crunte formează țesătura romanului, în care cei doi nu mai sunt doar spectatori, ci devin chiar actori principali. 

am mai descoperit și alte locuri, de pildă teatrul liceu de pe ramblas:

dar mai ales cartierul gotic, datorită căruia m-am îndrăgostit iremediabil de barcelona, mai abitir decât parisul. 

desigur că mai aveam locuri de văzut, dar trebuia să mai văd picasso, gaudí, tibidabo, montjuic. despre care voi vorbi în posturi viitoare. 

cât despre roman, nu pot spune că mi-a displăcut, deși finalul mi s-a părut ușor neverosimil, ca dintr-un film american. deși nu are happy end. în fine, poate mi s-a părut astfel și pentru că l-am citit pe bucățele, cu ochii-n primprejur. și poate pentru că l-am comparat cu umbra vântului, scris imediat după marina.

seri bucureștene cu scriitori străini

ich mit dem deutschen schriftsteller saša stanišić

am ocolit anul ăsta bookfestul.

în schimb, am ales câteva lansări și lecturi publice ale câtorva scriitori de limbă franceză și germană ce-au vizitat bucureștiul. am mers să-i ascult citind în limba originală din cărțile lor, apoi să-i ascult povestind despre cărți, despre ei și despre literatură, în general.

joël dicker

scriitor elvețian, autor al romanului adevărul despre cazul harry quebert (despre care am scris aici). romanul a câștigat premiul pentru roman al academiei franceze și premiul goncourt al liceenilor - și este prima traducere într-o limbă străină. un eveniment pentru piața editorială românească, dar neîndejuns promovat de editura trei - astfel încât, dacă nu aflam de la traducătoarea romanului, ana antonescu, scăpam evenimentul. la cărturești.

am descoperit un autor tânăr, de aproape 28 de ani, chipeș, neinhibat, vorbind cu ușurință despre experiența lui de scriitor. a scris 5 romane refuzate de editori, până să publice acest roman cu care a dat lovitura.

jérôme ferrari 

scriitor premiat cu cel mai prestigios premiu din franța, premiul goncourt, în 2012, pentru romanul predica despre căderea romei. la librăria franceză kyralina, l-am ascultat pe scriitor vorbind - între două tinere frumoase graseind franțuyește - despre legătura lui cu filozofia (este profesor de filozofie, iar în roman există referințe la sfântul augustin și leibniz), cu corsica și cu literatura în general. un om cam trist - ca filozofia -, ca și romanul. 

mi-a făcut plăcere să fiu singurul cititor român care i-a pus o întrebare, „salvând“ astfel onoarea „tăcută“ a publicului. ceea ce mi-a adus o dedicație personalizată. 

autorii de limbă germană

vineri seară, headsome communication și câteva institute culturale au adus opt scriitori de limbă germană, la humanitas cișmigiu: 

- saša stanišić (cum repară soldatul gramofonul, polirom, 2007 - despre care am scris aici)

- cătălin dorian florescu (jacob se hotărăște să iubească, polirom, 2012 - am scris aici) 

- katharina hacker (suflete pustii, rao, 2011), 

- jan koneffke (cele şapte vieţi ale lui felix k, humanitas, 2007)

- christian haller (muzica înghițită, polirom, 2004)

- joseph winkler

- jolanda piniel

mi-a plăcut s-ascult fragmentele în germană, citite de fiecare. mai ales că patru dintre scriitori aveau personaje din românia (jan koneffke a vorbit chiar în românește, fiind căsătorit cu o româncă). mi-au mai plăcut, de asemenea, moderatorii, ce n-au căutat să iasă ei ei în evidență și să vorbească mai mult decât scriitorii. doar translatoarele mi s-au părut depășite uneori, de situație. 

la final, am fost luat prin surprindere și emoționat de cătălin dorian florescu care mi-a dăruit maseurul orb, într-un soi de „ceremonie“: ca de la scriitorul „ideal“, la cititorul „ideal“. 

