un interviu cu nicolae breban

orice-ar zice unii, măcar pentru Bunavestire - când l-am întâlnit, mi-a părut rău că nu i-am strâns mâna pentru romanul ăsta -, nicolae breban e un mare scriitor român.
un interviu savuros cu el a publicat ieri adevărul. la prima vedere, omul e super-cool, ce-i în gușă și-n căpușă, deși cam trage spuza pe turta lui. :)

nicolae breban, foto mediafax

spicuiesc câteva citate:

• eu n-am fost niciodată deştept, am fost doar inteligent, ceea ce în societăţile balcanice e periculos. e ca şi când ai umbla cu un pistol la tine.
• [m-au plăcut femeile] pentru că arătam bine şi eram bun la pat. nu ştiu cum ai să scrii treaba asta. dar să ştii că pentru un prozator aşa cum sunt eu, orgolios să fac construcţii mari epice, trebuie să posezi femeia.
• în anii ’58-’59, aveam un prieten, corector la gazeta literară, unul, nichita stănescu.
• mi-a plăcut Camil Petrescu, pe care l-am descoperit la o gagică la care mai mergeam eu. în noaptea în care am citit „Patul lui Procust“ parcă mă masturbam, era fantastică, un stil, o demenţă.
• au fost câţiva băieţi deştepţi în generaţia mea care au înţeles că nu poţi să scrii roman fără să te caci pe tine, cum ziceam noi. 
• îmi trebuie 30.000 de euro, nu poţi să mă-mprumuţi? 
• atunci când eram tânăr, arătam bine, îmi plăcea să am BMW la scară, să am câteva costume de haine, îmi plăceau femeile. dar n-am alergat după bani vreodată. țin minte că, după ce-a ieşit „Bunavestire“, în ’77, eram la athénée palace să beau un whisky cu marin preda. aveam 25 de lei, atât aveam. marin preda avea 10.000 de lei – umbla cu mulţi bani la el. am băut un whisky cu el, iar el a făcut semn să mai comandăm unul. „nu mai am bani“, îi zic. „cum adică? mâine îţi dau 200.000.“ Salariul mediu era 2.000. Adică 100 de salarii. nici atunci n-am cedat. n-aveam familie, n-aveam să duc grija nimănui. am avut noroc că, în ’74, lângă mine a apărut o fată, cristina. 
• o grămadă de scriitori s-au distrus, începând cu manolescu, până la groşan şi alţii. au părăsit literatura, unde aveau deja un nume, să facă bani. au rămas şi fără bani, şi fără operă. 
• cele mai frumoase pagini din „Bunavestire“ au fost scrise pe un capac de closet. 

întregul interviu aici.

prima pagină din noul pynchon

românia liberă publică un debut de 5000 de exemplare

cotidianul românia liberă vrea să publice şi să distribuie către publicul larg un roman românesc, într-un tiraj de 5000 de exemplare. singura condiţie este ca autorul să nu fi publicat nimic.

manuscrisele se primesc pe adresa mkt@medienholding.ro, iar mai multe detalii aici.

nu ni se spune dacă există un termen limită sau cine face selecţia. căci mi-e teamă că, în dosul numelui ziarului, stau niscaiva redactori amatori. criteriul l-am ginit: popularitatea. 

pynchon și salinger

pe 17 septembrie va apărea un nou pynchon, bleeding edge. poate fi precomandat pe amazon.

tot în septembrie, un documentar despre salinger. muncit în 9 (nouă) ani.

portrete de scriitori de gisèle freund

dacă doriți să studiați artistic moacele unor scriitori celebri, vă invit împreună cu cea care le-a făcut, gisèle freund. poftiți:

hermann hesse, montagnlia, 1962

james joyce cu nepotul, paris, 1938.

walter benjamin, paris, 1938

virginia woolf fumând, londra, 1939

t. s. eliot, londra, 1939

victoria ocampo, paris, 1939

stefan zweig, 1939

samuel beckett, paris, 1964

iris murdoch, oxford, 1959

marcel duchamp, paris, 1939

marguerite duras, paris, 1965

andré malraux, paris, 1935

paul celan, 1970

de aici.

vladimir nabokov: viața și lolita

un documentar produs de bbc.

o carte care cred că nu se va traduce la noi cu titlul ăsta...

ce carte citești? e groasă? cât e de bună? cât mai ai la ea?

și două coperte surori, din librărire - pe care s-o alegi, dacă n-ai ști despre ele?:

thomas mann, paul goma, iosif și polirom

1. pe ediția unu a romanului iosif și frații săi, din 1977 (vol.1), 1978 (vol.2), 1981 (vol.3), apar ca traducători petru manoliu (vol.1 și 2) și petru năvodaru (vol.3). știm că petru manoliu este autorul traducerii muntelui vrăjit și că a murit în 29 ianuarie 1976

2. paul goma, într-un articol (aici) afirmă că socrul său - petru năvodaru - a tradus, de fapt, din germană, toate volumele, căci petru manoliu o făcuse din franceză:

din pricina ginerelui care publicase în occident cărți-dușmănoase, socrul meu, traducător diplomat, nu a mai avut voie nici să facă traduceri. însă pentru că petru manoliu, care făcuse contract și pentru iosif și fratii săi de thomas mann, luase banii apoi murise, lăsînd un text nefolosibil (îl tradusese pe thomas mann după… traducerea franceză de la gallimard), inventivul romul munteanu (flancat de brad, ghișe, dodu) a găsit solutia : năvodaru era și bun traducător de germană și… interzis : dacă i se promite o sumă care să-i acopere dactilografierea, va fi silit să accepte. și năvodaru a acceptat : pe primul volum (din trei - univers, 1977) apare ca traducător petru manoliu ! 

