5 ianuarie 2012

călătorie livrească prin istanbul, cu viaţă de scriitor

twitterezumat: 
unde se vede că sufletul unui oraş poate sălăşlui într-un singur om.


orhan pamuk
istanbul, amintirile şi oraşul,
(hatıralar ve şehir)
editura polirom, iaşi, 2011,
traducere de luminiţa munteanu,
473 de pagini broşate
coperta de laurenţiu midvichi
impresiile:
37 de capitole, unele cu amintiri din copilărie şi tinereţe, altele despre oraş - mărturii, istorie, impresii. totul sub semnul melancoliei.

I. memoriile
într-un neam moştenitor a unei averi considerabile, dar care scapătă treptat, scriitorul se naşte la 7 iunie 1952, la istanbul. este al doilea fiu al unei tinere familii moderne. crescut mai mult de mamă, tatăl fiind mai mult plecat în călătorii de afaceri păguboase sau la aventuri galante, copilul deschide ochii asupra unei lumi aflate între un trecut glorios şi un prezent sărac, dar modern. cu multă sensibilitate, dar şi cu umor, copilul orahan alege mai întâi pictura (sub influenţa lui utrillo si bonnard), iar mai apoi, ajuns tânăr, literatura.

II. oraşul
fără pic de îndoială, cartea este confesiunea autorului despre dragostea sa pentru oraşul în care a locuit, dar mai ales a trăit dintotdeauna - istanbulul - eu mi-am petrecut copilăria simţind că trăiam nu într-un mare oraş al lumii, ci într-un oraş mare, sărac, de provincie. (p,.308)

- de la palatele de lemn de bosfor, unice mărturii ale trecutului luminos de imperiu, ce ard una câte una în spectacole publice gratuite, unde se vând seminţe, dulciuri şi suveniruri - viaţa mea se alcătuieşte dintr-o serie de amintiri, de peisaje şi de locuri desprinse din acel rai ce aparţie trecutului (p.89);
- de la cartiere ca nişantaşî - cu blocul-muzeu al familiei - şi cihangir - cu apartamentul mamei unde scriitorul îşi pictează tablourile şi-şi consumă prima dragoste;
- de la catastrofele navale ale vaselor de pe bosfor (în care au fost implicate multe nave româneşti) şi pitorescul cartierelor mărginaşe,

 
coperta ediţiei turceşti

- până la incursiuni în istoria culturală a cuvântului hüzün (melancolie),
- până la mărturii ale prezenţei franceze în capitala turciei (nerval, gautier, flaubert)
- sau comentarii şi istorii din cultura scrisă a oraşului - ale autorului enciclopediei istanbulului reşat ekrem koçu, sau scriitorilor tanpînar şi yahia kemal.


impresia finală
însoţit de foarte multe fotografii sau gravuri, acest volum minunat merită nu doar citit, ci şi plimbat, prin capitala despre care vorbeşte, sub braţ, într-o excursie (pe care eu mi-am programat-o anul acesta). e ca şi cum aş merge alături cu un intelectual nicidecum turc, ci profund european.


citate amuzante
  • primul lucru pe care l-am învăţat la şcoală a fost că unii oameni sunt proşti, iar al doilea, că alţi oameni sunt şi mai proşti decât primii. (p.151)
  • foarte mulţi dintre concetăţenii noştri istanbulezi circulă pe străzi foarte neglijent, izbindu-se necontenit unii de alţii, că obişnuiesc să arunce pe jos bilete, cornete de îngheţată sau coceni de proumb, că pietonii circulă pe şosele iar maşinile pe trotuare şi că toţi locuitorii oraşului sunt foarte prost îmbrăcaţi, nu atât din sărăcie, cât din lene şi ignoranţă. (p. 177) dintr-un comentariu de ziar
  • remarca "nu deschideţi uşa şi geamul că se face kurander" mă făcea să cred că exista un oarecare kurander baba, al cărui suflet nu trebuia să fie tulburat. (p.226)
  • îmi cumpăram, de la vânzătorii de pe străzi , covrigi, midii prăjite, pilaf, castane, chiftele, sendvişuri cu peşte, fursecuri, ayran, şerbet, tot ce-mi poftea inima. (p.378) - un soi de fast food.
  • sfatul mamei: pentru a putea trăi în această ţară, printre aceşti oameni nevolnici, slabi şi ignoranţi fără a te simţi umilit, aşa cum meriţi, trebuie să-ţi ai propria afacere, să fii bogat, aşa încât să poţi sta cu fruntea sus. (p.453) 
despre alte 2 cărţi ale lui orhan pamuk aici şi aici.


    fotografia autorului, copertă a ediţiei spaniole, de aici

    cartea poate fi cumpărată de pe de aici.

    3 ianuarie 2012

    ce spui unui intelectual român?

    de câţiva ani, de când am început să colind blogurile literare, dar mai ales părtaş la niscaiva evenimente culturale, pot spune că am aflat cum anume trebuie să te comporţi cu un intelectual român (adică absolvent de facultate, inclusiv pe bani), dar mai ales cu unul care poartă şi creaţii grele în spate. am învăţat în primul rând de la camil petrescu, aşa cum povesteşte mihail sebastian în jurnalul său (p.46).

    camil petrescu: "în definitiv, dragă, să recunoaştem: nu există decât trei romancieri: dumneata [mihail sebastian], mircea [eliade] şi eu." inefabil, camil. dacă ar mai fi fost de faţă - ştiu eu? - sergiu dan, de exemplu, e neîndoios că "în definitiv, dragă, nu există decât patru romancieri."

