aștept ultimul bertolucci - eu și tu

nu știu dacă este mai bun decât luna, dar dacă este după un roman (io e te de niccolò ammaniti - autorul lui nu mi-e frică, e un film ce merită văzut (chiar dacă se petrece într-un subsol). să aștepăm deci!

un interviu cu bertolucci despre film aici.

necrofilul de gabrielle wittkop

twitterezumat: 

poţi găsi cadavrele sexy.

gabrielle wittkop 

necrofilul

 (le nécrophile)

 editura trei, bucurești, 2007

 traducere de doru mareș

 136 de pagini broșate

 coperta de faber studio

nu pot vedea pe stradă o femeie chipeșă ori vreun bărbat agreabil fără a nu-mi dori imediat să fie morți. (p.45) așa începe un capitol din romanul gabriellei wittkop, necrofilul.

dar nu este vorba despre un criminal, ci doar de un parizian, anticar, ce caută prin cimitire cadavre proaspete, pe care le duce acasă, cu chevroletul, ca să se împreuneze cu ele. chit că sunt femei, bărbați, tineri, bătrâni sau copii, cadavrele sunt doar niște marionete moi ce se zbat după mișcările fornicării patologice. dar adevărate.

serbarea anului nou într-o companie de bună calitate: o portăreasă din strada vaugirard moartă de embolie. bătrânica asta cu siguranță nu este vreo frumusețe, însă este extrem de plăcută, ușor de transportat, suplă și silențioasă, agreabilă, în pofida ochilor căzuți în adâncul capului, ca aceia ai unei păpuși. îi scoseseră placa dentară, ceea ce îi cam scofâlcise obrajii, dar, când am dezbrăcat-o de cămașa aceea groaznică de nailon, m-a surpins cu doi sâni tinerești, tari, mătăsoși, absolut intacți. cadoul ei de revelion pentru mine. (p.40)

de ce gabriella wittkop te face să mergi mai departe? pentru că, spre deosebire de jocul ironic al marchizului de sade, romanul e unul psihologic (conține jurnalul psihopatului lucien), psihologie care te face să "simpatizezi" cu el, să vezi lumea prin ochii săi "bolnavi". începi să tremuri odată cu aventurile sale morbide prin cimitir, odată cu desele sale escapade pe pont de sèvres, unde scapă de cadavre, odată cu călătoriile sale italiene la napoli, poarta hadesului. 

orașul napoli a mai fost descris în două romane pielea și gomora.

ba chiar să te și îndrăgostești, odată cu el, de suzanne (evident, o tânără tot moartă):

pielea suzannei, Crinul meu cel frumos, începea să pară de marmură din cauza petelor violacee. am pus și mai mulți saci cu gheață. aș fi vrut s-o păatrez pe suzanne pentru totdeauna. și am păstrat-o aproape două săptămâni, dormind pe apucate, hrănindu-mă numai cu ceea ce găseam prin frigider, uneori bând prea mult. tic-tacul pendulelor, trosnetele mobilelor aveau o marcă specială, ca de fiecare dată când era prezentă Moartea. căci ea e marea matematiciană care dă valoarea exactă a datelor problemei. (p.59)

e bine că romanul e foarte scurt, se citește într-o oră, și zic eu că e de-ajuns. pentru a-ți pune sub fața ochilor și a minții un caz patologic, dar nu mai puțin uman. iar meritul gabriellei wittkop este că nu ia partea personajului, nici nu-l condamnă, doar încearcă să ofere o viziune ciudată a lumii. sub ochii noștri. și, literar, literar. 

carte care pe mine a reușit să mă și excite.

viața autoarei e interesantă: homosexuală declarată, se căsătorește din pasiune intelectuală cu un dezertor neamț din al doilea război mondial, și el homosexual, cu 20 de ani mai mare decât ea. el e eseist și istoric, ea scrie în franceză, dar și în germană, colaborează la frankfurter allgemeine zeitung. locuiesc în germania. bolnav de parkinson, soțul se sinucide, cu sprijinul ei. la fel și ea, la 82 de ani, în 2002, bolnavă de cancer pulmonar. 

