caricatura de vinerea asta

nu veţi fi stăpânii fricii voastre decât atunci când veţi îndrăzni să o atacaţi.

william danforth

desen de dragos butuzea

"greaţa" la preţ de "creaţa" =))

sau de-ale anticarilor bucureşteni

recensământul lecturilor pe 2011

52 de cărţi anul acesta (despre toate aproape am scris pe acest blog), cam în graficul anual din 2009 şi 2010. observ că n-am avut parte de mari revelaţii livreşti, însă ar fi bine să amintesc câteva cărţi foarte bune:


soldaţii de la salamina de javier cercas, pentru reuşita conţinutului, dar şi a formei
rugul deşertăciunilor de tom wolfe, pentru demolarea mitului american.

mă pot lăuda cu recitirea câtorva romane mai clasice: ea, câţiva clasici:
fii şi îndrăgostiţi de david herbert lawrence
iubita locotenentului francez de john fowles
povestiri felurite de cehov (aici, aici şi aici)

din domeniul cărţii de ştiinţă sau istorie, trebuie să menţionez
ceasornicarul orb de richard dawkins
ţiganii de angus fraser


din ce mi-am propus să citesc, mai rămân de bifat ulise-le de joyce şi cercetările filozofice ale lui wittgenstein. 

succesul în business înseamnă muncă, nu publicitate

 

sunt uimit pe zi ce trece. 

în condiţiile CRIZEI, mulţi tineri continuă să spere că pot face bani cu MUNCĂ puţină.

• sunt uimit cum mulţi tineri studenţi / masteranzi încă mai ascultă cu gura căscată conferinţele "antreprenorilor" îmbogăţiţi într-o perioadă dubioasă a economiei româneşti şi care acum, dacă li se propune un business onest pe termen lung, caută doar să facă speculă şi să nu-şi asume nici un risc (vezi şi emisiunea "arena leilor"). 
• sunt uimit cum sunt promovaţi ca modele oameni de afaceri care s-au îmbogăţit în câţiva ani doar prin afaceri cu statul.
• sunt uimit cum mulţi tineri studenţi / masteranzi sunt convinşi că pot ajunge cineva doar creându-şi o imagine, fără a crea pe undeva vreo valoare - materială sau spirituală.
• sunt uimit cum mulţi directori de firme încă alocă bugete pentru marketing (fără vreun return of investment), dar nu investesc în oamenii care le fac vânzările şi le aduc supravieţuirea. 
• sunt uimit cum nici 10% dintre candidaţii pe care îi văd la interviuri nu au un plan de carieră.
• sunt uimit cum mai toată lumea vede online-ul (social media) şi it-ul ca unicul mijloc de succes rapid şi sigur - antreprenorii de la conferinţe sunt cei cu afaceri din online, şi nicidecum vreun buticar care se chinuie să-şi asigure supravieţuirea cu o bancă, o farmacie şi o sală de pariuri împrejur. (un relevant articol a scris subiectiv.ro)

mai NIMENI nu se mai gândeşte la o carieră clădită pe muncă multă, pe un plan riguros, pas cu pas, către un rezultat plin de satisfacţii. nici o criză nu-ţi poate lua rezultatele. şi nici experienţa. 

imaginea şi câştigul rapid şi simplu, bazat pe conjuncturi, pleacă la fel de repede precum vin.

ps - despre aparenţe şi spoială aici.

interviuri favorite

chestii livreşti

pentru că este posibil ca Marcel Proust să rămână în memoria oamenilor mai mult după acest chestionar-oracol decât pentru ciclul romanesc În căutarea timpului pierdut, aleg acest “interviu” pentru tema propusă. deci, chestionarul pe care Proust l-a completat la 20 de ani. [chestionarul/interviul lui proust]

* * *

boladenieve78

Je vous présente Houellebecq. Michel Houellebecq. Pentru ca l-a plictisit istoria din romanele lui Dumas dar i-au placut benzile desenate cu Pif. Pentru ca te pocneste in ochi cu adevaruri precum "people get married to have a personal life". Pentru ca l-am iubit de la "Particulele elementare" pana azi, cand il savurez in dialog cu Bernard-Henri Levy, si am tresarit dureros a recunoastere citind "Extension du domaine de la lutte" taman cand lucram ca programator. Pentru impertinenta asumata si libertatea de a se contrazice, pentru ca se inchipuie romantic si se vrea iubit. Pentru ca e uman si inteligent si scrie bine.

[interviu houellebecq]

* * *

Micawber

Tocmai mă bucuram că am un interviu cu Wagner, ba chiar unul publicat într-o carte cu ştaif, Wagner's Meistersinger: Performance, History, Representation (editor Nicholas Vazsonyi). Unul din contributori, Peter Höying, reproduce o convorbire cu compozitorul, sub titlul http://worldwidewagner.richard.de: An Interview with the Composer Concerning History, Nation, and Die Meistersinger. Până la urmă se dovedeşte că discuţia e inventată, cu tot parfumul ei de verosimilitate (la un moment dat intervievatul se plânge chiar că e întrerupt). E frustrant de-a binelea – n-am găsit niciun interviu real cu Wagner şi nici nu am cum să-l întreb, direct, „e adevărat, maestre, că vă plăceau pilotele de puf şi hainele de catifea, după cum susţine Thomas Mann, un individ care s-a afirmat după moartea dumneavoastră?” Aşa că adresa de mai sus trebuie luată ca parte a glumei (să nu-i vină cuiva ideea să-o acceseze). Linkuri la interviuri adevărate n-am.

* * *

bicicleta galbenă

Pentru că a scos din zona de confort atâţia mediocri dovediţi, dar ultra-prezenţi şi obositor de vizibili, spunând lucruri sincere într-o limbă ciudată & adâncă, de o rafinată simplitate. Şi pentru că, de fiecare dată când îi citesc interviurile, realizez cât de ipocrit/ipocriţi sunt/suntem în relaţie cu oameni pe care-i dispreţuim din rărunchi, dar le zâmbim strepezit – precum în viaţă, aşa şi pe bloguri. Da. Deci: Herta Müller.