    pornind de la camil petrescu, ofer aici un modus dicendi, în cazul întâlnirii cu un intelectual român (adică absolvent de facultate, inclusiv pe bani), pe care nu vrei să ţi-l faci duşman:
    • în primul rând îţi vei ascunde studiile tale şi experienţa şi vei mărturisi că te consideri doar un diletant, adresându-i-te irefutabil cu Maestre;
    • în al doilea rând, vei afla care sunt oamenii pe care nu-i suportă, sau care sunt mai celebri decât el - apoi vei declama cu tărie că tocmai ei nu-ţi plac, toţi sunt nişte rataţi şi nişte fraieri (indiferent dacă tu-i apreciezi sau nu);
    • îi vei lăuda întotdeauna Opera, oricât de mediocră şi de necitibilă / necitită ar fi; 
    • dacă e scriitor, poţi spune că, după tine, ar merita chiar el nobelul, dar dacă te uiţi ce scriitori îl câştigă, chiar nobelul însuşi ar putea fi o ruşine (musai trebuie să inserezi şi ceva negativ de cărtărescu);
    • arată-te ignorant în altceva decât în preocupările în care el "excelează" - de pildă, dacă el e filolog, arată-te interesat doar de filologie, nu şi de pictură, chimie sau muzică (altfel, poţi afla că n-a auzit niciodată de jackson pollock sau de steven weinberg); 
    • îi spui că are o sensibilitate de poet (chiar dacă e inginer) - vei afla că a scos cândva sau are de gând să publice şi o plachetă de versuri (dar evident, va rămâne un neînţeles).
     subiecte de discuţie:
    nu doar că vei fi considerat deîndată un intelectual fin, dar te vei număra întodeauna printre convivii de nădejde ai întregului mediu intelectual românesc. şi nicidecum un blogăr nesuferit! 
    mult succes!

    30 decembrie 2011

    recensământul lecturilor pe 2011

    52 de cărţi anul acesta (despre toate aproape am scris pe acest blog), cam în graficul anual din 2009 şi 2010. observ că n-am avut parte de mari revelaţii livreşti, însă ar fi bine să amintesc câteva cărţi foarte bune:


    soldaţii de la salamina de javier cercas, pentru reuşita conţinutului, dar şi a formei
    rugul deşertăciunilor de tom wolfe, pentru demolarea mitului american.

    mă pot lăuda cu recitirea câtorva romane mai clasice: ea, câţiva clasici:
    fii şi îndrăgostiţi de david herbert lawrence
    iubita locotenentului francez de john fowles
    povestiri felurite de cehov (aici, aici şi aici)

    din domeniul cărţii de ştiinţă sau istorie, trebuie să menţionez
    ceasornicarul orb de richard dawkins
    ţiganii de angus fraser


    din ce mi-am propus să citesc, mai rămân de bifat ulise-le de joyce şi cercetările filozofice ale lui wittgenstein

    28 decembrie 2011

    bulgărească

    un roman bulgăresc, scris de un autor prezent de altfel şi la festivalul internaţional de literatură.

    mărturisesc că am pornit cu aşteptări mari, fiind recenzat de the guardians şi the times, dar aste deja n-ar trebui să mai spună nimic. pe scurt, seamănă cu multe din romanele autorilor români, ce încă recuperează postmodernismul şi minimalismul apuse în occident acum vreo douăzeci de ani. dar să schimbăm tonul. până la urmă, important nu e curentul literar, ci viziunea scriitoricească, şi aici gospodinov recuperează.

    pe şirul poveştii unui divorţ de intelectual, în care evident, mai vinovată e soţia cu copilul de la altul, iar el pleacă să se facă grădinar, lăsând ca artegact un balansoar, se înşiră teme variate, care să surprindă faţete subiective ale realităţii bulgare de ani '90 (romanul e scris în 1999). discuţii despre veceuri - asculţi poveşti tâmpite, citeşti ziare tâmpite, cu oameni tâmpiţi, şi când rămâi singur la budă îţi vine, cel mai omeneşte posibil, să scrii "cur" pe perete. astea sunt nevoile mici şi mari ale limbii. şi când trăncănim despre bude, de fapt vorbim despre limbă. (p.30), o listă a plăcerilor, o istorie naturală a Muştelor, o biblie a Muştelor, chiar o viziune literară pluri-perspectivă muscoloidă - un roman faţetat, care să semene cu ochii muştei (p.89). 

    coperta ediţiei originale


    mi-a plăcut mult un singur fragment, despre copilărie - "copiii nu au patrie. patria lor e copilăria":
    nimeni n-o să ne iubească atât de mult ca în copilărie. de aceea, copilăria e un timp crud. cruzimea lui constă înperspectiva viitorului. unde se pierde iubirea asta peste ani? de ce toată viaţa tânjim să fim iubiţi ca atunci, fără vreun motiv, pentru simplul fapt că existăm? în ultimele zile tot mai des şi mai mult zăbovesc în copilărie. retrăiesc totul atât de intens - manifestări de eidetism, după spusele psihiatrului -, căci mă întorc câteodată cu genunchii juliţi, uneori chiar cu capul spart. (p. 114)

    un roman de citit pe budă, la propriu. :)

    gheorghi gospodinov, un roman natural (eстествен роман), editura cartier, chişinău, 2011, traducere de cătălina puiu, 148 de pagini broşate
    coperta de vitalie coroban


    o altă părere ermetică la zenu. iar lui alexandru vakulovski i-a placut.

    romanul poate fi cumpărat de pe aici.
    Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...