poemele porno ale lui emil brumaru

emil brumaru

 opere, 2 (submarinul erotic)

 editura polirom, iași, 2009
 472 de pagini legate
 coperta de radu răileanu

o mișcare bună a celor de la polirom să promoveze cartea cu poezii porno ale lui emil brumaru (volumul 2 al ediției de lux de opere) la 30 de lei. în vreme ce doar un volum din ea, separat, costă 25 (cel de la editura trei, "povestea boiernașului..."), avem aici cinci volume, inclusiv sonetele din "infernala comedie" (e-adevărat, fără ilustrațiile lui șerban foarță de la brumar).

enfin, dacă n-ați citit brumaru, citiți-i măcar poeziile porno (pudicii le numesc erotice), și nu doar că veți citi și savura cât de bine sună căcatul, pizda, lindicul și pula într-un sonet, dar chiar vă veți delecta cu o viziune jucăuș-nostalgică a amorului.

în curul tău căcatul stă moale și gălbui, 

beșica-ți este plină de al urinei ud, 

dar ochii, nori în gene, sunt ca ai nimănui, 

urechile, sub bucle, muzici cerești aud.

ți-e pizda puturoasă ca o scrumbie rea, 

lindicul ți se zbate întruna, scurt și gros, 

dar sufletul tău palid culcat e o lalea

în dup-amiaza blondă pe o mătasă roz.

și-n gură-ți putrezește sperma ce-ai supt-o ieri

și între sâni de-asemeni de spermă ești pătată, 

dar tu, cea mai moțată și zână-ntre muieri, 

pășești prin praful lumii ca de-un zefir purtată.

        și-n degete ții varga minunilor din rai

        deși ți-e gândul numai la pulele de cai!

(sonetul 14, p.118)

pe stilul amorului trubaduresc, brumaru imaginează alinturi poetice mozolind cuverturi, mătăsuri grele, milaneze, franjuri, broderii, pe care le simți  recuzită obligatorie trupului femeiesc, accesorii ale cărnii uneori obosite, lăsate, împuțite, dar întotdeauna excitante. mirosuri și texturi, așa e erosul trecut și prezent al lui brumaru.

erai nesimțit de frumoasă!

aveai căptușeli de mătasă

pe-acolo pe unde nu-i voie

să umbli decât la nevoie

cu mâinile, ba chiar cu gura,

în clipele date de-a dura

de îngeri ce-și lasă scriptura

și-o iau halandala prin lume, 

cu numbul și-aripile-n spume, 

când muști dintr-o pară zemoasă.

erai nesimțit de frumoasă...

(cântec naiv, p.209)

și, în fine, o poezie favorită, cu lolite, sonet școlăresc:

elevele se duc la școală, 

își pun chiloții în penar

și-apoi pe săli pizduța goală

și-o plimbă-n recreații mari.

și cad când trece-un diriginte,

ca el să le miroase-n cur

și să le fută fără minte, 

dacă nu-i numeni primprejur.

sau măcar dânsele să-l sugă

îngenuncheate pe ciment

în cea mai delicioasă rugă, 

pe capul pulei plimbând lent

        buzele groase, limba-n floare, 

        până când sună de intrare... (p.242)

blogul autorului aici.

la umbra fetelor în floare de marcel proust

marcel proust

opere, în căutarea timpului pierdut, I

 (swann, la umbra fetelor în floare)

 academia română, 

fundaţia naţională pentru ştiinţă şi artă

bucureşti, 2011

1266 pagini legate

traducere de irina mavrodin

balbecul în scene de umor proustiene (de vacanță)

balbec există pe harta lumii doar datorită lui marcel proust. este locul unde se petrece a doua parte din volumul cu nume kitsch, dar inspirat - la umbra fetelor în floare, dar şi alte scene ale ciclului romanesc. doar citind cu multă grijă volumul - sunt îmbrăcate în fraze laborioase și notații filozofice - pot fi găsite scene teribil de amuzante.

voilà de vedeți câteva:

• tânărul marcel ia trenul de la paris la balbec, înaintea bunicii și servitoarei francoise, cu care urmează să-și petreacă vara. dar tânăr și confuz, coboară în alt balbec decât cel cu plaja și se face de rahat în fața locuitorilor primului; mai rău, tuta de servitoare venită după el, nici nu-şi măcar nu-și dă seama că se urcă într-un tren greşit, și pleacă liniștită spre zări neştiute.