[interviu herta müller]

* * *

delaskela

când am dat de ’’Ziua independenţei’’ era o zi de iarnă mă învârteam aiurea printr-o librărie văzusem un film cu titlul ăsta mi-am zis băi frate ditamai romanul pentru un film cu extratereştri răi dar eram în mare mare eroare nici vorbă de aşa ceva m-am lămurit citind un interviu într-o revistă dăruită de o doamnă aşa am descoperit pe unul dintre cei mai puternici prozatori din toate timpurile Richard Ford iar ’’ziua independenţei’’ nu are nicio treabă cu filmul e un roman remarcabil, la fel e şi ’’Cronicarul sportiv’’ artă narativă pură glorioasă.

* * *

milf 

Unde nu i-ar da dumnezeu un d-asta si lu' Eugenia Voda! 

* * *

Simona Radoi
Bun, interviul ales de mine este cel facut de Eugen Istodor cu Cristi Borcea: [interviul] Interviu ales din motive obiective, cu mentiunea ca in ziua aparitiei m-a sunat un prieten, dinamovist, sa ma roage sa il felicit pe Eugen Istodor.

* * *

S(f). Vasile  
Cititorule, ai conştiinţa împovãratã de atâta dialog cu Luciferii zilelor noastre? Ai cugetul nãclãit de atâta “culturã”? Alungã ACUM mirosurile neplãcute de pucioasã din viaţa ta de apoi!

Sigur aţi cãpãtat suficientã lecturã serioasã pentru azi, aşa cã uite un interviu cu tânãra speranţã a ligii terţe, Stelian “Maradona sixtinã” Baban.

[interviul]

* * *

puπla diletantă

mișel houellebecq îmbracă straie de gogâie într-un monolog de oferit drept exemplu pentru interviuri. din sutele de clipuri cu acest superstar dubios ăsta pare a fi un bun start în a-l cunoaște pe musiu, pentru că în ciuda aparențelor excentricitatea insăși - de altfel caracterizantă pentru mișel - se ascunde parcă timorată sub patul acelui hotel din la fel de dubiosul frankfurt.

[alt interviu houellebecq]

* * *

TuPac Cianur

Eu când aud de gonzo, mă gândesc la filmele porno în care actorul o face și pe regizorul, dar și pe cameramanul aruncându-și în centrul atenției șomâlca după care este avidă cucoana din film. Hunter Thompson este un gagiu care pare-se a oficializat gonzo-ul în activitatea jurnalistică, adică și-a pus la bătaie șomâlca, unii au sărit pe ea, iar apoi a scris despre eveniment. Este cam ceea ce retarzii ăia de la Can Can fac când se pun de-a curmezișul drumului ca să nu treacă Mihaela cu Dany, fac poze multe și le vând apoi ca eveniment exemplar de conduită retardă a unei Dive. Thompson a fost un drogat, bețiv, cu afinități gay – a făcut-o pe peștele (vezi poza) pentru niște băieței și a mai produs și câteva pornoace d’alea. Îl admir pe omul ăsta pentru că este schizofrenic de primul grad. Am ales două bucăți de interviu, unul dat în Vanity Fair (1994), pe modelul oracol de școală primară și un altul apărut un an mai târziu, când se pregătea debarcarea lui Clinton la Casa Albă. Nu peste foarte mulți ani, se sinucidea. Treaba se împuțea – nu cu lumea, ci mai ales cu el.

[interviu thompson]

* * *

tlön

[interviul] acest interviu ne ofera o recomandare esentiala. ne arata, de asemenea, ca nu e totul pierdut daca nu o urmam.

* * *

fiction addiction

Nu prea ma omor dupa interviuri pentru ca de multe ori cei care pun intrebarile ma scot din minti ducand discutia in directii irelevante. Exista evident si exceptii, intervievatori care stiu cu cine au de-a face si ce vor sa scoata de la subiect sau subiecti care intorc intrebarile proaste si vorbesc despre ce vor ei calcandu-si respectuos in picioare intervievatorul. Un interviu pe care il recitesc din cand in cand e unul cu William Faulkner pentru ca e incredibil de bogat in ciuda intrebarilor cliseistice. Pe langa filosofia lui de golan zen, ca nu stiu cum altfel sa o rezum, care ma da gata de fiecare data, interviul are raspunsuri la multe intrebari pe care mi le puneam citindu-l: [interviul] Si pentru ca Faulkner mi se pare mult mai golan in realitate decat mi l-am imaginat citindu-i romanele, William S. Burroughs care e cel mai mare golan in scris ma surprinde de fiecare data in interviuri prin calm, coerenta si costumul respectabil: [interviul]

* * *

bătrânul safo

Nouă ne place atunci când sud-americanii încearcă să definească literatura, i.e., încearcă să traseze o linie între realism și fantastic. Și după aia încep să vorbească așa serios despre cărțile lor, despre ce-nseamnă să fii scriitor, cu un aer de sfârșeală. Cu alte cuvinte, ne-am gândit la acest interviu cu Roberto Bolano, pentru că are straniul obicei de a retracta tot ce spune.