în plus, foarte bucuros să-l cunosc în carne și oase și să vorbesc vreo 5 minute cu saša stanišić, cu care corespondez de vreo 6 ani. onorat că prima mea fotografie împreună cu un scriitor a fost cu el.

vin scriitorii nemți și francezi!

la bookfest, este organizată acțiunea „trei țări – aceeaşi limbă“ -  adică cea germană. de miercuri până duminică, la târg, se vor discuta despre aparițiile editoriale din germania, austria și elveția.

la standul comun vor fi prezenţi autori din toate cele 3 ţări, iar vineri seară aceştia vor citi şi discuta cu publicul la librăria humanitas cişmigiu.

sâmbătă seară, la club control, vor cânta muzicieni din viena și berlin - textor și mieze medusa
& tenderboy.

unde aș vrea s-ajung?

• miercuri, la ora 19:00, dianei 4, lectură a laureatului goncourt 2012, jérôme ferrari, din romanul premiat, predică despre căderea romei, pandora m, 2013

• vineri, la ora 19:00, librăria humanitas cişmigiu -  9 autori de limbă germană vor susține un maraton de lectură, alături de moderatorii rodica binder şi horaţiu decuble. nu știu dacă vor fi respectate temele de discuție, dar voi fi bucuros să-i văd de-aproape pe uwe tellkamp (turnul, curtea veche, 2013), katharina hacker (suflete pustii, rao, 2011), cătălin dorian florescu (jacob se hotărăște să iubească, polirom, 2012), jan koneffke (o iubire la tibru, humanitas, 2007), christian haller (muzica înghițită, polirom, 2004), julya rabinowich, joseph winkler, jolanda piniel, saša stanišić (cum repară soldatul gramofonul, polirom, 2007).

 

cum citim? la clubul de carte

ediția de săptămâna asta a clubului de carte nemira a avut ca subiect romanul s.f. jocul lui ender de orson scott card. am descoprerit, ca de obicei, fani - mai ales pe cei ce-l citiseră recent - ce reținuseră amănunte fără nici o însemnătate - după părerea mea - în economia romanului, amănunte redate de autor doar să alcătuiască o imagine mai coerentă a lumii descrise.

în ce măsură folosește cititorului reținerea acestor amănunte? iar întrebarea care mi se pare importantă: nu cumva astfel de amănunte te fac să pierzi ideea de ansamblu - dacă există una?

și așa am ajuns la mai multele moduri în care unii citesc cărțile:

- cititorii călători. ei vor să intre în lumi noi, unde să scape de lumea banală în care trăiesc aievea. se folosesc de amănunte topografice ca să se simtă mai bine în lumea în care caută să intre. tot aici intră cititorii aventuroși - cei care caută distracție, căutând cu orice preț suspans, dinamism, aventură, sărind de câte ori pot peste zonele plicticoase.

- cititorii filozofi. ei vor să găsească în respectiva carte o interpretare (dacă se poate nouă) a lumii, prin ochii acelui scriitor. de multe ori fac notițe, intrând în polemici cu ideile cărții.

- cititorii scriitori (chiar dacă unii ratați, și aici intră și criticii). ei caută eșafodajul romanului, felul cum e scris, caută cu obsesie tehnicile literare și coerența cu ceea ce au învățat ei despre literatură. caută noduri în papură și deloc să se bucure de roman. se aseamănă cu cititorii filozofi prin polemici, însă mai mult cu autorul, decât cu opera.

nu știu dac-or exista și alte categorii, sau dacă se mai poate citi o carte și altfel. cert este că, la cenaclu, am întâlnit predominant cititori călători. și mi-a plăcut să le ascult poveștile, din perspectiva mea de cititor mai filozof și deloc scriitor.

voi de care cititori sunteți?

gala industriei de carte, ediția a doua

impresii de spectator 

știind cât de mult mi-a plăcut ediția din 2012 (despre care am scris aici), am venit cu plăcere și în acest an. adică în această seară. încurcat de informația de pe site că ora de începere este 18:00, a trebuit să aștept o oră, pe la intrare. dar noroc cu câteva cunoștințe cu care am stat de vorbă și a trecut mai repede. 