• tânărul marcel ajuns la grand-hotel din balbec, după ce e cazat la ultimul etaj, ce găseşte? un director de origine română care, după ce că-i coşos, mai e şi incult (de ce nu ne miră?). iar în sala de mese şi în hol, dă de un acvariu populat cu peşti şi moluşte ciudate (poissons et mollusques étranges), care-au ieşit, monden, la bârfă, într-un mut război social - burgezie versus nobilime - cu ceilalţi vilegiaturişti. tot la hotel, ce mai găsește? o prinţesă cu talia magnifică, unduitoare ca un şarpe, dar cam toantă, precum și o prietenă a bunicii, o bătrână pe nume villeparisis, pe care-o va găsi, peste ani - cocoșată și eczemoasă - și la veneția. 

 

claude monet, plaja de la trouville

• ieşit în excursie, tânărul duhnind de hormoni vrea să scape de cele două babe care-l însoţesc - bunica şi proaspăta prietenă despre care aminteam, villeparisis - ca să pipăie ţărănci. nu-i prea reușește, așa că va căuta disperat s-agaţe femei, orice femei.

• amorezat de albertine, pe care-o găsește la malul mării însoțită de alte fete "în floare", se preface indiferent, deși moare să facă cunoștință cu ele. așa că îl roagă pe un prieten, pictorul elstir, să-i facă cunoștință. acesta organizează chiar o serată pentru asta. dar marcel e cu nasul pe sus, și nu-i șade bine să saliveze prin jurul fetei, ci s-o facă de departe, și să se arate indiferent. în concluzie, e lăsat în pace și rămâne singur și mofluz, să se-ntoarcă acasă, ca prostul.

joaquín sorolla y bastida (1863-1923), plimbare pe plajă

• după ce, în sfârșit, face cunoștință cu albertine, ajunge acasă și memoria - tocmai Memoria Proustiană! - îi face o festă: nu-i mai știe unde are fata alunița: "când o vedeam, observam că are o aluniță, dar memoria mea rătăcitoare o plimba apoi pe chipul albertinei și o așeza când ici, când colo" (je remarquais qu'elle avais un grain de beauté, mais ma mémoire erraute le promenait ensuite sur la figure d'albertine et le plaçait tantôt ici, tantôt là). închipuiți-vă deci memoria lui proust jucându-se ca un copil și, scoțând limba, se joacă cu pensula pe chipul fetei, punctându-i-l tot cu alunițe.

• când o cunoaște mai bine pe albertine, o descoperă teribil de incultă, pentru că n-auzise, vai!, de două personaje din mizantropul de molière - această frază îl cutremură! - le fit trembler); tragedie pentru livrescul marcel. îi mai descoperă - de data asta fiul de medic marcel - o hipertrofie congestivă la baza nasului. nici prietenele ei nu-i prea convin, descoperindu-le niște derbedoaice impertinente.

• e-așa de fraier într-ale amorului că, speriat de dragostea pentru albertine, se preface că e atras de prietena ei, andree. dar se gândește totuși să ia bărbătește inițiativa și se duce în camera de hotel a albertinei. dar se repede ca sălbaticul s-o pupe, iar aceasta sună la recepție disperată. "visele mele o părăsiră de îndată ce n-au mai fost hrănite de speranța unei presiuni de care le crezusem independente", conchide proust.   

o frumoasă impresie despre volum, la dreaming jewel.