[interviu bolano]

* * *

voroncas

interviul ăsta cu woody allen e ca un film perfect de woody allen, e tot miezul lui woody allen acolo, e material dens, e absurdul lui de anii '60-'70 pe care nu l-a mai regăsit deloc de atâta timp încoace și ne face o mare bucurie să-l revizităm acu în aceste vremuri triste, post-midnight pariziene. (e-n 4 părți, serviți cât aveți poftă și nici nu vă sfiiți!)

românia = afganistan

dintr-o discuţie, în autocar, constanţa - bucureşti.
doi tineri studenţi iberici - unul spaniol, alberto, altul protughez, juan, - veniţi în românia cu erasmus, îmi spun că au venit în românia aşteptându-se să găsească o sărăcie şi necivilizaţie ca în afganistan.
deci mass media e de rahat şi acolo.
dar au avut o surpriză plăcută. e ca la ei, dar cu 50 de ani în urmă.

to do or not to do

oare voi fi ars pe rug sau linşat dacă voi spune că:

- deşi am blog de 4 ani, nu am calculator acasă, nici laptop
- nu am teve de 5 ani şi nu mă uit la emisiuni anti-băsescu
- nu am telefon cu touchscreen şi-l folosesc doar ca telefon şi ceas
- prefer mersul pe jos condusului

- nu pot citi neam de pe calculator
- n-am de gând să citesc e-book-uri (deşi-s mai ieftine şi mai comode)
- îmi place să-mi cărăuşesc cărţile ca şi kien, din orbirea
- îmi place să citesc pe coli albe neecologice
- îmi plac cărţile cartonate legate în pânză, cu supracopertă şi nu cele de buzunar

- nu-i cred pe cei care promovează ecologia dar au maşini de lux poluante
- îmi sunt indiferenţi intelectualii care "fac" politică, dar n-au citit o pagină de tocqueville 

desen de mine

ghici

citesc în paralel corecţii de johathan franzen şi fii şi îndrăgostiţi de d.h. lawrence.
care credeţi că mă pasionează mai mult?

1000 de postări

în 4 ani şi aproape 2 luni.

abc - leapşă de la tomata

tomata îmi trimite de aici o leapşă livrească cu nume de cărţi preferate. a fost tare greu!

A – anna karenina - tolstoi
B – barabas - par lagerkvist
C – capetele schimbate - thomas mann
D – dragostea în vremea holerei - marquez
E – educaţia sentimentală - flaubert
F – femeia părăsită - balzac
G – ghepardul - lampedusa
H – homo faber - max frisch
I – iubita locotenentului francez - johnn fowles
Î – în căutarea timpului pierdut - proust

  matthias stom, tânăr citind la lumânare

J – jurnal - julien green
K – kitchen - banana yoshimoto (chiar mi-a plăcut, la un moment dat. şi nu puteam pune kafka la malul mării)
L – lolita de nabokov
M – metamorfoza de kafka
N – narcis şi gură de aur - hesse
O – o mie şi una de nopţi - ***
P – povestiri - cehov
Q – don quijote – cervantes
R – romeo şi julieta - shakespeare
S – sfârşit de partidă - beckett
Ș – şotron - julio cortázar
T – templul de aur - yukio mishima
Ț – viaţa la ţară - duiliu zamfirescu (sic!)
U – ulise – joyce
V – verişoara bette - balzac
W – winnetou - karl may (n-am avut ce face, dar a fost o carte îndrăgită tare)
X – ????
Y – ferdydurke - gombrowicz
Z – zilele regelui - filip florian

s-o ia cin'se-ncumetă!

lectură anevoioasă

mă lupt cam de-o săptămână cu romanul imens al lui doris lessing, carnetul auriu. merge greu, e o carte scrisă în anii 60, cu multă politică, iubiri neîmplinite, lupte între sexe, intenţii de schimbare a lumii...

la început, m-a plicitisit cu opinii fade a două femei divorţate, dar apoi una dintre ele, scriitoare comunistă, îşi povesteşte zbuciumările tinereţii. aşa c-am început să iau romanul în serios.

modă şi modele

în adolescenţă, provincial fiind, n-am avut la-ndemână un model viu care să fi avut el însuşi o viaţă exemplară şi care să-mi fi îndrumat căutările juvenile: să-mi fi îndrumat lecturile, să-mi fi îndrumat visurile, să-mi fi îndrumat experienţele. aşa c-am fost nevoit să-mi găsesc singur îndrumările – fie în cărţi, fie la părinţi, fie la oamenii cu care veneam în contact. astfel încât sunt mândrul posesor al unui bagaj de idei şi lecţii de viaţă pe care îl port oriunde cu mine şi acum, la cei 35 de ani.
de la un timp însă, în ritmul trepidant de azi, observ mirat cum bagajul meu nu numai că se demodează – cu toate astea mă cred încă tânăr –, însă, încet-încet, devine în răspăr cu moda: valorile, plăcerile, cuvintele. aşa încât, deşi caut să mă păstrez la curent cu tot ce apare nou, ideile şi lecţiile mele de viaţă încep să fie uitate.

iau câteva exemple de cuvinte:
iubire: am spus cu adevărat o singură dată te iubesc, la 15 ani, mi-a bătut inima nebuneşte, mi s-au înmuiat picioarele neomeneşte, mi s-a blocat vocea dobitoceşte. în ultimul timp, o spun doar să oficializez o legătură, sau să completez afirmaţia „ai fost minunată”. sau, de valentine’s day, să însoţesc inimioarele de catifea cumpărate de pe tejghelele de la romană.

ţară: citeam cărţi de istorie despre ţara mea, românia, şi-mi plăcea cuvântul ţară, acum nu-l mai găsesc, e uzurpat de cuvântul politică, în gurile politicienilor care se scuipă-ntre ei pe la posturile teve, arbitraţi de reporteri.

prietenie: caut să folosesc deseori cuvântul, şi-l foloseam când mă laudam că am prieteni puţini şi buni, cu care chiuleam de la ore, cu care ieşeam la plajă (sunt din constanţa), sau cu care mă chercheleam în vreo speluncă de cartier. Acum, folosesc termenul mai mult cuvântul „cunoştinţă”, cu toate sutele de „prieteni” de pe facebook, dar din care nu cunosc „la faţă”nici pe 20.

destin: găseam în cărţi memorialistice oameni care căutau să-şi explice la bătrâneţe destinul, împlinirile vieţii, acum decopăr mai mult cititoare de promptere care povestesc cum au ajuns ele din fragedă pruncie personalităţi de succes, unele neavând pe cv decât câteva liposucţii.