evenimentul a decurs bine. poate decorul a fost mai frumos anul trecut, dar prezentatorii s-au descurcat mai bine iar câștigătorii, vizibil emoționați, au fost eficienți (adică scurți). 

mi-a plăcut să văd câțiva seniori ai culturii române: victor rebengiuc, ion ianoși, lucian boia, mircea flonta, radu gabriel pârvu, vlad russo. 

nu pot spune că ceva anume nu mi-a plăcut. poate filmulețele, unele ușor artificiale, unele stârnitoare de zâmbete. cum zâmbete a stârnit și grigore arsene (șeful de la curtea veche și președinte al nu știu cărei asociații / uniuni a editorilor), ce a ținut să precizeze calitatea sa de Președinte, altul decât alt președinte al unei alte asociații / uniuni a editorilor, amândouă formând federația editorilor. deci să se consemneze poziția domnului arsene - cam îngâmfat și cam ridicol în dorința sa hilară de a-și etala titlurile. 

cel mai frumos moment al serii a fost trio zamfirescu, frații chitariști (de chitară clasică). 

una peste alta, un eveniment reușit, pentru care organizatorii merită toată lauda. 

victor rebengiuc a prezentat premiul pentru audiobook

câteva premii

• cea mai bună traducere - anamaria pop pentru satantango de lászló krasznahorkai (ce m-a bucurat să-i dau eu vestea, prin facebook, doamnei, aflate în ungaria)
• cea mai bună carte (ficțiune) - toate bufnițele de filip florian
  
• cea mai bună carte (nonficțiune) - internaționala mea de ion ianoși
• cea mai bună carte de copii - ce poţi face cu două cuvinte. juniorii 
• cea maibună carte de specialitate - 20 de întrebări despre immanuel kant de mircea flonta
• audiobook - mofturi 1877-1902 de i.l. caragiale
• best-seller - de ce e românia altfel de lucian boia
• cea mai bună librărie - librăria engleză anthony frost
• edituri noi - baroque books and arts
• librării noi - bookstory – librărie independentă (cluj-napoca)
• cea mai eficientă platformă online - booktopia

ps. în aula mare a bibliotecii nu e nici semnal telefonic, nici wireless. în cogeamitea instituția din centrul bucureștiului. poate o fi fost blindată...

altă impresie la c.p.

diseară, lipscani-ul pavat cu cărți

de ziua internațională a lecturii

astăzi, după ora 20:30, lipscaniul va fi pavat cu 3000 de cărți, luminate de lanterne. organizatorii sunt ziarul „ring” şi editura litera. aceste cărți vor fi oferite mai apoi gratuit trecătorilor.

mi se pare un eveniment impresionant și sunt curios cum o să iasă. ne vedem acolo. nu neapărat să facem poze. sau să ne procopsim cu cărți. ci să celebrăm, vesperal, lectura. 

așa va arăta lipscaniul, gen

azi, de la 7, cu dune la clubul de carte nemira

la cărturești, mansardă.

cu „dezlegătoarea“ la humanitas kretzulescu

am mers la serile italiene de la kretzulescu pentru că se vorbea despre un roman care a inventat o realitate inexistentă. este vorba despre romanul accabadora de michela murgia, proaspăt tradus la humanitas fiction de gabriela lungu (coperta de alături e cea din ediția italiană, cea românească e complet în răspăr).

din trialogul invitaților vlad russo, vintilă mihăilescu și radu paraschivescu, am înțeles despre ce e vorba: accabadora era dezlegătoarea, de fapt o femeie care îi ajuta pe muribunzii suferinți să moară mai repede. un fel de moașă pentru moarte.