 

marcel proust, adolescent

inima destăinuitoare de edgar allan poe

dintre zecile de filmulețe găsite cu "the tell-tale heart" pe net, cea mai bună ecranizare este cea animată de mai jos, de anette jung și gregor dashuber, din 2006. are numai 8 minute, cam cât să citești și povestirea. ecranizarea mi se pare făcută în cel mai bun spirit poesc, fără a-și pierde din originalitate.

povestirea este tradusă de liviu cotrău și apărută în volumul "misterul lui marie roget. schițe, nuvele, povestiri", editura polirom, iași, 2008.

emoţie sau tâmpenie? jackson pollock

am ales din noianul de picturi abstracte ale pictorului american jackson pollock tabloul convergenţă. mai întâi trebuie precizat că pictorul face parte din mişcarea picturii gestuale, el pictând fără şevalet, ci pe podea, lăsând culorile să curgă direct din vas sau pensulă. tehnica e numită "dripping", şi are drept explicaţie intenţia picturii nu de a conţine ceea ce vede pictorul, ci ceea ce simte că trebuie să facă în acel moment, tabloul devenind astfel o "seismogramă" a gesturilor şi simţirii. "când pictez, nu sunt conştient de ceea ce fac" afirmă pollock.

înainte de a discuta puţin, trebuie menţionat că pictura e enormă, 2,37m X 3,94m ceea ce copleşeşte orice privitor - de aici nevoia de a o vedea în original. 

de asemenea, ar trebui menţionat atât spectacolul omului pictor în procesul creaţiei (cum se poate vedea în filmuleţul de mai jos), cât şi intenţia intenţia clară de a sparge convenţiile, sau de a ieşi din constrângerile de orice fel.

dar cu toate acestea, ce vedem?

- urmele de culoare ce se întretaie provoacă ochiul. amestecul destul de alambicat ne poate duce cu gândul la o tulburare aleatorie. totuşi, culorile calde îmblânzesc "fiara", iar albul chiar conferă un oarece optimism.

-  ceea ce mi se pare interesant - ca în orice pictură abstractă, cred - este că tabloul lasă în seama privitorului într-o măsură mult mai mare decât în pictura figurativă descoperirea sensurilor şi încercarea emoţiilor. tabloul se comportă parcă asemeni unei oglinzi ce redă "chipul" privitorului, cu emoţiile şi gândurile de moment ale privitorului. astfel, dacă eşti trist, vei vedea imagini triste (pictorul însuşi era depresiv şi alcoolic), dacă eşti vesel, vei vedea veselie.

- în continuarea acestei idei, putem spune că modelul lui pollock creează o foarte mare interactivitate cu privitorul, chemându-l parcă să încerce şi el aşa ceva acasă. convergenţa poate astfel interpretată ca una dintre pictor şi privitor. o convergenţă pentru exprimarea liberă cu culoarea.

mai jos, iată un documentar de 50 de minute despre pictor:

după sodoma de alexandru ecovoiu

alexandru ecovoiu
 după sodoma
 editura polirom, iaşi,  2012

269 de pagini broşate 

coperta de radu răileanu

cum am mai zis aici, alexandru ecovoiu este mai preţuit în spania decât în românia. are 69 de ani şi şase cărţi la activ, din care eu am citit cinci - trei din ele mi-au plăcut foarte - saludos, sigma și cei trei copii mozart. ecovoiu este unul din autorii care sacrifică esteticul de dragul ideii, iar ecovoiu are multe de spus.

ultimul roman, însă, abia apărut la polirom, m-a dezamăgit, ba m-a exasperat. bate atât de multă apa în piuă, cu atât de multe clișee, că m-a făcut de nu știu câte ori să-l las. nu sunt împotriva clișeelor, atâta timp cât ele sunt tratate cu ironie sau umor; nu sunt împotriva bătutului apei în piuă, dacă el produce un efect persuasiv-emoțional, în dovedirea unei idei, a unui personaj, sau a unui stil. totuși.