umor: caut să mă-nconjor de oameni cu umor, dar nu găsesc decât miştocari, băşcălioşi sau mitocani care-njură de mamă şi de sex, într-o românie civilizată în 4 ani de uniunea europeană.

cinema: caut reviste despre cinema, dar nu găsesc decât bloguri care discută de ultimele filme 3d.

dostoievski şi stendhal: ajungeam să mă cert nopţi întregi în căminul studenţesc, pe teme dostoievskiene sau stendhaliene, acum văd în metrou citindu-se stephany meyers şi charlaine harris.

planuri: Mi-aduc aminte cum m-a ambiţionat un articol de-al lui mircea eliade, scris când avea douăzeci de ani în care-i îndemna pe colegii de generaţie să-şi trăiască viaţa ca şi cum ar mai avea doar un an de trăit, iar în acest an să se-apuce să-şi scrie cărţile, să-şi trăiască dragostea, să călătorească. În articolele de-acum sunt îndemnat fie să slăbesc, fie să-mi achiziţionez ultimul kindle, fie să-nvăţ life coaching.

care sunt lucrurile bune şi care sunt cele rele? luat repede, n-aş şti să spun. doar că suntem pe deplin liberi să alegem. e viaţa noastră şi numai a noastră, nu a părinţilor, nu a prietenilor, nu a iubitelor sau iubiţilor, nu a profesorilor, nu a politicienilor.
eu am ales. sunt fericit? nici asta n-aş şti să spun cu certitudine. uneori da, deseori nu.
ceea ce ştiu să spun este un singur lucru, că nu renunţ la bagajul meu. Îl port cu mine în continuare, de-a lungul trecerii timpului. cum spune samuel beckett într-o piesă, „clipe peste clipe, pleosc, pleosc, ca boabele de mei, şi toată viaţa aştepţi ca ele să se facă o viaţă”. eu n-aştept (încă). trec la acţiune, cu ochii pe bagaj!

apărut în revista studenţească carevasăzică.

să-ţi faci pantofii

în româneşte există expresia a-ţi face pantofii, care presupune a-i şterge, a-i da cu cremă apoi a-i lustrui. este un proces laborios, echivalent aproape cu a-i confecţiona şi multe povestiri şi picturi au ca subiect lustragiii. ţin minte că în anii '80 mai găseam pe stradă ţigani lustragii, bătrâni...

acum meseria aceasta a dispărut, ca şi obiceiul purtătorilor de a-şi face pantofii: acum se poartă adidaşi sau bascheţi care, cu cât sunt mai murdari şi rupţi, cu atât sunt mai cool.

de pat, ce vreau să spun este că am moştenit de la tata - militar în rezervă - obiceiul de a-mi face pantofii, iar de la mama vorba că strălucirea pantofilor şi dunga pantalonilor spun totul despre un bărbat. din păcate însă, îndeletnicirea de a-mi face pantofii încep să o pierd. din lene.

cum am spus, tata e ofiţer în rezervă şi îi place să-mi spună cum tatăl lui îi lustruia pantofii înainte de a pleca la academia militară. ba mai mult, când ajung pe acasă, tata îmi lustruieşte pantofii şi pot spune că gata, în familie am instaurată o tradiţie, a făcutului de pantofi urmaşilor. urmează ca, de voi avea copii, să le fac şi lor încălţările - de orice fel vor mai fi fiind acestea.

iată plăcerile personajului principal din regele arinilor de michel tournier, traducere de bogdana savu neuville:
una dintre micile mele consolări e aceea de a-mi da panrtofii cu cremă. dar ce-mi place cel mai mult este să pipăi un pantof şi să-mi strecor mâna înăuntrul lui. ce plăcere să-ţi acoperi degetele cu materia asta albicioasă, translucidă, cu parfum puternic de terebit şi să masezi îndelung pielea, să-i hrăneşti toţi porii, să-i înpoi cutele, să-i acoperi cusăturile. prin [acestă libertate a mea] îmi regăsesc buna dispoziţie, calmul, îngăduinţa. mîinile mele iubesc pantofii. de fapt, ele suferă că nu sunt picioare, ca fetele prea înalte care regretă toată vaiaţa că nu s-au născut băieţi (p.44)

posomoreală

sunt într-o pasă proastă...

finanţele au scăzut, proiectele mi s-au înmulţit, nu mai am timp pentru mine, peste tot dau peste indiferenţă sau rea voinţă şi simt că fac eforturi prea mari ca să mişc lucrurile. chiar şi cu blogul...

afară e încă frig, cerul e şi el posomorât...

oare aşa trebuie să fie?

ce s-aducă moşu'?

de la inceputul anului s'au aratat Semne: pe 16 martie ard mormintele sacre kasubi, in aprilie cade avionul cu poloneji, din iulie belgienii preiau conducerea UE, pe 2 decembrie NASA prinde gandacul facut din arsenic, p'orma Assange distruge increderea in Democratie.

e clar ca lumea asa cum o stim se va sfarsi in 2011. voi ce vreti sa primiti de la Mos Craciun inainte de Apocalipsa?

eu

Mosule,

ma lasi cu darurile tale capitaliste, cu culorile tale coca-colice, si cu hohotitul tau astmatic? in primul rand, mi-esti cam strain, io l-am cunoscut mai bine pe var-tu, Gerila, impuscat acum vreo douaj de ani de Voican Voiculescu & co. si nici tu nu esti mai breaz - campanie publicitara si-atat!

asa ca mosule, da-ti dracu' tolu-ala rosu - de la gorby nu se mai poarta - mai rade-ti si tu barba-aia-mbacsita cu care zgarii bietii copii, si-acum, ca tot vine apocalipsa, mai trage-ti si tu sufletul inainte de-a ti-l pierde si spune-mi odata cum era cu Betleemul ala!