de aici, evident, discuțiile. e nevoie de așa ceva? cât e de etic să iei viața cuiva (eutanasia)? dacă există doar povestea, de ce e perpetuată ca realitate (antropologul vintilă mihăilescu a spus că nu există vreo dovadă a existenței unei asemenea accabadore - deși localnicii promovează turistic aceste gogoși)? mai are nevoie omul contemporan să se gândească la moarte? nu suntem destul de depresivi și așa? 

mie mi-a plăcut seara, publicul tot numai tânăr, studenți și studente la italienistică. pot spune că, din punct de vedere al conținutului, „am citit cartea“.

dacă v-am făcut curioși, spor!  

vlad russo și vintilă mihăilescu

la clubul de lectură nemira

 

în seara asta, când mă cocoțam în clubul energiea din brezoianu 4, nu știam ce găsesc. așa mulțime electrizată de un bătrân scriitor care nici măcar nu era de față: george raymond richard martin. eu nu eram. deși am fost prezentat ca, vezi doamne, blogăr cunoscut, m-am simțit stingher în mijlocul atâtor oameni care parcă vorbeau o altă limbă. a literaturii fantasy.

căci oamenii ăștia mâncau cântec de gheață și foc pe pâine. știau citate, geografia epopeii, nu mai spun de personaje, care și ce. eu parcă nu mai reținusem nimic din ce citisem. s-au pus întrebări, iar participanții turuiau de parcă știau cogeamitea cartea pe de rost. au putut astfel câștiga afișe, insigne, genți sau chiar un joc de cărți - mie ăsta mi-a plăcut cel mai mult. dar am știut și eu o întrebare - sâc! - pentru echipa mea - căci s-a lucrat în echipe (idee bună!) - și m-am simțit parcă mai bine. 

și-atunci m-am bucurat de ce poate face literatura și un astfel de club din unii oameni: îi unesc și-i fac să se simtă bine. îi scoate din singurătatea lecturii, din timiditatea proprie, le dau prilejul să-și împărtășească reciproc pasiunea. iar pe mine m-a determinat să mă ridic să le spun verde în față că, în comparație cu cartea, bună într-adevăr, frânturile din ecranizarea de la hbo pe care le-am văzut nu mi-au plăcut deloc...

am scris despre urzeala tronurilor de george r.r. martin aici.

au fost și ceva minusuri - atmosfera a fost destul de zgomotoasă, în unele colțuri nu s-a auzit mai nimic, spațiul s-a dovedit insuficient - dar echipa fetelor de la nemira s-a descurcat foarte bine. iar vedeta serii a fost o groupie care ne-a încântat pe toți prin exaltarea - adusă din republica moldova - cu care a povestit despre carte și cu care, apoi, a primit premiile.

o să văd ce fani se mai adună data viitoare.

cu hutopila la suceava

cea mai frumoasă parte a călătoriei mele la suceava a fost participarea la un cenaclu literar - zidul de hârtie -, în care câțiva poeți și un prozator din suceava au avut ca invitați pe matei hutopila și andreea despina popovici. au fost vreo câteva poeme frumoase ale amândurora. şi cel mai mult mi-au plăcut câteva poezele ironice, în gen anecdotic-popular, ale lui hutopila:

odă patriei și neamului
bucovină, doar a flori
tu miroși la subțiori.
*

crăciunul pe vechi, molizii doldora și sămânța iernii peste sat
eu cu tata
în genunchi dinaintea pădurii ca într-o catedrală
în patru labe, în zăpadă
unul lângă altul
borâm sub lună
*

dimineață
ceața se risipește
departe, dincolo de dranița și țiglele caselor
ca niște colți cariați ies din neguri
zidurile scorojite ale blocurilor

(matei hutopila)

mi-a plăcut efervescența celor de la masă, dintre care am reținut, din păcate, doar câteva nume: vlad sibechi, victor ovidiu rusu, dan cristian iordache. subiecte dintre cele mai diverse, de la liceenii cu talent poetic din suceava și iași, la poeții români opteciști, nouăzeciști și cei foarte tineri. nu i-am descoperit deloc incisivi, încrâncenați sau blazaţi ca bucureştenii, ci senini și uniți în patima împărtășirii versurilor frumoase.