un tânăr danez care predă etică la o școală vrea să-și găsească copiii. aceștia sunt destul de mulți, căci și-a donat destulă spermă în clinicile de gen, pe când era tânăr (și motociclist). de aici apar câteva situații neobișnuite, însă digresiunile autorului mi se par palide, raportându-mă la potențialul "moral" al subiectului. o întâmplare incestuoasă și multe digresiuni repetate asupra legimitării căsătoriilor homosexuale mi se pare destul de palide față de potențialul apocaliptic propus în titlu. 

cât de decăzută e societatea capitalistă de azi e deja un clișeu, și doar personajul bunicii rusoaice - celălalt personaj principal al cărții - iese bine prin raportarea ei obstinantă la morala creștină, dar mai ales prin slăbiciunea ei omenească față de filmele porno pe care le vede în secret și față de escapadele motocicliste ale nepotului, la care participă scandalos, dar genuin. 

romanul, așa cum se prezintă cititorului, putea fi admirabil redus la o nuvelă cu idei concentrate și percutante. dar aici, de multe ori, pasaje pe pagini întregi, în loc să înfurie prin adevărul lor sau să "trezească" conștiințe prin exemple de "abnormalitate" obosesc, ca într-un reportaj de ziar ieftin.

sincer, romanul acesta mi-a fost o mare dezamăgire, neglijent și repetitiv, scris de un autor pe care-l iubisem odinioară, ba chiar îi devorasem cu pasiune sigma și cei trei copii mozart. 

o altă impresie la micawber aici.

 sursa foto

despre eroi și morminte de ernesto sábato

ernesto sábato
despre eroi și morminte
(sobre héroes y tumbas)

ed. univers, bucurești, 1997

438 de pagini broșate

 traducere de aurel covaci

 coperta de vasile socoliuc

probabil "realizarea"acestei săpămâni de vacanță a fost recitirea acestei cărți, care mi-a dat mai mult decât prima oară siguranța că citesc o CAPODOPERĂ. despre care s-au scris multe: tratate, lucrări, hermeneutici etc. dar dincolo de astea, nu are cum să nu impresioneze orice cititor, încă de la început, de la seara din parcul lezama, când de pe bancă, martín o simte pe alehjandra.

alejandra vidal, ființa răului

îmi aminteam din acest roman doar de fata de care m-am îndrăgostit și eu la 21 de ani, frumoasa și focoasa alejandra, seducătoarea de tineri: a lui marcos, pe un țărm de mare; dar mai ales seducătoarea lui martín, într-o zi, într-un parc.

am regăsit-o pe această sirenă, cu nevoia ei de inocență din care își hrănește răul. un amestec de forță cosmică, de ură și de o nemăsurată tristețe. (p.73) o prințesă-zmeu, un monstru inform, cast și, totodată, arzând de patimă, candid și respingător în același timp: era ca și cum o fetiță cu totul nevinovată ar fi avut, la prima comuniune, coșmaruri de reptilă și lilieci. (p.116) foc, păsări, mocirle și pantere care sfâşie, vipere. până și lacrimile îi sunt niște picături amare de ciudă lichidă, fierbând în clocot și devoratoare. (p.213)

cu acea bunică ce-a locuit singură împreună cu capul tăiat al tatălui, sau cu cealaltă bunică ce savura cu entuziasm morțile cunoștințelor, cu tatăl obsedat de orbi, alejandra locuiește în mirador, loc rupt de lume în care zac eroii și mormintele - turnul prințesei.