macar acum sa ma gandesc la speranta unei salvari, dac-am uitat-o atat-amar de vreme..

cinesseur

daca tot vorbim de imposibilitati [Mos Craciun, Apocalipsa.. ce-s astea??? gimme a break!] atunci m-ar interesa ca Mos Craciun sa-mi aduca inainte de Apocalipsa, urmatoarele obiecte: filmul de absolvire al lui Terrence Malick - Lanton Mills [un scurt metraj existent doar in arhiva American Film Institute] si una din cele mai celebre carti disparute de-a pururi: Cartea Razboaielor Domnului [autor necunoscut]. pe care sa o ecranizeze Malick, fireste. daca o mai avea vreme..

bine, as mai vrea un lucru, insa asta ar implica o schema de tip dotarea masinii timpului cu o roata [de rezerva] a norocului. cam greu, deci raman primele doua.

diacritica

eu de la Mos Craciunul de dinainte de Apocalipsa as vrea sa primesc o pereche de pantofi aurii.

zum

ce-as putea sa vreau eu daca nu o carte? dar  nu orice carte. imi trebuie una despre insecte, ca daca nici de la el nu-nvat cum sa supravietuiesc sfarsitului lumii...

deci ne vedem in colonia mea din Lumea cea Noua. pe curand!

cultura-vura

amenintarea vine de la trafalmadorieni. mr. Assange a aflat si el asta la un pahar verde. doar sobolanii lui Banksy vor ramane la fel sa spuna povestea. postumanitatea suna comfortably numb. sa fim dada!

anda

"not with a bang but with a whimper" - now you can change that!

se pare ca orice american stie ca nu poti face fata unei Apocalipse fara your trusted firearm. as for me, biet consumator dezorientat, dar plin de intentii bune, nu stiam exact ce vreau de la Mosul, pana sa vad reclama asta:

zamo.ca

o caciulita care sa nu se rupa cand o pun. deoarece cf "Bigger, Longer & Uncut", Necuratu-i gheu. iar eu mi-s ferkes.

in plus caciulita are avantajul si ca mi-ar tine de cald, dat fiind ca eu-s convins ca Apocalipsa va veni abia cand hell freezes over.

delaskela

ultimul Mos Craciun as vrea sa mi-o aduca pe Madonna. nu mi se pare deloc imposibil si deloc nepotrivit. impreuna, sub bradul impodobit, am cinta True Blue. poate si altele. apoi am adormi unul linga celalalt privind pe N.G. viata frumoasa si harnica a castorilor. as inceca sa fiu cit se poate de spiritual si de calm.

micawber

Eu nu mai vreau nimic, caci am primit deja ce imi doream: Tetralogia lui Wagner pe DVD, celebra versiune de la Bayreuth Boulez - Chéreau - Peduzzi din 1976.

veone

ora25

vreau un elefant dotat cu hidrant.

milf+petrov

khronos

..pana si renii cei simpatici s-au salbaticit. dupa ani intregi de munca neintrerupta au cedat psihic si i-a lovit turbarea. mai nou sunt cei mai de temut pradatori ai noptii arctice, infuleca halci intregi de carne de spiridus, si nu mai pot fi dresati inapoi.

claude

one-way Moon trip.

alx

so, 2011 is the new 2012.

sa-mi puna sub perna o kartzulie buna de speed-reading ca sa reusesc sa citesc intr-un an tot ce mi-am aduna
ca o rozatoare sperand ca o sa am suficient timp sa termin.

si baaaaaaaaaani, multi bani, ca sa nu trebuiasca sa lucrez tot timpul asta.

poiematike

imi doresc de Craciun ca oamenii sa fie singuri, complet si absolut singuri, macar o ora in viata lor.

diana

draga ultim si cel in care se pare ca trebuie sa cred pe cea din urma suta de metri, Mos Craciun, dedubla-m-ai! adica, mai pe intelesul renilor sfarsiti, scoate-ma din mine si lasa-ma sa privesc ranjind, de la distanta, cum se dizolva toate, sa ma incarc cu ale mele iluzii psihedelice. ah, cum mereu ti-am lasat a doua optiune, la fel de usor ai putea sa ma plasezi intr-un ozeneu.

adina b

inainte de Apocalipsa eu vreau sa primesc de la Mos Craciun o pereche de manusi de lanuta, cu reni, si un ciobanesc belgian.

liviu

daca anul viitor va disparea in ceata, singura mea dorinta pe care i-o pot adresa lui Mos Craciun inaintea ultimei lui veniri consta intr-o cutie goala de carton, colorata si cu funda, asa cum am vazut eu pe cand eram mic in filmele de la televizor. e cadoul pe care mi l-am dorit dintotdeauna si pe care nu l-am primit niciodata. cel putin o sa am in ce sa vomit atunci cand o sa ma imbat ca un porc de fericire ca incetez sa mai exist.

adriana

avand in vedere faptul ca asta ar cam fi ultimul craciun si ca nu-s pretentioasa din fire as vrea sa fac un ultim gest tembel, plin de ambitz si inconstient intru totul, asa cum fac cretinoizii de mai jos.

a reader

eu as dori sa-mi aduca Mos Craciun o biblioteca in care sa fie mai toate cartile clasice din lume si ceva pe deasupra - dar sa nu-mi umple casa. cu alte cuvinte, as vrea un ereader [preferatul meu ar fi Nook Color].

subteranienii

Apocalipsa inseamna Revelatie, asa ca nu imi pot dori altceva decat asta: "to feel greater than the sum of all my parts".

dreaming jewel

draga Mosule, de Sfarsitul Lumii eu vreau sa-mi aduci ultimele doua-trei romane din seria "A song of ice and
fire”. cum adica "George RR Martin nu le-a scris inca”? esti Mosul sau nu esti?! fa bine de le scoate de undeva, ca nu vreau sa mor fara sa stiu cum se termina!