anticariate din bucurești - anticariatul unu

anticariatul unu este situat pe strada academiei, chiar în centru, vizavi de universitate. sub niște coloane unde nu demult boschetarii se pișau în umbră, niște oameni inimoși au amenajat un anticariat care să sfințească locul. 

când intri, într-un spațiu mare și mai ales curat, de câțiva zeci de metri pătrați, descoperi mobilier vechi, tablouri de artă, unele extrem de valoroase (poza 1). dar, pentru mine, comoara o reprezintă subsolul (poza 2), căci ea adăpostește beletristica. în afara câtorva cărți de specialitate (istorie, filozofie) mai scumpe, literatura clasică, modernă și contemporană e mereu prezentă cu prețuri mici, de la 5 la 20 de lei. trebuie doar să treci la momentul potrivit, când sună ceasul să te întâlnești taman cu cartea pe care-o căutai demult. 

există chiar și cărți la toptan, cu 2 lei exemplarul, în care trebuie doar să cotelești atent și te poți alege cu chilipiruri de connaisseur livresc.

pentru mine, anticariatul unu e un loc nimerit de relaxare seara, când ies la plimbare de la serviciu. e unul dintre cele mai frumoase anticariate din bucurești. cu cărți.

blogurile generației potter

cititorii de vârsta lui harry potter au crescut, au ajuns de vârsta personajelor stepheniei meyer sau ale charlainei harris. învățați cu aceste lumi noi și ciudate, întărâtoare de imaginație, ei continuă să descopere lectura și cărțile. înainte, ele erau scrise de alexandre dumas, jules vernes, acum ele au titluri ca: reginele dragon, moartă și înviată, blestemul din swoon, blestemul focului, animorfii, diavolul din milano, fac parte din serii ca jurnalele vampirilor sau destinul vraciului.

ei bine, am descoperit o groază de bloguri de cărți ale acestor tineri / tinere, mulți studenți /studente pasionați /e de fenomenul teen-fantasy / young adult - cărți de dragoste în care unul/una din cei doi sunt fie vampiri, fie vrăjitori, fie vin din alte tărâmuri. din printre ele mai scapă și câte-o agatha christie sau virginia woolf (sic!), câte-un murakami sau ishiguro. ceea ce nu poate decât să ne dea speranțe.

dincolo de nișa pe care unele edituri (leda mai ales) au pătruns bine - cea dedicată aventurilor pentru tineri - îmi place să văd cum oamenii ăștia tineri citesc mult, comunică, sunt la curent cu noile serii, fac concursuri, se premiază între ei/ele, își cunosc cărțile, fac achiziții prin poștă, cumpără la grămadă. unii chiar fac interviuri cu autoarele americane de gen. un întreg univers, ce mai!

iată 3 bloguri mai acătării:

claudiu, cărți alese, aici.

alexa, carte pentru mine, carte pentru tine, carte pentru fiecare, aici.

alexandra, niahara's world of books, aici;

„năpasta“ de radu afrim

(și) în această piesă, radu afrim îndeplinește așteptarea mea de la orice creator - de a-mi da o nouă perspectivă. în cazul de față, asupra dramei lui ion luca caragiale.

dacă piesa lui caragiale se desfășoară într-un sat de munte, montarea lui radu afrum se petrece într-o casă luxoasă, din lumea modei - anca e designer. dar alături de casa luxoasă și albă este pământul, gras și negru, în care lumea dansează, iubește, suferă și moare. minunată găselniță a scenografei! decorul alb de la început va fi încă din prima scenă murdărit cu noroi, iar murdăria se va tot aduna de-a tot lungul piesei - pe tălpile desculțe, pe trupuri, pe mâini, pe gură, până-n conștiință. și, din păcate pentru ana, ca odinioară sângele pentru macbeth, murdăria pământului nu se va lua cu nici o apă a nici unui duș.  

montarea m-a ținut legat, poate și pentru armonia cu care muzica luizei zan şi a lui valentin luca - a acompaniat jocul psihologic și cel fizic al personajelor dramei: uneori bizar, alteori folcloric. 