3. în ediția recentă de la polirom, petru năvodaru lipsește cu desăvârșire, petru manoliu fiind menționat pentru toate cele 3 volume (conform drepturilor de traducere achiziţionate de la copyro).

acuma noi, cititorii, nu mai știm ce citim.
cui ar trebui să mulțumim, chiar și retrospectiv, pentru traducere - oricât de bună ar fi ea?
putem afla ce s-a-ntâmplat de fapt? 

ce (mai) așteptăm de la intelectuali?

ajuns întâmplător - din nou - pe blogul lui soirs, am găsit un post despre nevoia intelectualului (nemulțumit și depresiv) de a găsi la confrații săi (filozofi contemporani) „trusa de unelte“ cu care să arunce în aer sistemul lumii ticăloșite de astăzi. nevoia de a găsi idei cu aplicare la praxis.

cu mintea la marx, de exemplu, care admiră și acum pe criticul capitalismului, dar care și surâde la junele coautor al manifestului comunist - oare nu e o dovadă a hiperorgoliului că poți înțelege, de pildă, cum să stopezi efectul de pârghie (leverage) și cum să reglezi politicile monetare, fără s-o dai în reducționisme propagandistice (vezi cazul jurnalistului michael moore)?
  
aș aminti pe julien benda, care le amintește intelectualilor că rolul lor nu e a schimba lumea, participând la disputele lumești, ci e acela de a-și îndeplini menirea și angajamentul față de valorile suverane - ale libertății, justiției și adevărului; un adevăr fie el și relativ.

viața lui marcel proust în bandă desenată

click pe imagine pentru mărire

de edwward sorel (aici)

unde fugim din românia?

am vorbit ieri cu un prieten. spunea şi el că s-a săturat. că ar pleca. l-am întrebat: "unde?" a trebuit să admită că nu ştie exact "unde".

în realitate fuga asta nu presupune că ştim noi locul, tara, poporul ăla minunat spre care tindem. în fapt, fugim pentru a fugi. fuga în sine devine un soi de împlinire, de sens. ne vom amăgi că am reuşit. că am fugit! vom fi foarte dispuşi să nu vedem mizeriile de acolo, din ţara în care am fugit, pentru că vom avea nevoie să ne justificăm, la nesfârşit, fuga. ne vom strădui să vedem doar ceea ce merge bine acolo. şi vom vedea. 

ne va reuşi. ne va reuşi ceea ce aici nu ne iese. practic, fugim de incapacitatea noastră, ba chiar de indisponibilitatea noastră cronică de a mai vedea dacă şi aici (mai) e ceva de plăcut. 

în schimb, vom fi mai îngăduitori faţă de aberaţiile ţării de adopţie, pentru că este insuportabil să accepţi, de fapt, că tocmai de acele aberaţii (sau de variante ale lor) ai fugit din propria ţară. asa că vom mitiza fuga noastră. o vom umple de sens.

dar undeva, în sinea noastră, vom şti mereu că a fost doar o fugă. poate că, într-adevăr, uneori asta chiar este singura soluţie. ultima. 

să fim oneşti, însă: cînd ne privim în oglindă, chiar putem spune că le-am epuizat pe toate celelalte?

aserţiune de silviu dancu

o colecție frumoasă: „rao clasic“

editura „rao“, cea care nu-și plătește traducătorii, caută să compenseze, reeditând titlurile sale locomotivă - a câta oară? - de data aceasta, într-o colecție foarte frumoasă (cel puțin din punct de vede al copertelor): rao clasic.

probabil una dintre cele mai frumoase colecții de literatură clasică de pe la noi. rămâne de văzut dacă sunt de buzunar sau nu, cartonate sau nu.
dar scumpe vor fi, cu siguranță. pe cuvânt de mason!

cum ar trebui să citim anumite cărți

paulo coelho, alchimistul:

 

lewis carroll, alice în țara minunilor:

andersen, povești:

nabokov, lolita:

richard brautigan, povestiri:

vian, spuma zilelor:

james joyce, ulise:

de aici.

pare-se că julian barnes nu se poate opri din scris :(

poate după jenanta sentimentul unui sfârșit, a scris ceva mai bun. dar cum, din experiență, bătrânețea te face să scrii mai prost - vz. saramago, grass, de lillo - mă cam îndoiesc...