cu sau fara respect [in functie de rezultate]

DJ

crocolili

o balena!

voroncas

[tocmai m-am intors din Targoviste de la o piesa de teatru chiar cu Apocalipsa - dupa Visniec, de data asta. implozie solara] asa ca vreau ca ultimul Mos Craciun sa ma faca frumoasa, in timp ce-as scrie poezii mai bine decat Miruna Vlada! aceasta-mi fu dorinta de pe urma.

zamboni

pentru mine "the end of the world movie collection", Bad Santa's cut [aka Santa's Bad cut] in aceasta ordine:
The Omen, The Second Coming, Millennium, Antichrist, Armageddon, Apocalypto, Judgment Day.

beznă

aseară, după ce-am plecat de la lansarea ultimei cărţi a norei iuga, am ajuns acasă, unde lumina electrică era întreruptă. n-am plecat în vizite, ci am rămas acasă, m-am străduit să mănânc la lumina ochiurilor de aragaz, apoi în pat, am început, la lumina telefonului mobil, să mai citesc câteva pagini din viaţa lui kostas venetis. evident, fiind şi puţin bolnav - am o infecţie cu răguşală neverosimilă-n gât - am aţipit. era ceasul 10 seara.

cu câteva zeci de ani în urmă, şi bunicii mei şedeau la lampă, mâncau la lampă, lucrau la lampă. discutau, spuneau poante, fără radio sau teve, ca să le treacă timpul. închideau lampa şi se băgau în pat. poate făceau amor. aveau seri casnice frumoase.

de unde se vede că enelul mi-a dat o porţie de trecut.

ticăloşii preferaţi

peste 20 de blogari isi prezinta ticalosii preferati. enjoy.

[eu]

aka abatele Hererra, aka pacaleste-moartea din mos goriot, iluzii pierdute, splendoarea si suferintele curtezanelor. de Balzac.

[tloni]

Moxica + The Horse

atacati de cavaleria spaniola, aztecii se credeau atacati de centauri. cand eram mic si l'am vazut pe Moxica la cinema, eu nu l'am crezut centaur, dar am inteles ca Spania, Nobletea, Cruzimea si Calul sunt, intr'un fel, acelasi lucru minunat.

[zuma]

e mieros, lingusitor si are mii de fetze. isi tradeaza aliatii, ia ostatici, asista la demonstratii grandioase si pe deasupra e instabil emotional [ah, slabiciunile ticalosilor!]. unii l'ar numi bun politician. ca orice "villain" care se respecta, vrea Regatul, vrea sa fie ministru plenipotentiar si e gata sa faca orice pentru asta. mult timp habar
n'ai daca e bun sau rau. sau, mai bine zis, daca e fundamental rau. pana il vezi, echipat in acvariul de lupta, conducand'si armatele in atacul contra Bucurestiului si distrugand tot ce'i sta in cale.

ti'l imaginezi fara probleme intr'un fotoliu subacvatic de piele, cu un trabuc intr'o mana si scarpinand capul unui pisipeste cu cealalta. inegalabil.

il cheama Oliviu si e Somn. Somnul Protector.

[cinesseur]

Alonzo Harris.
dintre zeci de ticalosi memorabili & inubliabili, l-am ales pe el. tocmai pentru ca nu e unul oarecare. personajul e plamadit dintr-o multime de nuante, e "the zig-zag man” si datorita acestei "constitutii” ramane pana aproape de final in apele teritoriale ale ambivalentei. interpretarea lui Denzel W [oscarizata, de altfel!] pune in valoare fiecare nuanta a personajului ca intr-o filmare HD in slow motion, sarjand permanent neputinta noastra de a-i pune eticheta politistului pe care-l interpreteaza, de a hotari daca el e ticalosul de care ne atasam sau pur si simplu un ticalos. acesta e marele pariu pus [si castigat] de Antoine Fuqua in Training Day, un fel de Mean Streets al noului mileniu [celalalt pariu - de ce ne gandim la Spike Lee cand vedem filmul asta? - l-a pierdut].

[utopia balcanica]

mistretul lui St Aug Doinas

nemaiputand sa rabde inca o modificare subtila a termenilor-simbol, iritat de jocul savant al paralelismului si simetriei, probabil surmenat dupa o zi grea de munca, mistretul cu colti ca argintul il reduce la tacere pe naivul print din Levant, devenind [ce ironie!] antagonistul propriei sale balade.

[vancu]

daca la intrebarea din Dilemateca despre supereroul favorit am raspuns Pardaillan, ratiuni de simetrie afectiva [dar exista oare o simetrie a inimii?!] cer ca superoul detestat sa fie, fara doar si poate, Fausta. malefica precum Richelieu, meschina precum Mazarin, nu mai putin brava decat Pardaillan-fils [imi aduc aminte si acum cu inima stransa de scena in care se dueleaza aproape de la egal la egal], frumoasa ca... [aici e greu sa-i gasesc egal, pentru ca pur si simplu, ca orice singularitate, nu admite categoria similarului], papesa [la propriu]
si ghiavolita [nu tocmai la figurat], iubindu-l pe amintitul fiu cu aceeasi patima cu care-l ura, asasina a tatalui copilului ei [ghici ciuperca!] – toate femeile fatale de celuloid sunt, pe langa ea, ...celuloid. cat despre vampele si trampele nu celuloide, ci curat celulozice, sa fim seriosi – Milady Clarick de Winter e pe langa ea o scumpitica, Madame Thénardier o sadica... sadea, nici mai putin, dar nici mai mult de atat, iar Caterina de Medici o biata regina rascoapta, chinuita deopotriva de menopauza si de amorul tirziu pentru astrologul Ruggieri. e groaznica si seducatoare femeia asta, raul pur si dur, si probabil ca ea mi-a furnizat primul set mai acatarii de intrebari metafizice: cum se face ca manifestarea istorica a Raului are drept reactiune o manifestare nu mai putin istorica a Binelui? e obligatoriu ca orice Fausta sa-si aiba Pardaillanul? e cel din urma, prin urmare, un fel de creatie a celei dintai? deci, dupa cum patratul logic ne invata ca adevarul poate rezulta din fals, binele poate rezulta din rau? de ce da? sau de ce nu? iar copilul Faustei cu Pardaillan cade in categoria Binelui ori a Raului? si cum de sunt cele doua miscibile?