în final, drama a devenit spectacol glamuros, „show“: toată drama vieții ancăi e transformată (parodic) în prezentare de modă: imprimeuri grotești cu omoruri și suplicii religioase, există chiar un model cu un cuțit înfipt în frunte. iar la final, o pietà profană, încununează show-ul - nebunul ion șade gol pe post de isus cristos. 

cred că meritul aici (și nu numai) al lui afrim este întrepătrunderea între arta dramatică „sacră“ și show-ul, entertainment-ul „profan“. fie arta caută să-și integreze show-ul, fie caută să-i demonstreze acestuia artificialul și grotescul, punându-și-l, spre comparație, alături de ea. îmi place să cred că este vorba de prima intenție.

 foto de mihaela petre

în ceea ce privește actorii, în afara figuranților - tineri sexy și tinere seducătoare, de nelipsit în piesele lui afrim -, impresionante mi s-au părut două interpretări: a crinei semciuc, o ană sufocantă și agilă ca o felină; și cea a lui marius manole, fără cusur, în rolul nebunului ucigaș ion. o scenă ce m-a tulburat este aceea când se îngroapă singur, în vreme ce mihai călin (în rolul lui dragomir) răsfiră în mână firele de pământ, recunoscându-și, prin acest gest, crima.

în fine, un spectacol de neratat, ce nu plictisește nici o clipă, luându-te permanent prin surprindere. și dacă pe un spectator conservator îl vor face să strâmbe din nas bătăile, orgiile, bătutele, hipnozele, prestidigitațiile într-o piesă de caragiale, pe mine m-a făcut să plec bulversat. în sens pozitiv, nu încape-ndoială.
_____________________________________________________________

o lectură publică profi

cătălin dorian florescu, un scriitor profesionist cu adevărat

cătălin dorian florescu este un scriitor elvețian de origine română, plecat din banat de la 15 ani. între timp, este scriitor de limbă germană și autor a 5 romane. astă seară, la cărturești, a fost gazda unei lecturi publice din ultimul său roman, jacob se hotărăște să iubească, premiat cu cartea anului 2011 în elveția.

am ajuns mai târziu, dar am prins din zbor. 

mai întâi, după ce și-a descris puțin cariera profană, precum și viața, autorul a mărturisit că este de câțiva ani scriitor profesionist. adică trăiește doar din scris. scrie, se documentează, apoi publică. după care, ia bani din lecturile sale publice din elveția sau de aiurea. ca să plece să se documenteze din  nou, pentru un nou roman.

fără a se teme că desconspiră subiectele romanelor sale, cătălin dorian florescu le-a luat pe rând: cum i-a venit ideea, ce a vrut să spună, care e plotul. chiar și de ce a scris romanul și ce i-a ieșit. și așa a ajuns la ultima sa carte (pe care și eu i-am început-o și mărturisesc că-mi place foarte mult). 

un discurs fără cusur, și, deși unii l-ar cataloga ca îngâmfat, fără laude sau comparații măgulitoare, fără vini sau frustrări. am avut în față un scriitor căruia îi place ceea ce face, și care se mândrește cu asta. ba mai mult, vrea să ne convingă și pe noi să ne placă. până la urmă, cine știe să vorbească mai bine de un roman decât autorul lui? și nu, nu mi s-a părut lipsă de modestie, ci împărtășirea perspectivei sale, subiective, de creator. perspectiva noastră, de cititori, e un cu totul alt lucru. 

deși cu nasul în pioneze de la o răceală, cătălin dorian florescu nu s-a oprit până nu a terminat ce avea de gând. mai ales lectura, îndelungă, cu o frumoasă intonație nemțească, cu opriri și repetiții pentru efecte oratorice. "vă imaginați?" ne mai întreba din când în când și ne provoca să vedem în cinemaul lăuntric. iar, când lectura s-a oprit, a răspuns la fiecare întrebare, oricât de ridicolă, oricât de enervantă, fără s-o dea în mișto sau în aere de superioritate. pentru că pentru asta era acolo - să convingă. 