evident

blogurile generației potter

cititorii de vârsta lui harry potter au crescut, au ajuns de vârsta personajelor stepheniei meyer sau ale charlainei harris. învățați cu aceste lumi noi și ciudate, întărâtoare de imaginație, ei continuă să descopere lectura și cărțile. înainte, ele erau scrise de alexandre dumas, jules vernes, acum ele au titluri ca: reginele dragon, moartă și înviată, blestemul din swoon, blestemul focului, animorfii, diavolul din milano, fac parte din serii ca jurnalele vampirilor sau destinul vraciului.

ei bine, am descoperit o groază de bloguri de cărți ale acestor tineri / tinere, mulți studenți /studente pasionați /e de fenomenul teen-fantasy / young adult - cărți de dragoste în care unul/una din cei doi sunt fie vampiri, fie vrăjitori, fie vin din alte tărâmuri. din printre ele mai scapă și câte-o agatha christie sau virginia woolf (sic!), câte-un murakami sau ishiguro. ceea ce nu poate decât să ne dea speranțe.

dincolo de nișa pe care unele edituri (leda mai ales) au pătruns bine - cea dedicată aventurilor pentru tineri - îmi place să văd cum oamenii ăștia tineri citesc mult, comunică, sunt la curent cu noile serii, fac concursuri, se premiază între ei/ele, își cunosc cărțile, fac achiziții prin poștă, cumpără la grămadă. unii chiar fac interviuri cu autoarele americane de gen. un întreg univers, ce mai!

iată 3 bloguri mai acătării:

claudiu, cărți alese, aici.

alexa, carte pentru mine, carte pentru tine, carte pentru fiecare, aici.

alexandra, niahara's world of books, aici;

sunt de folos noile ediții goethe în românește?

ce goethe avem azi?

se citește destul de puțin din opera lui goethe astăzi, în românia. în afară de faust și werther, cunosc destul de puțini cititori familiarizați cu wilhelm meister,  götz von berlichingen, ce să mai spun de divanul apusean-răsăritean sau hermann și dorothea. deși toate acestea sunt accesibile în românește (inclusiv teoria culorilor, editura princeps, 1995). dar avem trei traduceri exemplare din faust - a lui lucian blaga, a lui ștefan augustin doinaș și a lui mihail nemeș. avem poezie și adevăr tradusă de tudor vianu.

și avem chiar o ediție critică din goethe, îngrijită de jean livescu și sevilla răducanu, ediție, din păcate, întreruptă la volumul 8 de moartea îngrijitorului.






dar nu ne oprim aici. societatea germaniștilor din românia a gândit o nouă ediție goethe, pe urmele celei întrerupte. sub conducerea lui george guțu, președintele societății, vor apărea traduceri noi, atât a volumelor nemaiapărute, dar și a celor vechi.

până acum, a apărut volumul 15 (la editura rao, în 2009), unul consistent, cu câteva opere autobiografice (campania din franţa, asediul oraşului mainz, dintr-o călătorie pe rin, main şi neckar) în versiunea lui mihai isbăşescu și george guţu. nu știu care a fost receptarea publicului și dacă tirajul a fost unul de succes. dar se pregătește un volum nou de poezie - de 400 de pagini -, cu traduceri noi de grete tartler, george guțu și horațiu decuble, apoi un volum cu divanul apusean-răsăritean - de 350 de pagini -, tradus de grete tartler.

cui folosește noua ediție critică goethe? 

evident că ediția merită toate laudele, mai ales că la ea colaborează, alături de germaniști de elită, și filologi germani. este un semn de maturitate a unei culturi să aibă ediții actualizate din clasici. însă, în condițiile în care germaniștii români de calitate sunt puțini, merită un asemenea efort? câtă nevoie are cititorul român de versiuni noi ale poeziilor gotheene (de pildă)?

în condițiile în care avem câteva lacune de recuperat: hugo von hofmannsthal, de pildă, e aproape invizibil la noi, corespondența, jurnalele și eseurile lui thomas mann își așteaptă traducătorii.
  

în condițiile în care literatura germană nouă e aproape complet ignorată de cititorul român. personal, aș prefera mult mai mult să fiu la curent cu ultimele romane sau poezii bune nemțești apărute la târgul de la frankfurt (în condițiile în care traducerile din engleză au luat-o înaintea originalelor lor), decât să silabisesc din nou versurile goetheene.

premiul goncourt 2012

jérôme ferrari a primit anul acesta premiul Goncourt pentru romanul "predică despre căderea romei".




















într-un sat corsican, doi tineri se întorc de la studii să facă dintr-un bar modest "cea mai bună lume posibilă." contra lor se va pune infernul, reactivând răni din trecut. autorul scrie somptuos şi exigent.

 
sursa

filip florian și schopenhauer - apariții remarcabile de toamnă

editura polirom publică un nou roman de filip florian, toate bufnițele. să sperăm că e mai bun decât precedentul. 

editura humanitas traduce din germană cartea fundamentală a lui arthur schopenhauer, lumea ca voință și reprezentare - în 2 volume. nu știu traducătorul, dar m-aștept la ceva mult mai bun și mai lizibil decât precedenta ediție de la editura moldova, din 1995, tradusă din franceză și coroborată cu germană (sic!).
l.e. traducerea este a lui radu gabriel pârvu.

___________________________________________________________________