citeam, cum am spus si in Dilemateca, ultimele volume ale sagai Pardaillenilor in paralel cu Monadologia. cred ca se vede si din intrebarile de mai sus, naiv-maximalist-adolescentine, cam ca teodiceea lui Leibniz. de fapt,
cred ca de asta e Fausta personajul meu negativ favorit: pentru ca, detestand-o fascinat pret de doua-trei mii de pagini, mi-am gasit teodiceea personala. a fost, care va sa zica, prima mea femeie metafizica!

[mihaelaursa]

My Shameful Crushes. ca oricarei fetite cuminti, mi-au placut baietii rai. mai intai, pe la cinci ani, am avut o prima pasiune pentru insusi... Nicolae Ceaușescu - o marturisesc public acum pentru prima oara. adica, nu numai ca auzeam ca face magarii, dar chiar mi se parea ca are buze foarte rosii, iar asta imi era suficient pe atunci. apoi m-am fixat pe Falconetti, personajul negativ din Om bogat, om sarac, fata de care JR din ulteriorul Dallas nu este decat o copie amarata. dupa cum tot copii amarate sunt toti Robocopii si Terminatorii de atunci incoace, doar un pic mai cibernetico-androidizate. gugalindu-i o fotografie, pentru a raspunde provocarii lui murdoc, constat ca-mi tremura si astazi sufletul de frica si de emotie. he kicks any villain's ass!

[milf +petrov]

cel mai coios bandit dintre banditi e fara indoiala El Indio.
daca ma gandesc la personaje negative cu sange-n instalatie, pentru ca un personaj negativ fara sange-n pula nu poate fi decat un fel de pacalici [vezi Pinguinul din Batman], asta e primul care-mi vine in minte. betivul nevrotic, nebarbierit, viril, agresiv, supercarismatic, interpretat magistral de Gian Maria Volonte in capodopera For a Few Dollars More a lui Sergio Leone, da lectii despre cum ar trebui sa arate un barbat tuturor metrosexualilor, emolailor si hipsterilor autocastrati care ne-au invadat viata. uitati-va la ochii lui! [secundele 52-54]. si cand te gandesti ca Volonte a acceptat rolul doar pentru bani, nestiind ca avea sa-l faca
nemuritor!

[zamo.ca]

e greu de ales un [anti]erou fiindca cei care impresioneaza, cei pe care ni-i amintim sunt cei care evolueaza, ceea ce face exercitiul si alegerea in sine confusing. primul care mi-a venit in minte este The Decider, dar acesta sustine ca este, de fapt, pozitiv. urmatorul a fost Zorg. scena in care el face apologia principiului de "creative destruction" este nu numai mal-epica, ci si vag prevestitoare.

[subteranienii]

nu doar minunile "nu au chip si nume", ci si raul insusi. masinaria aia infernala din cartile lui Kafka. asta e "ticalosul perfect": omniprezent si toxic prin particulele sale invizibile, un concurent al aerului insusi. fara explozie. fara o Hiroshima sau un Cernobal. fara teorii.

[capricornk13]

my favourite bad guy is Rhett Butler. imi place pentru sinceritatea raului din el.

daca as putea sa fiu la fel de rea ca Rhett, in sensul de a trai cu atata pasiune intelegand... as spune ca nothing else matters.

[micawber]

n-am personaje preferate, bune sau rele la purtare. totusi, sub coercitiune: personajul meu negativ preferat ar putea fi Ostap Bender al lui Ilf si Petrov. de ce? din patriotism zgandarit, de buna seama. sa nu uitam cum se termina Vitelul de aur. Ostap incearca sa treaca granita in Romania, in vreme ce din buzunare ii curg verighete, lanturi si bratari si rosteste „clar“: Traiasca Romania Mare! unde mai gasiti, in toata literatura universala, un asemenea strigat venind de la un strain?

[joker]

Nurse Ratched. nu mi'a trebuit mult sa ma gandesc la personajul negativ preferat. Nurse Ratched. Randle McMurphy din Zbor Deasupra Unui Cuib de Cuci a luptat impotriva sistemului de tip Big Brother si a pierdut. Nurse Ratched. manipulare, umilire, degradare. Nurse Ratched. a te hrani cu privirea unui om infrant. Nurse Ratched. a distruge psihicul unui om, insa a'i pastra constiinta de sine. a'l face constient de faptul ca mai e doar
1% dintr-o fiinta umana. Nurse Ratched. terapie medicamentoasa si prin electrosocuri. Nurse Ratched.
metafora?

[adina]

Jean Baptiste Grenouille, esenta parfumierului lui Suskind imi bantuie tractul olftacto-cerebelos de vreo cativa ani buni. lucru datorat in mare masura faptului ca JBG e un personaj negativ apartinand tagmei eterogenului, un homuncul spasmodic, filiform, un gollum dandy, care in ciuda apetitului sau atroce e un personaj indragibil, are grija de victimile sale, iar crima e mai degraba o imbalsamare, un experiment de laborator alchimic cu reactii, precipitari, osmoze dirijate liric. scopul sau artistic, inglobator, epigonic, cabalist, de a crea perfectiunea intr-o sticluta de parfum glossy dilueaza mijloacele, granitele deontologicului, iar ceea ce ramane in urma faldurilor falfainde ale acetui prestidigitator e o miasma bahica, instrumentul unui magnetism animal de care cu greu te poti dispensa. era sa zic ca mai ca l-as lua acasa, dar neah, vreau sa ii simt putoarea de la departare :]