m-am întrebat: cu ce s-a ales martín, tânărul de șaptesprezece ani, din dragostea alejandrei? el, inocentul și prostănacul? am aflat din scena amorului dintre cei doi - ce mi-a arătat rostul răului pentru inocent, acel bine mefistofelic pe care-l pune și bulgakov în fruntea romanului său maestrul și margareta. de a-l ajuta să se înalțe:

prin fantasticele puteri ale dragostei, nu mai rămânea nimic decât trupul alejandrei, așteptând alături de el, un trup care odată va muri și va putrezi, dar care în clipa asta era nemuritor, ca și cum spiritul din el i-ar fi transmis atributele eternității lui. bătăile inimii îl făcură să înțeleagă că urca pe înălțimi neatinse de el vreodată, pe piscuri unde aerul era nespus de pur și de tare, un munte înalt înconjurat parcă de o atmosferă electrizată, la înălțimi incomensurabile deasupra mlaștinilor întuneacoase și puturoase în care auzise odată cum se bălăcesc dihănii diforme și murdare. (p.120)

dacă capitolul 1 (din 4) cuprinde idila celor doi, misterioasa alejandra și inocentul martín, al doilea capitol arată sfârșitul acestei idile, dar mai ales opinii ale scriitorului - puse în gura unor personaje - despre lume, despre rațiune, despre rău, despre politică, despre teme mari ale omului. ca în capitolul 3 să fie darea de seamă despre orbi, socotită punctul de rezistență al romanului.

orbii lui sábato

se spune că punctul nodal al cărții este capitolul 3, "darea de seamă despre orbi", în care paranoicul fernardo vidal, tatăl alejandrei, încearcă să descopere bârlogul orbilor, secta care de fapt, conduce lumea. se mai spune că ideea cu orbii e o răutate față borges. totuși, este doar un pretext pentru personaj să-și consume cinismul, să-și caute propriul infern, chiar o oarecare izbăvire. față de răutățile lumii, pe care le experimentăm cu toții, ca orbii. căci metafora orbilor, după mine, ne privește pe toți, față de lumea în care am ales să trăim.

ultima parte a cărții e bună cu martín, care, dintre toate personajele sale, primește un semn de la Dumnezeu, prin necunoscuta ce se va numi hortenzia paz. prin ea, se va purifica de alejandra, și-și va lua viața de la capăt. va înceerca prin asta, să apropie prăpăstiile fără sfârșit dintre noi, oamenii, locuitori singuratici pe insule atât de apropiate.

oslo, 31 august

nostalgia

un tânăr destupefiat într-o clinică vrea să se sinucidă. instinctul nu vrea, așa că, dezarmat, vrea să-și urmeze viața. pleacă la oslo, la un interviu. ziua de aici e filmul.

mi-a plăcut un duel de cadre între prietenul său, filologul, cu slujbă, nevastă și copii - dar și cu doza sa de dezamăgire - și tânărul anders. de asemenea, scena interviului, a ruperii legăturii emoționale dintre cei doi din cauza unei întrebări pur raționale.

există o anumită acuitate a privirii, a remarcării amănuntelor, și nu independentă (ca în orașul silviei), a regizorului, ci solidară cu personajul, această acuitate împrumută ceva din tristețea lui.

și mai există elemente de plăcut - monologurile cu iubita din america (de la care așteaptă salvarea); o galerie de plante dinaintea sosirii acasă, dimineața;  rotirea camerei în jurul unei bucăți de bach...

parafrazând un citat din proust amintit în film - să încerci să cunoști dorința privind o femeie goală e ca și cum un copil desface un ceas încercând să înțeleagă timpul - personajul principal încearcă să înțeleagă viața privind lumea.

ps. mi-a plăcut tare mult un alt film al regizorului, tot cu filologi, reprise.

trailerul aici.
o altă impresie la cinesseur.

mai citim panait istrati?

chira chiralina 

chira chiralină, floare de grădină, tânără tulpină, șarpe ce-nvenină, pui de curviștină. 

o povestire ruptă din 1001 de nopți, cu care scriitorul francez panait istrati a rupt gura târgului parizian. 