am plecat de-acolo cu senzația că am dat de un profesionist al literaturii și al promovării ei. folosind metafora copilului, am dat peste un părinte care-și iubește copilul și căruia îi face mare plăcere să vorbească despre el. ba mai mult, care vrea să facă tot ceea ce depinde de el să ne convingă că e copilul cel mai frumos și cel mai deștept. care va fi concluzia noastră? asta nu mai e treaba lui.

bravo, domnule cătălin dorian florescu, am rămas impresionat, și trebuie să-ți spun că nu mă las prea ușor. abia aștept să-ți citesc cartea.

filb 5, ziua 2 și 3

seara a doua

mai puțină lume decât în ziua întâi (a festivalului internațional de literatură bucurești), când cunoscătoarii de limbă engleză împuiaseră sala, hăhăind la fiecare shit și fuck ale ale lui will self.

aș putea spune că a doua seară a fost pentru „mai“ cunoscătorii într-ale literaturii, pentru că scriitorii români prezenți, filip florian și lucian dan teodorovici (pentru că ceva scris de scriitorul macedonean goce smilevski n-am citit nimic) scriu la fel de bine ca cei doi scriitori din ziua întâi, doar că nu folosesc limba lui shakespeare și n-au făcut stand-up comedy. 

am văzut un filip florian destul de îndârjit, care, tot repetând că e posibil să nu aibă dreptate, a vorbit despre obsesia aproape maladivă pentru literatură pe care trebuie să o aibă scriitorul, pentru a se apuca de scris. despre faptul că scrie greu, cel mai mult a scris 11 pagini într-o lună, la o bursă de creație, la tescani.

lucian dan teodorovici nu s-a dovedit bun la citit din matei brunul și a anunțat că dorește să scrie despre leprozeria de la tichilești, apoi are în plan un altul. a mai spus, de asemenea, despre piesa scrisă de attila bartis pe care o va monta, ca regizor, pe scena teatrului din iași. 

pentru mine, surpriza serii a fost scriitorul macedonean goce smilevski, un tânăr ce părea mai mult poet decât romancier. dar m-a impresionat prin două lucruri: primul, pentru care l-am invidiat, când a spus că a copilărit într-o odaie dintr-un orfelinat, mama sa lucrând acolo, am fost invidios pentru universul ce i se deschisese, pesemne, acolo. al doilea, că a scris un roman istoric (în curs de apariție la polirom) sora lui freud, din care - din păcate - nu a citit decât câteva clipe în macedoneană.

 

întrebarea mea despre literatura umoristică nu a prins, doar filip florian a spus că citește bohumil hrabal, deși la el alternează umorul cu tragedia.

mai găsiți la ionuca.

seara a treia (foto)

în seara aceasta, cel mai simpatic mi s-a părut scriitorul român mihai mateiu, din cluj, foarte timid și sincer (i-am cumpărat, de altfel, cartea). de pildă, el a spus că s-a apucat dintr-o dată de scris, nu se gândise niciodată pân-atunci: așa cum alții bat cu pumnul în perete, el a scris un text. 

la fel de simpatic a fost scriitorul maghiar, vorbitor de engleză, mátyás dunajcsik. mi-a atras atenția titlul volumului (de povestiri, cred) ce-l reprezenta - balbec beach și povestirea din care a citit, despre flaubert, proust și castorp al lui mann. 

deși metafora cea mai frumoasă a oferit-o andrew cowan - profesor de creative writing - , care a spus că relația dintre realitate și ficțiune, sau dintre personal și ficțiune e ca aceea dintre rădăcina și coroana unui copac. rădăcina este realitatea, autorul, iar ceea ce se vede este frumusețea coroanei falnice.

alte idei:

• nu există literatură masculină, feminină sau gay, (sau alte tipuri de categorii de literatură, aș completa eu), ci literatură și atât, fiecare autor însă venind cu perspectiva sa unică.
• ca să scrii despre un personaj feminin, trebuie mai întâi să stai de vorbă cu femeile.
• dacă scrii despre un porc (romanul tradus al lui andrew cowen este porcul), poți să te gândești exclusiv la câinele din copilărie - cititorul va pune întotdeauna de la el caracteristicile porcului, astfel încât va citi nu despre un câine, ci despre un porc.
• adevărul este o noțiune abstractă, ireală, ceea ce ar trebui să intereseze un scriitor este adevărul contingent, adecvarea.

mâine, seara poeziei. vine, vai, dinescu.

__________________________________________________

filb 5, ziua 1

am ajuns cam pe la finalul celei de-au doua lecturi, așa că am prins cu bucurie tot discursul celor doi scriitori invitați: will self (căruia i-am citit cucul și pupăza) și jonathan coe (căruia i-am citi casa somnului). primul, un pezevenghi cam histrion, al doilea, un gentleman adevărat. evident, primul a făcut show-ul, al doilea a răspuns calm, dar inteligent. de multe ori în contradictoriu, cei doi au recunoscut (glumind) că nu sunt prieteni.

câteva teme bune de discuție: 

• că internetul strică literatura, că aceasta din urmă este un bun antidot la media. 
• că un scriitor adevărat își expune intimitățile pe hârtia romanelor sale, că e mai curajos să scrii despre tine decât să umbli în pielea goală prin oraș.
• că spre deosebire de muzica dodecafonică, care a produs cezura muzicală modernă, literatura nu a avut așa ceva, decât poate cu joyce (veghea lui finnegan).
• că scriitorii trebuie să fie în competiție, nu în uniuni instituționalizate (ce spuneți aici, domnule manolescu?)
• că romanul preferat al lui coe e tom jones, a lui self e metamorfoza.
• că politica e la fel peste tot - poate în românia e mai sălbatică -, că politicienii sunt oameni de căcat, cu foamea lor de bani, care se tranformă în caricaturi.
• că există cărți de căcat, ca de pildă umbrele lui grey sau harry potter.
• că self a citi cioran (a pronunțat chiorăn), iar coe, nimic de vreun autor român.

bravo moderatoarei luiza vasiliu, care s-a descurcat bine, simpatizând prin dese reprize de râs, cu invitații.

nu pot încheia fără să amintesc omagiile extaziate unei femei cu păr creț brune din sală, care atât i-a lăudat lui coe casa somnului și pe el însuși, că ne temeam cu toții că se urcă pe scenă și-i execută rapid și-un blowjob.

nu mai spun de nesimțiții și nesimțitele care-și puseseră hainele și gențile pe scaun, deși mai mult de 30 de oameni stăteau în jurul lor în picioare.

și sunt curios dacă anglofilii vor fi și în serile următoare la fel de mulți.

o altă impresie la c.p.

_____________________________________

festivalul internațional de literatură

de mâine începe FILB-ul, la a cincea ediție, evenimentul inimoșilor oana boca, vasile ernu și bogdan stănescu, fiind participant încă de la prima ediție, pot spune că - cel puțin prin invitați - le întrece pe toate. scriitori socotiți de prim rang în literele britanice - jonathan coe, will self, andrew cowan (?) - vin la bucurești. de asemenea, mulți din literaturile necunoscute la noi: macedoneanul goce smilevski, ungurii papp sándor zsigmond și mátyás dunajcsik. evident, ai noștri filip florian, lucian teodorovici și mihai mateiu.

o surpriză este seara de sâmbătă, dedicată poeziei - englezul george szirtes, jamaicanul kei miller, suedezul daniel boyacioglu și al nostru dinescu. 

eu yic că merită să îngițim câteva doze de fum, patru seri, la clubul țăranului. e rost de literatură! și merită sărbătorit!

programul pe saitul evenimentului, aici.
____________________________________________________________________

interviul de la radio românia cultural - „născut în românia“