[caligraf]

personajul care domina galeria mea de Rai Preferati e celebrul Omulet din Subterana, aparut pentru prima oara in poemul Sebastian in Vis de Radu Vancu, crescut apoi pina la statura mitului literar. dupa cum se stie,
nano-antropologia subteraniana a emis nenumarate ipoteze incercind sa explice de ce Omuletul vrea sa devina Supra-Omulet, cu orice pret [chiar administrind copiilor din Sibiu izomerul lui de praf Nestlé, ca sa aiba toti rahitism si nanism si el sa ajunga “overlord in lumea liliputa”]. astfel, Omuletul ar fi ”bolnav” [Dostoievski 1864], ”intr-un fel” [Zum 2010], ”rau, dar nu fundamental rau” [Caligraf 2010]. eu mi-l simt un pic apropiat pentru ca rautatea lui mi se pare un produs derivat al dorintei lui, [nano]omeneasca in fond, de a fi mai inalt decit e. si mi-e mila cind i se pregateste un ceai de valeriana, apoi inca unul, ca sa se potoleasca cu fitiielile hipercinetice intre Subterana pentru Omuleti si cea pentru Supra-Omuleti. din experientele din subterana mea, stiu ca efectul valerianei nu tine prea mult.

[bughi mamborag]

in general nu prea simpatizez cu raul nici in fictiune - poate cu cei un pic rautaciosi din spirit ludic, gen Puck, dar nu cu cei rai de-a binelea. totusi, daca e sa caut unul rau, am sa-l aleg nu dintr-o carte, nici dintr-un film propriu-zis, ci dintr-un desen animat pe care l-am vazut toti in copilarie - cei din generatia mea, cei mai tineri s-ar putea sa nu il stie. e vorba de Meowrice din "Parisul Vesel" ["Gay Purr-ee"], un motan parizian, distins, [aparent] amabil, manipulator si cinic, dar debitandu-si cu sarm cinismele si fermecand-o cu sarmul si manierele lui pe Mewsette, dragalasa dar naiva pisicuta de la tara. am revazut relativ recent "Parisul vesel" si filmul nu-s pierde farmecul privit cu ochi maturi, poate chiar dimpotriva...

[claude]

daca avem voie sa ne jucam in sesiunea asta si un personagiu acuzat de 'fraud, bigamy, adultery, plagiarism, household damages, negligence, property damages, and performing unnecesarry dental extractions' poate fi in acelasi timp si bad guy si hero, atunci Leonard Zelig e my favourite villain; daca nu, atunci nu stiu sa raspund.

pentru cei neconvinsi ca Zelig e evil, uitati aici: 'he was the guy who smashed my car up. It was brand-new. then he backed up over my mother's wrist. she's elderly, and uses her wrist a lot.' [Zelig, Woody Allen, 1983]

[poiematike]

Don Quijote

de ce e un personaj negativ? pentru ca invata pe cei creduli sa fie mai naivi decat sunt deja si pe cei curajosi sa cada in ridicol. poate fi pozitiv personajul asta? hmm.. intelectualii [dom'le!] spun ca e un soi de Iisus.

aaaa.. voi tusi discret [vorba lu' Lante] si ma voi preface ca n'am inteles prea bine in ce fel.

[bola de nieve]

Jack Nicholson - Daryl Van Horne ["Vrajitoarele din Eastwick"]

e impertinent si fermecator, inteligent, cult si amuzant. ranjeste scandalos si irezistibil. terorizeaza o comunitate de nesuferiti. trezeste la viata senzualitatea unor femei misto, aducand-o la punctul de fierbere. si daca are chef, poate sa si zboare. gotta love the horny little devil.

[anda]

Nurse Ratched, sora sefa din One Flew over the Cuckoo’s Nest, is my villain of choice. cel mai inspaimantator la ea mi se pare faptul ca actioneaza din convingerea ferma ca are dreptate, o convingere vecina cu fanatismul. fara asta, celelalte aspecte - ca ii terorizeaza pe cei mai slabi decat ea sau ca sesiunile de terapie sunt doar o ocazie de a-si manifesta sadismul - n-ar fi mare lucru. iar modul in care intampina sinuciderea lui Billy, fara cel mai mic semn de remuscare, arata cat de patrunsa e de corectitudinea faptelor sale.

[dreaming jewel]

Rebecca de Winter

e o absenta ce se simte ca o prezenta: despre ea se tace atat de asurzitor ca te dor timpanele. o reconstitui ca pe un puzzle din tresaririle de suferinta ale celor ce au cunoscut-o, incerci s-o intelegi, dar, chiar cand i-ai refacut fiecare miscare si cuvant, motivatiile ei iti scapa printre degete, nu stii cine e, dar o presimti ca pe o silueta nefasta la capatul tuturor cararilor pe care dai s-o apuci.

si, cand o declari invinsa definitiv, iti da o ultima lovitura, exilandu-te pentru totdeauna, nu numai dintr-un loc, ci din chiar amintirile tale.

doamnelor si domnilor, Rebecca, deja moarta la inceputul romanului lui Daphne du Maurier: a trait cum a avut chef, a murit in propriii ei termeni si a reusit ca inclusiv dupa aia sa dea peste cap vietile celor lasati in urma.

[khronos]

Amon Goeth: shoot her.

Reiter: Herr Kommandant! i'm only trying to do my job!

Amon Goeth: ja, i'm doing mine.

unul din cei mai simpatici sonati ai cinema-ului autohton, SS Hauptsturmführer Amon Göth, indeplineste mare parte din criteriile care tind catre raul absolut: e ofiter SS intr-o fabrica a mortii, la cafeaua de dimineata impusca 2-3 evrei si da dovada de un narcisism atroce: [touching his reflection in a mirror] Amon Goeth: i pardon you.