în familia corcită a chirei și a fratelui ei mezin, dragomir, șade răsturnată nu doar plăcerea amantlâcurilor, aromată cu narghilele, îndulcită cu sarailii, cataifuri, cafele, siropuri, lichioruri; dar și durerea bătăilor, încasate de la tată, pe care mama îl ia de bărbat într-un moment când Dumnezeu se scobea în nas. 

viața celor doi frați înseamnă pasiunea sângelui, a dragostei frățești (cu parfum incestuos), a răzbunării, a patricidului și fratricidului. 

acesta este meritul nuvelei, "boala" cu care istrati a otrăvit rațiunea occidentului – pasiunea sângelui, emoțiile primare ale cărnii. de la marginea orientului/occidentului. 

poate povestirea e prost scrisă de la jumătate – aici romain rolland are dreptate – însă din ea urlă în creierii cititorului patima, răzbunarea, cuțitul, nenorocirile.

codin

codin este omul dovedit de rău. bătut de părinți, batjocorit de ceilalți, acestuia nu-i rămâne decât să cerșească prin forță respectul celorlalți. trădat de lume - de toți, în afară de copilul de 12 ani adrian, care, de altfel, povestește totul - va trebui să iasă din ea tot prin violență.  

de ce e povestirea asta o capodoperă? pentru că ocnașul este imaginea în oglindă a mahalalei românești, așa cum, de pildă, eroii balzacieni și stendhalieni sunt imaginile franței napoleoniene. 

trădarea, mizeria, beția, urâtul, emoția hipertrofiată, frăția naturii - parcă se-adună toate să-l sculpteze pe codin. nu-l înțelegem pe codin, așa cum nu ne-nțelegem pe fiecare dintre noi. 

să-ți intre asta în cap, adrian, și să-ți aduci aminte totdeauna: oamnii nu pot să iubească; oamenii nu știu să facă dreptate! (p.315)

singurul care-l înțelege pe codin este copilul adrian, care se-ndrăgostește de tânăr și-i oferă necondiționat frăția. e vocea speranței, care rămâne mută, odată ce mama își omoară fiul - trecutul își recuperează prezentul. speranță care va pleca în franța ca să se poată înfăptui. 

codin în panait istrati, chira chiralina, editura minerva, bucurești, 1982, traducere de alexandru talex.

panait istrati, de eustațiu stoenescu de aici

cărți de / pentru vacanță

mi-am stors mintea să găsesc cărți de literatură foarte bune, dar și potrivite unei vacanțe relaxante. ce se poate găsi prin librării - pe unele le-am citit, pe altele, nu (eu o să încerc ceva stendhal):

borges - cartea de nisip, polirom, 15 lei
             - despre care borges însuși spunea că e cea mai bun volum al lui
iubita locotenentului francez - john fowles, polirom, 20 de lei
             - pentru cine iubește romanele englezești clasice
minunata lume nouă - aldous huxley, polirom, 17 lei
             - o viziune ironică asupra societății viitoare - droguri și sex
lumea de ieri - stefan zweig, humanitas, 44 lei
             - cea mai frumoasă carte de memorii despre belle epoque și apariția războaielor nebune.
ernesto sabato - tunelul, retradus la humanitas, 23 de lei
             - o capodoperă scurtă a unui maestru al literaturii mondiale (nu am citit-o)
drood - dan simmons, nemira, 84 de lei
             - pentru admiratorii lui dickens (eu nu mă număr printre ei)

ernst jandl - un poet jucăuș și profund

ernst jandl
 cele mai frumoase 100 de poeme
 editura humanitas, bucurești, 2012

 180 de pagini broșate

 traducere de gabriel h. decuble

 coperta de adriana rotaru

îl alesesem pe hans magnus enzensberger poetul contemporan de limbă germană preferat. citind poeziile austriacului ernst jandl - apărute recent la humanitas în noua și frumoasa colecție "poezia" și în inspirata traducere a lui gabriel h. decuble - mă gândesc să-mi reevaluez preferința.

poeme care-și aruncă haina conformismului și se-aruncă în jocuri lingvistice și chiar figurative:

iau repede un exemplu:

nicht wie ihr mich wollt
wie ich sein will will ich sein 
nicht wie ihr mich wollt
wie ich bin will ich sein 
nicht wie ihr mich wollt
wie ich will ich sein
nicht wie ihr mich wollt
wie ich will ich sein
nicht wie ihr mich wollt
ich will ich sein
nicht wie ihr mich wollt will ich sein
ich will sein.
(my own song, p.154)
________________________________

nu cum mă vreți voi

ci cum vreau eu să fiu vreau să fiu

nu cum mă vreți voi

ci cum sunt vreau să fiu

nu cum mă vreți voi

ci ca eu vreau să fiu

nu cum mă vreți voi

ci vreau să fiu eu

nu cum mă vreți voi vreau să fiu

eu vreau să fiu. 

sau

doktor ich nicht können aufhören scheißen
du mir geben mittel für aufhören scheißen 

doktor ich nicht können aufhören sagen au au 
du mir geben mittel für aufhören sagen au au 

doktor ich nicht können aufhören in kopf reden
       wenn wollen schlafen
du mir geben mittel für aufhören in kopf reden
       und anfangen schlafen

doktor ich nicht können aufhören krepieren
du mir mittel geben für krepieren
(visite, p.124)

___________________________

doctor, eu nu putut oprit defecat

tu dat la mine medicament pentru oprit defecat

doctor, eu nu putut oprit de spus au au

tu dat la mine medicament pentru oprit spus au au

doctor, eu nu putut oprit vorbit în gând

       când vrut dormit

tu dat la mine medicament pentru oprit vorbit în gând

       și început dormit

doctor, eu nu putut oprit murit

tu dat la mine medicament pentru murit 

(consultație, p.125)

iată-l pe autor recitând într-un limbaj universal un poem despre război, tradus de horațiu decuble trnnșș (nu e cazul să pun traducerea)

carne sau spirit? lucien freud

una dintre celebrele picturi ale lui lucien freud este beneficii de supraveghere a dormitului. este minunat că avem și fotografia modelului, care ne dă mură-n gură meritele pictorului față de realitate. după mine, mesajul stă în întrebarea - ce spirit se arată prin carne?

- observăm că în fotografie, trupul e neted, luminos, iar cel ce spune povestea cu amănuntele sale este decorul - canapeaua, parchetul, chiar draperia. în pictură însă, cel care spune povestea e trupul. fotograful nu "vede" nimic, însă pictorul surprinde nuanțele, umbrele vinețiu-maronii de pe pielea întinsă.

- nu e nici un oscior, nimic ascuțit. parcă totul se vălurește, totul e moale, chiar parchetul cu umbrele lui drepte pare că se unduieşte. pe această moliciune se-aştern mii de cute, îndoituri și imperfecțiuni formate cu striaţii păstoase de culoare; ele ies parcă din planul tabloului şi vor să ne spună ceva - cel puţin că sunt unice, că nu mai există în altă parte, că sunt imortale.

- îmi plac ascunzișurile - mâna dreaptă de sub țâță, degetele mâinii stângi de dincolo de spetează, piciorul băgat în pliuri. mai rămân ascunse sexul, jumătate din obraz, jumătate de picior de sub celălalt, se sugerează că e bine să căutăm ce se ascunde. carnea stă drapată ca faldurile unei rochii, ce ascunde un alt trup gol.

- dar să privim cu atenție chipul - construit pe de-a-ntregul de pictor. recunoașteți cumva chipul din fotografie? doar prin câteva trăsături.
dar prin jocul de umbre și lumini, prin trăsăturile de pensulă dau un alt chip, schimonosit de somn, muncit de viață. iar, fiind vorba de freud (pictorul e nepotul psihanalistului) se văd "clar" visele grele dinăuntrul minții. faţa e "boţită" de poveşti neştiute ca din tabloul lui dorian gray. pe care freud le vede şi ni le arată şi nouă. ne rămâne nouă să descoperim aceste poveşti.

iată și un filmuleț cu "protagonista".

iaca făcu blogul ista 5 ani...

... și sper să nu sucombe.
întru propășirea blogosferei culturale.